Bridge over troubled waters

In sinea mea sunt un naiv. Poate. Sau poate e ok asa. Faza e ca intotdeauna am crezut (si sper sa cred pana la final – urasc cuvantul moarte, am mai spus-o) ca fiecare dintre oameni is somehow bigger that his/her life-size. Sau macar trebuie sa incerce sa fie un pic mai mare. Stiu, poate e naiv, poate e idiot, insa chiar cred asta. Ca trebuie sa facem ceva misto in viata, ceva putin mai mult (de fapt, daca se poate mult mai mult) decat doar sa ne simtim bine si sa vedem/traim chestii. Stiu poate e o tampenie, dar intotdeauna mi s-a parut ca daca poti sa faci ceva misto in viata, trebuie sa faci. Si recunosc, ajung sa ma plang de cateva ori pe saptamana ca muncesc prea mult, ca sunt prea stresat si ca as putea sa am exact acelasi nivel de viata si ceva mai mult timp liber lansand-o mai moale.
Si da imi place sa stau, pe cuvant ca imi place (uite acum acum am gatit somon cu paste si am baut cu doua pahare de Pinot Gris, foarte bun, desi eu sunt mai degraba consumator de vin rosu), dar pe de alta parte eu cred ca pricep ce mai bine sa fac lucruri. Pe cuvand, stiu mai bine sa muncesc, decat sa ma distrez. Mult mai bine, damn it!:) Uite mi-ar place sa ajung suficient de bogat incat sa nu ma preocupe niciodata banii si sa fac alte lucruri care din pacate nu se fac suficient de bine si de eficient pentru ca nu au cashflow pozitiv, ca sa zic asa. Implicare sociala sau culturala, cam asa ceva.

Anyway, nu despre asta era vorba. Hei, de fapt nu stiu despre ce e vorba. E vorba despre being Catalin Tenita, de fapt despre asta e vorba in toate blogurile personala, poate. Being Radu, or Cristina or Andressa or Ionut or Eugen or Irene or Dana. Si d-asta mediul e atat de misto, uneori. Recunosc ca uneori nu e asa asa de simplu sa fii tu insuti, sau cel putin mie asa mie se pare. Uneori esti doar o bucata de carne dusa de market-forces, in deriva, sau poate de fapt la tinta, uneori suntem prea focusati pe rezolvarea unui set de taskuri si uitam de ce mai este prin jur si tot asa. Da, chestia asta se poate lungi pe o suta de pagini.

Pornisem de la versiunea lui Johnny Cash la “Bridge over troubled waters”. Versiunea originala mi s-a parut intotdeauna divina. Angelica. Si versurile si muzica. Dar mai ales versurile. Am crezut intotdeauna ca cine ramane e cel puternic. Cand lucrurile o iau razna, poti sa pleci sau poti sa stai. Daca esti las, fugi. Daca esti tare, ramai. Stiu este poate o prostie care nu cadreaza cu spiritul de conservare. Dar pe de alta parte daca ai visuri si te dai batut la prima lovituri, atunci nu ai visuri cu adevarat. Sau poate nu ai ce trebuie ca visurile sa devina realitate. Si da, stiu si ca visurile nu devin tot timpul realitate. Desi in sinea mea imi vine greu sa cred. Uite aici o poveste adevarata. Pe la sapte ani, cand eram clasa I, am visat cu cateva zile inainte de Mos Nicolae ca parintii mei imi luasera niste carti foarte misto. Le vad si acum daca inchid ochii. Si le visasem exact in locul in care ai mei ascundeau cadourile (stiam locul 🙂 Si, cand am vazut ca nu primesc cartile acelea de Mos Craciun, (vad si acum coperta, repet), atunci am intrat in panica. Si inca nu ii cred pe ai mei ca a fost doar un vis.
I’ll be your bridge over deep water if you trust in me. De la versul asta s-a pornit. Care e genial. Uite, d-asta mi-a placut mie 300 de exemplu. Puterea fiecaruia, taria lui, tine de taria celui de langa el. (Uite, o alta paranteza: D-aia urasc cancerul, ca distruge taria tutor celor din jur) Si de respectul acordat. Si, sincer sa fiu, e cel mai important lucru. Increderea, la ea ma refer.

Bai, daca e tot sa fim sinceri, toata vorbaraia asta este un efect colateral al unei incapacitati de a spune lucrurile clar si concis:

1. La multi ani, tata! Si multumesc ca mi-a spus cand eram mic “Cand ceva nu merge cum ti-ai dorit, strangi din dinti si faci tot ce poti ca sa schimbi situatia”.

2. La multi ani, Emil si Ionut! Am inceput TW impreuna acum cinci ani si a fost cel mai bun lucru pe care am decis sa il facem. Si ceva imi spune ca in curand we’ll make it big. 😀 Si vom continua la fel, dupa aia, noi si toata echipa. Jedi-like 🙂

3. La multi ani, Cristina! (Frate, tu iti dai seama ca ne stim de unspe ani. Si unde dracu’ sunt berile din Cismigiu? Fata, o sa murim in curand!) La multi ani, Criz! Facem noi revista aia pana la urma. 🙂
4. Ce fac doua pahare de vin dintr-un om altminteri relativ sarcastic. Gata, am terminat ca am de scris o prezentare in engleza pentru luni. Plus alte chestii.