cum a fost la Roger Waters

c

Ar trebui sa scriu si eu despre concertul lui Waters de la Budapesta, de acum o luna. Asta de unul din defectee mele, promit ca fac lucruri si dupa aia le tot aman ca apar tot felul de chestii. Apropo de asta cand am ascultat prima data Alice in Tara Minunilor (discurile Electrecord pe care le ascultam la pickupul Pacific), ei bine mi-am dat seama ca eu sunt Marele Iepure Alb. Si anii au trecut si intradevar chiar sunt asa. Nici macar nu mi-am dorit 😀

Deci Roger Waters: au fost doua zile excelente la Budapesta. Multumesc 🙂 Iar concertul a fost euna dintre chestiile alea care te schimba. Da, stiu o sa ziceti ca totul ne schimba, insa sunt lucruri care muta ceva in noi. Care pur si simplu dor prin frumusetea lor. Uite acum daca imi pun la ipod ultima melodie din concert, Confortably Numb, sunt din nou acolo. Si simt showul si simt pierderea si simt tigarile alea din vizual.

A fost un concert superb atat la nivelul muzicii in sine cat si la nivelul vizualurilor. Si, sa va zic o chestie – in primul rand nu am scris pentru ca nu am avut cuvinte. Am asteptat inspiratia, ea nu a venit. E vorba despre sfasiere. Pur si simplu un concert al sfarierilor – o formatie sfasiata – pentru ca recunosc, ziceam “Solo-ul asta Gilmore l-ar fi cantat mai bine”, o muzica a ruperilor, a pierderilor. Acum stau si scriu asta, pentru ca pur si simplu nu am altceva mai bun de facut, insa nu spun de fapt nimic. Pura vorbatie.

Un cititor al blogului a scris ceva mult mai misto aici – comentariul 34.

Pot spune doar: am fost acolo. Si a meritat. Si e genul de experienta pe care nu o poti pierde. Muzica pentru oameni liberi. Acum ascult “The Fletcher Memorial Home” si simt frumusetea concertului. Poate doar ca o umbra, dar stiu ca am fost acolo. Si a fost ceva inefabil. Satori.

O sa mai zic doar o chestie: toata existenta noastra de zi cu zi tinde sa se abrutizeze. Sa pierdem profunzimea durerii, sa pierdem profunzimea fericirii, sa fim intr-adevar amortiti in confortul nostru, sa ne dorim lucruri, nu stari sufletesti, pentru ca lucrurile raman (sunt materiale si au valoare de revanzare) in vreme ce starile se duc repede. E mai simplu asa – sa marchetezi lucruri nu stari. Sa marketezi produse produse in masa, nu sa ajuti liberatea cuiva – singurii care ne pot ajuta in chestia asta sunt prietenii adevarati. Oamenii cu suflet si minte misto, cartile bune, muzica care spune ceva. Nu exista “Libertatea, acum cu 25% mai multa la acelasi pret”, “Alege libertatea, alege marca X” sau alte sloganuri de tipul asta. Libertatea ce ceea ce nu se gaseste la televizor, in plublicatatea contextuala de la google sau pe panourile de strada.

E ceea ce construiesti alegand un pic cate un pic din cele mai tari lucruri din lumea asta (din mintile umane, nu din table sau plasticuri frumos lustruite).

Concertul acela a fost genul asta de experienta. Concertul si zilele acelea doua.

About the author

6 comments

  • Stii ce mi se pare interesant? Pe toate albumele solo ale lui Waters, chitara suna de parca ar canta Gilmore. Iar pe albumele Pink Floyd mai noi, toate vocile care nu sunt ale lui Gilmore, suna ca Waters.

  • Recunosc ca principalul motiv pentru care am fost la concertul lui Waters din Budapesta a fost nu neaparat muzica (o stiu pe de rost, fiecare cuvant, fiecare meandra si intorsatura ale melodiilor, uneori ascult albumele Pink Floyd in minte, fara ca sunetele sa iasa dintr-un casetofon sau CD player) si nici show-ul (nu prea imi plac asa zisele “efecte speciale”, mai mult ma distrag, ma obosesc).
    Am vrut doar sa-l vad pe Waters in carne si oase.
    Poate ca sunt nebun (de fapt, taiati “poate”), dar pana sa-l privesc in ochi, n-am fost foarte sigur ca omul asta exista cu adevarat. (la fel cu Gilmour – o parte a mintii mele, naravita la paranoia dick-iana, inca refuza sa se lase convinsa ca fiinta asta exista, asa cum exist eu).
    Acum stiu: notele si cuvintele pe care le ascult de atatia ani nu vin de pe alt taram. Ele s-au nascut aici, in lumea in care eu insumi fiintez. Si atunci ma gandesc ca cei care spun ca lumea asta e Iadul s-ar putea sa nu aiba dreptate.
    Pentru toti cei care tresar cand asculta cantecele astea, si in special pentru weweritza (many thanks!) si Catalin, iata cateva interpretari antologice:
    David Gilmour live at Meltdown :”Shine on..”(part I), “Wish you were here”, “High Hopes”, “Comfortably Numb”
    http://www.youtube.com/watch?v=pAkTC6EpSmQ
    http://www.youtube.com/watch?v=M2_Ra_klhg4
    http://www.youtube.com/watch?v=K2IUzmn_3Xw
    http://www.youtube.com/watch?v=49e2m6wMKco

    Comfortably Numb Pink Floyd – ultimul concert impreuna(2005)
    http://www.youtube.com/watch?v=jySUpMqmzd4&mode=related&search=

  • L-am vazut pe Monsieur Roger GENIUS Waters de trei ori in decurs de 10 luni. Mirajul a inceput pe 14 iulie 2006 la Magny Cours, penttru un singur concert in France, intamplator sau nu, de ziua nationala(a Frantei). Intamplator sau nu, pentru partea a doua a concertului, Tha dark side of the moon”, la tobe s-a aflat Mason. Catharsis. Dupa aceea l-am vazut in primavara de doua ori. Vroiam sa va intreb pe voi cei care ati fost ce gust v-a lasat “Leaving Beirut”. Noua piesa, singura, unica. Cu speech-ul dinainte, cu glasul gutural al lui Monsieur Roger GENIUS Waters, care vorbea despre experienta de avizita Beirutul “When I was a 17 years old boy”. In rest, bucatile din Final Cut au avut ceva aparte, nu stiu, poate un realism exacerbat. Despre porcul gonflabil, din nou adevar grait in maniera Waters , genul “Bush, you’re an asshole”. Emotie pura, iar faza de final reprezentandu-l pe Syd prabusindu-se, in timp ce devine “Confortably Numb”…Mda, Syd care la concertul de pe 14 iulie 2006, avea 3 sau 4 zile de cand plecase…definitiv. La “Wish you were here”, Rog spunea: “This is of cours for Syd”.

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta