3.1 regasit “Femeia in rosu” de Mircea Nedelciu – Adriana Babeti – Mircea Mihaies. Un roman superb. Dillinger, noi romanii, si mai ales femeile noastre in rosu, ti-am tras-o. Parca am promis cartea asta cuiva. 3.2 Acolo capul cade pe piept, istovit seara, Si viseaza la ce-i acasa, Semnele la fereastra, binetele in unde mai largi, Sarutarea sotiei in caldura unei...
Chiar ca o sa dureze. Poimaine era un termen optimis. Uite o dedicatie supertare de pe un Secol XX (cand eram in facultate cumparam multe secole 20 de la anticariat).
“Daruita de tata mare lui Adisor cand a venit acasa de la maternitate. Azi – 5 VI 1964″Â
Astazi, Adisor are 43 de ani. Multi inainte!
Faza e ca s-ar putea sa dureze ceva pana strang toate cartile. In vine sa ma uit prin multe. Uite ceva misto – dintr-o poezie numita “Ultima zi” de Seferis. Intre timp, moartea se-apropie! Cum moare-un om?! Totusi, vrei sa-ti castigi moartea ta proprie. Si-n jocul asta iti mistui viata. (…) Ti-amintesti de batranii intelepti care ne-au lasat orfani. O pereche trece...
Ok, hai sa ma apuc sa imi strang cartile in saci. 🙂
Astazi am avut noroc (in sensul ca: 1. a plouat; 2. asta m-a binedispus teribil 😉 ) si prin urmare mi-am luat my famous greenish-grey raincoat. Cumparata exact dupa ce am intrat la facultate, acum 11 ani. Si inca vine bine, pe cuvant. Si tot legat de asta, am aflat la un moment dat ca unii colegi ma porecleau Alain Delon – flatant, nu? 🙂 Poate raincoatul si faptul ca aveam parul mai lung...
gasite printre comentariile la unul dintre posturile mele: Di (foarte interesante relatari din peregrinarile albionare) si Cineva (stil inteligent-caustic + simt al povestirii).
Mi-am dat seama ca inca nu stiu sa tac. Imi lipseste rabdarea. Ca atunci cand eram mic si ma apuca zbenguiala tocmai cand mi se zicea sa stau cuminte. Ca atunci cand am numarat pana la 2000 cand mi s-a cerut sa dorm (prima mea intuitie matematica – mi-am dat seama ca as putea sa numar toata viata si tot nu as ajunge la capatul numerelor). Asadar nu o sa renunt la tacere pentru ca vreau sa...
Cand eram tanar si traduceam am descoperit ca limba romana nu are un sinonim perfect pentru “farewell”. “Drum bun” ar fi cel mai apropiat, insa “drum bun” nu spune chiar acelasi lucru. “Farewell” nu este nici o promisiune a reintoarcerii, insa nici o respingere a acesteia. Iar urarea contine mai mult decat un drum, contine o calatorie...
Citeam postul superb al lui Irene si ma gandeam ca de multe ori o conditie a frumosului estetic este uratul existentei. Fara moartea unui fluture ratacit cineva nu poate sa scrie un post miscator. Sau poate frumusetea estetica si frumusetea existentei nu sunt un joc cu suma zero, desi mie asa mi se pare. Poate exista sanse pentru o frumusete sanatoasa – cum sunt cantatele lui Bach. Dar stie...
Ieri ma gandeam ce diferita e memoria cand esti copil, fata de acum. Mai mult reminescenta de senzatii decat de de ganduri, intamplari, stari. Acum parca toata viata se poate comprima intr-un film de doua ore. (Rata mare de compresie la adulti, lipsa oricarei forme de compresie a lumii in amintire la copii – bit pe bit.) Mult prea putin, si altceva nimic.
Recent Comments