Raluca Stroescu

R

Probabil cunoasteti povestea deja. A circulat astazi pe email. O femeie de 29 de ani, Raluca Stroescu, manager intr-o firma de audit, care a murit de prea multa munca. Sau aici.

Sigur, poate acesta este un caz dintr-o suta de mii; exista atatia care nu ajung chiar acolo, insa chiar si asa nu pot spune ca ei au o viata normala. Si nu ma refer la cei care aleg stilul asta de lucru din proprie intiativa. Sau poate ca toti aleg. Sau poate ca nimeni nu alege, nu?

In fine, uneori ma gandesc ca poate cresterea economica, progresul real din jurul nostru e ceva malign – poate chiar traim intr-un peisaj de cosmar din Matrix in care fiecare dintre noi este imbuteliat pentru a genera un dram de energie electrica. Cumparam bani cu timpul vietii noastre, apoi cu bani cumparam prostioare pe care le aruncam sau le schimbam pe alte prostioare mai performante ori cu plasticul mai bun. Sau am vrea sa cumparam senzatii (voie buna, calatorii, intalnirii cu prietenii) insa uneori suntem asa de obositi incat vegetam cu berile in fata. Sau vorbim de ce am facut azi la munca sau ce ne asteapta maine. Sau daca nu vorbim, suntem cu gandul la asta.

Si zau, nu ma plang, ca mie imi place genul asta de viata (?), dar sunt unii care nu au incotro. Imi spunea cineva ca in Japonia oamenii nu isi iau concediu pentru ca se uita in jurul lor si asteapta ca ceilalti colegi sa isi ia concediu intai. Circularitate. Spirala fatala.

Ma duc sa citesc o carte. Si sa nu ma gandesc la nici un lucru grandios sau presant sau cu potential comercial.

PS Ai fost o proasta, Raluca, sa stii de la mine! Ai ingrasat niste cururi care merg la coctailuri, citesc Wall Street Journal pe hartie si poarta costume si cand se scoala din pat ca sa mearga la buda (asta cand nu poarta pijamalele de matase) Niste oameni care acum se intreaba cum ies din situatia asta de bad PR folosind procedurile de crisis management sau ce se va intampla cu proiectele tale ongoing sau pending.

About the author

138 comments

Leave a Reply to ics Cancel reply

  • Nu este totul alb sau negru :
    1. Auditul este o meserie frumoasa, mereu faci altceva, sunt fel si fel de incercari care te calesc
    2. Atunci cand ti-e rau ar trebui sa simti si sa faci ceva pentru sanatatea ta, indiferent de “deadlines”
    Si totusi…….ce se intimpla in astfel de companii este inuman, este char uimitor faptul ca intr- o lume civilizata un astfel de tratament al angajatilor este inca posibil ….si totusi (ma repet) am vrut democratie, si nimeni nu poate tine niste oameni legati de un job (daca nu e bine, sa se duca in alta parte, nu?).

  • Niste oameni care acum se intreaba cum ies din situatia asta de bad PR folosind procedurile de crisis management sau ce se va intampla cu proiectele tale pending.

    Nu ai de unde sa stii asta ..

    Oricum, aproape ca mi-au dat lacrimile cand am citit prima fraza din postul tau ..

  • Avea aceasta persoana alternativa de a fi libera? Da? (atunci ai fost indreptatit sa o numesti “proasta”). Nu? Atunci poate ar fi fost mai corect sa spui: “Lumeo, esti totalitara!”

  • Cristian, sa stii ca asa este. Este o imagine foarte proasta pentru Ernst&Young si pe ei nu ii intereseaza decat parerea actionarilor care decid marirea salariilor pentru ‘urmatorul cincinal’. PR la greu de acum incolo.

    Pati, a renunta nu reprezinta lasitate. Sa renunti cand trebuie iti salveaza viata. Probabil avea probleme uluitor de grave cu familia si d-asta a muncit pe ruptelea dar… de-acum ce probleme mai rezolva?

    Acum un an, 2 absolventi de la facultatea mea s-au angajat la firma in cauza. Ma gandeam si eu sa ma angajez tot acolo. S-ar sa putea sa nu ma mai gandesc atat de bine, s-ar putea sa o iau mai domol. Indiferent de functia persoanei care a murit.

  • Mihai, chiar aici sa se fi ajuns ?

    Am contact cu multe companii (corporatii) la nivel inalt, si nu vad cultura asta strict “shareholders oriented”.

    Intotdeauna exista oameni in spate, care simt angajatii.

    Dar daca stii tu ca asa este, sincer, imi pare rau de tot.

    Se ajunge rau de tot.

  • Stiu, Lori, ca nu este chiar in alb si negru, dar tot nu pot sa ma intreb cum nu a putut vedea nimeni ca fata respectiva murea in picioare. Si sa stii ca sunt multe companii high-profile care tind sa abuzeze cu orele de munca.

    Cristi, sunt convins ca oamenii de acolo o vor plange si se vor intreba cum a fost posibil. Insa pana la urma va prima pragmatismul: cum facem sa reparam imaginea companiei; si cinstit vorbind, la cata munca au pe cap si ce lipsa de personal calificat este, crezi ca vor reduce din prima numarul de ore la 8-9 pe zi, fara munca in weekend sau acasa? Permite-mi sa fiu sceptic.

    Pati, stiu poate sunt eu cel prost, recunosc. Dar nu pot decat sa ma revolt. Stii, ca in Kafka, a murit ca un caine. Pe bune.

  • Nu nu, nu am vrut sa spun ca esti prost. A fost un mod de a spune ca ceva e in neregula rau de tot aici si acum. Eu asa simt. Dar e un rau greu de localizat si de numit. Si da: e malign pina si prin faptul ca nu doare. Cind va durea va fi probabil prea tirziu sa mai recuperam normalitatea.

  • Catalin, eu am ramas absolut numb cand am citit articolul din Gandul, apropo de acest subiect.
    Ma gandeam ca raspunsul meu, de cal din Ferma Animalelor, la orice problema – “o sa muncesc mai mult” – suna ca dracu intr-un astfel de context…
    Si continui sa fiu numb pentru ca nu reusesc sa ma gandesc ce probleme putea sa aiba Raluca, cu ea sau cu altii, altfel incat sa nu isi simta propriul drum spre autodistrugere. Poate ca de la un punct incolo pierdem contactul cu noi insine si nu mai suntem constienti incotro ne indreptam. 🙁

  • Cristian, nu doresc sa iti fiu deloc contra, chiar as vrea sa nu am dreptate.

    M-a pus dracu’ acum un an sa lucrez intr-o firma de PR. Asteptam cu infocare un nou eveniment sa mai stoarcem niste bani de la clienti pentru asa-zisul “management de criza”. Crede-ma ca ma urasc prin faptul ca am facut parte din breasla celor care urmaresc sa pupe in fund clientii, indiferent de implicatiile umane.

    Sincer, daca as fi in locul Ernst&Young, maine as da in judecata managerul de resurse umane pentru incompetenta si pentru ucidere din culpa, deoarece a permis unui angajat sa isi neglijeze sanatatea pentru sarcinile de serviciu. Dar vorbind in termeni de PR, ar fi un lucru negativ pentru firma: firma nu e capabila sa isi aleaga corect oamenii??

    Imi pare rau sincer ca a trebuit cineva sa moara pentru banii altcuiva. E dureros si ar trebui sa traga un semnal de alarma nu pentru agnajatori, ci pentru angajati. Ma doare sa stiu ca probabil voi fi la mana unui manager de resurse umane la fel de ipocrit.

  • Si eu am scris la fel pe un forum ca managerul de resurse umane trebuie sa plateasca si mi s-a raspuns ca de fapt partenerii sunt adevaratii vinovati, ei iau proiecte desi stiu ca nu au oameni, le pleaca oameni, ei continua sa ia proiecte si pana gasesc inlocuitori deci munca suplimentara pica tot pe umerii celor existenti.
    E trist ca s-a ajuns aici si ar trebui sa avem cu totii grija mai mare de sanatatea noastra pentru ca medicii sunt si ei oameni si fac greseli. Din dezinteres sau incompetenta. Si asta o spune cineva patit si cat p-aci sa “dea coltul”. Ei nu vor fi niciodata vinovati pentru ce ti-au facut. Ma rog, experienta mea a fost la Medsana nu la CMU, dar se pare ca nu sunt diferente prea mari.
    Hai, ca deviez.

  • Draga Mihai, undeva in lumea asta se moare de mai multe ori pe zi prin intermediul, sau “cu ajutorul”, ori cu sprijinul (uneori) nemijlocit al unui (unor) angajatori. Si nu se agita nici dracu. Pentru ca daca nu-i o filiala vizibila a unei “multinationale” si daca media nu simte ca-i rost de scandal si pretext de editoriale pe o saptamina inainte, mortile astea se petrec in liniste si ordine. Daca ma screm un pic, pot chiar sa vizualizez un mare sir indian de amploaiati, asteptind cuminti la rind sa isi dea duhul intru bunastarea lor (cred ei) si a alora despre care vorbeste Catalin.

  • Va marturisesc ca si eu mi-em pierdut sanatatea intr-o companie multinationala, mai exact Orange. Din cauza stresului am avut brusc probleme cu tiroida, tot noduli, ca si Raluca S. Am pierdut tot 7 kg intr-o saptamana. Nu am avut nici o problema de sanatate inainte. Desi nu ma puteam tine pe picioare, se faceau presiuni asupra mea sa vin la serviciu. Nu intereseaza pe nimeni. La companiile aste multinationale se aplica bine proverbul ” afara vopsit gardul, inauntru leopardul”. De ceva timp am renuntat la acel job (care si-a lasat amprenta asupra mea pe toata viata), desi era un salariu bunicel. Nimic nu merita un astfel de sacrificiu. Nici macar sa ii dau in judecata, pt ca tot pe sanatatea mea o fac.

  • Suntem crescuti sa fim am ambitiosi, sa luptam pentru realizarile noastre, si astfel ajungem sa ne depasim limitele, in speranta ca vomfi apreciati, invidiati pentru functia detinuta pt. cariera….motivarea salariala nu exista pe masura avand in vedere salariile actuale.

    A fost publicat un mail trimis de catre decedata unei prietene in care isi exprima dorinta si intentia de a se ingaja in alt loc mentionand ” niciunde nu poate fi mai rau”.

    La randul meu am terminat ASE, m-am angajat in domeniu, si adevarul este ca in Romania se aplica foarte bine proverbul SA NU DEA DUMNEZEU CAT POATE OMUL SA DUCA.

    Drept urmare pe 10 iunie am rezervare la bilet de avion.

    Sora mea a terminat dreptul, intr-un final s-a angajat pe post de jurist si acum 2 zile si-a dat demisia pt a se angaja intr-o farmacie unde va face teste promotionale la Vichi, acelasi salar, dar nu se compara stresul. Ea sustine ca nu mai vrea in veci sa lucreze la birou, isi doreste cativa ani de experienta in ideea ca peste un timp sa poata aplica pt un post de Director vanzari.

    Trebuie sa facem ce ne place atata timp cat ne place, iar in momentul cand nu ne mai este profitabil sa avem puterea sa cadem o treapta in cariera pt. o viata care merita traita.

  • Catalin – gresesti fundamental judecand un caz pe care nu il cunosti, o persoana pe care nu o cunosti, intr-un context pe care nu il cunosti.

    Inteleg Pro TV si Gandul care ar zice orice despre orice, dar pe tine si pe zf nu.

    No offence.

  • stiti ce mi se pare mie trist? ca exploatarea asta la sange e considerata a fi ceva “normal”. E “normal” sa muncesti overtime, e “normal” sa muncesti 12-14 ore pe zi, e “normal” sa lucrezi si in zilele libere. Ni se spune ca asta e, daca vrei un job intr-o companie mare, trebuie sa faci sacrificii…trebuie sa muncesti, sa muncesti, sa muncesti… multi au inceput sa confunde viata cu serviciul si dupa un timp ajung sa-si dea seama ca habar nu au ce vor sa faca cu viata lor …e trist ca “marile firme” fac economie pe sanatatea angajatilor si prefera sa ii incarce pe toti cu 200% decat sa mai angajeze niste oameni…desi toti expun pe site printre valorile companiei si “grija fata de angajati”. Cat cinism!!!
    Ma indoiesc ca un job bun e acela in care esti stresat la maxim si ai taskuri cat pentru 5 oameni si ddl-uri toate pt ieri….
    Banii aia dupa care alergi devin in aceste conditii muuuult prea scumpi!

  • Radu, sunt convins ca nu este un caz in alb si negru, e drept. Pe de alta parte, este bine stiut ca in marile companii de consultanta & avocatura este o practica curenta lucrul de 7 zile pe saptamana cat 15-16 ore pe zi.
    Fireste, pana la urma un angajat poate sa isi dea demisia (de fapt asa si se intampla in cele mai multe cazuri dupa 3-4 ani, selectia naturala pe criterii de rezistenta).

    Intrebarea majora daca un sistem stoarte fiecare picatura de energie din om este sistemul cel mai bun in care sa traim. E adevarat progresul si recuperarea decalajului fata de societatea occidentala se face prin efort. Iar efortul inseamna mai multe ore de munca. Eu sunt dispus sa mi le asum, pentru ca asta e alegerea mea. Si pentru ca stiu cand sa o las mai moale. Dar nu toti oamenii sunt dispusi. Sau unii sunt dispusi dar nu pot sa isi dea seama de limitele lor. Si atunci cel mai bine e sa nu se pretinda.

  • Catalin – fiecare are alegere. Nu traim in sclavie!!

    Hai sa nu vorbim de “SISTEM”. Da, auditul e crancen in Big4, dar NIMENI nu e fortat sa stea. Nu exista insa un SISTEM… exista oameni care decid pt ei intr-un fel sau altul.

    Sistemul/Big4 este insa o discutie separata, feedbackul meu era legat de judecata ta vizavi de ce s-a intamplat si de o persoana despre care nu stii absolut nimic.

  • la fel sunt oameni care pleaca pe creasta fagarasului in pantofi si uneori se intampla accidente – la fel, nu isi cunosc limitele right? Dar nu sistemul ii trimite acolo.

  • Radu, cred ca si exagerezi un pic.

    Ideea este (cel putin din punctul meu de vedere) ca nu E&Y a provocat ce a patit ea, ci doar partial …

    A fost alegerea ei intr-adevar, insa la fel cum tu spui despre restul si eu pot spune despre tine, ca poate nu stii situatia.

    Daca i-au fost impregnate in minte eforturile astea, pentru a “deveni partener” ?

  • Sigur ca nu e nimeni fortat, dar sa fim seriosi acelasi tip de rationament li s-ar fi spus si muncitorilor din minele engleze din secolul al XIX-lea. Cred totusi ca trebuie sa existe un nivel acceptabil de echilbru intre munca si viata, dupa 200 de ani.

    Mai ales ca firmele de top stabilesc stacheta. Si daca ele cred cu adevarat in responsabilitate sociala, atunci ea trebuie sa inceapa cu responsabilitatea fata de angajati.

    Recunosc ca nu cunosc motivatiile si sitatia Ralucai, insa un sistem care permite asta nu este un sistem bun.
    Poate pentru mine si pentru tine nu exista sistem, dar pentru multi exista. Multi nu pot sa decida decat in interiorul sistemului – pentru ca au dorinte cultivate de sistem, indatoarare la sistem si asa mai departe.

    Iti dai seama cati oameni stau in joburile lor pentru ca au datorii?

    Si da stiu ca nu e al dracului de complicat, dar, cum scriam cuiva pe email, prefer sa simplific lucrurile si sa dau vina pe cel puternic in speranta ca lucrurile se vor schimba pentru cel slab.

    PS. Vorbeam cu Radu Lazar (pam-pas.com) pe IM si el zicea ca e culpa comuna, ca in accidentele rutiere.

  • Buna,
    cred ca ar trebui sa facem ceva,
    sa ne adunam toti si sa punem niste flori macar undeva pentru ea.
    Sa stabilim o ora la care toata lumea sa plece de la birou si sa se adune sa puna flori,
    Cred ca ar fi frumos

  • Ai o singura viata. Trebuie sa lucrezi in viata asta, ca doar asta ne este pedeapsa. Insa nu trebuie sa faci din munca scopul vietii,ci un mijloc de a trai. A trai inseamna a avea prieteni, a calatori, a-ti face o familie, a lenevi dimineata in pat, a citi o carte, a vedea un film, a petrece timp cu oamenii dragi…si apoi a munci.

    Cat despre companiile mari (nu doar Big4, ci si banci si alte cele), stiu sa spele bine creierele oamenilor, stiu sa promita si stiu sa incante. Oamenii fac rabat la nevoie. Dar toate au o limita. Atunci cand vezi ca esti exploatat si “santajat” doar pentru ca esti in nevoi si ai disperata nevoie de bani cum este cazul multora, inseamna ca nu esti respectat ca om. Daca accepti situatia,nu te respecti nici tu, deci nu iti pasa ce se intampla si nu trebuie sa te plangi niciun moment. Daca iti pasa, ai intins-o si vei presta servicii unui angajator care te merita si te respecta.

    Concluzia: Cati oameni mai au respect de sine? (retoric). O sa ajunga multi, nu la 40, ci la 30 de ani niste frustrati care nu pot socializa,nu pot comunica, nu se pot bucura de viata, isi vor distruge sanatatea si va fi prea tarziu poate…chiar la 30 de ani…sa se mai schimbe deja. Este o varsta la care altii deja au familii si copii, o viata normala si sanatoasa,nu neaparat indreptata catre bani, bani, bani,bani…

  • […] gafe and news Shadow 12:44 pm Cred că până la ora asta, majoritatea dintre voi aÅ£i citit/auzit deja despre cazul Raluca Stroescu. ÃŽntrebarea mea este: câţi ani avea? Pe unele bloguri ÅŸi ziare, se zice că 29, în alte părÅ£i că avea 31 (Ofcourse, Tolo e mai special ÅŸi zice 32). Deci? How old was she?   […]

  • Nu toata lumea e “built for the kill”. Eu unul nu sunt. Mi-am dat seama de multa vreme ca nu tin la tavaleala asta si m-am adaptat.

    Statul la birou e mult mai periculos pentru sanatate decat datul la sapa. E clar ca Raluca avea probleme de sanatate fundamentale (ca la bursa, deci fundamental statea prost) iar decesul e o consecinta oarecum fireasca a unui stil de viata pe care ea l-a acceptat fara sa se gandeasca daca si “poate”. Faptul ca altii pot (exista destui, altfel am fi toti morti la 30 de ani) nu inseamna ca si tu poti. Si atunci stai cuminte in banca ta, ca nu toti trebuie sa fim CEO sau milionari. Putem fi fericiti si fara asta.

    Si EY poarta o vina mare pentru ca storc oamenii. Am avut un amic la ArthurAndersen si programul de munca era inuman, asta prin 98-99. Acum are propria afacere de audit. Probabil ca trage enorm de el, dar se pare ca poate.

    Oricum, chiar si daca “the evil master” iti toaca energia ai oricand posibilitatea sa iesi din joc. Si oricand trebuie sa stii cat sa te intinzi. Fata asta avea portar la bloc. Eu nu am.

  • Si daca tot ziceam ca e “culpa comuna” ar trebui intr-un fel ca si EY sa plateasca. Raluca a platit cu viata, ceea ce e oricum mult prea mult.

  • Am cunoscut-o pe Raluca. De pe vremea cand abia termina facultatea, era plina de viata si nu era trasa la fata. Acum e moarta ! Stiti ce mi se pare cel mai trist si mai mizer ? Faptul ca a muncit ca o scalva ani de zile si n-a cunoscut-o nimeni. N-a dat-o nimeni la televizor, n-a vorbit nimeni despre ea la asemenea nivel. A fost nevoie sa moara, ca un caz ca al ei , si ca al multora dintre noi, ca un caz al unui om care munceste non-stop, sa fie cunoscut. De ce nu se face valva pe tema: “Doamne, ce mult muncesc unii tineri” ? Si oricum, valva asta, daca va mai continua, va fi cea care va intina memoria Ralucai ! Se va spune c-a fost vina ei, ca ea a gresit, poate vor spune ca se droga sau ca era anorexica ! NIMENI nu va recunoaste ca sistemul e imputit si ca, daca vrei sa ajungi undeva, trebuie ori sa pupi cururi grase de sefi, ori sa muncesti pana… mori.

  • Poate pare ireal dar lucrez la un Big4 si tin minte acum cativa ani cand un partener venea la 9 seara sa-i goneasca de la servici pe workoholics… urmaream cine mai e egat in retea si ii blocam contul pana a doua zi… exista la multinationale (nu alea de mentalitate adaptata romaneasca) si conceptia ca un angajat obosit greseste si ii scade randamentul si a doua zi munceste si mai mult pentru aceleasi lucruri… chiar daca sunt perioade aglomerate restul anului e si program de 7 ore (pe bune) si concedii de studii platite…

  • Oameni buni, o fata a murit si voi ridicati in slavi firma voastra ca va plateste studiile? Si daca le plateste, cati ani va leaga prin contract? Sau poate tu esti singurul norocos/singura norocoasa care chiar isi iubeste firma mult preaminuntata. Sa fim seriosi si sa ne gandim un moment ca nu numai studiul, serviciul si promovarea conteaza…VORBIM DESPRE OAMENI, NU DESPRE MASINI!

    Dar bineinteles ca nu toti gandesc asa…si orice lucru bine facut merita sacrificii,nu e asa?Chiar si vieti!Cui ii pasa?!Important este sa avem crestere economica!!!

    Mi-e sila!

  • Am lucrat la E&Y pana acum cativa ani. Salariile sunt ok, dar nu extraordinare. tactica lor e sa angajeze tineri proaspat absolventi, fara prea multe alternative profesionale. Te muncesc de dimineata pana seara, si pana sa iti dai seama ce se intampla deja au trecut 3-4 ani. E adevarat ca lucrezi intr-un mediu destul de interesant, insa majoritatea timpului ti-o petreci facand exceluri, teste de audit destul de agasante, si discutant cu tot felul de contabili mai mult sau mai putin plicticosi.

    Cred ca auditul in romania a ajuns intr-un impas. Lumea incepuse sa plece in stoluri inca de pe vremea mea, acum ma intreb cine va mai dori sa lucreze in audit. Prevad ca industria auditului gen Big4 in Romania va fi in cele din urma un mare esec, dar probabil ca cineva va trebui sa plateasca pentru saraca Raluca. Cred ca am cunoscut-o, fotografia din presa imi pare familiara, probabil ca abia venise cand am plecat eu. Imi pare foarte rau ca a trebuit sa moara cineva pentru ca povestile de genul asta sa inceapa sa apara in presa.

    Si in strainatate exista sistemul asta, nu e ceva romanesc, e practicat de exemplu in Investment Banking. Macar salariile acolo sunt rezonabile iar bonusurile de sfarsit de an te pot face milionar . la E&Y romania poate iti permiti o chirie ceva mai mare si un leasing pentru o masina mai faina.

    E clar ca ‘nu se merita’, insa pentru unii asta pare singura alternativa. E o alegere personala la urma urmei.

  • stiti ce doare… ca si la amarata de firma la care lucrez part time (in paralel cu studiile universitare) nu se cunoaste conceptul de orar de serviciu. numai ca eu il cunosc :domnilor ora 17 e sfanta… ma ridic si plec! si ce ma intereseaza.. pana una alta eu sunt platita cu ora pe niste proiecte pe care seful doar le stampileaza, nici macar nu le verifica, si primeste banul gros. Asa ca nu are decat sa stea el dupa program! Afara e soare si eu am o plimbare prin parc de facut

  • Din pacate toate multinationalele sunt ca EY: esti scav pe plantatie si daca nu accepti, mai bine pleci; in unele locuri sunt ore suplimentare, in altele hartuire sexuala, in altele esti nedreptatit daca esti femeie…

    Colegii Ralucai au recunoscut ce i s-a intamplat acum, ca este moarta. Si probabil tot la ei se gandesc, ca poate scapa ei de jug, cu ocazia asta. De ce nu au ajutat-o cand era cazul? De ce nu au facut front comun, sa-si convinga sefii sa mai angajeze oameni? DE FRICA, asta e purul adevar.

    Ne e frica sa ne uitam si in oglinda. Daca noi, romanii, am fi mai uniti, astfel de lucruri n-ar fi posibile.

    Dragi autoritati, dati un tur pe la toate multinationalele. Vedeti, e totul ok? Orele suplimentare sunt platitte? Sunt sub limita legii? Concediile se respecta? Fisele de post exista, sunt respectate?

    Succes!

  • Am citit astazi ca a mai murit cineva de la ei anul trecut deoarece adormise la volan. Este adevarat? 🙁

  • Este pacat fiecare dintre noi contribuim cu sume destul de mari la buget , muncim pana cadem lati dar nu ne doare deloc ca parlamentarii ii arunca pe laptopuri de 2000euro/bucata, excursii la Paris sau in Cuba si citeam azi ca Vacaroiu s-a plans ca iar trebuie sa viziteze Elvetia in calitate de presedinte (“iar Elvetia??!”) – a mai fost deja luna asta in calitate de presedinte al senatului.
    Stiu ca nu toti banii se duc pe asa ceva dar e pacat ca unii sa munceasca pana pica lati iar altii sa stea la plaja din munca acelorasi.

  • Este urat ca pretul banilor ajunge sa fie acesta… Dar nu e vorba numai de asta, e vorba de o asa zisa capcana” – a carierei, a ambitiei, a depasirii limitelor. Prin aceasta natura umana si omul a ajuns sa fie deasupra celorlalte vietuitoare. Insa cu totii am invatat – daca va aduce-ti aminte ca “omul este singura fiinta care stie ca traieste dar in aceiasi timp constienta ca va muri…” Ori indiferent cat ne solicita viata – atat timp cat suntem oameni liberi, trebuie sa avem grija de noi…

  • E&Y fost o firma super faina, pana cand ne-am unit cu fostul Arthur Andersen, prin 2002.. Au adus cu ei o cultura de ‘workoholics’, plus un portofoliu de clienti de audit dintre cei mai scarbosi. Se muncea mult si inainte, insa atmosfera era mai ‘umana’. Adevarul e ca firmele Big4, in ciuda prestigiului, sunt conduse in Romania de expatzi de mana a doua, care par ca habar nu au cum sa cladeasca o firma de consultanta. Sunt niste idioti panicati si fara idei, care nu isi merita bonusurile. Directorii de HR sunt niste ‘big nobody’, infumurati si pup-in-cur-isti. Pacat ca s-a ajuns aici.

    Peace.
    D.

  • Voi nu vedeti ca multi dintre voi sunteti SCLAVII strainilor in propria tara. De ce acceptati sa munciti pe mai putin de 2000 Euro in asa conditii? De ce acceptati sa ia pielea de pe voi?
    Eu am renuntat sa mai muncesc in tara si castig pste 3000 Euro lunar in Vest fara sa ma agit, fac jogging zilnic si mananc si beau tot ce e mai bun acolo si mai natural.
    Am reusit sa imi strang in 2 ani jumate din banii de o casa si sper la anul sa imi fac o casa la marginea bucurestiului.
    NU MAI MUNCITI PE SALARII MICI !!!
    Acum casa o sa o cumparati din salariu nu o primiti moca de la stat, salarii MARI se dau in afara, nu mai stati in RO si plecati unde sunteti respectati ca fiinte umane!

  • Foarte corect comentariul legat de orele suplimentare care nu sunt platite. In acelasi timp, chiar si platite, Ralucai nu i-ar mai fi folosit la nimic, nu? Fondul problemei cred ca e altul, dupa cum spunea si Adrian D. Din tragedia asta totusi trebuie sa iasa ceva bun. Pentru ca undeva cu siguranta au gresit si angajatorii. Sunt foarte convins de asta.

  • Sunt student la ASE si inca din anul I vreau sa ma angajez la una din Big4. Am auzit ca si la ei, ca si la alte multinationale de top din domeniul consultantei, se lucreaza inumam de mult. Insa doar acum realizez adevarul..Nu te pune nimeni sa lucrezi asa, dar “mirajul” succesului e atat de bine implementat in sistemul lor ca de cele mai multe ori te fura, iar multi dintre noi astia tineri ne gandim la ai nostri (in caz ca ai nostri sunt niste oameni cinstiti, prin urmare, in Romania, niste sub-platiti) si parca vrem sa avem bani, bani multi. Impresia ca banii aduc fericirea si frica sa nu ajungem ca ai nostri, care se chinuie sa-si ia o Dacie in rate, ne impinge la.. ce a facut Raluca. Dumnezeu s-o odihneasca in pace! Sa nu mai vorbim ca am auzit si de cazuri in care chiar si ei angajeaza oameni pe pile (asta spune mult de romanizarea multinationalelor) . De ce sa nu recunoastem, suna bine “Sunt Senior Consultant la..”, dar oare merita?

  • Fiti oameni buni seriosi…………asta e sistemul in orice multinationala; vin , angajeaza oameni buni, dau salarii bunicele si ulterior urmeaza o crestere exponentiala a volumului de munca.
    Daca ai curaj sa tipi ti se inchide gura cu ” liber, sunt altii care vor locul tau” iar daca te iei in colti cu ei esti amenintat ca or sa aiba grija sa nu mai lucri in domeniu mult timp dupa ce demisionezi de la ei…………
    Saraca Raluca a crezut ca o sa reziste ,dar nu a reusit………….ti se spune ca ai posibilitati nelimitate , dar de fapt trebuie sa fii cat mai bun ca sa acoperi si munca celui care ti-e sef si care are nevoie de sclavi ca sa-si justifice rezultatele prin” am facut proiectul si am avut si costuri sub cele bugetate – nu conteaza ca proiectul trebuia facut cu 10 sclavi si de fapt el a cocosat cu munca doar 7, de fapt el a redus costurile cu 3 salarii……………..”
    Daca aia de la directia muncii ar sti unde sa caute ( ore facturate , graficele gantt pt proiecte, etc) ar putea demonstra ca s-a muncit mai mult de 8 ore/om/zi………….. dar e mai greu pt ei…….:); mai bine cad la pace cu E&Y care o sa dea vina pe directorul de HR care nu a sesizat ca fata era terminata, ala o sa zica ca nu a fost sesizat de nimeni si cu asta mortul e vinovat…………………..pacat………….mare pacat ca trebuie sa-ti distrugi viata pt 2000 aia dati de E&Y.
    cei 322 de sacali din parlament inghit 5000 de caciula pe luna si mor si ei de inima din cand in cand………….de grasi burtosi ce sunt …………………sau mai mor si de stomac ( cand au inghitit 5 il de euro de la oligarhi si le pica greu la stomac………….)
    Salutari Ro – muica si sper ca intr-un an sa plec definitiv ………

  • Tristete, durere, lacrimi ! Acum nu esti singura, dar pete 1-2 saptamani probabil multi din cei care au scris pentru si despre tine vor intra in ritmul lor de viata, si nu se vor mai gandi ca cineva a murit, nu te va mai pomeni nimeni.
    Nici presa, nici televiziunea, care acum nu fac decat, sa le creasca audienta, totul se rezuma la bani pentru ei.
    Cati din noi recunosc ca in cazul unui control isi exprima nemultumirea fata de angajator, cate ascundem pentru binele mers al firmei……..
    E usor sa spunem trebuia sa-si de-a demisia, dar stie cineva motivul pentru care ea lucra atat de mult, probabil nu……unii am vazut ca au judecat-o pentru stilul de viata, dar incercati sa fiti in pielea ei voi ce ati fi facut?
    In cate firme exista personal suficient ?
    La cate firme ceea ce s-a spus la angajare sa si intamplat ?
    Imi vine acum in gand un banc cu un director de resurse umane………….
    Un director de resurse umane moare si ajunge la sfantul Petru,
    care ii spune directorului ca o zi va merge in iad si o zi in rai dupa care va alege unde vrea sa ramana…….prima zi intra pe poarta iadului …acolo iarba verde, gratare, prieteni, distractie , a doua zi intra pe poarta raiului………..liniste , plictiseala………trece ziua..acum sfantul Petru il intreaba unde vrea sa ramana……..la care el raspunde in iad……..si pleaca acolo……..cand ajunge gaseste smoala, gunoi , foc, la care mirat il intreaba pe sfantul Petru ce se intamla ca ieri nu era asa acolo, la care sfantul Petru ii raspunse ” Ieri negociam azi esti angajat”
    Asadar sa fim alaturi de Raluca Stroescu sa ne rugam pentru ea, sa tinem un moment de reculegere.
    Tristete, durere, lacrimi.
    Odihneasca-se in pace !!!

  • firma e de cacat!!!!!!!!!
    grecu’ ala de da cu bata in populatia din ey merita dus la bulau rau de tot! e un nemernic care a dus firma aia din mocirla in hau!
    e o plantatie de sclavi cu o atmosfera urata in care multi dintre manageri au ajuns la maxima intelepciune cum ca a da suturi in cur la juniori e o practica misto, cool si un merit pentru tot rahatul pe care ei la randul lor l-au inghitit s-ajunga acolo!
    rusine fratilor romani, EY Bucuresti merita inchis nene! si grecii aia bagati la puscarie!
    nu spune nimeni ca managing partner-ul trece printre birouri pe la 12 noaptea sa vada ce fac sobolanii, daca muncesc sau daca produc suficient pt buzunaru’ lui!

  • Este inadmisibil ca managerul direct al acestei femei sa nu vada absolut nimic. Mi se pare penibil ca toti marii manageri care au pretentia ca “lucreaza cu oamenii” sa nu vada in subordonati mai mult decat o casuta intr-un fisier Excel. Si nu vorbesc aici de departamentul de resurse umane, ci de managerul direct al Ralucai.

  • Din nefericire, in orice societete moderna, BANUL e Dumnezeul suprem. Aceste consortii internationale sunt conduse de catre oameni EXTREM de bogati, care ajung sa influenteze chiar guverne si politica prin avutia lor imensa. Si au o armata de psihologi, experti, etc. care sunt platiti sa inventeze noi masuri de a exploata la maximum angajatul, ca acesta sa dea ultimul strop de energie pt. companie. Un exemplu este team-building-ul care este o spalare a creierului ptr. angajat, caruia in mare i se spune un singur lucru: individul nu conteaza, esti doar o rotita intr-un mare mecanism, ECHIPA este totul.M-am confruntat cu situatia asta si s-au uitat urat la mine cand le-am denuntat jocurile lor stupide de spalare a creierului care au loc in excursiile de teambuilding. Si in plus, chiar firmele de team building spun clar ca cei care cred ca un teambuilding este doar o iesire de voie buna si distractie cu colegii, nu au inteles nimic din ceea ce presupun aceasta activitate! In fine, la mine in companie exista multe fete singure, cu care am fost cu multi ani in urma coleg de stagiu: erau fete frumoase, proaspete absolvente, pline de viata. Acum sunt nemaritate, acre si obosite si repeta tot timpul: nu am timp de o relatie, sunt f. ocupata cu serviciul. Asta se si urmareste, sa-ti dedici inreaga viata si energie ptr. companie! Este nebunia absoluta, capitalismul cel mai salbatic, omul e doar ceva dispensabil si inlocuibil, o simpla piesa de schimb ptr. marii patroni: “la usa asteapta 100 de insi daca pleci”.Cunoscuta fraza, nu-i asa?
    Inca odata, pacat, pacat, pacat! Era o papusa de fata, trebuia sa aibe familie si copii nu sa crape pentru a-i imbogatii pe niste oameni lipsiti de scrupule! Si cred ca o mica vina a avut-o si ea: trebuia sa zica NU si DESTUL! Serviciu putea gasi in alta parte!
    Bunul Dumnezeu sa o odihneasca!

  • Personal nu ma mai mira nimic.Chiar si in firma care nu sunt nici mari nici multinationale, angajatii tind sa se vada numai pe sine. Adevarul e ca treptat-treptat ne pierdem price grad de umanitate.
    DE CE NU ESTE VERIFICATA RESPECTAREA CODULUI MUNCII? Pentru cat a lucrat ar fi trebuit sa beneficieze de libere nu de concediu…intereseaza pe cineva? s-a sesizat Directia Muncii? Nu am auzit deocamdata. Din cate am citit nu e singurul caz….a mai fost unul care a trecut neobservat…
    Directorul de Resurse Umane ce legatura are cu asta? e doar un angajat.Poate doar sa faca un raport ….deciziile se iau intotdeauna de mai sus.
    Cred ca in dorinta ei de a-si ajuta familia nu si-a dat seama ca se va ajunge aici.
    NU intzelegem ca titulaturile nu ne aduc fericirea, nici banii in plus nu ne cumpara sanatatea vesnica…..toate compromisurile pe care le facem momentan(cand suntem tineri) pentru bani se regasesc mai tarziu in costuri mult mai mari. Iar legislatorii cand au stabilit un program de lucru au luat in considerare mai multe aspecte.
    In Japonia se moare de epuizare, salariile nu sunt chiar extraordinare, programul este infiorator….tinem ,mortis sa ajungem ca acolo? NU avem nici istoria lor, nici educatia lor, nici rezistenta lor….iar uneori nici ei nu mai rezista.
    Cam asta e ….nu mi-am ordonat bine ideile….nici nu ma pricep iar in cazul asta nici nu pot….ma gandesc ca as fi putut fi chiar eu in locul ei, dar un sir de decizii pe care altadata le-am considerat neinspirate au conlucrat sa nu ajung in aceiasi situatie.

  • Bai Fratilor nu va obliga nimeni sa munciti .. pana la deces .. d p.m.v. este numai vina ei , pt nici o firma din lume , nu merita sa muncesti pana mori ..

  • Si acum aud vocea copiilor mei . ” Mama, hai acasa. Nu vrem nimic altceva dar hai nu mai sta acolo!!!” si am parasit compania la care ma sinteam “ca acasa” …. Eram epuizata, slaba si anorexica. Totusi eu zic cu mare regret ptr. Raluca , in aceste situatii exista alternative….

  • ana, Dan nu este cinic deloc. are absoluta dreptate. citind posturile voastre trag concluzia ca nu s-a inteles nimic din ce i s-a intamplat ralucai si majoritatea continua sa se lamenteze ca sefu’ e de vina, ca manageru de HR, ca nuju ce corporatie sau actionarii ei. responsabilitatea trupului tau iti apartine si numai tu decizi asupra lui. daca vrei sa te vinzi pe cativa gologani ca sa ai nuju ce mare masina (in leasing) nuju ce casa (pe credit), nuju ce telefon mobil (de la firma) care face toate traznaile din lume (cand el este doar un telefon si by the way la ce iti trebuie un tel mobil – cine vrea te gaseste si pe fix) si pe mirajul unei pozitii – (moama ce tare esti !!!) este problema ta, dar nu poti invinui pe altii. probabil ca aveti pozitia asta deoarece va aflati exact pe acelasi “scaun” ca si raluca si va e foarte greu sa “vedeti” lucrurile normal. v-am scris, dar nu cititi: DOWNSHIFTING ! traiti-va viata ! familie, copii, prieteni (nu colegi de servici- oare nu va saturati sa vedeti aceleasi fetze), relaxare, lasati-o naibi de munca…se poate trai decent si cu bani putini – dorinta insa trebuie infranta. cine poate, e fericit ! sper sa vi se deschida ochii. cine chiar vrea sa se schimbe o poate face….. succes !

  • DE CE NU A PLECAT RALUCA?!
    probabil ca ,tanara fiind, incerca sa isi asigure un viitor stabil din punct de vedere material,dar, din pacate, nu stia ca viitorul ei i se inchide si,deci, nu mai avea pentru ce lupta!
    Problema e ca Raluca este, de fapt, exponentul tanarului roman,dornic de afirmare,care trage cu dintii de un job bine platit si se sacrifica acum sa o duca bine maine,sa isi faca o familie careia sa ii asigure un trai decent,care uita de ei pentru ai sai,pentru ca statul ofera tinerilor de azi totul,in afara de locuinte,legi favorabile,salarii bune,un trai decent.deci ne ofera sansa sa parasim aceasta tara si sa ii lasam pe guvernanti singuri cu pesionarii,sa stinga lumina!
    m-AM SATURAT DE NESIMTITI,VEZI GRECU DE LA E&Y,CARE ISI ROTUNJESC CONTURILOE SI NU LE PASA CA OAMENI MOR PENTRU ASTA

  • Responsabilitatea managerului este de a semnala orice problema a subalternilor care poate afecta productivitatea acestora. Subalimentarea si moartea unui om intra in aceasta categorie de probleme. Cinic vorbind, moartea unui om ii reduce productivitatea la zero deci daca nu te preocupi de ce se intampla cu angajatul – MACAR sa semnalezi la HR problema – nu iti faci corect jobul de manager.
    Dau un alt exemplu simplu. Daca esti manager si un subaltern de-al tau e nebun si urineaza in caul trecatorilor de la fereastra biroului, ce faci ? Nu iei nici o masura pentru ca “e treaba lui, e corpul lui” ?

  • Corneliu, viata nu e asa frumoasa precum pare la prima vedere. Sunt momente in care nu ai nicio iesire (nu exista numai leasing si credite sau imaginea pe care o au prietenii tai).

    Am venit in Bucuresti sa fac o facultate. In anul 3 m-am trezit cu riscul de a nu termina datorita unor probleme financiare. De unde sa platesti 250 de euro chirie, 50 de euro intretinere, 50 de euro taxa de facultate si sa mai pui si niste bani de mancare si, eventual, distractie? Si nu, nu am mobil de fitze, nu am nici masina in leasing, insa sumele se aduna. Dupa 8 luni mi-am dat demisia pentru ca imi ignoram prea mult facultatea si riscul era de a nu termina din cauza absentelor.

    Tu judeci situatia prin prisma pozitiei in care te afli acum, insa nu toti au pozitia ta. Poate avea de gand sa plece in Vest in vara si avea nevoie de bani pentru a trai cateva luni pana isi gasea un serviciu bun in afara. Poate a avut un vis de mai bine pentru ea si pentru viitoarea familie.

    Vinovati sunt multi, ma indoiesc ca numai ea poarta toata vina. Familia ei nu stia? Colegii nu o vedeau? Sefii au ignorat o fiinta? Poate chiar si Codul Muncii ar putea modificat sa nu se mai existe astfel de situatii.

  • poate sa para ciudat ca raluca nu a plecat la timp, dar , amintiti-va, daca ati trait macar partial asa ceva, se intra intr-un cerc vicios la un moment dat, in care nu vezi nimic in plus decat termenul limita, vrei doar sa termini perioada crunta, in cazul ei, pana la luna mai, uiti de tine… si daca nu ai prieteni care sa te traga de maneca, familie… speri ca va fi ultima data si ca pleci dupa… uite ca uneori nu se mai poate! nu toti oamenii sunt suficient de realisti ca sa isi dea seama ca se distrug, si e normal sa stii ca esti tanar, ca mai tragi un pic de tine si apoi… pleci cu experienta adunata si cu un cv bun. dar nu toti au norocul asta… cred ca in momentele astea ar trebui sa ne rugam pentru raluca, indiferent daca a gresit sau nu, oricum, daca a gresit, a platit foarte scump. cat despre firmele care permit asa ceva… cand codul muncii spune despre limitele orelor suplimentare… sa se sesizeze si ITM bucuresti, sa nu se mai mearga doar la angajatori mici, de la care se mai poate lua cate ceva, si eventual sa se scrie la statistici ca uite cate cazuri au gasit ei… sa faca ceva, ca toata lumea stie despre aceste situatii, dar legal vorbind… se ascund dupa hartii. si situatia poate fi demontata usor, daca se vrea… numai sa se vrea!!

  • Din pacate aceste lucruri nu se intampla doar in Romania. Romanii sunt exploatati peste tot. Cunosc un caz concret in care un barbat de numai 30 de ani a murit din cauza stresului si a muncii dupa un an petrecut in Spania, timp in care a strans bani sa-si cumpere casa aici in Romania si la doua zile dupa ce a ajuns in tara a facut infarct.Si multi alti romani au murit din cauza muncii in tarile vestice

  • Am lucrat timp de 3 ani jumatate (2001-2004), ca receptionera intr-un hotel de o stea. Atributii pe langa cele ce tineau de receptie, nementionate in contractul de munca, mai erau de: dat zapada din fata hotelului, carat navete pentru bar, gatit pentru zilele de nastere ale cunostintelor sefilor, servit la masa, spalat vase dupa petreceri, spalat pe jos la parterul hotelului, schimbat lenjerii si curatenie in camere – daca erau cameristele plecate, pentru a mai face un ban in plus pentru “sefa”, etc.

    Primele patru luni, programul a fost de 24 cu 24 (pt ca sefa de receptie era “bolnava” si “nu ne permiteam sa mai angajam pe cineva”). Apoi am trecut la program de 24 cu 48. Numai ca, din varii motive, programul de 24 a devenit foarte repede program de 30 si chiar 36 de ore si automat au scazut orele libere. Zilele libere, chiar si pe motive de sanatate, trebuiau negociate. (Cu alte cuvinte, daca mi se facea rau cand eram la servici, trebuia sa fi anuntat deja cu macar 3 zile in urma – de parca putem sa prezic acest lucru.) De asemenea, daca eram in concediu de odihna sau in ziua mea libera si eram chemata la serviciu obligatoriu, pentru diverse motive.

    Din cauza oboselii si a frustrarilor interioare pe tema abuzurilor venite de la fiecare superior ierarhic, organismul meu claca treptat si eu nu realizam acest lucru. Credeam ca era doar o perioada de oboseala.

    Nu ma credea nimeni ca ma simteam rau, desi am fost luata cu ambulanta la spital, de cateva ori si de la locul de munca. La endoscopie s-a descoperit ca aveam un inceput de ulcer si colecistita cronica. Analizele suplimentare, efectuate la indicatiile medicului de garda, au dovedit faptul ca mai sufeream si de o pielonefrita cronica (din cauza frigului de la locul de munca).

    In urmatoarea jumatate de an, am continuat sa lucrez si am incercat sa ma tratez si aveam o farmacie ambulanta pe post de poseta. N-am reusit decat sa persist in oboseala, sa-mi agravez bolile, sa nu pot manca mai nimic si starea mea psihica mergea usor spre depresie. Asfel am ajuns si la medicul psihiatru, care m-a diagnosticat cu sindrom de oboseala cronica.

    Mi-am depus cv-ul la o alta firma, pe post de Marketing Manager, am fost chemata la interviu si angajata. Din pacate, nu s-au terminat toate aici. Desi incepusem sa am din nou o viata normala. Persistau durerile de spate si am mers la control. Am descoperit dupa radiografii si apoi un RMN, hernie de disc L4-L5 (care a fost provocata de prea mult stat in picioare in cele “24h” de munca la hotel).

    A fost o greseala din partea mea sa accept atatea umilinte si sa imi pun sanatatea in pericol pe termen lung. A fost o greseala sa lucrez in acel loc.

    In tot acest timp m-am considerat prea slaba si sensibila din nastere. Abia cand am vazut cati au fost si cati mai sunt inca in situatii similare am inteles ce-a fost cu mine.

    Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a dat putere sa trec peste toate si sa fiu un om normal, din nou!

  • am postat un mesaj azi noapte pe tema EY, mediul de acolo asa cum il stiam acum cativa ani, Raluca si …consecintele dezastroase pe care toate astea la un loc au dus-o pe Raluca pe un drum gresit.
    pentru toti studentii si tinerii care au postat mesaje pe acest forum care mai mult sau mai putin se fla intr-o pozitie similara cu a Ralucai, nu mai pierdeti vremea in astfel de dileme: “sa mai stau un an doi pana imi fac ceva capital profesional si dupa plec la mai bine”
    Exista fratilor ” la mai bine” fara sa treceti prin mediile astea bolnave din care plecati si voi bolnavi si cum bine o parte din voi au sesizat – cu creierele spalate!
    Romania e parte acum dint-o piata de munca globala si accesul la joburi mai bune – afara sau in tara – e incomparabil mai bun decat acum cativa ani cand am plecat eu.
    Poate Raluca nu a mai avut ragazul sa mediteze la toate schimabarile astea si sa-si regandeasca oprtiunile, dat fiind ritmul ingrozitor in care se derula viata ei.
    Eu stiu foarte bine cum e sa te intorci la 3-4 dimineata de la EY, sa dormi pe apucate 2 -3 ore si sa fii sutuit pentru faptul ca a doua zi ai ajuns la 9.30 in loc de 9! Aveam de platit o chirie, un leasing, si multe altele la care visam… dar am reusit sa ma desprind pentru un moment si sa iau decizia foarte inspirata sa plec.
    Am lucrat personal cu managerul Ralucai, e un baiat foarte bun chiar unul din cei mai buni – profesional si ca individ. Nu intamplator el e cel care a mers la ea in sambata nefericita – ci pentru ca stiu sigur ca-i pasa. Ma deranjeaza tot blamul asta general improtiva lui, mai ales ca vine de la multi care nici macar nu-l cunosc. In teorie toti avem dreptate si am putea spune ca el poarta responsabilitatea finala pentru ce i s-a intamplat Ralucai, dar e o aberatie. In realitate fiecare e responsabil de ceea ce gandeste, decide si pentru cum actioneaza.

  • Fara suparare, dar managerul “baiat bun” tocmai a invatat o lectie de viata extrem de dureroasa. Cu parere de rau pentru toata lumea, acest eveniment era evitabil daca se luau niste decizii atunci cand ar fi trebuit luate.

  • Este un cerc vicios. se porneste de la nevoia de bani, apoi de mai multi bani, urmeaza recunoasterea profesionala, unii/unele dintre noi sunt mai orgolioase si vor sa dovedeasca faptul ca pot mai mult, si mai mult, deja nu mai conteaza pentru ce si pentru cat, si se alearga intr-un cerc in continua miscare asemeni unui hamster. Sau pur si simplu nu stii sa spui nu, si ceilalti vad in tine slabiciunea si esti supusa mereu rugamintilor lor fierbinti, daca exista si care in fond pentru ei constituie un efort prea mic in comparatie cu efortul tau.ei stiu ca tu nu le-ai cere lor ajutorul, pentru ca il acorzi, si asta este rolul tau: de a oferi, de a face totul pentru firma, de a munci cu drag si por, pentru al firmei viitor.
    Inventati un cuvant potrivit si pentru persoanele care nu pot spune ‘nu’. ce anume, nu stiu, deoarece sunt multe persoanele care alearga si alearga, si lucreaza, si fac proiecte si incheie contracte, si … munces. Si toate acestea pentru minunata firma la care lucreaza in care patronii vor sa scoata cat mai mult de la angajatii lor, care ar mai trebui sa le fie si recunoscatori. Iar la scala globala: FOR THE MONEY! Pe care mai apoi nu avem timp sa ii cheltuim, si ne luam lucruri fara prea mare importanta pentru noi: telefon ultima generatie? doar vorbim la el, cand sa mai activam si celelalte functii? televizor cu ercan lcd de cu cea mai mare diagonala, si cine se mai uita la el? oricum era ceva nesanatos. Cel mai bun calculator? Dar daca il folosesti mereu pe cel de la firma, k acasa nu m ajungi… Cand iti mai schimbi hainele, de ultima moda, pe care oricum nu ai timp sa le potrivesti ca sa le poti imbraca.Pritenii nu ii mai vezi, ca sa le arati cat de ‘bine’ ai ajuns. Rudele.. mai rarut, ca-i mai dragut, nu? Astea sunt lucrurile pentru care muncim, la firma si nu numai, cu acte in regula sau ‘la negru’ si pentru care, spun eu, nu se merita. Mai bine ne-am cere drepturile si stabilirea unor reguli noi, decat sa fim atat de silitori si de recunoscatori pentru ca putem munci 24/24 7 zile din 7!
    P.S. FIRMELE MARI SE CONSTRUIESC PE CADAVRELE OAMENILOR MICI!

  • Lamentarium. Ma iertati ca intervin (din nou) dar in afara de sfinta minie proletara, pe de-o parte si cinism de catifea, pe de cealalta, nu se vede mare lucru. Ma refer la un tip de atitudine (ori de hotarire – ori indirjire, daca vreti) care sa duca undeva, sa schimbe ceva pentru fiecare in parte…finca nu ma refer nici la mitinguri si nici la revolutii. Citi dintre voi au oole necesare sa zica NU (sau ENOUGH) si sa se care la ora sase (hai, sapte) fluierind? Implementati-va niste oo, pentru ca la nivel legislativ si / sau institutional nu se va intimpla nimic in urmatorii ani. It’s a promise.

  • pentru cei ce mai cred inca ca in strainatate stau altfel lucrurile si ca lucrand la nuju ce corporatie vei cel mai tare din parcare:
    Lawrence Ellison, presedintele Oracle a tinut urmatorul discurs studentilor care au terminat facultatea Yale.
    N-a putut sa-si termine discursul deoarece a fost dat jos de pe scena.
    “Daca ma uit la voi nu vad nici un viitor fericit, nu vad nici un director proeminent. Acuma sigur sunteti bulversati. Asta e normal. Totusi, va puteti intreba, cum vin eu Larry Ellison, care n-am terminat facultatea ca sa va judec pe voi, studentii celei mai renumite facultati? Stati sa va explic. Deoarece eu, Lawrence Ellison, al 2-lea cel mai bogat om a planetei, am cazut la facultate si voi nu. Deoarece Bill Gates, cel mai bogat om al planetei a cazut la facultate si voi nu. Deoarece Paul Allen, al 3-lea cel mai bogat om al planetei a cazut la facultate si voi nu. Si deoarece Michael Dell, care momentan este doar pe locul 9, a cazut si el de la facultate si voi nu. Si domnul respectiv este in ascensiune. Acuma sunteti foarte bulversati. Si asta este foarte normal. Dati-mi voie sa va incurajez, n-ati terminat degeaba facultatea si n-ati facut degeaba rost de o diploma. N-ati pierdut 5 ani degeaba, ati invatat sa munciti pentru bani putini, sa va faceti cunostinte si sa faceti cunostinta (mai deaproape) cu cuvantul TERAPIE. Toate acestea sunt foarte utile. O sa aiba lumea nevoie si de salahori ca voi. O sa aveti nevoie de cunostinte, de programare la terapie la un psiholog. Fiindca voi n-ati cazut la facultate n-o sa fiti niciodata printre primii 10 cei mai bogati oameni de pe pamant. Si va trebui sa va impacati cu un salar patetic de 200.000 dolari pe an, unde salariul il veti primi de la un fost coleg de facultate care a cazut la examene si a fost dat afara. Acuma, probabil va ganditi daca mai e vreo speranta pentru voi? Nici o sansa. Voi sunteti deja pierduti. deja aveti creierul distrus in proportie foarte mare, recuperabila. Acu’ ma adresez celor care inca nu au terminat facultatea: LASATI BALTA FACULTATEA, FACETI-VA BAGAJELE SI PLECATI! Nu reveniti! Indepliniti-va visurile! Fiindca sigur va spun ca daca vi se distruge creierul veti disparea mai repede de pe scena afacerilor, decat dispar eu acuma de pe aceasta scena datorita agentilor de paza …..”

  • merita sa-ti dai viata asa pt un salar de 2000 de euroi pe luna? astia din corporatii au prostul obicei sa considere omul un negru pe plantatia de bumbac… daca faci munca pe care in mod normal ar trebui s-o faca 4-5 oameni, daca stai si muncesti ca boul pt corporatie 18-20 de ore pe zi, daca renunti pt asta la viata personala, daca divortezi fiindca nu te mai vad nevasta/sotul/copiii pe acasa, atunci corespunzi, inseamna ca esti devotat corporatiei si intr-o zi vei fi propus pentru o promovare…
    in schimb daca ai cumva tupeul sa spui ceva despre codul muncii, ca volumul de munca este imens si inuman… atunci ti se va spune ca nu corespunzi cerintelor corporatiei, ca nu faci fata postului, ca esti limitat fara ambitie, ca nu te poti adapta etc…
    Viata personala? Familie? Timp liber sa te distrezi si sa te bucuri de viata si tinerete? Doamne fereste, pentru asta exista pensie, pana atunci trebuie sa-ti dedici/sacrifici viata corporatiei…
    Pacat de fatuca aia care a murit… era chiar frumusica, mai putea fi folosita… evident, de catre corporatie…

  • Am citit pe undeva ca nu se exclude varianta ca decesul sa fi survenit dintr-o combinatie de medicamente. Ma tot intreb daca cei de la CMU i-au dat ceva medicamente aiurea, apoi i-au dat drumul acasa si la scurt timp a murit. Eu nu am incredere deloc in medici si ii cred capabili de orice, mai ales de la centrele astea private.

  • In infern nu e vreme de tihna, de ragaz, de relaxare ci doar de truda si, fireste, de cariera. Munca e adevarata cadere din Rai, in fapt, este o prabusire din starea angelica pana in starea subumana de angajat in care timpul nu iti mai apartine ci e masurat, cantarit, impartit. Mane, tekel, phares sta scris pe zidurile birourilor in care viata din noi se scurge incet-incet catre latrina.

    mai multe pe manifestul impotriva muncilor:

    http://mareaevadare.blogspot.com/2007/04/preambul.html

  • se se verifice laptopul ca sa se vada cat a muncit. ca minim de informatii, documentele prezinta data si ora la care s-a salvat ultima data. firma sa puna aceste informatii la dispozitia inspectoratului teritorial de munca, iar daca aceste informatii au disparut, atunci firma are o mare problema

  • Fosta mea prietena a lucrat in E&Y, si unul dintre motivele despartirii a fost job-ul ei.Sa va spun pe scurt programul de lucru
    Perioada normala :
    Luni-Vineri 9-21 (cu pauza de masa)
    Ocazional 2-3 ore in week-end
    Perioada incarcata
    Luni-Vineri 10-Doamne-ajuta (2,3,4,5 dimineata,taxi-uri platite din bani personali in general)
    Sambata si Duminica 5-6 ore , eventual chemata din provincie sau mai stiu eu de unde.Se putea scapa la ora 18:00 doar daca erai in concediu (stiti bancul).
    La 11 seara eu ma pregateam sa dorm si ea imi spunea pe messenger ca a venit o sefa sa le mai dea de lucru,in timp ce seful de departament sorta mp3-uri.
    Am cunoscut alte persoane din E&Y pentru ca lucram in aceeasi cladire si firma la care lucram era client.Majoritatea nu aveau viata personala sau era pe punctul de a se destrama.
    Eu am participat la 2 dintre audit-uri (3-4 zile de fiecare, inventar la magazie) si simteam ca nu mai pot pe la sfarsit, nu vreau sa ma gandesc prin ce treceau ele cand participau la zeci de astfel de inventare pe an.O fata care a terminat dreptul si ase, mi se pare ca avea si master numara piulitze, shaibe si mai stiu eu ce ….
    Nu poti renunta la job pentru ca nu mai poti, trebuie sa iti gasesti altceva, si nu ai timp sa cauti , ai niste cheltuieli, samd, si daca intri la tocator nici nu iti dai seama cum te cheama si ce ai ajuns.Am insistat din rasputeri pe langa fosta mea prietena sa isi caute si saplece de acolo si din fericire a reusit …
    Pe Raluca poate ca nu a avut cine sa o bata la cap indeajuns si a fost “macerata” indeajuns de mult incat sa nu mai aiba forta nici sa plece … A fost omorata de nesimtirea si prostia unor semeni de-ai nostri, si mi-e scarba cand ma gandesc ca am lucrat aproape 2 ani in aceeasi cladire cu ei, din fericire nu m-am contaminat (alti colegi de-ai mei de pe acolo din nefericire au contactat virusul, cunoscatorii stiu despre ce “plantatie” vorbesc, si ma refer la cineva de pe la financiar printre altii).

  • Nu am citit comentariile de mai sus. Vreau insa sa-mi spun si eu parerea. Lucrez de vreo 17 ani in mediul bancar si auditorii externi ai bancilor sunt obligatoriu din cadrul big four (in prezent), deci le cam cunosc stilul: toti sunt la fel dar si angajatii…Doamnelor si domnilor, nu vreau sa acuz noua societate capitalista, dar exista un feminism fantastic in Romania…aceste fete de la firmele de audit, adevarate calugarite ale lumii moderne in costumele lor inchise, care cred ca prin obtinerea unui certificat ACCA vor cuceri lumea, vor fi independente si care si-au pierdut si farama de feminitate pe care o mai aveau… ele sunt de vina! Aceasta fata este propria ei victima. Rar am vazut printre ele fete gratioase, dragute, feminine, cu unghii ingijite, cu parul proaspat spalat si dresurile nescamosate (atunci cand au, pentru ca majoritatea poarta pantaloni), care nici nu vor sa auda de mariaj si care chiar cred ca in lumea asta misogina vor fi avansate si vor ajunge mari. Cand in realitate, nici un barbat ajuns mare nu uita sa-si intemeieze o familie, sa-si faca o casa si copii, acestea fiind elemente de baza in prezentarea succesului lor socio-profesional! Pentru ce ai salariul mare, pentru ce esti un super analist financiar-contabil, daca nu stii sa-ti menegeriezi inteligent propria viata?…Raspundeti-mi voi fetelor, aspirante la succesul profesional nemaipomenit in cadrul multinationalelor sau firmelor de audit si consultanta! Si-apoi, iertati-ma, cu toate ca ASE-ul este al fetelor, nici nu va prinde meseria aceasta de contopiste-analiste. Ata ete!
    Dumnezeu s-o ierte pe Raluca! Reflectati si chiar daca ati terminat ASE-ul, alegeti-va ca domniu de activitate o parte mai frumoasa, mai pe specificul vostru in care sa imbinati feminitatea cu inteligenta, si nu uitati: intemeiat-va familii sanatoase, parintii vostrii de-abia asteapta acest lucru si va vor sprijini cu drag. Succes!

  • multumesc noiZe. traducerea nu-mi apartine. am citit originalul, este adevarat ca are unele nuante, dar firul rosu, ideea principala ramane.
    tudor, esti naiv. si ce daca se vade in pc ora si data fisierelor. nu poate dovedi nimeni ca a fost obligata sa stea peste program saptamani intregi. acolo unde lucrezi tu, daca vrei sa stai peste program iti zice cineva ceva? mie nu ! e treaba mea cat stau. in plus trebuie dovedita cauzalitatea directa intre moarte si responsabilitatea vreunui manager, ceea ce ma indoiesc ca o poate face vreun procuror. si chiar daca va reusi, firma se va dezice de manager: o ia si ala si gata. amenda va fi singura paguba pt firma. in rest, asa cum spuneam – downshifting.

  • salut la voi. Motivul pentru care scriu aici ? simplu…. Fosta mea prietena face ceea ce a facut Raluca, si sincer, tot ce ii spun, nu este bine …cum …reprosuri, ca ma iau de ea ? ca ma iau de munca ei ? …..deci ? am preferat sa o las balta, sunt curios peste 10 ani cum va fi ? deja are probleme foarte grave cu nervii, stres f mult …s.a.m.d.

  • @Dan, sa nu iti vina sa crezi, dar in E&Y erau pe vremea cand stiam eu ce e pe acolo multe fete care aratau foarte bine, si ingrijite, isi doreau si altceva in afara de job, etc.Sunt si specimene “calugaritze”, dar nu te supara, munceste si tu 12-14 ore pe zi si sa vedem ce chef de facut sex mai ai …
    In legatura cu dorinta de a ajunge si a face cariera inghitind multe, ai mare dreptate, si am impresia ca erau cautate anume, pentru ca exista “samanta” asta la toate, pur si simplu nu concepeau sa plece de acolo decat pe un salariu cu 25-50% mai mare, desi un job pe acelasi salariu si cu jumatate din orele de munca mie mi se pare o crestere substantiala a veniturilor.(asta am facut eu, am luat un job nu cu mult mai bine platit decat inainte, dar muncesc aproape de 2 ori mai putin).
    @Corneliu : tizule, mare dreptate cu multe din ceea ce spui, E&Y nu va pati nimic, dar sper ca sa invete careva lectia.Daca se mai duce careva la interviu la ei sau la altii de acest gen se cheama ca si-a cautat-o cu lumanarea.Poate ar fi o treaba buna sa facem o lista neagra a angajatorilor din Bucuresti sau chiar Romania.

    Am o viata personala implinita, timp pentru mine, nu mor de foame, pot sa cresc profesional fara sa ma distrug pe vreo plantatie, adio Forum2k, cladire blestemata ….

    LA CE ORA DE 1 MAI LA SEDIUL E&Y ? sigur vor fi cateva zeci la serviciu.

  • O intrebare (ultima) si o sugestie (probabil ultima) de la mine, un outsider. Nu fac parte din “sistem” ( eu muncesc 15 ore pentru ca vreau).
    Intrebare: Daca “in sistem” miine s-ar dubla salariile, sint sanse ca un caz precum al Ralucai sa fie uitat de doua ori mai repede?

    Sugestie: Flori? Se va apela la femeile de serviciu pentru debarasare. Acestea le vor vinde in cel mai scurt timp, la kil, catre conationalii nostri specializati in domeniu. Iar Ralucai, hopefully, acu i se filfiie de flori si de problemele voastre. So, poate ca ar fi mai bine sa stabiliti o zi in care toata lumea, dupa 9 ore de munca (8 plus 1 pauza), sa se ridice si sa plece, fara ca cineva sa se uite inapoi.

    p.s. chiar daca ar fi (doar) una din zilele de concediu.

  • Tudor
    ai mare dreptate dar nu le trebuie laptopul ca sa vada cat a muncit. e mai simplu sa poti accesa sistemul lor de timeSHIT, care e html based acum si are back-up-uri zilnice si sa vedeti fratilor acolo pt fiacare sclavushor cate zeci de mii de eur ar datora E&Y pt toate suplimenatarele prestate peste ani…
    eu mi-am facut un calcul cand am plecat si as fi avut de recuperat 25,000 eur… bani pt mine la vremea aceea…
    nu am revendicat nimic de stiam de un caz similar in PWC care obtinuse un deal si i s-au rambursat banii pe toate suplimentarele fara sa se ajunga in instanta.
    eu stiam ca plec afara si aici unde sunt toti cer referinte obligatoriu de la ultimele 3 locuri de munca anterioare si m-am gandit sa nu joc cartea…
    Inspectoratul de munca ar trebui pur si simplu sa faca o investigatie in sistemul lor si se va vedea clar supra-utilizarea oamenilor, saving-ul lor de sarlatani si eventual cati bani ar datora fiecaruia dintre angajatii lor.

  • noi Ze

    traducerea a fost pretty much ok 🙂
    mesajul e super, iti clatina usor perspectiva… credeai ca esti la etajul 10 si dintr-o data simti ca esti intr-un subsol si ca ce parea a fi cerul albastru e de fapt un tavan intunecat .. sau mai stiu eu ce alta viziune de moment iti schimba punctul de referinta…la care te-ai raportat o viata intreaga (eg educatie, dezvoltare profesionala, progress personal, MA, MBA-uri, slujbe bine platite etc).

  • Sora mea a lucrat timp de un an de zile la o firma de confectii cu capital francez, Soniamod, condusa de Alexandre Eram, sotul unei crainice de la PROTV. Cite am putut auzi si vedea cit a lucrat ea acolo au fost suficiente sa imi dezvolte la maximum gradul de xenofobie: un management francez de doi lei, exploatind cu impunitate (pe un salariu de mizeri) tinerii naivi iesiti de pe bancile ASEului. Romania, tara de cacat ca permiti unor straini sa consolideze cultul asta prostesc, idolatria banului si the so called performance-driven individuals.

  • Mesajul e …super, dar vechi. Poate chiar o adaptare. Daca vei (re)vedea filmul, o sa remarci ca angajatul de doua sute de mii pe an (un loser), e pomenit de mai multe ori.

    Gordon Gekko: I’m talking about liquid. Rich enough to have your own jet. Rich enough not to waste time. Fifty, a hundred million dollars, buddy. A player. Or nothing.

    Gordon Gekko: Teldar Paper, Mr. Cromwell, Teldar Paper has 33 different vice presidents each earning over 200 thousand dollars a year. Now, I have spent the last two months analyzing what all these guys do, and I still can’t figure it out. One thing I do know is that our paper company lost 110 million dollars last year, and I’ll bet that half of that was spent in all the paperwork going back and forth between all these vice presidents. The new law of evolution in corporate America seems to be survival of the unfittest. Well, in my book you either do it right or you get eliminated. In the last seven deals that I’ve been involved with, there were 2.5 million stockholders who have made a pretax profit of 12 billion dollars. Thank you. I am not a destroyer of companies. I am a liberator of them! The point is, ladies and gentleman, that greed, for lack of a better word, is good. Greed is right, greed works. Greed clarifies, cuts through, and captures the essence of the evolutionary spirit. Greed, in all of its forms; greed for life, for money, for love, knowledge has marked the upward surge of mankind. And greed, you mark my words, will not only save Teldar Paper, but that other malfunctioning corporation called the USA. Thank you very much.

    “Wall Street”, 1987

  • De vina e multinationala ca n-a concediat-o cu o zi inainte sa moara. E ok sa mori dar nu la birou. Sindicatele in multinationale nu trebuie sa existe in Romania. Si daca mori cumva oricum nu erai “corporate”.Sindicate in multinationale? Sa fim seriosi. Asta presupune cojones. Mai bine murim.Pt multinationalele conduse de romani care stiu cum sa scoata 110% din fiecare. Securistic desigur. Buna scoala.

  • Am muncit 8 ani la o multinationala in BUcuresti, pana am facut ulcer si am ajuns la operatie. Si as fi continuat si dupa dar mi-a dat Dumnezeu o sotie mai desteapta decat mine care m-a adus cu forta inapoi la Sibiu de unde ne tragem. Acu am firmulita mea, traiim decent si – mai presus de orice – suntem iar o familie. Am timp sa ma joc cu fetitele mele, sa le vad cum cresc si sa ma bucur de ele si de sotia mea. Fratilor, sunteti tineri, plini de iluzii, dar ganditi-va bine ce merita si ce nu. Puteam sa mor atunci, si pentru ce? Cand ma duc acum iarna la ski sambata si vara cu bicicletele cu familia si ma gandesc ca acum patru ani eram si sambata pana seara la birou ma inchin de cinci ori si zic – mersi, Doamne, ca mi-ai deschis ochii la timp!!

  • Raspuns pt Dan (78)
    adik ce femeile nu au dreptul la cariere? nu, normal ca e o lume a barbatilor si o femeie trebuie sa munceasca de 5 ori mai mult decat un barbat in aceiasi pozitie. ti-ai pus vreodata problema ca fetele despre care vb tu “care si-au pierdut feminitatea” poate nu lucreaza in ritmul asta haotic neaprat din placere, ci de nevoie?poate nu au un “spate asigurat” si trebuie sa isi catige prin sudoarea fruntii fiecare leu pt ca ele trebuie sa isi asigure absolut tot ? de la tampoane pana la o casa?Intr-adevar, nu era nevoie de o tragedie care sa aduca in prim plan exploatarea oamenilor de catre angajatorii mai mici sau mai mari, dar s-a intamplat. si marea firma e7y daca o sa fie sanctionata nu are cum sa rascumpere viata unui om pe care l-a adus dincolo de orice limita de epuizare. poate te-ai gandit ca nu le face placere sa fie “calugaritele” lumii moderne si ca viseaza la o familie si copii? dar cum poti sa ai toate acestea in conditiile in care lucrezi 15 ore pe zi si seara nu iti doresti decat sa dormi? nu cred ca e idealul nimanui sa se scarifice pe altarul companiilor…..
    cat despre cazul ralucai, care mi-a tras un semnal de alarma mie personal, pacat ca a fost nevoie de o asemenea tragedie….
    Dumnezeu sa o odihneasca in pace!

  • Doamne, cata vorbarie. Fiecare e liber sa aleaga, cel putin pana la un punct. Dupa vreo cinci ani intr-o agentie de publicitate (mare) eu am ales. Sa plec. Am descoperit ca practic nu mai aveam viata. Eram o masinarie care functiona bagata in priza 12 ore pe zi 7 zile pe saptamana, cu creierul perfect spalat si cu spinarea belita pe tot restul vietii, dupa cum s-a vazut ulterior. Cand s-a nascut fiul meu am ajuns la maternitate dupa doua zile. N-am fost acasa la nici una din aniversarile lui pana am plecat de la firma. Nevasta-mea ajunsese o straina pe care o intalneam dimineata cateva minute. Cand m-a pus in fata optiunii – ea sau slujba – m-am trezit. Adica sa-mi pierd cele doua fiinte pentru care de fapt credeam ca muncesc ca boul? Am plecat de la firma si acum, sa nu radeti, am ajuns sa muncesc la stat. Si Doamne, ce bine e! Familia, familie, slujba, slujba … Bani mai putini, desigur, dar timp in care sa te bucuri de atata cat ai. E pe drum al doilea copil si de data asta o sa fiu acolo cand se naste. Dumnezeu s-o odihneasca pe fata asta, biata de ea, trebuia sa fie in viata, cu copii si familie, sanatoasa, sa se bucure de viata. Banii sunt ok, dar cand devin un scop in sine si omul sclavul lor, treaba se impute.

  • In concluzie: degeaba ne certam intre noi. Acum s-au dat 2 zile libere, toti ne-am panicat, ne spunem parerile pe net, si maine… O luam d la capat: nu conteaza scuza, tot 24 d ore vom munci FOR THE MONEY, reiterez ideea. Ati observat ca este singurul lucru care mai conteaza pe lume? si care nu s-a pierdut? Da, s-a pierdut feminitatea – ucisa cu gratie de cei care spun: sunteti femei, ati vrut egalitate, na elagalitate-, s-a pierdut respectul, s-a pierdut eleganta, s-a pierdut chiar si iubirea – ati vazut ca majoritatea relatiilor sunt bazate pe un fel de intelegere tacita? -, s-au pierdut multe, si in mijlocul acestu haos stau BANII. Un proverb romanesc spune: banu-i ochiul dracului. Asa ca invatati din aceasta experienta, nu singura din pacate, si opriti-va la timp. Aveti curajul sa ii spuneti celui/celei care va acuza de lene sau comoditate ca atat puteti si ca exista viata si dincolo de compania lor. Daca nu au desoperit-o ei, voi o stiti si vreti sa faceti parte din ea. Atat am mai avut de spus, si Dumnezeu sa o odihneasca pe Raluca si pe cei/cele asemeni ei. Si sa ne ierte pe toti pentru caile pe care le-am apucat.

  • Ce cred eu despre cazul Raluca Stroescu:
    1. Ciudat este că persoanele ce au comandat ÅŸtirea (pt. că este comandată, zic eu) nu acuză direct pe patronul ei de abuzuri. Se spune doar “program diabolic de muncă”. Fata a semnat la angajare.
    2. La multe firme există o leafă de bază şi posibilitatea ca angajaţii să facă venit suplimentar funcţie de nr. de contracte aduse firmei (uneori 10 la sută comision). Deci se poate ca fata să fi alergat ca zăpăcita după aceste contracte, făcînd ore suplimentare, deci tot în interesul ei.
    3. Avea fibroză cardiacă care se dobîndeşte şi prin alimentaţie precară.
    4. Mulţi tineri din sectoarele elitiste cu super-lefuri, în RO şi în Vest, depind de amfetamine care: prelungesc starea de veghe şi taie foamea (dacă te opreşti să mănînci şi să dormi pierzi timpul). Amfetaminele duc la caşexie (moarte prin inaniţie).
    5. Şi soţia mea doarme doar 5 ore pe zi de 5 ani încoace (are copil de 5 ani ce trebuie dus-luat de la grădiniţă-hrănit-culcat-plimbat, fără bonă, fără bunici de serviciu, plus job cu răspunderi în domeniul sănătaţii, deci la ea nefiind vorba de un contract pierdut ci de un om care poate muri).
    6. Cu adevărat impresionant pt. mine era dacă fata murea în timpul unei acţiuni de voluntariat pt. nişte orfani, defavorizaţi, etc.

  • exey

    sistemul ala de pontare e accesat de obicei la sfarsit de saptamana si fi sigur ca in el nu se regasesc toate orele lucrate efectiv, pentru ca “conducerea” nu vrea sa aibe depasiri pe contractele clientilor. munca este subnormata.
    acolo e ceva de genul: EY cumpara o masina cu 10000 de euro si o vand mai departe cu 5000.

  • Problema este ca intr-adevar alegem stilula sta de viata. dar aasta pentru ca financiar nu avem alte alternative.
    Daca parintii nu iti pot oferi deja casa si masina pe tava, trebuie sa ai un minim de 1500 de euro daca nu mai mult pt a putea cumpara un apartament in bucuresti.
    Asa ca va intreb ce alternative ai?
    Ai de ales intre sanatate sau o viata fara acele lucruri pe care cei din vest le au doar pt ca se nasc cetateni ai acelor tari: un apratament pe care sa il poti numi al tau si nu al parintilor, bunicilor, fratilor si ceilalti care locuiesc laolalta cu tine.
    Probela e ca aceste firme au vazut aceasta foame si pt aceste lucruri elementare, iti cer totul, nu mai ai timp sa respiri sid aca nu te conformezi atunci nu corespunzi. devii o furnicuta si la final te poti intreba daca t emai bucuri de ce ai.
    Vina e peste tot, de la cei care indraznesc sa isi doreasca si pana la cei care profita si ii exploateaza pe primii.

  • Ca si Sami (bravo, Sami, bravo de o mie de ori!)
    Am vazut pe propria mea piele ca fiecare e liber sa aleaga.
    Si mai e ceva, extrem-exterm-exterm de important pentru fiecare: sa nu lase pe altul sa aleaga in locul lui/ei…

    Acum doi ani, aveam un ritm innebunitor intr-o banca. Intr-o noapte, pe la 11, stateam in statia de tramvai, asteptand, desi devenea din ce in ce mai evident ca RATB-ul se retrage si ca trebuie, ca atatea alte dati, sa iau taxiul. (Nu am masina si nu aveam leafa aia ca sa am masina…)
    Si cu bruma de minte ramasa pe undeva prin creierul obosit, am avut clar revelatia motivului pentru care merg pe strada si plang asa, “fara motiv”, nu mai am puterea sa zambesc, darmite sa rad (si sunt o fiinta plina de bucurie, de felul meu)…Nu mai semanam cu mine, nu mai aveam viata, de nici un fel, personal sau nu…Ajunsesem la o limita. Si eu am avut marele noroc sa o vad.
    Am plecat de-acolo, din jobul ala, cat am putut de repede. Fara back-up… Stiam ca am puterea (: mental – cap inca functional, daca ma pauzez un pic, fizic – doua maini inca ff bune) , si ceva experienta profesionala (20 de ani de munca, din care 12 in banci) sa ma misc (Dar nu asta conteaza!)… Unii ziceau ca deja nu mai e loc pe piata pentru cei de dupa 35 de ani…nu ma intereseaza! Eu sunt in stare sa ma duc unde vreau, doar sa vreau, sa stiu ce vreau si mai ales ce nu mai vreau!

    Am ales. Am schimbat. Asta a fost ultima schimbare. (Mai demult, chiar mi-am cumparat un an jumate de vacanta. Pur si simplu, am stat acasa, m-am plimbat,am citit, m-am vazut cu prieteni pe care nu-i vazusem de mult de tot…Am aflat apoi ca prin vest se practica acest obicei bun: firma ofera chiar ea angajatilor posibilitatea sa aiba un an sabatic, anul in care se recreeaza si atat, apoi isi gasesc iar postul available… Eu am facut asta, o vacanta lunga, aici la noi, punand deoparte vreo doi ani, pentru cat imi va ajunge…am trait o vacanta aici, nu in alta tara, pe minimum de cheltuieli lunare, cu Cismigiu, Herastrau si Predeal din cand in cand…)

    Acum lucrez tot in banca. Intr-un loc mult mai linistit, cu oameni “umani” si fac ce imi place. Nu credeam ca exista asa ceva, dar…exista. Doar sa ai curaj sa cauti. Si sa crezi in tine. Sa nu astepti sa vada cineva ce nevoi ai. Poate va fi cineva, dar prima persoana care trebuie sa aiba grija de tine, sa stie ce ai in cap si in inima mai ales, esti tu. Si tu, oricare ai fi acela, poti. Doar sa crezi si sa mergi inainte. Conform legii atractiei, tine clar carma spre ce vrei, se va face loc si pentru tine. Bate la porti, cu sacul spate, si o sa gasesti locul tau. Cu perseverenta, cu curajul de a trece peste indoieli si nesiguranta (uneori, tare isi mai scot coltii!!), mergi inainte. Si chiar poti ajunge daca tot esti tanar (sau…mai “matur”), destept si grozav, si oriunde in alta tara, chiar! (Dar nici asta nu e absolut necesar!)
    Si inca ceva: nu avem de demonstrat nimanui ce grozavi suntem. Daca noi credem asta, e super! pentru ca daca suntem grozavi, avem curaj sa cautam si ne miscam prin lumea asta pana ajungem sa lucram si sa traim exact cu cei in stare sa vada ce grozavi suntem!
    Un adevar tare drag mie “Singura datorie pe care o ai in aceasta viata este fata de tine insuti” (Richard Bach)
    Daca esti in stare sa te descoperi si mai ales sa te iubesti pe tine, o sa vezi ce univers urias esti! Si in loc sa stai cu palma intinsa, o sa fii tu cel care dai: bucurie, forta, incurajare si mai ales…iubire. Si ajungi sa te bucuri de cei din jurul tau.
    Imi doresc sa traim cu totii frumos si intens fiecare clipa…

    Raluca a fost cea care ne-a aminit de asta. Ei ii multumesc, pentru toti cei care s-au trezit si se vor trezi, pana nu e too late!

  • bag de seama ca sunt doua pozitii: unii care s-au desprins prin forta lor de firme malefice si realizeaza ca asemeni lor, responsabilitatea deciziei apartine in intregime angajatului si cei care vad vinovatia in corporatii, management, eventual autoritati. este clar din numeroasele exemple ca se poate – felicitari lor. sunt exemple de care avem nevoie. poti sa iti reconstruiesti viata indiferent de situatie. multi spun, da dar imi trebuie masina, casa, bani, multi bani. da dc trebuie ? asa cum vad din exemplele de mai sus se poate si cu mai putin.
    ceilalti insa, cred ca au o problema: nu au puterea si forta sa-si recunoasca limitele (psihice, fizice, metabolice, etc) si sa iasa din “cleste” la timp si atunci cred ca altcineva este de vina pentru tot ce li se intampla.
    pe de alta parte, sunt si eu curios cum poti dovedi legatura de cauzalitate fara dubii intre moarte (aspecte medicale complicate si discutabile) si responsabilitatile din fisa postului de manager (de grup sau de resurse umane).
    cat despre corporatii, pe asta se bazeaza capitalismul, iti vinzi forta de munca pe salar (by the way – stie cineva cat se da la E&Y pentru pozitia Ralucai) si daca vrei stai, daca nu pleci si vine altul. directorul trebuie sa faca profit sa dea la actionar/patron ca altfel il da jos si umbla el pe drumuri. asa e sistemul.

  • Cutremurator.
    Raluca nu e de vina pentru ce i s-a intamplat. Ea a intrat intr-o vrie pe care o cunosc foarte bine, lucrand multi ani in conditii asemanatoare in televiziune si apoi in publicitate. Stiu senzatia, esti atras pe marginea prapastiei insa iti e imposibil sa te opresti. Trebuie un semnal de alarma extrem de serios pentru a te smulge din vartej: un avertisment medical fara echivoc, iminenta unui divort, un exemplu cumplit, pe care nu-l poti ignora, cum e acesta dat de Raluca cu pretul vietii… Un sfat tuturor celor care se pregatesc pentru lupta cea mare cu firma care ii exploateaza: competati Time-Sheet-urile (pe care angajatorul vi le cere ca evidenta interna a orelor lucrate) cu orele reale pe care le-ati prestat, apoi salvati documentele care atesta cat timp ati petrecut la birou pe bune. Puneti bine deoparte si contractul semnat la angajare (care este invariabil redactat in termeni legali ce respecta normativele Codului Muncii). Apoi, inainte de a parasi corabia, raportati abuzurile la autoritatile statului. Ele au interesul sa-si depaseasca norma la amenzi, deci… macar atat puteti face.

    Condoleante familiei Ralucai si colegilor care regreta ca au pierdut-o!

  • Articol interesant si in acelasi timp scris cu o anumita rezerva parca… nu vi se pare culmea cinismului cum specialistii au gasit pana si un termen care sa defineasca starea de epuizare a angajatilor – “burn out”?!… sunt companii in care daca pleci la ora 5 e ca si cum n-ai fi fost la serviciu in ziua aceea. Cand nu mai poti, esti aruncat ca o masea stricata. Cand merg in delegatii in tari din Europa, hotelurile sunt pline de moshi si babe albi, drepti, senini, cu dinti stralucitori. Eu nu stiu cum au strans banii cu care merg in circuite si croaziere, dar nu par sa fi muncit ca noi, ani de zile in sir in care am plecat numai la 10 noaptea de la birou. Suntem generatii intregi, invidiati de fostii colegi de facultate pentru ca avem salarii de mii de euro, firma ne-a dat laptop, masina, mobil si diurne. Firma insa nu ne-a dat familie, copii, prieteni, nici macar un borcan cu pesti care sa ne astepte acasa. Ne gandim serios sa schimbam ceva… dar… cine sa ne plateasca acoperisul de deasupra capului?…

  • O viata de om este nepretuita. Singura vinovata este biata victima deoarece avea posibilitatea de a alege. Indiferent de dead linesurile unia sau altuia din cururile invelite in matase de la ernst &young Raluca (si cei care din pacate continua a se complace in aceasta situatie) avea datoria fata de binele ei de a le spune sa se duca pe campiile intinse ale iadului. Marele pacat este ca a ales sa taca sa isi duca mai departe starea, sa se chinuie la nesfarsit… pardon pana pe 24 aprilie. Este drept ca a avut un scop nobil acela de a nu lasa cumva vreun cur cocolosit in matase sa nu atinga tinta cu termenul limita.
    Asa ca singura vinovata poate fi considerata saraca Raluca. Din pacate pentru familia ei si pentru cei care acum o regreta.
    Dumnezeu sa o aiba in pace!

  • Sunt oameni care isi cunosc si oameni care nu isi cunoasc limitele; este datoria ta de coleg/manager/prieten ca atunci cand vezi un om ca si-a pierdut echilibrul sa te sesizezi si sa faci ceva in sensul asta. Eu nu cred sincer, ca nu vedea nimeni din jurul ei ce se intampla. Desigur, 90% din culpa este a sa. Restul, a celor din jurul ei. Ignoranta si indiferenta totala din partea colegilor.
    Degeaba isi exprima regretele … acum nu ii mai servesc.

  • ceea ce mi se pare tragic, este faptul ca, desi fata asta a realizat situatia in care se afla si a inteles inca de anul trecut ca nu mai poate, nu a avut puterea sa schimbe ceva, sa plece, sa faca ceva. orice. altceva. sunt convinsa ca nu a meritat, dar cred ca daca acum ar avea posibilitatea sa aleaga din nou, ar face, din pacate, aceeasi alegere. pacat. Dumnezeu s-o odihneasca in pace!

  • stiu, s-a comentat enorm pe subiectul asta… As avea si eu o versiune la aceasta poveste oribila. Raluca a fost un copil bun, PREA bun. A invatat mult la facultate (= epuizare). Apoi pentru concursul la E&Y a consumat foarte multa energie. Toti trecem prin asta…
    Ceea ce ma surprinde e ca nu a stiut intr-adevar sa puna punct. Sa isi dea seama intr-un final ca organismul ei e incapabil de alte si alte eforturi sustinute.Doar toti ne dam seama cand suntem “terminati”… Ma sperie gandul ca simtul ei interior, spiritul ei de spupravietuire nu a sesizat moartea atat de apropiata, pierderea puterilor.
    Dupa parerea mea morala este urmatoarea: Distrugerea Ralucai a inceput de mai demult, poate din facultate, icetul cu incetul. Sistemul de invatamant romanesc este absurd prin cantitatea de informatie care trebuie sa o procesezi, sa o retii, uneori fara aplicabilitate practica. Cred ca este un factor destul de important in epuizarea ei. Este insa clar ca slujba i-a secatuit si ultimele puteri stirbite si asa.

  • Din pacate ce invadeaza Romania in momentul asta nu este sistemul de munca promovat in Europa ci cel din SUA. Aici, in SUA (unde traiesc din 2001) poti sa vezi evorm de multi oameni la nivelul management (sau nu numai) care lucreaza pana nu mai pot sa se tina pe picioare – la fel fac avocatii, la fel medicii, (vezi toate serialele pe tema asta!) etc. De aceea in USA nivelul divorturilor este de 58-59% (la 100 de casatorii, 58-59 se desfac prin divort), de aceea mii si mii de copii ignorati de parinti care lucreaza ca niste besmetici urmandu-si “VISUL AMERICAN” dezvolta ADHD, de aceea copii imigrantilor care lucreaza prea mult ca sa mai aiba timp de copii devin suficient de dereglati ca sa ia un pistol si sa isi impuste toti colegii, etc etc etc. O data ce punctul de echilibru al unei fiinte umane este in afara familiei, in afara cuplului, si isi transfera punct de echilibru la serviciu, “all hell breaks loose” sau in alte cuvinte – iadul apare pe pamant…
    As vrea din tot sufletul ca Romania sa nu se lase invadata de capitalismul salbatic care este rejectat de multe tari europene dar inca se mai practica in USA…

  • @ Adriana #106, total de acord cu ce spui tu (se vede si fara sa fi ajuns in SUA), da aia cu “sa nu se lase invadata” nuju cum se poate rezolva. probabil tot prin suma refuzurilor individuale. sugestii?

  • Probabil ca in mod realist societatea nu se poate baza numai pe inspectoratul muncii in siuatiile astea. (Chiar daca per total ei au un raspuns acuma, in alte cazuri particulare e posibil ca multe sa ajunga sub pres – depinde desigur de la caz la caz). Dupa parerea mea crearea de organizati nonguvernamentale care sa urmareasca respectarea normelor muncii ar putea fi o solutie ajutatoare. Deja UE a semnalat (din cate am citit eu in presa de pe aici) ca in tarile ex-blocului comunist se munceste mai mult decat in tarile lor si am ciit in respectivele articole ca nu le convine ca in tara/tarile lor saptamana de lucru are 35-40 de ore si in Cehia, Romania, etc numarul e mult mai mare.
    O data ce legislatia exista (spre norocul nostru, ca in SUA daca nu ai sindicat, din cate stiu eu, nu ai nici macar o lege care sa te apere si trebuie sa faci overtime ca de nu esti mazilit) avem baza legala, si Inspectoratul muncii poate fi “sprijinit” de ONG-uri care sa fie in mode real interesate de abuzurile de acest gen si sa monitorizeze atat situatia cat si raspunsurile Inspectoratului Muncii. Cum spune Corneliu – suma refuzurilor individuale e cheia – trebuie sa realizam fiecare din noi (ma rog, eu nu sunt in Romania dar de dragul frazei o sa zic noi) ca doar prin exercitarea dreptului de a te plange ca si angajat se poate elimina problema si aceste ONG-uri ar putea sa lupte pentru educarea angajatilor (si a angajatorilor). Desigur pentru existenta unei astfel de organizatii e nevoie de fonduri dar o data ce atragerea de fonduri este corelata cu integrarea reala a Romaniei in UE si cu alinierea normelor de munca la cele din UE – fondurile pot fi atrase din multe surse inclusiv din afara tarii de la organizatii “sora” sau de acelasi gen. Dar chiar si fara on ONG – raspunsul individual e cheia – si respectul pe care noi ni-l aratam noua insine este vital pentru a nu accepta abuzurile unui management putred.

  • Dupa 90 am plecat, ca multi altii din generatia 25-35 ani, si am muncit doi ani (legal, subliniez) in Franta. M-am intors cu alta abordare fata de munca. Ma uitam in jur si mi se parea ca cei din generatia mea sufera de aceeasi boala incurabila: noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc. Mi se parea ca merita sa-ti pierzi mai mult timp cu jobul, mai ales daca n-o faci numai pt bani. E foarte adevarat, cred ca mai putin de o treime dintre noi facem ceea ce ne place, ca profesie. Cu timpul mi-am dat seama ca nu detinem tainele stiintei de a munci. Ineficienti, dezorganizati, in salturi, asta caracterizeaza munca in Ro. Am mai aflat ca munca in marile corporatii poate fi un experiment util, care nu trebuie sa dureze prea mult. Prin natura meseriei am fost si sunt aproape zilnic in contact cu corporatisti, si mai mari, si mai mici. La nivel de discurs toti par loviti de acelasi sablonardism, noua limba de lemn care le atrofiaza simturile si judecata. Ei n-au nicio vina, corporatia este un sistem care iti promite o bunastare imediata (banii) daca muncesti pe branci si esti ascultator, comunismul iti promitea o bunastare viitoare, dificil de palpat. Sistemul de ierarhizare piramidal, procedurile, sloganurile, angajamentele, sedintele corporatiste, toate seamana cu comunismul. Dusmanul de clasa nu mai este capitalismul, ci concurenta. Si fereasca Dumnezeu sa dezvalui ceva, cuiva de la concurenta, e sinonim cu inalta tradare a inaltelor idealuri de profit ale companiei in care lucrezi ! Pot sa va spun ca am vazut personal clauze contractuale prin care se interzicea sa ai orice fel de relatii (nici matrimoniale, nici concubinaj, nimic) cu persoane de la concurenta. Stiu persoane silite sa-si schimbe locul de munca din cauza asta. Corporatia are partile ei bune – big is powerfull – dar nimeni nu te impiedica sa-ti cauti ceva mai micut si mai dragut – small is beautiful – si la fel de capitalist, doar ceva mai relaxat, poate cu ceva mai putini bani. Corporatia aduce cu comunismul, dar si atunci au existat rezistenti, oameni care faceau ce-i taia capul, in ciuda sistemului.
    Corporatia nu este pt artisti, boemi, oameni cu exces de personalitate, rebeli sau genii de conjunctura. In corporatie fac cariera oameni care vor sa-si depaseasca propria mediocritate (unii reusesc, bravo lor!), oameni cu tentatia obedientei, care nu exceleaza la capitolele imaginatie si talent (in raport cu jobul pe care-l fac), care vor sa mearga pe drumuri batatorite, cu rezultate previzibile. Stiu ca unii se vor simti jigniti dar dati-mi voie sa cred ca ei sunt exceptiile. Eu vorbesc despre masa critica a corporatistilor, de la top management in jos. Acolo sus, situatia sta diferit.
    Poate ca avatarurile tanarului corporatist n-ar mai fi asa de mari daca ar sti sa zica NU fara teama ca va fi concediat si ca-si va inceti i o cariera ca-i va aduce bmw, casa si recunoastere sociala in mediul oricum artificial si ipocrit in care se invarte. Poate tanarul corporatist ar trebui sa invete ca bunastarea si faima se construiesc in generatii si nu “now or never”. Si ca, daca iti faci o casa din prefabricate, mai ieftina, poti trai confortabil si bine-merci acolo cu familia ta fara sa te indatorezi la banca pentru o vila din caramida. Iar nepotii sa munceasca si duca mai departe ceea ce ai inceput. Voiam doar sa spun ca acum se trage tare ca si cum ar fi sfarsitul lumii si unica oportunitate de a-ti face un standard de viata respectabil.
    Corporatistul roman mi se pare un concurent la un maraton de dans, care se epuizeaza de dragul premiului, al publicului si al vreunui regizor care sa-l remarce. Ar trebui sa revedeti/sa revedem neaparat “Si caii se impusca, nu-i asa?” , un film bestial despre mirajul visului american.

  • @Kripo – ai surprins excelent starea de fapt a corporatiilor si corporatistilor. bine de luat seama de cei vizati. succes in continuare.

  • Kripo – absolut superba comparatia ta dintre corporatie si comunism… Ani in sir am crezut ca numai eu si un mic grup de prieteni din SUA o vedem….
    Cum spunea Crichton in una din cartile lui, cu mii de ani in urma parca aveam mai mult timp liber – asa ca oare care e folosul industrializarii daca oamenii trebuie sa lucreze din ce in ce mai mult? Cheia este in “nevoia de mai mult” a oamenilor, care singuri se lasa atrasi in capcana consumerista (cel putin aici unde traiesc eu, in New York, dar din cate vad si in Romania functioneaza goana dupa “mai mult”). In momentul in care ne lasam inrobiti de consumerismul de tip american va trebui sa lucram din ce in e mai mult pentru ca sa ne cumparam din ce in ce mai mult si sa aruncam din ce in ce mai multe chestii la gunoi… familie, ambalaje, TVuri vechi, si pana la urma libertatea si linistea noastra interioara … O societate inrobita de material si in care, drept urmare, omul se simte obligat sa munceasca peste 10 ore pe zi nu mai are timp sa gandeasca, o astfel de societate e mai usor de manipulat…

  • E ciudat cum va dau dreptate si unora si altora…
    Optiune personala…DA, alternative…mai putine. Nu toti avem spirit intreprinzator ca sa putem evada din sistem sau sustinerea financiara ca sa putem sta pe bara o perioada; cei mai multi stam pentru ‘know-how’-ul existent intr-o companie, pe bani mai multi sau mai putini, visand la momentul cand vom putea sta pe picioarele noastre, numai ca pe parcurs uitam toate astea, sub dus ne pregatim mail-urile de a doua zi, in concediu suntem derutati si confuzi… pentru ca ne ia prin suprindere, n-avem timp sa ne gandim la ce vom face cand vom avea zile libere.
    Ii admir pe cei care in timpul saptamanii isi pregatesc evadarea din we sau care nu stau mai mult de un sfert de ora peste program. Mai nou exersez si eu acest obicei… putin sa nu fac supradoza. De obicei imi aduc aminte de acest lucru atunci cand mi-o ia tensiunea razna sau imi ies ochii din orbite si mormai singura in barba la birou.. Nu trebuie sa stai 24 din 24 ca sa te consumi, uneori si orele de program au o incarcatura suficienta sa te debusoleze si sa iti uiti prioritatile, sa uiti ca exista si viata dupa orele la birou. Acum sunt in concediu si dupa aceasta nefericita intamplare (Dumnezeu s-o odihneasca pe Raluca!), un angajat mi-a plecat… am aflat asta pentru ca nu m-am putut abtine si mi-am citit mail-urile de serviciu in concediu..
    Nu cred ca abuzez de angajatii mei, dar ma gandesc serios ca poate nu sunt cel mai bun model pentru ei. Iar eu nu sunt, nici pe departe, un caz extrem printre colegii mei. Eu am un sot care ma cheama imperativ acasa atunci cand am tendinta sa exagerez, uneori plec nemultumita… dar odata ajunsa acasa, cel putin pana la momentul culcarii, uit de problemele de serviciu.
    Uneori nici nu ne dam seama de impactul propriului comportament asupra celorlalti, in special asupra colegilor si/sau subordonatilor, comportament pe care, de cele mai multe ori, l-am dobandit prin imitare de la altii pe care i-am gasit acolo atunci cand ne-am angajat. Cred ca daca am putea sa incepem ziua de munca cu un moment de introspectie si de reordonare a prioritatilor, am putea fi mult mai multumiti si fericiti de viata noastra. Si, da, schimbarea incepe cu noi insine.. degeaba asteptam sa le pese altora de noi daca nici macar noua nu ne pasa.

  • Am tras si eu tare timp de un an de zile, la terminarea facultatii. In concediu, mai mult am zacut. Daca puneam o carte la locul ei in raft si apoi schimbam apa la flori, simteam ca am muncit si ca trebuie sa ma odihnesc. Asteniei i se aduga o cefalee persistenta, care ma apuca zilnic pe la 10 dimineata si trecea abia seara. Aveam neurastenie: cefalee-astenie-insomnie (toate trei simptomele sau numai doua din trei sau numai unul, de o intensitate neobisnuita). Mi-a luat cateva luni ca sa-mi revin.

    Am avut suficienta minte ca s-o las mai usor cu cariera…Nu vreau sa-mi imaginez ce se intampla daca nu faceam asta.

    Acum trei ani, m-am apucat de qigong si in doua luni eram deja alt om. Fara a face exces de zel…Pur si simplu, exista in scoala asta de qigong niste tehnici de o eficacitate incredibila. Simple, dom’le, dar eficiente. Daca imi zicea cineva, nu credeam.

    Premierile le iau altii, dar important e ca sunt in stare buna.

    M-a zguduit cazul Ralucai Stroescu. M-am recunoscut in ea. Ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a ajutat sa schimb macazul inainte de a fi prea tarziu.

  • Foarte multi au simtit pe pielea lor epuizarea datorata muncii ,multi au simtit si starea de insecuritate pe care o ai cand esti pe cale de a-ti pierde slujba , dar de aici si pana la moarte este totusi o distanta . Este foarte probabil ca Raluca sa fi murit din cauza epuizarii desi avea alternativa de a renunta .
    Dar eu ma intreb de ce nimeni nu a considerat moartea unei tinere inteligente de 31 de ani care locuia singura desi avea venituri suficient de mari totusi suspecta .
    Lucra intr-o firma importanta ca manager si cred ca avea acces la informatii.
    Ma intreb de ce nu s-a luat in calcul si crima .In cazul ei , cand moartea prin epuizarea era foarte plauzibila , se putea realiza o crima perfecta.

  • Sa vedem, ne aflam in plin razboi anti-corporatist si nu ne dam seama sau totul e o plasmuire conspirationista? Nici una, nici alta, avem de-a face cu ceva vechi de cand lumea, Occidentul ii zice mobbing: ejectarea unor tipi deveniti incomozi. Daca nu vrei sa fii incomod, nu refuzi nimic, niciodata, in niciun fel, cand esti la munca. Si atunci poti sa mori. Chiar asa. Deci:
    Mobbingul este un tip periculos de hartuire socio-profesionala in organizatiile de tip birocratic. Apare in corporatiile mijlocii si mari, in administratia publica, in sistemele educationale si cele de sanatate, in companiile care au comunicarea ca obiect de activitate. Mobbingul are ca scop acoperirea mediocritatii profesionale si eliminarea concurentilor prin fortarea plecarii acestora (demisie/demitere), marginalizarea sau mentinerea lor low-profile. Din aceasta cauza unele victime ale mobbingului renunta deseori la un job foarte bine platit.
    Mobbing este o crima perfecta care vizeaza persoanele inteligente, oneste, nemultumite de starea lucrurilor din organizatie, cu un puternic simt al dreptatii si al valorilor. Victime sunt persoanele care provoaca invidie si care au devenit incomode pentru organizatie.
    Mobbingul este ascendent (impotriva sefului, mai rar intalnit), descendent (de la sef catre angajat) sau colectiv (sef si/sau colegi impotriva victimei).
    Cauzele declansarii mobbingului pot fi : banii, neregulile din companie (sesizate de victima), dorinta victimei ca munca sa-i fie apreciata la justa valoare.
    Simptomele mobingului apar in urmatoarele situatii:

    • Seful evita sa va intalneasca sau sa va vorbeasca. Prefera comunicarea indirecta, prin subalterni sau abuzeaza de procedurile interne prin mail.
    • Colegii si seful va ignora, uita deseori sa raspunda solicitarilor voastre, uita sa va anunte lucruri importante din viata firmei
    • Vi “se taie macaroana” cand incercati sa luati cuvantul sau sa intrati intr-o dezbatere
    • Vi se distorsioneaza sau vi se interpreteaza defavorabil orice opinie
    • Colegilor li se sugereaza sa va evite si sa nu va mai ceara sfaturile
    • Se vehiculeaza zvonuri neplacute despre voi
    • Munca va este controlata in mod tendentios
    • Vi se discrediteaza sau minimalizeaza munca
    • Vi se exagereaza eventualele greseli si sunteti criticati orice ati face
    • Nu sunteti lasati sa indepliniti anumite sarcini sau sa aveti initiative apoi vi se reproseaza lipsa de activitate
    • Vi se incredinteaza mereu activitati care sunt mult sub aptitudinile voastre profesionale
    • Sunteti amenintati permanent cu demiterea, penalizarea, intocmirea de referate si alte mecanisme punitive

    O dovada evidenta a mobbingului este ca, atunci cand cereti ca fiecare sarcina sau ordin sa fie trimise in scris, veti primi raspuns foarte rar. Hartuitorii nu vor ca sa aveti dovezi impotriva lor.

    Nu este o gluma. Mobbingul provoaca, in timp: anxietate, depresie, insomnie, atacuri de panica, ulcer, iritatii ale pielii, tumori maligne.

  • POVESTEA UNUI OM SAU Cultura Ritmului Incetinit
    (MIE MI-A PLACUT)

    In curand se implinesc 18 ani de cand am inceput sa lucrez la Volvo, o intreprindere suedeza. A lucra cu ei este ceva foarte interesant.
    Orice proiect aici ia 2 ani pentru a se concretiza, oricat de ingenioasa si simpla ar fi ideea. Este o regula.

    Procesele de globalizare cauzeaza in noi (brazilieni, argentinieni, columbieni, peruani, venezuelieni, mexicani, australieni, asiatici, etc…) o anxietate generalizata in cautarea de rezultate imediate.
    In consecinta, stilul nostru rapid nu se incadreaza deloc cu termenele de scadenta intarziate ale suedezilor. Suedezii dezbat, si iar dezbat, organizeaza “n” sedinte, efectueaza evaluari, etc…, SI LUCREAZA…. dupa o schema mult mai incetinita. Ceea ce este uimitor, este ca acest stil tot timpul da rezultate in timpul lor (al suedezilor), astfel ca punand impreuna maturitatea necesitatii cu tehnologia potrivita nu prea inregistreaza pierderi.

    Pe scurt:
    1) Suedia este de marimea unui singur stat din Mexic ;
    2) Nu are decat 2 milioane de locuitori ;
    3) Cel mai mare oras, Stockolm, abia daca are 500 de mii de locuitori, asa ca o mica localitate din Mexic ;
    4) Mari intreprinderi cu capital suedez: Volvo, Scania, Ericsson, Electrolux, ABB, Nokia, Nobel Biocare, etc.

    Nimic rau in asta, nu-i asa? Pentru a avea o idee de importanta lor, ajunge sa mentionez ca Volvo face motoarele propulsoare ale navetelor de la NASA.

    Poate se inseala suedezii, dar ei sunt cei care-mi dau mie salariul. Trebuie sa mentionez ca nu cunosc un alt popor care sa aibe o cultura colectiva ca a suedezilor.
    Va voi povesti o scurta istorie doar ca sa va faceti o idee: prima data cand m-am dus in Suedia in 1990, unul dintre colegii mei suedezi ma aducea la serviciu in fiecare dimineata cu masina lui. Era in septembrie, era frig si fulguia. Ajungeam foarte repede la intreprindere si el parca masina tot timpul foarte departe de intrare, in fiecare dimineata vin in jur de 2 mii de angajati in masina la serviciu. In prima zi nu am facut nici un comentariu, nici in a doua sau in a treia, dar in zilele ce au urmat, cu un pic mai multa incredere, l-am intrebat pe colegul meu: “Aveti locuri de parcare fixe aici? Am vazut ca parcarea este complet goala cand ajungem si totusi tu parchezi la coada complet.”
    Iar el mi-a raspuns pur si simplu: “Nu, dar cum noi ajungem foarte devreme, avem tot timpul sa mergem pana la intrare, dar cei care ajung mai tarziu au mai multa nevoie sa gaseasca locuri mai aproape de intrare, nu crezi?

    Imaginati-va ce fata am facut. Si acest lucru a fost suficient ca sa-mi schimb in profunzime mentalitatea.

    Mai nou, in Europa exista un curent denumit “Slow Food”. Asociatia internationala a alimentatiei cu rabdare (Slow Food International Association) , al carei simbol este melcul, isi are centrul in Italia (foarte interesanta pagina de Internet, vizitati-o). Ceea ce predica aceasta miscare “slow food” este ca oamenii trebuie sa manance si sa bea lent, pentru a savura mancarea, pentru a se bucure de procesul de prepare al mancarii, impreuna cu familia, cu prietenii, fara graba si de calitate .

    Ideea este de a se contrapune spiritului “Fast Food” si a tot ceea ce reprezinta el ca stil de viata. Surpriza este ca aceasta miscare de “Slow Food” serveste ca baza pentru o miscare mult mai ampla numita “Slow Europe”, dupa cum descrie revista Business Week in ultimele sale editii europene. Totul a pornit de la punerea in discutie a “grabei” si “nebuniei” generate de globalizare, de dorinta de “a avea in cantitate mare” (nivelul vietii) opus la “a avea calitate, calitate de viata, sau calitate umana”.

    Conform revistei Business Week, muncitorii francezi, chiar daca lucreaza mai putin (35 de ore pe saptamana), sunt mai productivi decat colegii lor americani sau britanici. Si germanii, care in multe intreprinderi au implantat saptamana de 28,8 ore de munca, au vazut productivitatea crescand de un laudabil 20%. Aceasta atitiudine, numita “slow attitude” atrage atentia pana si americanilor, discipolii lucrului rapid si imediat. Pe de alta parte, aceasta atitudine fara graba nu inseamna sa faca mai putin, nici sa se obtina “calitate si productivitate mai mici”, ci mai multa perfectiune, atentie la detalii si mai putin stres. Acest lucru inseamna o intoarcere la valorile familiei, ale prietenilor, ale timpului liber, ale bunei comoditati, ale vietii in micile comunitati. O intoarcere la AICI, prezent si concret, opus lui MONDIAL, indefinit si anonim. Inseamna a relua valorile esentiale ale fiintei umane, a micilor placeri ale cotidianului, ale vietii simple si ale convietuirii, ale religiei si credintei.

    INSEAMNA UN MEDIU DE LUCRU MAI PUTIN COERCITIV (constrangator) , MAI VESEL, MAI RIDICAT SI TOTUSI MAI PRODUCTIV, MEDIU IN CARE TOTI OAMENII FAC CU PLACERE CEEA CE STIU EI MAI BINE SA FACA.

    E recomandabil sa ne gandim mai in amanunt la toate acestea. E posibil ca vechile proverbe: “Cu rabdarea trece marea” si “Graba strica treaba” sa merite din nou atentia noastra in aceste timpuri de nebunie desfranata? Nu ar fi bine ca intreprinderile din comunitatea, orasul, statul sau tara noastra sa inceapa a dezvolta programe serioase de “calitate fara graba”, chiar pentru a mari productivitatea si calitatea produselor si serviciilor, fara a pierde “calitatea umana”?

    In filmul “Parfum de femeie” exista o scena de neuitat in care orbul (interpretat de Al Pacino) invita o fata la dans si ea ii raspunde: “Nu pot, logodnicul meu va sosi in curand.” La care orbul ii raspunde: “Stii, viata se traieste intr-o clipa.”, si o ia la un tango. Cel mai bun moment al acestui film este aceasta scena de 2 sau 3 minute.

    Multi traiesc alergand dupa timp, si il ajung doar cand mor, fie de un infarct, fie de un accident pe autostrada pentru ca goneau prea tare pentru a ajunge la timp.
    Altii sunt prea nerabdatori sa traiasca in viitor, ca uita sa traiasca in prezent, care este unicul timp care exista cu adevarat.

    Toti avem pe aceasta planeta acelasi timp, nici mai mult, nici mai putin de 24 de ore pe zi. Diferenta sta in utilizarea acestor ore de catre fiecare dintre noi.
    Trebuie sa invatam sa profitam de fiecare moment, pentru ca, dupa cum zice John Lennon: “Viata este ceea ce se intampla in timp ce planificam viitorul.”

    Va felicit pentru ca ati reusit sa cititi acest mesaj pana la sfarsit. Multi l-ar fi citit doar pana la jumatate, “ca sa nu piarda timpul” atat de valoros in aceasta lume globalizata.

    PS Mai avem multe de invatat, dar mie imi place cum arata tarile astea nordice din punct de vedere economic …

  • @eleonora – cred ca e cam mult. nu ar fi sacapt ocazia presa daca exista cel mai mic indiciu.
    @cornelius – materialul a circulat acum cateva saptamani prin e-mail. cultura ritmului incetinit sau downshifting, despre care scriam mai sus – posturile 42 si 58. search cu google si gasesti tot ce te intereseaza pe prima pagina de rezultate. succes !

  • Ce ramane…

    Din ceea ce s-a intamplat, vad ca oamenii incep sa-si puna intrebari… E bine. Poate incepe schimbarea sistemului de valori personale, sau macar privim la cel actual, mai…altfel. Sau unii poate abia acum il vad. Se prind ca au un sistem de valori. Care le place sau nu, sau si da si nu. E ok, macar, si asa…

    Ce ramane? Noi astia, inca “alive”, ne-am prins macar cu totii ca nu vrem asa un scenariu. Nu cum a fost pentru Raluca. Poate asta e mesajul ei, in extremis…
    Sa pricepem putin ce e cu noi pe lume, ce vrem de la viata, ce nu vrem…ce alegem sa mai si daruim, nu doar sa apucam, grabit, un colt de timp aruncat de altii, ca o coaja ramasa de la vreun festin…

    Un filmulet interesant, primit acum cateva minute, spune cam asa: Ce ramane in urma noastra? Ce am ales sa facem cu acest dar minunat, care este viata noastra? Cum ne-am trait fiecare clipa, acum, nu in acel “o sa, candva, daca-atunci”…
    Cam ce poveste si Corneliu…

    Si inca o intrebare, zgandaritoare, a “coditei” mele care nu se potoleste “neam”:
    Ce-ar fi daca am sti cu totii, clar,convins, ca putem alege oricand?

    Raspunsul l-au dat multi Oameni Adevarati. Unul din ei, Viktor Frankl, inchis cinci ani la Auschwitz in timpul celui de al doilea razboi mondial, dupa ce mama, tatal si sotia lui gravida au fost ucisi de nazisti, a descoperit ceea ce a numit “suprema libertate omeneasca: aceea de a-ti alege atitudinea in orice circumstanta data”.

    Iata filmuletul, sper sa-l puteti deschide:

    http://www.simpletruths.com/dash/index.html

    Cu drag,
    Mihaela

  • @Cornelius : tizule, nu am vrut sa iti plagiez ideea, mi-a placut mail-ul, si dupa cum am zis, am viata personala si nu pierd timpul cautand chestii pe google 😉 .
    Dar ca veni vorba, lucrez pentru o multinationala, 36 de ore pe saptamana, si am colegi care au optat pentru un program cu mult mai incarcat dar si mai bine remunerat,nu numai material, invata multe lucruri,vad multe tari, etc.Multi dintre ei au renuntat si s-au reintors la departamentul la care au renuntat initial, motivele vi le puteti inchipui … Ma gandesc ce s-ar putea intampla cu unii daca nu ar avea de ales, pentru ca ei chiar nu au timp sa isi caute job, fiind plecati 75% din timp.Nici cei care sunt acum inca acolo nu par prea fericiti …
    Cred ca ceea mai buna cale este cea de mijloc, e buna si dacia mea la second-hand din ’86, si apartamentul cu 2 camere semidecomandat de prin sectorul 3, dar cel mai mult pretuiesc timpul liber pe care il petrec cu iubita mea prin parc, la film, la teatru …
    Gata, nu mai scriu nimic aici si ma si dezabonez de la notificarile de reply-uri.
    Sa-ti fie tarana usoara, Raluca, si iti multumesc pentru ca ce ti s-a intamplat tie a deschis ochii multora dintre noi …

  • Am lucrat la o firma de stat si (culmea!!! pt. multi care nu cred ca se poate lucra si la stat f. mult) ma uita Dumnezeu pe acolo. Pe zi ce trecea, mi se tot inmulteau sarcinile. Lucram pt. dep. de HR, pt. directorul mare, pt. alti sefi – din dispozitia directorului mare, pt. simpozioane etc. Nu se mai terminau lucrarile. Intr-o buna zi, la figuri impuse, am fost mutata in acelasi birou cu sefa mea, fumatoare inraita (eu fiind astmatica). Am tot rugat-o sa nu mai fumeze in birou, am si plans. Nu s-a putut rezolva problema. Am facut demersuri pe la conducere. Nu s-a rezolvat nimic.
    Am incercat de nenumarate ori sa plec de acolo, insa nu am gasit un job. Motivul? Veneam de la o firma de stat. Am ramas acolo de nevoie si aici nu vreau sa intru in amanunte. Nu trebuia sa platesc credite, era vorba doar de supravietuire.
    Dupa 1 an de zile, a inceput sa mi se faca rau. La inceput rar, apoi din ce in ce mai des. Intr-o zi mi-a aparut o umflatura la gat. Am fost suspecta de o groaza de boli. Norocul meu, multumesc Domnului, nu a fost nimic grav.

    A trebuit si am plecat de la firma respectiva prin demisie. De atunci, tot caut de lucru. Am fost la o gramada de interviuri, nu m-au angajat. Am hotarat sa mai fac niste studii pt. a-mi gasi job pe HR. OK. M-am apucat de un master de profil, am facut un curs si un training, am citit o gramada de carti si articole de specialitate. In timpul acesta, am cautat joburi, nu am stat. Din pacate, nu am reusit sa ma angajez nici pana azi. Acum motivul pt. care nu ma iau este ca am o pauza in activitate. Desi nu mi-o spun clar, e posibil sa fie si varsta (33 de ani).
    Sunt o fire optimista, o luptatoare, inca mai cred ca o sa reusesc.

    (povestea e mai lunga dar o scurtez)

    In fine, ideea este ca nu avem de unde sti care era situatia Ralucai – Dumnezeu s-o odihneasca in pace! – fie ca era nevoita sa lucreze pt. a-si intretine familia, fie ca muncea pt. succes profesional sau personal. Nu putem s-o judecam si oricum nu mai conteaza. Cel putin in ceea ce o priveste, faptul e consumat. Acolo, ‘in lumea vagoanelor si a vapoarelor’, nu mai are de luptat pt. viata, pt. cariera sau familie.
    Pe de o parte, sunt de acord cu cei care spuneau ca puterea se afla in noi. Pe de alta parte, nu. Problema e mult mai complexa. Nu pot fi de acord cu unii sau cu altii, viata iti poate oferi experiente pt. care nu esti pregatit, care te coplesesc. Nu poti fi mereu puternic. De multe ori, nici nu stii cum sa actionezi.
    The end (tb. sa plec)

  • Jobless, ti-ai depus CV-ul si la companii de recrutare? Eu lucrez intr-o companie de recrutare si, intern, noi am angajat persoane capabile, indiferent de experienta anterioara sau varsta… trimite-ti CV pe office@lugera.ro si/sau aplica pentru pozitiile de HR deschise la noi. Daca ai facut asta deja, trimite-l din nou.. chiar cred ca ai toate sansele sa iti gasesti job super OK. Iti tin pumnii! 🙂

  • Noi, romanii, de obicei ne cautam serviciu la fel cum ne ducem la doctor, adica atunci cand situatia deja s-a agravat.
    Poate ca nu bine sa faceti ca mine dar am sa va spun: imediat ce sunt angajat intr-un loc incep demersurile pt cautarea unui nou job. Vorbesc despre demersuri exploratorii, de discutii preliminare. Numesc asta cercetare activa. Ce facem majoritatea dintre noi? O data gasit un job OK ne concentram pe el, pe integrarea in noua echipa si familiarizarea cu noile taskuri, pe obtinerea de rezultate si a unei pozitii de afirmare in noua firma. E foarte bine dar uitam un lucru. Piata muncii e o piata ca oricare alta, ea trebuie explorata permanent daca dorim sa nu ne scape oportunitati de angajare. Daca o uiti, piata te pedepseste atunci cand o bagi in seama dupa mai multi ani. Bineinteles ca pare sa nu fie foarte fair fata de noul patron, mai ales daca ai conditii bune, sa-ti cauti alt serviciu imediat ce tocmai ai fost angajat. Dar trebuie s-o faci cu mare discretie, fara sa stie colegii sau seful cu care, poate ca esti chiar prieten. Dati-mi voie sa va spun ca nu-i cred pe aia care spun ca n-au timp sa-si caute iar altceva pe principiul ca “daca sunt multumit aici, de ce sa ma deranjez”. Nu, va veni momentul cand nu vei mai fi multumit, cand o sa vrei altceva, daca nu cumva esti obligat sa pleci. Cautarea permanenta a unui serviciu te scuteste de surprize. Alt avantaj este ca, daca ai gasit ceva suficient de interesant ca sa lasi vechiul job, iti anunti plecarea si s-ar putea sa te trezesti cu o contraoferta. Nu radeti, multi angajatori mizeaza pe o fidelitate prost inteleasa a angajatilor si lanseaza contraoferte doar cand vad ca au de-a face cu oameni decisi sa plece. Vorbesc despre angajatorii care au suficient creier si intelepciune ca sa-si pastreze, pe ultima suta de metri, angajatii de valoare. Si despre angajatii care au valoare, pentru ca unii s-ar putea sa se supraestimeze. Nu ezitati, scormoniti permanent piata dupa un job. Eu cred ca, in zona privata, nu trebuie sa zaci mai mult de 3-4 ani in acelasi loc de munca, fie ca ti-l schimbi in cadrul aceleiasi firme sau ca schimbi compania. Cine face altfel este conservator, comod, limitat, mediocru, speriat de schimbare in ultimul hal. Sau este foarte, foarte indragostit de munca lui. Dar se intampla ca pana si partenerii mult iubiti sa ni-i mai schimbam intr-o viata de om, daramite jobul.

  • Am citit mai multe postari ale dvs si cu totii aveti foarte multa dreptate. Fiecare in felul lui.
    Eu ma gandesc la inca o solutie prin care omul poate sa re-devina propriul lui stapan, independent de orice alte joburi.
    Reteta mea:
    ar trebui ca statul indiferent din ce tara, sa ofere persoanelor care sunt apte de munca si au ramas somere, in fucntie de numarul membrilor familiei si alte criterii bine stabilite, cate un teren in x-metri patrati pe care omul nostru sa-si cultive singur cele necesare alimentatiei sale si familiei sale. In ce priveste cheltuielile legate de intretinerea locuintei si alte diverse cheltuieli, acestea sa se suporte solidar de catre stat si persoana respectiva in functie desigur de faptul daca acesta mai are prin membrii familiei sale si alte venituri la care el este parte. Acel teren sa fie doar dat cu titlu de folosinta. Practic, ar trebui sa ne intoarcem cu privirea inapoi la viata de acum citeva sute de ani in urma, cand omul se hranea din propria productie, iar conditiile de atunci sa le adapatam la cele actuale, in asa fel incat omul sa nu mai fie exploatat.

  • Cred ca glumiti ! Asta inseamna un anume grad de autonomie pt individ, care nu mai depinde de “binefacerile” progresului pe care i le ofera sistemul (si pe care sistemul i le poate retrage oricand): Internet, card, cont in banca, credite, energie, educatie si cultura, TV, transport rapid, tot confortul. Pe bani, desigur si, cat mai scump daca se poate. Cum sa piarda sistemul controlul asupra individului?
    Cine este sistemul? Marile companii, politicienii, armata, ONG-urile, sindicatele, toti aia care ne vor binele cu tot dinadinsul. Sunteti naiv domnu Rica! Nu mai veniti dom’le cu ideile astea de stanga, ce, va credeti pe vremea Falansterului? Ca sa se intample ce spuneti ar trebui sa dispara dorinta de acumulare si egoismul fiintei umane. Cineva tre sa propovaduiasca disparitia acestor tare ale omului, cam vreo legiune de Mesia si inca vreo mie de Buda. Si tot n-ar fi de ajuns. Fiti dom’le seriosi, lasati-ne sa traim prosti si sa murim meschini !

  • Foarte corect, Kripo. Vezi lucrurile foarte bine si le sintetizezi de minune. Imi face reala placere sa te citesc, dar regret ca te intalnesc intr-un context atat de trist. Am totusi bucuria rezervata ca iata, ne-am intalnit destul de multi pe acest blog care impartasim aceleasi puncte de vedere, chiar daca nuantele sunt diferite. Macar din perspectiva asta tragedia care ne aduce impreuna pe toti nu e lipsita de sens (cum ar fi putut fi, sunt convins, in alte contexte) Pana in acest moment, am reusit sa temperez mult excesele de la serviciu prin initiativa si exemplu personal. N-m crezut la inceput ca voi putea reusi asta (e drept ca lucrez intr-o companie relativ mica), dar acum am motive sa cred ca este posibil sa ne impunem fiecare intr-un fel sau altul in sistem. La inceput mi-a fost frica, apoi mi-am dat seama ca atata timp cat sunt mai valoros pentru angajator decat media, el trebuie sa faca niste concesii, inlocuirea unui angajat eficient in conditiile marii bulibaseli pe care o traim fiind, paradoxal, destul de dificila. Mult noroc!

  • Acum, nu ca as dori sa profit de aceasta situatie groaznica, dar doresc sa lansez un mesaj: “Auditorii care s-au saturat de Big 4 si vor sa lucreze la o companie similara, dar ROMANEASCA, unde atmosfera este “de gasca” si nu se lucreaza sambata si nici peste program (decat cu o mare exceptie, acea a patronului) sa aplice la adresa mea de e-mail: teo@teaha.ro

    Ii asteptam cu mare interes si cine stie… poate salvam o viata!!!

  • […] “Nu-ti alege o meserie care sa iti scoata peri albi mai tarziu in viata” sau care sa fie foarte time and nerve-wrecking. Sa nu las cariera sa devina viata mea, unica mea preocupare etc., asta pe vremea cand a murit Raluca Stroescu (Ernst and Young pentru cei ce nu-si aduc aminte). […]

  • Ce’i aia BIG4 ? Ce’i ala orar incarcat ?

    Mergeti sa vedeti la SC MACON SA – DEVA ce inseamna orar I N F I O R A T O R !!!

    Mergeti sa vedeti la SC MACON SA – DEVA ce inseamna C O S M A R U L !!!

    Mergeti sa vedeti la SC MACON SA -DEVA ce inseamna S F I D A R E A CODULUI MUNCII !!! ( ore suplimentare nu exista !!!!!!!!)

    Mergeti sa vedeti la SC MACON SA ce inseamna A N X I E T A T E A !!!

    Mergeti sa vedeti la SC MACON SA ce inseamna Z O M B I I !!!! ( totzi au privirile pierdute !!!!! )

    Mergeti sa vedeti la SC MACON SA ce inseamna S C L A V PE P L A N T A T I E !!!!!! (in tara ta )

  • sau shoferii de tir care merg cu 90 in localitate,sau taximortishtii,sau…dezumanizare,mentalitate de stup,astea sunt consecintzele lipsei de “self-esteem”,egoism, din partea unor furnicutze fara prea multzi creieri in capushor.pai cand prestezi o munca pe un venit fix(oferta super rigida,gen rocco siffredi) e normal sa te intereseze ce produci?sa mergi cu 90 sau sa lucrezi 14 ore ,de ce?

  • shi in general,cand nu vezi ce produci ,in final,de ce sa nu ai o atitudine pro -activa ,de sabotor?pai ashtia mari,cum s.a scos:de la base in jos.
    shi acum vine partea frumoasa:
    “Your comment is awaiting moderation.”
    nu,nu,nu
    “atentzie,un negru pe plantatzie va va cenzura.noi avem un infinit de infinite de negrii.acest nesaj a fost scris de un negru”

  • […] Nu e nicio victima Raluca. E o fata care a luat-o razna, care s-a inecat in munca fiindca a uitat ca muncim ca sa traim si nu invers. Pur si simplu a fost mai corecta si a mers pana la capat daca e pe-asa, nu ca altii care isi pacalesc constiinta cu cateva filme pe luna, o vacanta pe an si bere vinerea. Aceia isi spun satisfacuti: Da, am timp de viata. Ai pe dracu. […]

  • Este trist ceea ce se intampla in zilele noastre !Majoritatea oamenilor incerca cu toata truda sa asigure un viitor bun copiilor lor,dar pe parcurs ne dam seama ca toate eforturile sunt zadarnice.Sunt de acord cu tine cand zici ca progresul real din jurul nostru e ceva malign .

  • ASTAZI PE 7.06.2013 AM CITIT PRIMA DATA DESPRE CAZUL RALUCAI STROESCU SI PUR SI SIMPLU NU M-AM PUTUT OPRI DIN PLANS. ACEASTA FATA ESTE IDOLUL MEU PENTRU CA A VRUT SA AJUNGA CAT MAI SUS IN CARIERA. EU AM 36 ANI SUNT DIN BRAILA ,STUDII SUPERIOARE CU DIPLOMA DE LICENTA IN MANAGEMENT-MARKETING IN AFACERI ECONOMICE INTERNATIONALE,EXPERIENTA IN CAMPUL MUNCII DE 10 ANI SI DE 9 LUNI DE CAND AM INTRAT IN SOMAJ NU MAI GASESC UN LOC DE MUNCA. MENTIONEZ CA AM FOST LA PESTE 30 INTERVIURI SI AM TRIMIS PE SITE-URILE DE RECRUTARE PESTE 60 DE CV-URI. IMI VOI ADUCE AMINTE DE ACEASTA FATA,CHIAR DACA NU AM CUNOSCUT-O PERSONAL, TOT RESTUL VIETII MELE PENTRU CA SI EU VREAU SA AJUNG CAT MAI SUS IN CARIERA.

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta