30

30

Draga Cristina,

Se pare ca azi m-ai salvat tu. (Eu am noroc, intodeauna ma salveaza cineva, chiar daca nu isi da seama – astazi m-ai salvat tu si o fata cu parul negru, zburlit si ochi de chinezoica.) Voiam sa nu scriu nimic astazi. Nu mi se pare ca e cine stie ce chestie. La fel ca si Revelioanele, o zi de nastere nu e mai mult decat o conventie. Nu e limita clara, o separatie care sa aiba vreo noima. Deci nu mi se parea ca are vreo noima sa fac caz din faptul ca am facut 30 de ani. Apoi m-am gandit ca as putea sa pun un link la melodia asta. E o melodie misto, si adevarul este ca in mod inevitabil o data cu trecerea timpului se acumuleaza si greselile. Sa o recunoastem, exact ca in melodia aia, nu reusim niciodata sa ascultam suficient de bine, de atent, preferam sa ne auzim vorbind, exact ca in melodia aia suntem de multe ori incapabili sa acceptam adevarurile, si din pacate multi dintre noi nu sunt nici macar un cantaret cu un cantec.

Mi-aduc aminte ca ti-am scris o data o scrisoare, plecasei la Timisoara pentru vacanta, era vacanta dintre anul I si anul II am impresia, si mi-ai spus ca ti-a placut atat de mult incat ai plans. Probabil ca era intr-adevar o scrisoare buna. Asta e cred singurul lucru la care ma pricep – sa scriu texte care vorbesc unui singur om, sau catorva, in cel mai bun caz. Deocamdata nu cred ca as putea fi un scriitor bun, pentru ca nu pot sa scriu pentru mai multi. Stiam asadar sa scriu scrisori care sa te faca sa plangi. Cred ca pot sa fac asta si acum. Dar ca si atunci, cred ca am aceasi problema – sa scriu un text care sa te faca sa razi. Sa zburzi. In viata de zi cu zi imi mai iese din cand in cand, dar in scris cam niciodata. Asta este. 🙂

Sau imi aduc aminte cand am baut doar noi doi, in Laptarie, vreo 4-5 sticle de vin. Cot la cot. Eram destul de betzivani, ar zice unii. Nu cred ca era asa. Era pur si simplu misto. Sau cand ne-am dat sot si sotie ca sa dormim in rulota taiatorilor de lemne din Piatra Craiului si apoi ziua aia in care ne-am ratacit groaznic si am ajuns intr-un sat gen Twin Picks Dosarele X si am mancat somon cu conserva de porc cu fasole, that was really-really funny.

Si as mai putea sa mai continui asa destul de mult. Sunt multe amintiri misto, chiar daca nu ne-am mai vazut de vreo opt ani, cred. Trece timpul asta ca naiba. Dar nu despre asta voiam sa scriu astazi. Mi-am adus aminte de un lucru, de discutiile noastre cum va fi cand vom implini 30 de ani. Cred ca tu ai implinit deja (erai nascuta in martie si parca erai mai mare ca mine, sau poate erai in martie, dar era vorba de ’78, naiba stie – e destul de irelevant, nu?) Stiu insa ca stateam si vorbeam noi de parascoveniile noastre (fie intotdeauna am convins prietenii mei sa vorbesca cu mine despre gargauni si cai verzi pe pereti, fie nu am putut fi niciodata deschis decat cu oamenii care aveau gargaunii si caii lor, naiba stie). Si faceam misto de colegii nostri scortosi, care puneau pret pe reusita, pe morga, care isi vadeau de atunci natura lor ultracompetitiva. Si ne intrebam cum vom fi noi, la 30 de ani.

Si ne intrebam daca vom ajunge ca ei, daca ne vom pastra sufletele, daca vom fi iremediabil imbatraniti. Si cred ca facusem si un pariu. Tin minte, sau poate imi place sa cred doar, ei bine tin minte ca eu spuneam ca vom ramane tineri in suflet. Ca nu vom cadea sub imperiul raului – daca rau inseamna mediocritate, actiune doar pentru un interes material, minciuna pentru un statut, ipocrizie. Ca vom avea resurse sa rezistam. Si ca asta se va citi in felul in care vom merge pe strada, in discutii, in tinuta, in felul de a ne distra si in lecturi.

Ei bine, eu simt ca am castigat pariul. Nu mai stiu pe ce facusem pariu, probabil pe ceva bautura, pentru ca adevaratele pariuri intre prieteni sunt intotdeauna pe bautura, ca prilej de intalnire, independenta de soarta parirului, insa eu simt acum, si simt asta foarte lucid, foarte nefanfaronic, simt ca am reusit sa ajung aici, la 30 de ani, fara sa ma fi spurcat in mod iremediabil. Nu pot spune ca e o reusita de tip eroic, ca am muncit titanic pentru asta, ca am indurat chinuiri de martir si am reusit sa imi mentin vointa in ciuda vicisitudinilor. Nu, chiar nu a fost asa. Deloc. Cred ca am fost cumpatat. Poate chiar prea cumpatat. Uite, acum imi vopsesc peretii casei in toate culorile curcubeului, nuantele cele mai puternice, ca sa imi demostrez ca pot fi si curajos. Mi-am facut camera mea de studiu – intotdeauna mi-am dorit o camera numai de studiu, poate o sa o folosesc sa fac ceva misto, sa scriu ceva care sa aiba macar un pic de sens pentru mai mult de un om, doi – ei bine mi-am facut-o mov, si o sa imi pun perdele galbene – dar galben d-ala solar, aprins. Sa revenim insa la firul principal al confesiunii. Cumpatarea.

Asadar in anii astia care au trecut am reusit, cred eu, sa balansez destul de bine intre succes si suflet. Intr-o lume platoniciana, Socrate ar spune ca succesul este apanajul celor cu suflete frumoase si drepte. Din pacate, nu traim aceasta lumea. Traim intr-o lume in care asa cum ne oxidam ca sa traim, dar iremediabil imbatranim in acest proces, la fel se intampla si cu sufletul: ardem poate cate un pic din el, il schimbam pe bunuri materiale, pe senzatii, pe fenomene. Daca as fi fost un filosof poetic as fi scris un mit anti-plationician al pierderii sufletului, in loc de cel al rememorarii ideilor – in procesul de a dobandi fenomene, ardem numenul, facem ca ideile sa devina din ce in ce mai incetoasate, copii ale unor copii ale unor copii. De fapt asa e si cancerul, nu? O replicare esuata a unei informatii esentiale.

Ei bine in lumea asta a descompunerilor (in sensul de distructii dirijate, nu in sensul fetid, organic), exista resurse care ne regenereaza: prieteniile sincere, cartile care te misca, gandurile care te aduna. Si eu am avut noroc, pe cuvant, si nu a fost meritul meu. Am avut noroc sa balansez bine, sa pot sa am etape de ardere pentru chestiile astea din lumea asta, si etape de regenerare sufleteasca. Si nu ma simt mult mai pierdut decat la 22 de ani – poate doar un pic mai rigid uneori, mai prins alteori, dar in acelasi timp cred ca pot sa fiu mai generos, de exemplu. Tot nu stiu sa zic “nu” foarte direct, tot sunt naiv in majoritatea cazurilor, tot ma oftic, tot pot sa gasesc ca suferinta mea este cea mai importanta, tot pot sa rad cu pofta daca e ceva de ras. So life is good, real-real good.

Sa iti mai spun un lucru. Imi place ca nu m-am incrancenat de tot. Ca inca sunt vulnerabil. Ca pot sa intalnesc oameni noi, si sa ma duc la ei cu o anumita temere, e la fel ca acrobatul ala care merge pe sarma la 10 metri, si sa ma intreb daca mai pot sa imi creez un prieten nou (sa pun partea mea, caci e o magie in a creea prietenii solide, nu e un troc si nu tine de timp, tine fix de momentul ala prim, tine de prima deschidere – cat de mult poti sa te arati atunci, prima data), ei bine si uneori the jazz works its magic. Asta e cel mai misto. Mai misto decat banii, decat toate basinile si prostiile din lumea asta. Si asta mi-a ramas.

Am avut noroc pana acum. Nu am avut boli grave, cei apropiati la fel, am fost inteles si lasat in pace.

Cam asta a fost scrisoarea. Sper sa o citesti. Si sa dai un semn. Si sa ne intalnim si sa bem un vin ca in vremurile alea de demult si sa cadem de acord, dar in felul sincer, ca ne-am tinut de cuvant si am castigat pariul.

Catalin

PS Am pus niste poze facute astazi cu camera de la laptop. Mi s-a spus ca daca cauti pe google gasesti niste poze in care par mult mai rapace (that was funny :)) ) decat sunt in realitate. Asa ca am zis sa indrept aceasta eroare. Fireste, sunt unghiurile bune, dar macar nu sunt photosopate. :))

About the author

18 comments

Leave a Reply to Fluture Cancel reply

  • La multi ani, Catalin !
    Sa ramai asa cum te stiu eu de un an si jumatate. Ce-i drept, nu te stiu de la 22 de ani, ca aceasta Cristina ce pare minunata, si o invidiez, dar imi place sa cred ca nu am pierdut ceva esential chiar daca te-am cunoscut mai tarziu… Ca in esenta esti tot o companie placuta si un castig ca prieten.
    Noi te iubim. Pe bune.

  • La mulÅ£i ani ÅŸi să nu uiÅ£i niciodată să iubeÅŸti ca să fii iubit, este atât de minunat…chiar dacă uneori am vrea să fim iubiÅ£i de mai mulÅ£i :))
    Să fii iubit !

  • Cred ca fiecare are o Cristina sau un Cristi cu care a trecut prin ginduri despre viata..Trebuie sa fie misto sa cistigi pariuri despre suflet!

  • Ketemu Lagi, Catalin!
    Sa-ti fie bine acolo unde esti, te duci sau vei ramine…
    ca un gind de un “rosu ucigas”…

  • Baaai, multumesc mult. Ma faceti sa ma simt ca un delfin. Cand sunt bucuros am impresia ca sunt un delfin: mare, jucaus, destept si doritor sa sara din apa in aer 🙂

  • Catalin, keep rulin’ 😉

    La multi ani!

    Si tine minte ca you must be really special daca te iubesc si oameni care nu te cunosc 🙂

  • La multi ani. Insemnarea asta e ca un cadou pe care il faci tu, de ziua ta, celor care te citesc. Si cred ca reuseste sa afecteze multi oameni, nu doar pe Cristina. Nu ne face sa radem, dar ne face sa zambim. Un zambet din ala optimist, poate un pic tamp, care se pastreaza in ochi si in coltul buzelor de-a lungul zilei.

  • Draga Catalin, e prima oara cand te comentez. Si probabil nici nu o voi mai face.. nu prea le am cu blogurile si comentariile, imi place doar sa le citesc.
    Imi esti un prieten f.bun si tin f.mult la tine (a nu se interpreta bbey). Iti doresc un singur lucru: sa cunosti pe cineva care sa te iubeasca cu adevarat, iar tu sa te indragostesti de acea persoana cu adevarat.
    Acum… cu “adevaratu” asta.. e mai greu. Dar eu cred in el.
    Succes!
    Dragos

  • Mi-ai luat-o inainte. Cu 4 zile :). La multi ani!
    Parte din gandurile-ti le regasesc si-n mintea mea. Ma gandesc si eu ca “30” nu e big deal. Dar ma face si pe mine sa privesc inapoi. Si inainte in acelasi timp. Sunt curioasa ce-am sa simt luni. 🙂

  • Catalin, de cand am citit insemnarea ta si pana acum m-am gindit daca sa-ti las un comentariu sau nu. Nici acum nu stiu daca am luat decizia corecta. Am 22 de ani si mi-am pus deseori aceleasi intrebari cu care tu te-ai confruntat acum ceva timp. Inca n-am tras o concluzie. Nu stiu in ce masura ma va afecta mizeria din jurul meu. Sper ca in 10 ani sa fiu totusi un om mai bun decat sunt. Am sentimentul ca acest text m-a ajutat putin.

    La multi ani si o viata frumoasa.

  • Muuultumesc 🙂 E foarte frumos sa vezi astfel de comentarii, pe cuvant.

    @zuza — dap, eu eram 🙂 Trebuia sa vii la noi. Mai stateam la o tacla 🙂

    @Cristi – Imi multumesc mult pentru comentariu. Intotdeauna sa vorbesti sincer e decizia corecta. Sau cel putin asa cred eu. Sunt convins ca peste 10 ani vei pastra tot cei mai bun in tine, si vei adauga experiente care sa te faca sa intelegi cat mai bine pe ceilalti. Follow the soul trail, ca sa parafrazez dintr-un film celebru.

    @Oana-Anca – La multi ani pentru luni! Astept postul tau de 30 de ani 🙂

    @Raluca – daca am facut ca macar o persoana sa zambeasca, atunci e cel mai bun lucru pe care l-am facut saptamana asta.

    @Dragos – Multumesc.

    @Orson – Multumesc, bai 🙂

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta