Echipa luminii

E

“There is no reason why good cannot triumph as often as evil. The triumph of anything is a matter of organization. If there are such things as angels, I hope that they are organized along the lines of the Mafia.”



Kurt Vonnegut, The Sirens of Titan

Știu, poate sună un pic cam siropos, dar eu cred că e nevoie de o echipă a luminii ca să înfrângem întunericul. Cea mai bună și mai curată echipă.

Și mă gândesc la acele cuvinte ale judecătorului Brandeis:
Lumina soarelui este cel mai bun dezinfectant.”

Eu am avut mult noroc în viață. Dar unul dintre lucrurile pe care le apreciez cel mai mult sunt prietenii mei.

Sunt prietenii bazate în primul rând pe valori comune. Sunt prietenii bazate pe proiecte comune și pe încercări comune. Și sunt prietenii bazate pe încredere totală, care nu mi-a fost niciodată înșelată.

Fiecare dintre oamenii de mai jos are câte o profesie, în diferite domenii. Dar o vocație comună. Vocația este cea de cetățean implicat. Aceasta dă dimensiunea morală a vieții lor. Sunt oameni care nu pot întoarce spatele abuzurilor, nedreptăților, nevoilor semenilor lor. De asta am eu nevoie de ei.

În engleza i se zice “steering comitee”. Eu vreu să o numesc echipă de conștiință. O sută de oameni din domeniile în care activez (antreprenoriat digital/IT, comunicare, societate civilă) care să îmi ghideze acțiunea.

Pe scurt: o echipă, 100 de oameni exemplari profesional și desăvârșiți moral, pentru 1000 de zile în slujba unui ideal: #statresponsabil.

Unii dintre ei sunt cunoscuți de întreaga societate, alții sunt repere de vârf ale domeniilor lor de activitate. Toți, fără excepție, sunt persoane fără de care am trăi într-o societate mai săracă. Ei sunt de fapt adevaratele elite ale acestei țări. Ei sunt Parlamentul de constiință al României.

Nu este echipa mea, este echipa unei idei. Este echipa care ne va ajuta pe noi, toți reprezentanții USRPLUS să ne păstram busola morală, să fim mai buni în inițiativele noastre, să lucrăm cu adevarații profesioniști din domenii care necesită mulți ani de experiență reală.

Este ceea ce trebuie să facem noi pentru a fi un altfel de partid. Pentru a-i reprezenta cu adevărat pe cei care au încredere în noi și ne-au adus aici.

Este modul în care cred că trebuie operaționalizat acel principul de COOPTARE despre care vorbesc în programul meu politic.

Am strâns deja susținerea a 30. Pe parcursul următoarelor 2 săptămânii voi prezenta echipa completă. Echipa de conștiință cu care vom face lumină.


Mihai Șora
Filosof, scriitor, cetățean implicat

“Îi mulțumesc și lui Cătălin Teniță, de la care am aflat de proiectul celor de la ZI de BINE.
E unul dintre acei tineri pe care aș paria oricând: generos și plin de idei, atent la nevoile celor din jur, vigilent și cumpătat la vorbă. Nu e puțin lucru să rămâi echilibrat în lumea noastră românească unde iute îți poate sări țandăra. Pentru că astăzi este ziua dumnealui, îi spun și eu, alături de ceilalți prieteni, că-i doresc să-și păstreze energia luminoasă și concentrarea. Când vom avea asemenea oameni la cârma țării, atunci chiar vom vedea limpede schimbarea la care tot visăm în punctul numit România din Sistemul nostru Solar.”


Dragoș Tuță Mihaylov
Fondator și director executiv la Ambasada Sustenabilității în România, cetățean implicat

“Îl sprijin și susțin până în pânzele albe pe Cătălin pentru că îl cunosc de peste 20 de ani, am avut ocazia să lucrez în cadrul mai multor proiecte cu el și, cel mai important pentru mine, am învățat și am obținut inspirație de la el la aproape fiecare interacțiune.

Cătălin e un lider înnăscut care motivează și inspiră oamenii de lângă el să aleagă binele și să recunoască și să evite răul.

Se sacrifică pentru binele celor de lângă el fără ezitări. Luptă fară pauză pentru drepturile cetățenilor.

Nu am cunoscut până acum pe cineva cu o mai mare motivare, putere de lucru și abilitate de învățare, iar toate acestea în slujba interesului public – de multe ori în detrimentul interesului personal.

Dacă nu îl cunoașteți deja pe Cătălin o să credeți că am folosit cuvinte mari. Votați-l și veți vedea că am dreptate. România o să fie mai bună cu Cătălin în parlament.”


Raluca Feher
Om de publicitate, scriitoare, Fondator Frontline Club Bucharest, cetățean implicat

“Cătălin Teniță este cel mai improbabil super-erou, nu ai crede că sub aspectul bonom, sub vocea blândă, se ascunde un luptător eficient, neobosit, inteligent, care găsește mereu resurse să câștige toate bătăliile. L-am cunoscut pe Cătălin la protestele din 2017 împotriva Ordonanței 13 și în cei aproape 4 ani care au trecut de atunci m-a convins nu numai că înțelege politică, dar că este capabil să facă politică fără să pice în capcana sectarianismului, punând electoratul înaintea partidului.”


Mihai Matei
antreprenor IT, cetățean implicat, președintele unei asociații profesionale

În Februarie 2017, Cătălin a avut ideea să facem insignele #Rezist. Insigne ne trebuie nouă, Cătălin? Da, insigne! O lună mai târziu făcusem sute de mii de insigne și erau peste tot.

Abia atunci am priceput că devenisem #Rezist. Eram noii golani și eram tratați cu zeflemeaua de rigoare. Oamenii au donat pentru insigne și la final rămăseseră niște bani în plus și am zis să facem ceva pentru niște copii de la un orfelinat. Cursuri de dans, Cătălin? Nu mai bine cumpărăm niște rechizite? Cărți și rechizite mai văd, dar nu îi scoate nimeni în lume. E prea puțină muzică în viața lor. Și i-am dus la cursuri de dans și a fost bine.

Am făcut multe lucruri cu Cătălin la Geeks 4 Democracy. Insignele, Fiecare vot, Fondul pentru democrație, diversele sondaje din perioada 2017-2019 și multe altele. Am protestat, dar am fost și gazați. Și am interacționat cu foarte mulți oameni. Ce are Cătălin deosebit este disponibilitatea lui foarte mare de a discuta și a-i asculta pe oameni, care vine dintr-o empatie autentică, profund umană.

Lui Cătălin îi pasă de oameni și pentru asta vreau să mă reprezinte. Empatia lipsește cu desăvărșire din parlament și eu îmi doresc să fiu reprezentat de oameni cărora le pasă de oameni. Îl vreau pe Cătălin în parlament.

În poza asta făcută prin Decembrie 2017, jandarmii voiau să ne salte din fața parlamentului, pentru că blocasem mașinile parlamentarilor și le ceream socoteala pentru votul pe OUG 13. Ceream socoteală reprezentanților noștri. Eu eram ăla cu măinile ridicate si Cătălin e prin stângă. La anul vreau să îi cer socoteală lui Cătălin pentru voturile pe care le va da și să îmi răspundă fără să fiu gazat de jandarmi.


Cristian Manafu
Antreprenor comunicare, realizator de evenimente marcom și digital, cetățean implicat


Radu Vancu
scriitor, profesor universitar, cetățean implicat


Andras Fekete-Gyor
președintele partidului Momentum Ungaria (Renew Europe), cetățean implicat


Marius Cristea
fondator IQADS și Smark.ro, cetățean implicat


Cosmin Alexandru
consultant, profesor, cetățean implicat

“Cătălin este între cei câțiva oameni pe care-i cunosc și despre care mă mir continuu că există și rezistă. Cătălin în parlament sau în guvern ar însemna, pentru mine, garanția că lucrurile vor fi făcute cum trebuie. Cum trebuie nu pentru unul sau altul mai sus-puși sau mai bine conectați, ci pentru noi toți. Garanția pentru toți oamenii care-și văd de treabă cu responsabilitate că vor avea în statul român un partener mult mai responsabil decât este azi. În dreptul celor 1000 de zile pe care Cătălin le-a promis pentru asta, îi promit și eu 100 în care să-l ajut cu orice va avea nevoie.”


Relu Voicu
scenarist, fondator Cu cărțile pe uliță, cetațean implicat

CU CĂRȚILE PE ULIȚĂ… poate ați auzit de acest vis.

Un proiect pentru Educația copiilor de la țară. Pornit sub cele mai fericite auspicii, adică din întâmplare, cu ocazia evenimentelor din 10 august. Acel 10 august.

Atunci l-am cunoscut pe Cătălin. Îi eram doar un străin. S-a alăturat din prima clipă acestui vis despre educație: financiar, moral. A fost chiar primul om care mi-a venit alături, mie, necunoscutului. Pentru principii, pentru educație, pentru copii.

La scurtă vreme ni s-au alăturat și alți prieteni și cea mai importantă editură din România. Am improvizat o bibliotecă în dormitorul copilului meu, în Teleorman, cu imensul suport al editurii respective. Aici unii copii au citit prima carte din viața lor iar alții chiar s-au îndrăgostit de… geometrie, la lecțiile noastre.

Dacă omul acesta nu mi-ar fi venit atunci alături, primul… Practic și matematic spus, Cătălin a îngăduit nașterea unui vis. Acuma, nici nu mai știm dacă noi împingem visul acesta mai departe sau doar ne trage el pe noi după sine. Și atât de înalt visăm, că vrem să cuprindem în el copiii de peste tot din România.

Copiii de la țară, în primul rând, pentru că ei sunt cei mai năpăstuiți. Pentru că EDUCAȚIA SCHIMBĂ DESTINE. INCLUSIV DESTINUL UNEI NAȚIUNI. Și destinele se schimbă cu oameni. Cum e Cătălin.

Uitați-vă și voi, oameni dragi, de câte ori am rostit cuvântul Vis în textul acesta atât de scurt…


Oana Vasiliu
psiholog, cetațean implicat

Cu ani în urmă l-am contactat pe Cătălin Teniță pentru a-i cere ajutorul în ceea ce privea situația unor locatari din Căminul Social Canta din Iași, dar și unor oameni ai străzii.

Era o situație tragică a unor semeni care erau supuși unor abuzuri de către unii funcționari publici cunoscuți pentru indiferența și cinismul lor. Cătălin ar fi putut să îmi spună nu sau să mă ducă cu vorba, cum mulți alții au făcut-o, însă el, în loc de un refuz, m-a pus în legătură cu reprezentantele unui ONG din București, ONG care lupta pentru dreptul la viață decentă a tuturor cetățenilor indiferent de statutul lor social.

Astfel, destinul unor oameni care nu mai aveau pe nimeni, dintr-un cartier mărginaș al orașului Iași, a ajuns sub lumina reflectoarelor tocmai în capitala țării, ceea ce nu e puțin lucru având în vedere că mai sunt mii și mii de astfel de cazuri în țară.

Nici nu știu dacă am reușit să îi mulțumesc cum se cuvine, însă știu că ne-am întâlnit în Piața Victoriei la proteste, unde ne-a prins o ploaie cu tunete și fulgere. Toți aveau pelerine și umbrele, eu nu.

Cătălin a fost cel care mi-a întins umbrela, fără să se gândească de două ori, ca și cum era ceva absolut firesc, ceva natural, așa cum face de fiecare dată când este vorba să ofere ajutor altora, să creeze punți între oameni sau să țină un dialog constructiv chiar și atunci când situația este extrem de încordată.

Acum voi înapoia umbrela sub formă de susținere și încredere că Omul Cătălin Teniță este potrivit pentru a ocupa un loc în Parlamentul țării, știind bine că voi putea avea un dialog cu el, că voi fi ascultată și că vocea unor oameni pe care nu îi mai aude nimeni, va fi destul de puternic auzită.

Cred că este extraordinar de important ca un partid politic să rămână ancorat în realitate. Acest lucru se produce atrăgând oameni valoroși și activi din societatea civilă, dar mai ales susținându-i să ajună acolo de unde se poate produce schimbarea mult așteptată.

Sunt bine venite vorbele de încurajare, mulțumirile și laudele, însă până la urmă votul contează! Așa că lăudați-l pe Cătălin, dar mai ales votați-l. Succes, Cătălin!


Nora Dincă
actriță, realizatoarea emisiuni TV, cetățean implicat


Călin Pop
specialist în comunicare, cetățean implicat

L-am cunoscut pe Cătălin la unul dintre primele proteste împotriva OUG13 și, ulterior, ne-am reîntâlnit la multe, prea multe proteste similare într-o perioadă în care speranțele noastre atârnau de niște fire de ață destul de subțiri.
Ne simțeam bine în piață, eram cu oameni care simțeau ca noi, oameni care își doreau democrație, stat de drept, justiție, politicieni decenți și dedicați cetățenilor.
Ușor visători, nu? Dar Cătălin este un astfel de om. Și lumea a avansat mereu datorită unor astfel de oameni care și-au imaginat imposibilul și ulterior l-au și atins.

Eu știu că această putere a lui Cătălin vine și din cărțile (muuuuuulte) pe care le citește (sincer, nu am habar când mai găsește timp și pentru asta) și pe care le recomandă ulterior atat de frumos și celor care îl urmăresc pe facebook.

Cătălin a facut enorm pentru societatea civilă în anii aceștia de când îl cunosc mai îndeaproape. De cele mai multe ori a preferat să rămână anonim pentru ca e de o modestie incredibilă, iar dacă asta nu este o calitate la un om, nu știu ce altceva este.

Are o disponibilitate nemarginită să facă bine oricui are nevoie de el și ori de câte ori poate să o facă, încât uneori mă mir. De aceea, când am aflat că intră în politică, am fost foarte bucuros pentru că i-am cunoscut îndeaproape inteligența, optimismul, dăruirea și puterea de inspira pe alții să fie mai buni, să se implice și să participe la proiecte comune.

Eu mă regasesc în viziunea lui pentru România, cu o administrație transparentă, cu instituții publice organizate eficient pentru a-i servi pe cetățeni, cu politicieni care dialoghează permanent cu alegatorii pe care îi reprezintă, o Românie a secolului XXI.

Susțin cu tot sufletul și cu toată convingerea candidatura lui Cătălin pentru Parlamentul României, știind că cei care vor câștiga din acest demers suntem noi, cetățenii, în primul rând.


Cristian Hossu – antreprenor, cetățean implicat


Cristian China Birta – antreprenor, specialist comunicare, cetățean implicat


Tudor Muscalu (Fredo & Pidjin) – UX Design Manager, arhitect, cetățean implicat


Eugen Erhan (Fredo & Pidjin) – designer grafic, profesor, cetățean implicat


Robert Tiderle
antreprenor, creativ director, cetățean implicat

Se spune că politica schimbă oamenii. Că, odată ajunși într-o poziție cu influență în societate, chiar și cei mânați de cele mai bune intenții vor începe să-și urmărească propriul interes.
Eu cred însă că avem printre noi oameni pe care politica nu îi va schimba, ci oameni care vor schimba modul în care se face politica. Oameni care pot sa ne readucă încrederea că voturile noastre vor fi folosite în cel mai bun mod cu putință. Cătălin este unul dintre ei. Poate cel mai bun, cel mai sincer și mai implicat om pe care l-am cunoscut în ultimii ani. Și nu l-am cunoscut în momente de calm și zambete, ci în momente în care ne scrașneam măselele de furie și înghețam de frig în fața unei clase de politicieni pentru care cetățenii țării deveniseră indezirabili.
Cătălin nu a renunțat atunci și sunt convins că nu va renunța nici de acum încolo. Avem multe lupte de dus și avem nevoie de oameni ca el pentru a le câștiga. Cătălin are toată susținerea mea.


Răzvan Costache
specialist marketing, cețătean implicat

Îl cunosc pe Cătălin de pe vremea când antreprenorii start-up-urile erau specie rară în România.

Am lucrat împreună și am învățat de la el. Ar fi putut să își vadă liniștit de viața lui în casa lui din Sectorul 2, alături de familie și să se ocupe de business-ul pe care l-a crescut de la 0 și cu care a pus multe cărămizi la temelia industriei WEB/IT/Social Media Media din România.

I-ar fi fost poate mai greu, dar s-ar fi descurcat pentru că e smart, muncitor și are experiență. Dar Cătălin a ales să se implice, să-i ajute pe alții și să dedice timp pentru cauze pentru care alții abia “varsă” un like pe Facebook. Apreciez curajul, înțelepciunea și perseverența de care dă dovadă.

Într-un fel, îmi pare rău că se aruncă în această nouă aventură ca pentru un prieten care pleacă să lucreze într-o zonă de conflict, dar, în același timp, mă bucur până la cer că un astfel de om a ales să facă mai mult și să-și dedice timpul și resursele pentru a îmbunătăți lucrurile în țara în care trăiește.

As vrea să am curajul și determinarea lui, dar știu că reprezintă o bună parte din ideile și idealurile mele și oricând aș avea ocazia l-aș susține 100%. Indiferent că e vorba de business, activități civice sau politică.

Și ca să închei un pic mai romantic, las aici un citat care vorbește mai bine decât aș putea s-o fac eu vreodată despre Cătălin. “For to know a man’s library is, in some measure, to know his mind” (Gerladine Brooks). Cărțile și biblioteca lui Cătălin Teniță au fost mereu la vedere, să aveți asta în vedere. E rar.


Dana Oancea
inițiatoare Romanian PR Award, PR Romania, Carta Diversității, cetățean implicat


Cătălin Teniță este un comunicator de anvergură, un caracter puternic, o inteligență armonioasă care, fără să fi vizitat culoarele gloriei de circumstanță, a contribuit durabil în ultimii ani la purificarea aerului din jurul nostru. Ne cunoștem de peste un deceniu și mă consider foarte norocoasă pentru șansa de a-l fi întâlnit.

Nu doar că mi-a fost alături cu vorba și fapta în toate proiectele pe care le-am inițiat în beneficiul breslei comunicatorilor din România, dar pot spune cu mâna pe inimă că rar mi-a fost dat să întâlnesc un prieten care să mă impresioneze atât de mult prin patosul angajării sale civice și morale.

Lui Cătălin chiar îi pasă de ceilalți și e atât de tonic și de încurajator să descoperi că există încă, în lumea noastră, oameni de o asemenea croială. România are nevoie de o schimbare profundă, iar Cătălin este în ochii mei cel mai sincer exponent al schimbării în bine. Așa că îl susțin din tot sufletul și vă îndemn să-l votați și voi! Cu oameni ca el, politica are marea șansa de a trece dincolo de vorbe.

Dana Oancea
inițiatoare Romanian PR Award, PR Romania, Carta Diversității, cetățean implicat


Marian Radună
manager logistică, cetățean implicat

L-am cunoscut pe Cătălin Teniță în 2017 când era nevoie de voluntari care să împartă insigne cu #REZIST.

Ne-am intersectat la gura de Metrou de la Iancu de Hunedoara, după care ne-am vazut la protestele din 2017. Prin Septembrie ne-am întâlnit la o bere, împreuna cu colegii de la #REZISTENȚA, pe la Romană când Cătălin spune: ‘’Hai să le mulțumim magistraților care au semnat scrisoarea împotriva Legilor Justiției propuse de Tudorel Toader’’. În câteva zile ne-am organizat și a ieșit evenimentul civic scalat la nivel național cu MULȚUMIM 3500+.

Din acel moment am început să lucrez cu Cătălin și am facut lucruri frumoase împreună și o să enumar o parte dintre acestea:

Am adus împreună cu colegi din alte grupuri civice, partidele de opoziție la masă și am mers împreună în Piața Victoriei

Evenimentul ‘’România Moare’’

Protestul MUT din Piața Victoriei

Participarea la Inițiativa Fără Penali în Funcții Publice

Proteste în față MAI – gen Cetățeanul cu Stația luată de la Mega Image

Marșurile de Comemorare a Eroilor Revoluției din 22 Decembrie 2018 și din 2019

Ajutorul necondiționat pentru cauze sociale

Fiecare Vot cu observatorii independenți

Proiectele Geeks for Democracy

Lista poate continua și idei sunt multe doar că din pacate sunt puțini care pun osul la treabă cum spunea și Cătălin acum câțiva ani.

Este omul care a fost alături de mine și de alții când am avut momente mai grele, este omul care a ajuns prietenul meu, lucru pentru care îi mulțumesc.

Pentru mine, Cătălin este modelul ala de AȘA DA , cetățeanul implicat care ajută necondiționat, care ține la principiile lui și care NU face rabat de la CALITATE, DEMNITATE, ONOARE și RESPONSABILITATE!

Când a ales să intre în politică m-am gândit că Societatea Civilă a pierdut un om, dar a cîștigat un Politician Bun așa cum ne dorim să avem. Nu este omul perfect, dar ascultă și ține cont de feedback-ul primit, lucru pe care mulți nu-l acceptă. Și o să fie un politician bun, care o să fie de la o zi la alta din ce în ce mai bun, așa cum îl știu eu.

Aș avea mai multe de spus, dar povestim noi 🙂
Multă baftă Cătălin!


Stefan Iordache
antreprenor comunicare, cetățean implicat

Cătălin este tot ce aștept de la un politician. Un om fresh în politică, educat, implicat social, cald și plin de empatie, orientat pe soluții, antreprenor de success în domeniul digital. Îl susțin din toată inima! Ștefan Iordache – Antreprenor publicitate


Alexandre Almajeanu – antreprenor


Șerban Alexandrescu
antreprenor comunicare, cetățean implicat

Citit, intens, empatic, umanist și fără frică de ridicol – în sensul bun al expresiei – Cătălin pare fix modelul politicianului “de rit nou” dorit de genul nostru de electorat.
Un model clamat de toți cei cu care am vorbit în ultima vreme și care încă au rețineri vis a vis de Alianță.
Și da, am scris “citit” – în vremurile noastre, capacitatea de a alia militantismul energic cu permanenta “auto-perfecționare” intelectuală este o calitate pe cât de rară, pe atât de necesară pentru a găsi traiectorii corecte printre pericolele noi și nebănuite ale acestui foarte problematic început de secol.


Anemari-Helen Necsulescu
consultant (și o excelentă scriitoare)


Aly Elsiddig
jurist, cetățean implicat


Marian Coman
scriitor, editor, scenarist, cetățean implicat


Robert Berza
manager proiecte ecommerce și publishing digital, cetățean implicat

“Duminică, la locale, am facut cu toții un pas destul de mare înainte apropos de gândire și valori europene, iar pasul ăsta a fost inspirat de intrarea în politică, în nucleul construit de Alianța USR PLUS, al unor oameni care au reușit deja să își construiască o carieră de succes și în mediul privat. De ce e atât de important să intre în viața publică oameni de succes din bula noastră?

Pentru că la stat meritocrația e izolată, e o excepție.
Pentru că în mediul privat meritocrația e obligatorie; nu e un mediu perfect, dar e foarte greu să fii la vârful unor companii sau proiecte dacă ești cu adevărat foarte slab, dezinteresat de rezultate și fără chef de muncă. Ca să nu zic un hoț cu acte.

Pentru că sănătatea cetății să fie mai trainică avem nevoie de cât mai mulți oameni care au simțit și înțeles atât greul cât și succesul. Iar cei care au reușit să intre deja la masa deciziilor îi vor inspira pe cât mai mulți să își facă planuri pentru următorii ani. Tudor Pop mi-a fost coleg de facultate, Elena Lasconi de birou, dar primul din lista mea de oameni dragi cu care am povestit prin 2013 să ne băgăm în horă a fost Cătălin Teniţă. Era vara, abia mă întorsesem dupa ani de exil de prin Praga, eram în sabatic, și Cătălin încerca să mă convingă că e momentul să nu-mi fac planuri pentru reîntors în corporație, ci pentru încercat marea cu sarea în politica românească.

Între timp el a pritocit la acest plan deja niște mii de zile și nopți și în ultimii 7 ani a fost printre cele mai prezente suflete în zona ONG-#rezist, în paralel cu condus compania de IT pe care a înființat-o acum 2 decenii alături de 2 colegi buni de facultate. Sunt 15 ani de când am lucrat prima oară împreună cu Teniță și e unul dintre oamenii cu care de fiecare dată când mă văd îmi spun că ar trebui să ne zărim mai des și mai lung.

Cătălin Teniţă e unul dintre puținii oameni cărora le-aș da cheia de la casă fără să ezit. Iar dacă într-o zi m-aș muta sihastru pe ghețar aș sta liniștit dacă l-aș ruga să “îl dea pe fi-miu la arhitectură, dacă nu mă întorc la timp”. Are un mix foarte rar de bun simț, coloană vertebrală, inteligență ascuțită și curiozitate de a învăța permanent. În anumite zone simt că e un om clar mai bun decât mine.

Mi-e ușor să spun că îl voi sprijini în încercarea lui de a intra alături de USR+ în lupta pentru parlamentare tocmai pentru că e extrem de simplu să oferi vot și ajutor unui om pe care îl valorizezi mai mult decât pe tine. Nici Cătălin nu e perfect, dar e una dintre cele mai bune opțiuni politice pe care le-am avut în ultimii 30 de ani atât ca om de echipă într-un partid, cât și ca locomotivă în zona digitalizării României.

Azi e prima zi dupa locale. Și, din punctul meu de vedere, e prima zi din campania pentru parlamentare, care acum începe de la alt echilibru al forțelor politice decât acum niște săptămâni. Iar parlamentarele vor fi decisive pentru încă 4 ani. Într-un meci atât de important eu îmi pun atât o parte din speranțe în Cătălin, dar și o mare parte de încredere și convingere că vor reuși atât el cât și echipa din care face parte.”


Vali Suciu
antreprenor comunicare, cetățean implicat

Pentru mine Cătălin înseamnă competență, empatie și speranță. El este omul care m-a inspirat să mă implic mai mult în acțiuni sociale și civice. Omul care, atunci când am vrut să contribui și eu cu un gest de comunicare concret în zilele protestelor din Victoriei, a fost suficient să i-l povestesc și el să îl facă posibil (vorbesc de flash mob-ul cu oamenii legați la ochi în fața guvernului). Asta în timp ce se ocupa de un milion de alte lucruri pentru familia lui, businees-ul lui și societatea civilă. Este omul pe Facebook-ul căruia intru când sunt la pământ de câtă durere și incompetență văd în jurul meu. Și plec de acolo drept. Este un om care argumentează, dezbate, propune gesturi concrete cu o etică și o empatie pe care nu am mai întâlnit-o. Este un om cu care aș face echipă oricând. Și este un om care mă face să nu vreau să plec din România.


Andreea Retea
scenaristă și specialistă în comunicare digitală, cetățean implicat

“Îl susțin pe Cătălin în orice face pentru că mi-a demonstrat, în cei 14 ani de când îl cunosc, că este un om de nota 10. 

Este în primul rând un om foarte bun și corect. Ca prieten și ca antreprenor, mi-a demonstrat de zeci de ori că ține la oameni. Este unul dintre puținii oameni pe care știu că l-aș putea suna oricând și mi-ar răspunde, m-ar asculta.

Este genul de om care vrea întotdeauna să afle mai mult, să facă mai mult și acceptă când greșește, fără ezitare. Asta poate părea nesemnificativ, dar eu cred că e un lucru esențial: să poți să accepți că nu le știi pe toate și să poți recunoaște că ai greșit.

În plus, experiența de business care îi dă exact backgroundul de care are nevoie pentru a înțelege mediul de afaceri, felul în care legile pot ajuta sau împiedica o inițiativă să funcționeze. 

Este foarte educat și inteligent. Cred că a citit de 15 ori mai multe cărți decât majoritatea oamenilor pe care îi cunosc, iar asta se vede în felul în care vorbește, explică, judecă. Înțelege profund orice situație și poate să vină cu soluții eficiente, unele poate surprinzătoare. Face mereu comparații dintre politicile din România și cele din alte țări, gândește interdisciplinar, are o minte extraorinară și o putere de muncă fantastică. 

Are talentul de a-i inspira și înflăcăra și pe alții. Cătălin poate muta munții din loc dacă vorbește despre ceva în care crede. Când scria despre legile justiției sau despre nevoia de a monitoriza alegerile cu observatori independenți a mobilizat mii de oameni. Este un lider înnăscut. Când am aflat că s-a alăturat unui partid politic, m-am bucurat: noi toți avem de câștigat cu un om atât de voloros preocupat de binele comun. Am convingerea că va ajunge departe în politică și va face schimbări de care noi și copiii noștri ne vom bucura. Și îi mulțumesc că vrea să facă asta. Chiar avem nevoie de el și de alți oameni ca el. “


Cătălin Rizea
Manager, cetățean implicat

“Cu Cătălin Teniță merg până la capătul lumii!

Din 2017, neîntrerupt, de când societatea noastră a stat aproape continuu într-o tensiune extraordinară, am fost de nenumarate ori impresionat de fenomenala lui creativitate, de energia și puterea de muncă și priceperea în organizarea rapidă și eficientă a formelor de rezistență civică în fața abuzurilor.

Din discuțiile noastre, întâi virtuale și apoi în persoană în lungile marșuri de protest, am înțeles că impresionantele lui calități sunt construite pe o sete de cunoaștere unică și pe o generozitate care mă inspiră și îmi dă speranța că transformarea României într-o democrație liberală vibrantă este posibilă și că se întâmplă sub ochii noștri, acum.

Cătălin este și un cititor avid (îi mulțumesc și aici, cu mult drag, pentru cărțile pe care mi le-a dăruit!) și un analist politic sagace, care deschide cu ușurință perspective foarte interesante și incitante.

Munca lui civică și politică este un model de acțiune și onestitate pentru mine și, sunt sigur, pentru toți oamenii care îl cunosc și care au bucuria să îi fie apropiați, într-un fel sau altul.
Da, cu Cătălin Teniță merg până la capatul lumii! “


Mircea Căpățână
Antreprenor, Cetățean implicat


Marta Ușurelu
Antreprenor, jurnalist, cetățean implicat

Uneori când simți că nu mai există speranță, apare Cătălin cu o soluție. De când l-am întâlnit prima oară, mi-a arătat că are puterea și este hotărât să rezolve probleme pe care noi, ceilalți, le evităm adesea. Poate pentru că nu mai vrem să ne lovim de ele și nu mai credem că se rezolvă.

Cătălin are însă curajul să schimbe lumea prin calm și tenacitate și prin soluții creative care uimesc și arată că atunci când vrei să schimbi ceva, se poate! Îl cunosc și-l admir pe Cătălin de 15 de ani. Pentru mine, a fost și este o enciclopedie de idei, de soluții, de posibilități. De bine.

Nimeni nu reprezintă mai simplu ideea de om bun și de bine așa cum pur și simplu o face Cătălin.


Paul Kasprovschi
Profesionist în comunicare, cetățean implicat


Sorin Trâncă
Antreprenor în comunicare, cetățean implicat

“Ca să nu mă lungesc prea mult, o să spun despre Cătălin că l-am pupat de două ori în viață. Prima dată era foarte cald, a doua oară era foarte frig. De fiecare dată am simțit că omul ăla merită să simtă îmbrățisarea și susținerea celor ce nu au energia și spiritul lui de sacrificiu, nu pot fi și foarte calzi, și foarte reci, și lucizi, dar și pasionați, și antreprenori, dar și pasionați de Bach… și Cătălin, dar și Teniță.”


Dragoș Stanca
Antreprenor în presă și publicitate digitală, cetățean implicat


Oana Gheorghiu
Cofondator Dăruiește Viața, cetățean implicat


Alex Lăpușan
Antreprenor IT, cetățean implicat

“Sunt Alex Lăpușan și vreau să vă rețin atenția pentru 60 de secunde.
Îl susțin pe Cătălin Teniță în cadrul alegerilor interne USR-PLUS pentru stabilirea candidaților în alegerile parlamentare.

L-am cunoscut pe Cătălin când avea doar haina de antreprenor pe el, cand costruia agenția digitală TreeWorks.
De altfel cred că mulți ați auzit sau chiar folosit proiectele lui: TPU, fbMonitor sau Zelist.
L-am reîntâlnit pe Cătălin pe Facebook unde s-a dovedit a fi un adevar lider de opinie, nu numai cu vorba scrisă ci și cu statistica și analiza subiectelor la ordinea zilei.
L-am reîntâlnit de altfel și în strada, în mai toate zilele protestelor de la Victoriei, am facut amandoi tratamente cu gaz lacrimogen în fața Parlamentului în noaptea filibusterului USR.

L-am reîntâlnit ca organizator pentru proiecte cu impact în mișcarea care a facut posibil imposibilul: români care votează o noua formațiune, una diferită de partidele vechi, compromise. M-a convins să donez bani, pentru insignele #rezist sau pentru mâinile de carton.

L-am întâlnit și pe micul ecran, în postura de țintă a Antenelor.
De fiecare dată când l-am întâlnit, Cătălin a fost la fel: jovial, costructiv, analitic.

M-aș bucura să-l vad pe listele USRPLUS. M-aș bucura să am șansa să îl votez.
Sunt convins că astfel de oameni, atunci când fac pasul să intre în politică, trebuie sprijiniți.
Eu sunt pregatit să îl votez, vă rog să îl votați și voi intern.
Mulțumesc!”

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta