2 chestii

2

N-am mai scris de mult pe blogul asta. Candva il consideram o parte importanta a vietii. Credeam ca ajuta la ceva – ca pot sa ma fac mai bine inteles, si ca ma voi regasi aici cand voi citi din urma (peste cinci ani, peste zece, peste mai multi). Acum nu mai sunt asa de sigur. Ma simt diferit de persoana care scria pe aici acum un an si ceva. Altele sunt povestile care ma preocupa acum. Mi-ar placea sa cred ca ma aflu intr-o faza etica. Sau poate doar am alte chestii in minte.

Voiam sa scriu doua chestii doar.

1. Intre timp am gasit fata vietii mele si m-am casatorit. As putea sa povestesc mult, si o voi face candva, sper, despre iubire, despre fricile adevarate pe care le aduce iubirea (nu frica de a fi respins, sau frica de a fi parasit, ci frica de moarte, frica de boala, frica de oboseala si rutina care pot sa strice un lucru atat de frumos).  Poate d-asta nu am mai scris asa de mult in ultimul an, de teama de a nu fi pompos, fanfaron, lipsit de substanta. Sunt fericit, sa stiti.

2. Despre lacomie si despre umanitate. Cred ca lacomia este foarte umana si foarte dezumanizanta in acelasi timp. Vorbeam ieri cu niste prieteni despre kibutzuri si despre o limitare asumata a bunurilor materiale de care cineva le poseda. Iar azi ma gandeam la Platon si la limitele numerice ale cetatenilor unei cetati. Cred ca lacomia noastra e exacerbata in societatea asta in care nu mai ne stim unii cu altii. Cred ca viata noastra mecanicista genereaza lacomie si lipsa de morala si lipsa de generozitate. Cred ca e mai usor sa fii bun intr-un sat decat intr-o metropola. Si totusi nu ne putem muta cu totii la sate. Intrebarea e cum putem fi mai buni in mediul in care suntem. Dar si la asta o sa revin.

Voiam sa spun doar ca nu am disparut, si ca inacelasi timp sunt intrucatva diferit.

About the author

16 comments

Leave a Reply to Io Cancel reply

  • Da, asta cu scos-ul din RSS e adevarata. Inca esti asteptat 🙂

    Candva imi spuneam ca happy people blogheaza rar. Cu exceptia desigur a celor care o fac interesati fiind. Acum nu mai sunt asa de sigur insa cu siguranta a scrie pe blog are si un rol… terapeutic.

    Felicitari pentru casatorie si sa fii fericit in continuare.

  • Io cam de doua ori pe saptamana mai dadeam cate un clic la catastif. Doar-doar… Si, uite:).
    Auzi, dar cartea aia? The mild distopy?

  • Casa de piatra si o viata fericita alaturi de persoana iubita!

    Si, daca esti ‘intrucatva diferit’ in sensul bun….felicitari si pentru asta!

    Numai bine!

  • Noi nu te-am uitat, esti tot in reader si la un loc de cinste

    despre 1. bun pas ai facut, eu fara sotie cred ca n-as fi in stare sa merg mai departe zi de zi
    despre 2…. asta e discutie de bere…. multa bere, intr-o atmosfera cumva mai relaxata decat in online….

    Si apropo, cand ne mai vedem si noi la fata 🙂 ?

  • Multumesc mult, MIrcea. Si da, sa bem si noi o bere. Si sa ne laudam sotiile si sa le pretuim si sa le facem sa rada cat mai mult si cat mai des. Pana la urma asta cam asta e viata.

  • Acuma să nu te superi pe mine, dar mi se pare un lucru destul de trist. Tu tocmai ai întărit stereotipul conform căruia bloggerii scriu doar pentru că nu au nimic mai bun de făcut, au nevoie de afecÈ›iune È™i sunt niste singurateci care au nevoie să go get a life.

    Acuma gata, ți-ai găsit o fată, nu mai ai nevoie să pierzi vremea cu tâmpenii, eh? Cam superficial, nu crezi?

    Nu mă înÈ›elege greÈ™it, nu spun că oamenii nu ar trebui să se schimbe sau că prioritățile nu ar trebui să se schimbe. Dar mă întristează să regăsesc tocmai aici un stereotip atât de… vehiculat.

  • 🙂 Nu ma supar, Vivi.

    Cred ca daca vrem sa interpretam o situatie printr-un stereotip (mai ales in ceea ce priveste omul sau societatea), vom reusi sa o inghesuim intr-o cutie fara prea multe eforturi. Intrebarea este: pierdem sau nu ceva?

    Cu alte cuvinte, probabil ca toti oamenii se simt la un moment sau altul insigurati. Unii insa se calugaresc, altii se apuca de bodybuilding, altii se apuca de pictat, altii scriu pe bloguri, iar altii intra in afaceri. Ce ii determina pe unii sa faca o chestie, iar pe altii alta chestie?

    Cam d-asta nu prea cred in psihanaliza, de exemplu. E genul de teorie infailibila, tocmai pentru ca nu contine ipoteze clare care sa poata fi falsificabile in urma unui experiment. Asta am luat-o de la Popper.

    Cam asa si cu vietile noastre. E relativ simplu sa zici uite aia a facut performanta in medicina pentru ca e urata, nefe, sau a avut probleme cu parintii acasa.

    Deci daca ar fi sa am o obiectie asupra interpretarii tale, ar fi cea de principiu: nici macar nu trebuie sa ne pese de clisee, sunt false fundamental pentru ca reduc prea mult la prea putin.

    Mi-am schimbat prioritatile in anul in care a trecut? Partial da. Sau mai degraba mi-am schimbat formele de expresie ale acestori prioritati.

    Ma simt mai breaz? Nu, sunt acelasi Catalin.

    O sa mai scriu? Sper din tot sufletul sa am timp mai mult si pentru asta. Faza e ca ceea ce am scris eu pe aici (sau lucrurile de care sunt mandru) nu sunt neaparat pur informationale. Si atunci nu pot sa imi fortez sufletul sa bage un post pe zi, de e soare, de e frig. Imi ascult sufletul, iar sufletul meu nu are chef sa scrie pe blog chiar acum 🙂 O sa aiba in viitor, am incredere.

    Iti multumesc. Ca ma citesti. Ca esti o persoana misto. Ca gandesti. Ca o sa bem o bere candva. 🙂

    PS Si nu trebuie sa iti pese prea mult de stereotipuri sau de ceea ce cred oamenii sau ceea ce ar putea sa creada despre tine. 1. Nu suntem personaje de desen animat ca sa fim facuti din linii clar definite. 2. Oamenilor in genere nu le pasa – in sensul ca nu depun prea multe eforturi de interpretare (lipsa de timp, putere computationala, griji personale), ceea ce se traduce prin “oricum suntem stereotipuri in mintile celorlalti (in afara de mintile catorva persoane care ne cunosc bine, care tin mult la noi etc).

  • Ma intreb ce si cat as scrie azi (cu atata fericire si schimbare pe capul meu, nicio ironie) daca n-as fi departe de familie si prietenii din Romania, care mai mult asa afla dinspre mine, si daca n-as fi facut o tranzitie fericita la fotografie, o pasiune veche regasita SI cu ajutorul noii camere, venita la mine datorita blogului… Deocamdata toate se leaga cumva, dar nu m-as arunca la predictii. Sufletul trage intr-o parte sau alta, atat.

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta