Pentru ca Tia mi-l recomanda acum cateva zile, ieri/azi dimineata am citit Un artist al lumii trecatoare – Kazuo Ishiguro
Un roman fermecator despre viata unui pictor japonez batran in primii ani de dupa razboi. Romanul are o structura narativa destul de complexa. Practic dincolo de planul prezentului, dominat de ciondanelile cu fiicele sale mature, de micile probleme cotidiene din timpul ocupatiei, de zugravirea marilor problemelor unei natiuni care se purifica si reconstruieste, avem planul trecutului – al vietii intregii a lui Ono Matsuji, pictorul nostru.
Fiu al unor negustori bogati, el alege calea artei, in pofidata parintilor sai. Porneste ca artist ilustrator intr-o manufactura de duzina, ajunge apoi elevul favorit al unui mestru, pictand gheise, flori de ciresi si alte scene traditionale, apoi isi descopera vocatia sociala, vaocatie care il impinge in malaxorul propagandistic al Japoniei militariste. Iar apoi, dintr-o voce respectata in orasul sau, dupa sfarsitul razboiului, devine un ostracizat, fiindu-i reprosate atitudinile sale din timpul razboiului, chiar si de catre cele doua fiice ale sale. Si mai este contextul social de dupa razboi, in care generatia tanara incerca sa o rupa cu trecutul, iar generatia batrana devine anacronica.
Este un roman subil, foarte bine echilibrat, foarte rafinat. Despre tumultul istoriei, despre deciziile mari care apoi le regretam, despre fii si parinti, maestri si invatatei, despre urmarirea unui idealuri si despre conflictul intre generatii. Despre un om care a riscat pentru ceea ce a crezut, si care ajuns la batranete, este mai mult si in acelasi timp mai putin decat patriarhul autoritar din momentele sale de glorie.
Pot spune cu mana pe inima ca mi-a placut. Am inteles inca un pic din spiritul japonez (imi explic inca un pic din ce am vazut la Tokyo, adica). Ce nu mi-a placut? Ultimele 2-3 pagini. Mi s-au paruta fi scrise intr-un stil prea voluntarist-optimist, nu foarte legat de restul cartii. Insa per total, pot spune cu mana pe inima ca romanul este o bijuterie delicata, lipsita de stridente si patetisme. Un foarte bun dozaj al descrierii versus dialog. Si mai mi-a placut cliseul verbal: “Daca sunteti nou in oras, poate nu stiti, dar… ” care apare in 6-7 locuri. Foarte destept ales.
O carte foarte buna pentru cei care vor sa inteleaga in esenta acel mare macel care a fost al doilea razboi mondial. Pentru ca si el, ca poate toate lucrurile odioase, a inceput cu niste oameni animati de idei nobile, care credeau in ceea ce fac, care credeau ca merg spre progres. Apropo de progres: orasul lui Matsuji este Nagasaki (dar romanul este prea subtil ca sa se faca referiri directe la bomba nucleara).
Nu mai tin minte daca scrie la vreun moment dat in roman ce forma a luat colaborationismul lui.
Ishiguro surpinde foarte bine sufletul si morala japoneza. Este surprinzator e sa gasesti obedienta, dedicatia si umilitatea japoneza incarnata intr-un servitor englez in “Ramasitele zilei”, care transforma personajul principal intr-un exemplar perfect al breslei.
Un pic off-topic motiv pt care imi cer scuze. Voiam sa iti multumesc pentru commentul de pe bookblog.ro si sa te intreb daca nu vrei sa colaboram cu niste recenzii de carti. Da-mi si mie un mail, te rog, pe andrei [at] bookblog [dot] ro
Salut, Andrei. Scuze ca n-am vazut mesajul tau. Cred ca nu mi-a ajuns pe email, asa ca abia astazi am dat de el. Chiar ma gandeam sa scriu niste recenzii pentru bookblog.ro. Si o s-o fac.
Aparent trebuia sa ne intalnim ieri dar pana am ajuns eu, tu plecasesi. Ne vom vedea in curand, insa, sunt sigur de asta.