fbpx

Caligula

C

Caligula – Maria Grazia Siliato

Asta este o carte pe care o s-o tin minte toata viata. Asa de proasta a fost.

[Si aici toata povestea s-ar putea termina. Nu are rost sa va pierdeti timpul cu recenzia unei carti atat de proaste (voiam sa scriu mediocra ca sa evit repetitia, insa ar fi un atribut fals). Decat ca sa nu va pacaliti si sa o cititi si voi. Bine, daca unii dintre voi doresc cu tot dinadinsul sa o citeasca ca sa isi faca o parere la prima mana, e foarte laudabil…]

Asadar, mie imi plac romanele istorice. Desi genul nu este cel mai profund dintre toate, desi poti ridica tot felul de argumente erudite despre modul in care e vazuta istoria din alta epoca, despre mentalitati si schimbari de paradigma, mie tot imi plac romanele istorice. Cele bune au o anumita textura autentica care este greu de imitat in operele ce pornesc de la zero (de exemplu, cele fantastice). Iar cele cu imparati romani mi se par foarte tari. Ma refer aici in primul rand la Memoriile lui Hadrian – Marguerite Yourcenar si la Iulian al lui Gore Vidal. Nu am citit Eu, Claudius Imparat pana acum. Anyway, subgenul asta al romanului istoric este relativ schematic: Data fiind puterea extraordinara ale imparatului si jocurile de putere din interiorul clasei conducatoare, cum isi defineste si isi dezvolta cineva personalitate/umanitatea situat fiind in varful absolut al piramidei? Ce alegeri face, fiind aproape dincolo de morala? Tocmai de aceea Hadrian sau Iulian nu sunt niste povesti istorice romantate, in primul rand. Sunt in primul rand opere literare (desi “Memoriile lui Hadrian” este intotdeauna pe lista lecturilor obligatorii la cursurile de istorie romana din SUA). 

Cartea noastra (voiam sa ii zic cartulia noastra – dar la vreo 400 de pagini nu e tocmai mica, iar lipsa calitatii o face si mai greu de indurat) porneste de la aceeasi schema ca si celelalte de mai sus. Iulian a restaurat paganismul. Hadrian era homosexual – asta nu era o problema in epoca, ci faptul ca era chiar maniacal pentru Antinous – iubitul lui care nu avea nici o competenta politica si care a fost asasinat pentru a se evita sa fie inscaunat ca imparat (asa a fost doar zeificat). Caligula era scelerat, obsedat sexual, asasin. Bine, toti aveau personalitati mai complexe, dar istoria se scrie doar de invingatori. Asa ca se ia imparatul in dubiu, se analizeaza ce a facut si se descopera natura lui buna.

Chestia asta insa nu are nici o valoare estetica in sine. Hadrian sau Iulian nu sunt valoroase ca acte reparatorii in sine. Ci ca opere literare. Oricat s-ar chinui autoarea lui Caligula sa isi sprijine romanul cu un esafodaj de argumente arheologice (ea este arheolog de meserie, iar asta e primul ei roman) valoarea estetica nu apare din probe. Chiar daca acestea ar fi indiscutabile. In cartea aia mor oameni pe capete, dar totul este prezentat atat de tern de nu ai nici cel mai mic sentiment. Personajele sunt nule. Nu iti pasa de niciunul. Umorul este zero (pai Eco are umor, nu gluma, de ce se zice ca ar semana cu Numele trandafirului?). Detaliile interesante (a la Eco sau Pynchon) sunt zero. Chestii subtextuale zero. Zero suspans. Este exact genul de carte care ar fi scrisa de un inginer ca sa isi demostreze patentul pentru un aparat de capsat sifoane. In doua cuvine: Caligula era baiat sensibil care simpatiza cu cultura egipteana, ca si Cezar – Senatul nu a fost de acord. Nu functioneaza ca produs cultural. Ce e mai tragic este ca nu functioneaza nici macar ca produs de consum – pai Rome(serialul HBO), de exemplu, este incomparabil mai bun.

Cateva cuvinte despre responsabilitatea editorului acum. Borges spunea ca frumusetea in lume este mult mai comuna decat am crede la prima vedere. Sunt de aceasi parere. Sau cel putin asa ar trebui sa fie. Intr-o lume bazata pe alocarea rationala de resurse, o astfel de carte tinde sa nu se reproduca prea mult (in alte limbi sau editii subsecvente). Eu imi fac socoteala ca o carte aparuta in tara ei la o editura mare, care apoi este tradusa de o editura mare din Romania, trebuie sa abia valoare literara. Mai ales cand este pusa intr-o colectie “Biblioteca Polirom” cu tot soiul de grei ai literaturii universale. Si mai ales cand este scoasa in formatul ala trade-paperback, cand tipicul colectiei este formatul pocket. Si mai ales cand pe coperta scrie ca seamana cu Numele Trandafirului – Eco. La ce seamana, oameni buni? Amandoi autorii sunt italieni? Ambele carti vorbesc despre lucruri care au fost candva? La ce altceva mai seamana? Se pune si ca ambele carti sunt facute din hartie? Eu zic ca editorul are responsabilitatea integritatii colectiei aici. Acum am cumparat-o in orb, dar din cauza lipsei de calitate, nu se va mai intampla a doua oara.

Pentru a nu continua la infinit si a pierde si mai mult timp cu aceasta carte (BTW, eu citesc repede, dar asta mi-a luat mai mult de o saptamana, pentru ca de fiecare data cand puneam mana pe ea imi vedea sa fac altceva), o sa spun doar ca am citit-o pana la capat la inceput din speranta ca va deveni mai buna pe parcurs, iar apoi din dorinta de a vedea pana unde se poate ajunge (cam ca atunci cand ai chef sa vezi un film abisal de prost). Si o vorba buna: prezentarea este buna – coperta frumoasa, hartie alba, de calitate. Dar la ce folos? Daca se pastrau foile goale, macar as fi avut un caiet misto plus o saptamana in care sa fi citit doua carti bune.

About the author

8 comments

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta