Am primit de la o prietena ca lucreza la Radio un link catre petitia pentru Salvarea Memoriei Radioului.
Am semnat. In sprijinul a ceea ce scrie acolo am sa spun doar cateva cuvinte:
1. O cultura serioasa e de tip long tail, nu de tipul the hit of the summer. Cu alte cuvinte, e esential ca lumea sa aiba acces la diversitate. Iar digitalizarea si apoi deschiderea catre public exact asta fac. Dau posibilitatea celor interesati sa acceseze o diversitate pe care transmisia de tip broadcasting nu o permit.
2. Continutul e scump. Continutul de calitate e scump si rar. Costurile au fost suportate din bani publici. Probabil costurile de digitalizare si de publicare pe internet sunt sub 1% din ceea ce au insemnat realizarea continutului original.
3. Radio-ul public (si televiziunea publica de fapt) trebuie sa aiba ca prim deziderat nu divertismentul si informarea (care sunt supuse perisarii foarte usor si care pot si facute mult mai bine de companii private de media) ci educatia, cultura, crearea exploatarea potentialului national de valoare. Iar materialele realizate in acest scop au (sau ar trebui) o perioada de perimare mult mai lunga. Nu cred ca seratele lui Iosif Sava sau concertele difuzate la Radio s-au depreciat catusi de putin.
Cam am atat am avut de spus: adica daca s-au dat bani multi pentru o singura transmisie candva, ar fi bine sa se mai dea cativa banuti si pentru a digitaliza continutul si a-l face public (mai ales pentru a-l face public, eventual cu o licenta de tip creative commons care sa permita chiar si incorporarea in materiale comerciale – ex: enciclopedii de muzica)
Later update: ca sa apareti pe lista de semnatari trebuie sa confirmati prin click pe emailul primit de la respectivul site.
Acesta este un alt motiv de bucurie că te-am descoperit 🙂
Radioul înseamnă atât de mult pentru mulÅ£i, încă. Personal, de multe ori îmi reproÅŸez trădarea…dar internetul îţi deschide atâtea uÅŸi :D, iar timpul se scurge din ce în ce mai repede.
MulÅ£umesc pentru link 🙂
Petitie pentru Radio…
Da, ala de care vorbeam aici. Saptamana viitoare eram hotarat sa renunt la a mai plati taxa, dar sunt dispus sa il platesc in continuare doar pentru a nu se pierde toata fonoteca aia imensa.
Detalii la Catalin, iar semnarea petitiei se face aici (trebu…
am avut ocazia sa vorbesc cu un tip ce lucreaza acolo si care mi-a povestit cu taxa aia ce e mai mica decat pretul unei beri…cat de importanta e pentru: corurile lor, arhivele lor si munca imensa pentru niste ultime dare de seriozitate….
Problema e ca radioul public are un patrimoniu imens dar nu stie, nu vrea, nu e interesat sa si-l faca public si sa scoata chiar bani din asta.Daca s-ar fi trezit acum catva ani acum puteam sa cumpar copii ale unor piese de teatru(mare fan) cu ceva gen ITunes adik sa zic 2-3 euro o piesa de teatru, bani care pe langa bugetul alocat de stat plus taxa luata cu japca de la cetateni, ar fi putut sa dea posibilitatea realizarii de noi proiecte(noi dramatizari, echipamente , etc).Le-am scris celor de la radio in ideea de a putea achizitiona anumite dramatizari ale unor carti celebre.Nu mi-a raspuns nimeni.In alta ordine de idei ne batem cu caramida in piept ca radioul public trebuie sa ramana un reper cultural in noianul asta de manele si prost-gust.Si totusi , intorcandu-ma la Teatru Radiofonic, marea mea pasiune, am observat ca toate transmisiile au fost mutate pe la miezul noptii, piese mai mari ca durata, ciopartite in 6,8,10 episoade, masuri parca anume facute sa determine ascultatorul sa o lase balta, sa nu-i mai pese de teatru.
Concluzia e ca patrimoniul cultural audio al Romaniei a ajuns pe mana unor oameni care vin la serviciu ca sa-si ia salariul, care nu sunt interesati de propagarea in mase a unor valori reale.