40 de ani de la revolutie

4

Modern Times – Bob Dylan

Cultura noastra tinde sa glorifice acele personalitati care apar de nicaieri, dau lovitura si apoi mor tinere si in culmea gloriei: Alexandru Macedon, James Dean, Jimi Hendrix, Rimbaud, Kobain and so on. Sincer sa fiu, mie imi plac si mai mult revolutionarii care traiesc mult. Impresia mea este ca numai trecerea timpului scoate decenta din om. Slefuieste. Creaza stilul personal. Aduce profunzime. Borges, Bach, Matisse, Dylan sunt cateva exemple de creatori care s-au slefuit si s-au reinventat continuu. S-au umanizat (personal/arhetipal), s-au gasit si au descoperit cum sa se imobogateasca prin simplificare.

Imi plac de exemplu din acest punct de vedere doua personaje literare: Siddhartha al lui Hesse si Iisus, ca aparitie trecatoare in Copii de la Miezul Noptii de Rushdie (un Iisus batran cu barba alba, care se ospateaza cu pofta dintr-un pui). Mi se pare fascinanta viata de dupa revolutie. Ce s-a intamplat cu eroul dupa ce a rapus balaurul, schimbat lumea, revolutionat arta. S-a transformat intr-un imparat ticalos sau un baron bombastic, sau a candidat la functia de senator, sau a ramas in armura pana i s-a albit parul, sau s-a restras in pustietate sa joace table cu prietenii.

So, in doua cuvinte: imi place de Dylan pentru ca si-a trait legenda. Pentru ca nu s-a retras in ea. A depasit-o, intr-un fel. Daca ascultati niste concerte de-ale lui o sa vedeti ca “Like a Rolling Stone”, de exemplu, este cantata diferit la fiecare perioada de 5 ani. Omul nu s-a temut sa ia toata mosterirea si sa o modifice dupa cum avea pofta pe moment. Si asta spune ceva. (De exemplu Rolling Stones sunt mult mai traditionalisti in interpretarea melodiilor in concerte).

Sa trecem la albumul nou, acum. Mi l-am comandat dinainte sa apara (29 august) de pe Amazon. Versiunea deluxe, cu DVD bonus. Abia astept sa vina. Mai ales ca mi-am comandat si Dylan Encyclopedia plus alte goodies literare 🙂 Intre timp nu m-am putut abtine sa nu fac rost de o versiune “neoficiala” si sa o ascult de vreo trei ori.

E un album misto. Persoanal mi-a placut mai bun decat “Love and Theft”. Parca este mai inchegat stilistic. Trei influente majore: buesul si cantarile folk poetico-elegiace ca si pe precedentele doua ablume, plus o doza substantiala de rock-and-roll. Piese foarte bine orchestrate care ii pun in valoarea vocea lui Dylan . Iar Dylan chiar are o voce buna pe albumul asta – spre deosebire de inregistrarile de la inceputul anilor anilor ’90 cand avea un timbru mult prea tanguitor. Aici timbrul este mult mai bogat, mai profund. Da impresia de intelepciune. Un om care le-a vazut pe toate, le-a facut pe toate, a schimbat ce si-a propus si care acum canta pentru placere si pentru memorie.

Dragoste si moarte. Si cum este sa traiesti 65 de ani (peste 40 de ani ca legenda – ca una dintre constiintele recunoscute unanim ale Amercii). Nu sunt cantece revolutionare (doar doua au teme sociale – unul vorbind despre conditia proletarului in US, celalalt despre inundarea New Orleansului). Celelalte sunt cantece despre suflete. Cu versuri bune (recunosc ca nu am avut timp sa le citesc pentru a le savura cu adevarat.) Cu un pic de umor, si un pic de confesiune. Cu locurile comune sau temele predilecte ale lui Dylan (“I look in your eyes, I see nobody other than me/ I see all that I am and all I hope to be” )

Un pic si despre acompaniament. Canta bine. Temperat. Prea temperat. Cred ca au fost prea timorati de prezenta lui Dylan si din cauza asta nu au vrut sa iasa prea mult in evidenta. Ceea ce e rau pe alocuri. Asta se simte mai ales in piesele rock-and-roll. Unde lipseste nebunia. Svungul. The jam-session feeling – asa cum e in cateva concerte Dylan sau inregistrari de studio: Freeport, Budokan, si inca doua al caror nume l-am uitat acum). Din punctul asta de vedere, “Love an Theft” mi s-a parut mai tare.

E un album tare. Nu este un album revolutionar; e un album despre optiunile unui om extraordinar, la patruzeci ani dupa ce a pornit o revolutie. Sper sa ajunga cu promovarea lui si prin Europa, anul viitor.

About the author

4 comments

Leave a Reply to Catalin Cancel reply

  • yup, scrie foarte convingator Catalin.
    Problema cu revolutionarii care traiesc mult e ca uneori, in loc sa se cizeleze, imita la nesfarsit stilul care i-a consacrat.
    But then again, timpul e si un test al valorii, si din punctul asta de vedere I totally agree with Catalin ca e mai fascinant sa vezi revolutionarul DUPA momentul destructiv & creativ in care schimba lumea. Se maturizeaza sau ramane in faza adolescentina de erou?
    [nu pot sa cred! I actually said “I agree”!!! smth must be wrong with me :)]

    Acum, I’m not really into Bob Dylan, da’ cu post-ul asta chiar m-ai convins!

  • Se pare ca divizia de prozelitism a lui Dylan mi-a dat doua bile albe, pentru doua posibile convertiri 🙂 Va stau la dispozitie oricand cu materiale pe care le furnizeaza Biserica Sfantului Dylan gratuit 🙂
    Acum pe bune, daca vreti diferite albume, dati un semn. Sau documentarul ala al lui Scorsese – No direction home.

    Si, Paula am impresia ca m-ai iertat pentru deviationismul meu socialist de la tezele libertariene. 🙂

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta