dylan

d

N-am mai apucat sa scriu prea mult pe aici in ultima vreme. Asta nu ar fi o mare problema, totusi. (Desi uneori imi pare rau, gandindu-ma ca peste timp, daca o sa recitesc ce scriam pe aici voi descoperi ca am sarit o perioada atat de frumoasa din viata mea. Dar o sa o am in suflet, asa ca nu o sa fie chiar atat de rau. 🙂 )

Claus m-a intrebat insa cum a fost la Viena, la Dylan, asa ca ar cam fi cazul sa scriu ceva. Cum spuneam candva, l-am descoperit pe Dylan pe la vreo 17 ani, si de atunci a fost una dintre influentele mele continue. Mi-ar placea sa cred ca m-au influentat, pe langa Dylan, Neruda – cu poezia lui atat de solara, Jung – cu intelepciunea lui de dincolo de ceea ce se vede, cu realitatea adevarata din interiorul nostru, Borges – atat de plin de sensuri pe spatii mici, atat de sarmant si de subtil, Rushdie, poate – cu nebunia lui colorata, Pink Floyd – cu tristetile clare, Popper – de la care am invatat ca daca poti spune in 5 cuvinte in loc sa aberezi 30 de pagini, merita sa incerci, poate Platon. Si cred ca mi-ar fi placut sa fiu influentat mai mult de Bach – nu sunt totusi atat de matematizant-optimist, Rilke – nu sunt insa atat de profund, de diamantin, poate Dostoievski – dar mi se pare prea maniheist, eu cred ca si Liiceanu – ca raul de cele mai multe ori nu e un principiu al intunericului, e doar lenea, mediocritatea, dorinta de a te impune, cu alte cuvinte ceea ce numim raul benign e mult mai prezent si influenteaza am mult decat raul demonic.

In fine, nu voiam sa fac o enumerare insigna, voiam doar sa zic ca Dylan asta a functionat ca un fir rosu prin viata mea. Am avut cate o melodie pentru fiecare ocazie. Acum le am pe Love Minus Zero/No Limit si You belong to me.

Sau cei mai bine 10-15 dolari cheltuiti vreodata de mine au fost dati pe albumul “Modern Times”. Cred ca l-am ascultat de vreo 300 de ori in masina.

Dar sa revenim la concert. Mi-am luat biletele cam in 20 de minute dupa ce am aflat cand/unde va fi. Sincer, nu ma asteptam sa fie un concert magnific, ci mai degraba voiam sa merg la el ca un tribut. Pentru Dylan cel rebel, Dylan cel curajos, Dylan alegea sa sa razboiasca cu fanii lui de fiecare data cand avea chef. Credeam ca nu il va mai duce vocea – asa parea dupa youtube. Si totusi nu a fost asa. Mosul se tine foarte bine, piesele suna super tare, Love Minus Zero a avut un aranjament foarte misto, Nettie Moore avea un background bass/tobe – parca – foarte obsedant, stylul a fost de bluesman meserias, formatia a sunat supertare. Omul inca se reinventeaza si asta e supermisto. Parerea mea e ca o sa mai concerteze inca vreo zece ani, si la maniera in care o face acum – adica vreo 100 de concerte pe an, la aproape 70 de ani.

Am invatat o chestie misto (asa sunt eu didacticist – trebuie sa invat cate o chestie daca e ceva misto): mosul se simte bine cu ce face, si face fix ce are chef si ii place, si tocmai d-asta o face bine. Intr-o lume in care pustii de 25-30 de ani vor semi-retaierment in 5 ani, omul asta lucreaza la acelasi nivel de peste 40 ani. Asta trebuie sa fie viata, cred eu.

Si tot legat de viata, mai am ceva:

klimt031.jpg

Viata si moarte – Klimt. M-am indragostit de tabloul asta la muzeul Leopold. Despre moartea care sta la panda, drepre moartea egoista, despre moarte in purpura, insa moartea nu e decat un insotitor, succesiunea vietilor o fac sa fie irelevanta, caldura dintre sufletele umane e mult mai importanta, viata e cand alegi curgerea umana, cand esti alaturi de cei pe care ii iubesti, cand ai puterea sa iubesti, cand esti o farama de apa intr-un fluviu, si invidivualitatea ta nu te alieneaza ci e o parte a unui mozaic mai presus de tine, cand dimineata te scoli si iti vine sa canti, cand timpul nu se macina in cuante egale.

Intr-un fel cam despre asta e Dylan (toti marii creatori, de fapt): despre pasiune si despre umilinta si despre dragoste si despre curgere.

About the author

7 comments

Leave a Reply to Arthur Suciu Cancel reply

  • Multumesc mult, Donazz. Dar sa stii ca nu sunt chiar asa de breaz (sau cel putin nu tot timpul). Am si eu momentele mele de incrancenare si nemultumire. Sper ca mai putine de la an la an. Sper sa mai invat si eu ceva. Si sa am timp sa citesc. Am vreo 200 de carti necitite, asta e mare problema. 🙂

  • Eu nu ÅŸtiu dacă aÅŸ putea suporta un concert al lui taica Zimmerman, că m-aÅŸ simÅ£i iar o insectă, un omulan nubil ÅŸi inutil, care nu e în stare să producă nimic. Nu de alta, dar ÅŸi în faÅ£a lui Klimt am avut o reacÅ£ie tâmpă – la Metropolitan Museum Of Art (NY), în faÅ£a tabloului Mada Primavesi, mi-au dat lacrimile ÅŸi m-am jenat. Brusc mi-a fugit prin minte gândul că Dumnezeu nu ni se arată pentru că suntem prea emo să-i facem faţă 😀

  • “no, no, no, it ain’t me, babe,
    it ain’t me you’re looking for, babe!”
    a cântat şi asta?
    Dylan… eheee… de când nu m-am mai gândit la el! păi… el era rebelul anilor ’60, domne, nu Å£inea nici cu dreapta, nici cu stânga ÅŸi se enerva uÅŸor… Of! Citisem pe undeva că după ce au mai trecut anii, s-a potolit ÅŸi el ÅŸi că s-a aÅŸezat, frumos, în establishment, alături de foÅŸtii înjuraÅ£i.
    O fi bine, o fi rău? O fi adevărat?
    Habar n-am. Mare poet, în primul rând, că nu degeaba ÅŸi-a operat numele…
    Cât despre Klimt… PenetranÅ£a lui publică e, din păcate, cu mult mai jos decât arta pe care a făcut-o. La Viena… ai fost ÅŸi la Universitate, cumva? Are Klimt, acolo, niÅŸte fresce sufocante…

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta