Ramas bun, draga prieten de o viata

R

Nu prea sunt multe de spus. Sau orice si oricum s-ar spune, vidul ramane acelasi:

Emil Jinga a murit. 34 ani. Fulgerator, intr-un accident de motocicleta.

Mi-a fost prieten bun, printre cei mai buni 2-3 prieteni cu care incepi viata si cu care speri sa ajungi la adanci batraneti. Sa razi ca cei doi mosi din Muppets, de la balcon, privind la astia mai tineri. Ne-am cunoscut la 14 ani si am baut beri impreuna si am urcat munti impreuna si am construit lucruri impreuna si am ras impreuna. Si in ultimii zece ani am tras impreuna in aceasi directie, in firma noastra, inceputa in trei, cu vreo 250 de euro si multa munca – eu, el si Ionut – cu vise, cu frustrari, cu curaj, cu esecuri si reusite.

A fost un om de onoare. Poate cel mai onorabil om pe care l-am cunoscut. Un cavaler in sensul puternic al lucrului – demn, incapatanat, curajos si echitabil cu toata lumea. Pe promisiunea lui te puteai baza. Intotdeauna.

A murit tragic la 34 de ani, intr-un accident de motocicleta. Ne vazusem si ne bucurasem si statusem cu prieteni vechi, oameni buni, cu o zi inainte la botezul Dariei. Ne-am despartit de el in acea zi si el ne-a spus la final “Avem timp”, cand Anca i-a spus ca-i ramane datoare cu doua beri. Trebuia sa ne vedem si a doua zi sa bem una. Si ne-am imbratisat.

Imi placea mult sa il imbratisez pe Emil. Il imbratisam ca pe un frate mai bun, mai puternic si mai vulnerabil in acelasi timp. Era mai vulnerabil ca mine pentru ca era mai intransigent, mai putin inclinat spre compromis. Emil voia ca lucrurile sa aiba muchii clare, definite.

As vrea sa spun ca a murit ca un erou, ca un cavaler, ca un centaur. Dar din pacate moartea unui tanar e intotdeauna stupida, fara noima. Si moartea nu e ca in filmele lui Woody Allen, am aflat. E nimic. E o durere care nu se poate spune si in acelasi timp nimic – esti fortat sa mergi inainte, mindless, aiurea, sa respiri, sa mananci, sa iti pese de datini si  proceduri de inmormantare si apoi de chestiile de la munca.

A fost o saptamana ingrozitoare, pana ieri cand ne-am intors la munca. Acum e mai bine, ne ocupam gandurile cu altele, pana cand ne oprim din cand in cand si ne gandim la el. Si cel mai trist e ca el nu mai e nimic, nu va mai bea nici o bere, nu va mai rade la nici o gluma, nu vom mai face nici un plan.

Viata m-a invatat doua lectii despre iubire in ultimul an: ce inseamna sa ai o Darie, care sa creasca sub ochii tai, si ce inseamna sa ramai fara un Emil,  sa vrei sa imparti cu el chestii ca aceasta, sa te minunezi impreuna de minunile Universului si sa-i simti lipsa.

Ramas bun, prietene drag! Mi-ai fost prieten cu tot sufletul o viata intreaga, a ta, si ai sa mergi cu mine in suflet pentru tot restul vietii mele. Stiu, e patetic, dar tot imi vine sa te strang in brate, fratiorul meu. A fost o onoare si o bucurie sa mergem impreuna atat de mult timp, atata drum, atat de prieteni.

 

About the author

13 comments

Leave a Reply to Teo Cancel reply

  • Imi aduc aminte de dupa-amiezele cand ne strangeam cu totii intr-o camera de meeting: radeam, povesteam si faceam planuri peste planuri. Data viitoare vom fi mai putini. Ce trist, ce stirb, ce incomplet.

    • inca nu imi vine sa cred.
      nu l-am cunoscut asa bine, dar il stiam, din vremuri mai vechi…era ceva la el, asa, deosebit, grav si distinct, intr-un fel…
      ce nedreapta si aiurea e uneori viata asta. si ce cruda.
      incredibil….

  • Ma bucur ca a avut prieteni deosebiti fiindca el a fost un om deosebit. Pastrati-l in suflet si-n amintiri ca pe o persoana speciala. Traiti-va viata si pentru el. Tineti-va familia si prietenii aproape si bucurati-va in fiecare zi unii de altii.
    Dumnezeu sa-l odihneasca! Noi nu-l vom uita niciodata.

  • Sa-i pastram vie memoria , clipele frumoase petrecute impreuna ,si in rugaciunile noaste sa-l rugam pe bunul D-zeu sa fie alaturi de familia greu incercata .Ma bucur ca are asemenea prieteni !!!

      • Pff..nu pot sa cred. Am zis ca o fi vreo coincidenta pentru ca sunt frecvente accidentele de motor. Nu l-am cunoscut, dar a murit chiar in fata mea! Cateva secunde lipseau sa intre in masina prietenului meu care tocmai incerca sa depaseasca tirul in care a intrat Emil..nu pot sa cred. Condoleante familiei si prietenilor. Din cate am citit, e clar ca era un om bun, nu stiu de ce Dumnezeu ii ia pe cei care au pofta de viata, dar nu e in masura mea sa judec. Imaginea aia o sa ma urmareasca toata viata, dar macar acum are un nume. O sa ma rog pentru sufletul lui.

  • Eu l-am cunoscut din copilarie, am fost vecini de bloc si colegi de scoala generala. Inca nu pot sa cred ca s-a dus!

  • Si eu am pierdut subit acum trei ani un frate la 21 de ani, eu 23, dupa ce am impartit cu el toata viata pana atunci. Este exact cum spui: stupid, fara noima, nimic. Un mare gol pe care nu mai ai cum sa il umpli.

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta