Decizia CNCD cu privire la simbolurile religioase in scoli

D

pronuntata in sedinta publica din data de 27 martie 2005 de catre Tribunalul Buzau si Decizia nr. 1917 pronuntata in sedinta publica din data de 20 iulie 2006 de catre Curtea de Apel Ploiesti.

Astfel, instanta a considerat ca „prin existenta simbolurilor religioase pe peretii cancelariilor, holulilor si salilor de clasa din invatamant nu sunt incalcate drepturile fundamentale la libertatea de constiinta, gandire si libertatea credintelor religioase, respectiv al egalitatii in drepturi ale elevilor si nu reprezinta o situatie discriminatorie pentru fiica reclamantului, eleva la Liceul de Arta „Margareta Sterian” din Buzau, care frecventeaza orele de religie predate. Se retine ca in cazul acestei unitati de invatamant exista o situatie speciala in raport de celelalte scoli pendinte I.S.J. Buzau, intrucat majoritatea icoanelor expuse in aceasta institutie sunt lucrari elaborate de elevii liceului sub indrumarea profesorilor de specialitate, fiind considerate obiecte de arta”. Decizia Curtii de Apel Ploiesti este definitiva si irevocabila. In consecinta, Colegiul Director nu se pronunta, respectand principiul autoritatii de lucru judecat.

Cu privire la cel de-al doilea capat de cerere, Colegiul Director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii a decis sa recomande Ministerului Educatiei si Cercetarii elaborarea si implementarea unei norme interne (circulara, instructiune) , intr-un timp rezonabil, prin care sa reglementeze prezenta simbolurilor religioase  in institutiile de invatamant public. Aceasta norma interna trebuie sa se fundamenteze pe urmatoarele principii:

  1. sa asigure exercitarea dreptului la invatatura si accesul la cultura in conditii de egalitate;
  2. sa respecte dreptul parintilor de a asigura educatia copiilor potrivit convingerilor lor religioase si filosofice;
  3. sa respecte caracterul laic al statului si autonomia cultelor;
  4. sa asigure libertatea de religie, constiinta si convingeri a tuturor copiilor in conditii de egalitate;
  5. sa afiseze simbolurile religioase doar in cursul orelor de religie sau in spatiile destinate exclusiv invatamantului religios.

Hotararea Colegiului Director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii va fi elaborata, motivata si comunicata in termenul legal de 15 zile de la adoptare. Hotararea poate fi atacata in termen de 30 de zile la autoritatea emitenta potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

About the author

25 comments

Leave a Reply to man Cancel reply

  • E un inceput. Macar se recunoaste caracterul laic al statului… Ce va face ministerul lui Hirdau e alta mincare de peste.

  • Da, uite de asta sunt eu liberala si visez la o minima imixtiune a statului in viata de toate zilele a romanului impartial. Inclusiv in educatie, unde mi-as dori un sistem 100% privat si ferit de decizii mai mult sau mai putin arbitrare de genul asta. Pentru ca, sincer, interzicerea simbolurilor religioase in scoli mi se pare la fel de abuziva precum ar fi, de exemplu, obligativitatea lor in toate salile de clasa.
    Practic, eu as putea obiecta faptul ca “reglementarea prezentei simbolurilor religioase in spatiul public” le incalca crestinilor/everilor/musulmanilor/whatever dreptul la libera exprimare in general. Pentru ca religia nu e o chestie care sa se manifeste joi dimineata de la ora 11 la 12, ci iti normeaza intregul comportament. Nu esti crestin doar acasa sau la ora de religie, la fel cum nu esti nici ateu cu jumatate de norma. De asta o incercare de a reglementa cand ai voie sa fii religios si cand nu mi se pare cam arbitrara. Si e discutabil in ce masura e echidistanta.
    Chestiile astea ar trebui sa se rezolve punctual, prin decizia parintilor si a profesorilor.
    Statul n-ar trebui sa-si bage coada.
    Parerea mea.

  • Draga Paula, oare am citit acelasi text? Am urmarit acelasi film?

    1. Despre ce “interdictii” vorbesti?
    2. Ce legatura are o scoala publica, fara caracter de scoala confesionala, cu dreptul de a(-ti) practica religia?
    3. Care sint, totusi, limitele minim necesare ale libertatii de exprimare religioasa? Ori crezi ca only the sky is the limit? Ce parere ai despre libertatea de exprimare a fundamentalismului islamic? NU sustin ca exista vreo asemanare, incerc doar sa imi dau seama cum gindesti, si mai ales daca o faci pina la capat.
    4. Ai dreptate, un bun crestin este crestin peste tot. Si la scoala, si acasa, si la servici, si in tramvai, si la toaleta, si la discoteca. Sa populam, asadar, toate aceste spatii cu insemnele -si in acelasi timo indubitabilele dovezi- ca sintem buni crestini?
    5. Sigur ca ar trebui sa se rezolve punctual aceasta chestiune. Crezi ca punctual s-a “rezolvat” atunci cind aceste simboluri au fost introduse in scoli? Ai dovezi, date CERTE care sa ateste ca aparitia icoanelor in scoli s-a rezolvat punctual, prin consultarea atenta a tuturor partilor implicate? Daca da, te rog sa mi le pui la dispozitie. Multumesc.

  • Paula, si eu sunt foarte liberal sau cel putin asa cred. Insa pozitia asta cu optiunea comunitatii nu se pune. Uite de exemplu acum cateva zile, o prietena (Flavia de la Centras) imi spunea ca si ea are o petitie la CNCD in problema unor cazuri de discriminare a unor copii cu handicap mental: practic acesti copii au fost izgoniti din niste tabere pe motiv ca ceilalti copii s-ar speria de ei. Exact aceasi situatie, parintii decid sa faca o tabara numai pentru copii “normali”. Ce ne intereseaza pe noi de handicapurile altora, da-i naibii, noi vrem sa ne protejam copii normali.

    Ideea este ca daca lasi o majoritate sa decida fara nici o limitare (iar aici sunt discriminarile rasiale, religioase, de sex etc) poti sa dai nastere la segregare foarte usor. Iar daca in domeniu privat poate asta este de inseles din cand in cand (desi nu e recomandabil), in domeniul public este intolerabil.
    Exact pe criteriul acesta logica eficientei ar spune ca ar fi bine sa facem o scoala in Ferentari pentru riveranii tigani care traiesc in condiii subumane si nu prea au chef de scoala si una pentru cei romani care au ajuns acolo prin voia soartei si care sunt preocupati de invatatura (stiu sunt doua criterii dar e mai bine pt exemplificare). Totul cu acordul parintilor. In felul asta fiecare elev va invata in ritmul sau si cam ce este necesar.

    Sau la facultare grupe de heterosexuali si grupe de homosexuali. Cu acordul studentilor. Majoritatea vor fi de acord. Ce se intampla daca un singur heterosexual vrea la homosexuali sau invers?

    Parerea mea este ca interdictiile cu privire la discriminari rezolva mai bine decat dealurile punctuale genul asta de situatii. Sau mai exact suma nemultumirilor este mai mica.

    Sigur intr-o societate ideala ar functiona foarte bine. Si trebuie sa incepem sa ne indreptam in directia aceea. Dar hai sa fim un pic cinstiti cu noi insine: marcarea cu simboluri nu este de cele mai multe ori un manifest de gandire avansata, ci mai degraba o reminescenta a trecutului.

  • noiZe, nu m-ai inteles.
    eu nu zic sa populam scoli, tramvaie, toalete, discoteci cu icoane. Geez!!! ci doar ca statul nu ar trebui sa aiba autoritatea de a decide ca in nici o scoala/tramvai/toaleta/discoteca din tara asta (mai putin scolile special create pentru invatamantul religios) nu ai voie sa pui icoane decat in timpul orelor de religie. Adica, de exemplu, eu sustin sa lasi la latiutdinea patronului discotecii decizia daca sa-si puna sau nu icoana intru atragerea musteriilor dreptcredinciosi. sau nu.
    si nici nu vreau sa vin cu dovezi certe sa zic ca aparitia icoanelor in scoli s-a realizat intr-un fel sau altul. peste tot. Pur si simplu nu-mi plac solutiile generalizatoare de “combaterea discriminarii”. Atata tot.

    Cat despre limitele libertatii de exprimare religioasa, ele sunt, previzibil, in om in care libertatea mea de exprimare te lezeaza pe tine. Iar mesajul crestin (de exemplu) nu este unul care sa incite la ura, discriminare etc. Asa ca ma nedumereste vehementa cu care unii vor sa-l excluda din spatiul public.

  • Pai, mai Paula, tu ai zis ca
    “Pentru ca religia nu e o chestie care sa se manifeste joi dimineata de la ora 11 la 12, ci iti normeaza intregul comportament. Nu esti crestin doar acasa sau la ora de religie, la fel cum nu esti nici ateu cu jumatate de norma.” Ori daca icoanele puse in locu’ lu’ Nea Nicu in clase te ajuta sa fii un bun crestin la scoala, eu am supralicitat si am zis, ce-ar fi sa fim buni crestini in toate locurile pe unde trecem de-a lungul zilei?

    Acuma tu revii si zicii “Geez”. Zi-mi si mie care e diferenta intre icoana din troleu, aia din discoteca si aia de la scoala.

    Cum ramine cu modul in care au rasarit, dupa ’89, icoanele in scoli? Ai aflat ceva? Au fost situatii rezolvate punctual, sau…pur si simplu, intr-o dimineata, erau toate acolo?

  • daca intr-un mediu public ( scoala sau birou ) un musulman vrea sa isi scoata covorasul si sa se inchine la Mecca, unora li se pare o reminiscenta a trecutului iar altii se vor simti agresati si vor pune o palma peste ochii propriilor copii; astfel se manifesta intoleranta

    se trezeste CNCD sau mai stiu eu ce consiliu al audio-vizualului sa completeze Constitutia cu “caracterul laic” al statului roman, atunci orice consiliu va putea sa declare ca statul roman e republica transcedentala spre epoca de aur etc.

    unii vor sa il reinvie pe sovieticul Mos Gerila, sau vor sa impuna uniforma obligatorie care sa ii uniformizeze pe tigani si pe romani pentru ca sa nu se simta unii agresati de fustele celorlalti . Eu cred ca fiecare membru al comunitatii are dreptul sa isi pastreze identitatea, sunt pentru pentru convietuirea impreuna a stelii mozaice sau a crucii crestine sau a semilunii, etc… in functie de religia membrilor comunitatii

  • Bai Mihai, hai sa numaram ca la arTimetica. Mai intii a fost un dement, Moise (sic!). Dupa aia s-au trezit si alti dementi, mama lor, sa subscrie la petitia astuia. Acum apar chiar si crestini dementi, sau stricati, alterati, care pun botul la vrajeala asta…masonico-satanista, sau ce dracu o fi ea. Si mai nou se pare ca si astia de la CNCD s-au vindut pe citiva tzechini catre agenturi. E nasol, nu? Inceputul sfirsitului lumii.

  • noiZe: tot nu te-ai prins care era oful meu, dar, la urma urmei, nu-i mare tragedie. noi sa fim sanatosi.
    clarifc inca o data: problema mea era ideea in sine de reglementare a prezentei religiosului in spatiul public. Mai ziceam ca religia e o chestie de constiinta individuala si, data fiind importanta ei in viata unor oameni, e normal sa te astepti ca ea sa se manifeste si in spatiul public, nu numai in cel privat. Eu nu sustin ca TREBUIE sau ca NU TREBUIE sa afisam icoane pe ici, pe colo. Ci doar ca nu trebuie ca guvernul sa hotarasca in locul fiecaruia treaba asta. Pur si simplu nu sunt de acord cu imperativele.
    pe scurt: religia nu tebuie sa devina un tabu, la fel cum nu trebuie nici sa devina datorie cetateneasca. N-am zis sa fie obligatie, dar nici sa ti se retraga dreptul la credinta. Asta-i tot.

    Catalin: am citit reply-ul tau, am bagat la tartacuta, ma mai gnadesc cum e cu discriminarea, ok? ca nu e nici o graba.

  • Paula sa stii ca intodeauna gasesc foarte misto disputele de idei cu tine. Niciodata nu sunt convins ca am dreptate. Adica punctul tau mi se pare la fel de valid.

    De exemplu eu sunt de parere ca se merge prea departe de exemplu in Franta cand li s-a cerut fetelor musulmane sa isi scoata voalul pentru a sublinia caracterul laic al statului. A fost invocat un criteriul al rezonabilitatii, parca, dupa care cruciulitele si yamulka erau rezonabile, si voalurile nu. Cred ca e dreptul fiecaruia la autoexprimare in cea ce priveste persoana si posesiile sale. In privinta bunurilor comune, comunitare, publice sau altele asemenea situatia e mai delicata, din cauza posibilelor discriminari. Fireste libertarienii sustin ca acestea nu sunt cu adevarat infractiuni, nu exista infractiuni fara victime. E greu de tras o limita, sunt constient, dar impresia mea e ca la momentul actual decent ar fi sa mergem pe o neutralitate ideologica a locurilor publice si mai a spatiilor educationale. E forma care garanteaza cel mai bine diversitatea sociala si evolutia catre o lume cat mai libera.

    Si laissez-fair-ul asta trebuie amenajat cumva. Nu se gaseste by default in stare naturala cum s-ar crede :))

  • Ok, Paula, nu guvernul. Si-asa sint vai de steaua lor. Da’ daca nu e consensus intre cetateni, cum se poate de(i)cide?

  • uitati ce spun niste “buni crestini”:

    “Cu mare durere si dragoste pentru fiecare va spun ca numai INCULTII ( a se citi PROSTII si HANDICAPATII) scot icoanele din locurile publice, din scoli! ”

    “Ceea ce
    nu inteleg cei car sunt impotriva Bisericii este faptul ca omul
    nu poate fi o fiinta neutra in sensul libertatii pt ca ar deveni
    dumnezeu.”

    …va este frica…va este atat de frica cand va ganditi la posibilitatea ca sunteti singuri… ca nu e nimic acolo… ca o sa muriti si nimic in a fara de viermi nu are sa va tina companie.
    Atat de frica incat uitati sa traiti… va creati in fiecare moment scaparea cea de pe urma si atacati pe oricine incearca sa va arate ca sunt si alte posibilitati. Zicea cineva mai sus ca o Europa fara dumnezeu va fi un haos… il invit sa faca o plimbare prin Suedia… acolo e o majoritate de 85% atei si una din cele mai mici rate ale criminalitatii din lume…pentru ca sunt atat de pacatosi probabil nu?. Va aparati penibil, va justificati pacatele prin religie si religia prin pacate, nu stiti ce sunt alea argumente intr-o expunere dar stiti sa faceti inculti pe oricine e contra. va aparati mizeria si neputinta de a va deschide mintea prin injuraturi si expresii de genul “daca nu-ti place pleaca de aici”. mi-e rusine cu oameni ca voi dar n-am sa plec…sunt niste legi pe care toata lumea trebuie sa le respecte..chiar si cei care nu le pot intelege. va doresc la toti o viata frumoasa…va asigur ca e numai una.

    poate cam acid al meu raspuns… dar deh… nu sunt decat un incult si un handicapat

  • Lucian, cei care vorbesc asa cum ai citat nu sunt considerati drept buni crestini decat de cei care au ceva impotriva religiei. Una e sa fii ca madame Tatoiu in celebra emisiune de pe tvr1, , alta e sa fii Dan Puric sau Patapievici. e o diferenta de nivel.

    apreciez curajul tau de a nu te teme de moarte – este pe cat de artificial, pe atat de neprofitabil. Nu te astepta sa iti insir cuvinte de convertit. As tacea si nu ti-as raspunde la comentariu, daca nu te-ai fi burzuluit mai rau si mai ofensat decat “bunii crestini” pe care ti i-ai ales ca pretext.

    nu iti cere nimeni sa fii “pro”, dar a scrie deliberat Europa cu E mare si Dumnezeu cu d mic, e o dovada de nerusinare. ti-o spun cu toata gravitatea morala inerenta termenului.

    dai exemplul Suediei. eu iti dau exemplul URSS-ului sau al Germaniei naziste – adica tot Europa fara Dumnezeu sau cu Dumnezeu diluat in concepte ideologice pamantesti.

    “Va aparati penibil, va justificati pacatele prin religie si religia prin pacate, nu stiti ce sunt alea argumente intr-o expunere dar stiti sa faceti inculti pe oricine e contra” – nu inteleg ce vrei sa spui prin justificarea pacatelor prin religie. orice credincios isi spala pacatele, se caieste pentru ele, nu si le justifica. moreover, dupa cum ai observat, cred ca am oarecare idee despre ce insemna argument. problema e ca atunci cand e vorba de credinta mea (subliniez), argumentele (ale mele sau ale tale) nu-si au rostul. Nimeni nu crede in ceva demonstrabil. Aia nu mai e credinta, aia e aderare.

    Sigur ca sunt legi pe care toata lumea trebuie sa le respecte. Dar aici am doua semne de intrebare : 1. unde e legea aici? 2. si daca e legea e tampita? (Al. Paleologu dixit) – adica de cand are legiuitorul capacitatea de a cenzura actiuni ale unor oameni (cei care au pus icoane de bunavoie) in favoarea altor oameni care sunt jigniti de insusi faptul de a crede?

    multumesc pentru urarea ta de viata frumoasa, ti-o intorc cu sinceritate, insa avand in vedere ca esti viu prefer sa nu ma incred in asigurarile tale ca “e numai una”.

  • Zeu străin

    Nu vă-nchinaţi la acel zeu,
    la efemera-i mântuire.
    El n-a salvat poporul său.
    Cum te va mântui pe tine?

    Tânjeam să trăim-n fericire,
    el ne-a făcut sângele greu.
    A adus sabia-n omenire.
    E-acesta fiul lui Dumnezeu?

    Să alungăm frica de năluci,
    natura ne e Dumnezeul viu.
    Salvarea noastră este aici
    nu-n cel ce vine din pustiu.

    Priviţi istoria ce-a urmat
    din vrajba cu poporul său,
    dâra de sânge ce-a lăsat
    cel ce-i crezut că-i Dumnezeu.

    ÃŽn venerarea credincioÅŸilor,
    an după an el se “renaşte”.
    Sângele curge-n măcelul mieilor,
    când e uscat sunt “sfinte” moaşte.

    De ce grupările creştine
    Trăiesc continuă învrăjbire?
    E răul ce le întreţine.
    “Salvarea” le e rătăcire.

    Dar zeul nostru e pe stânci,
    nu-i este foame ÅŸi nici sete.
    Nimeni nu-l poate răstigni,
    are picioarele în pietre.

    Ne-aţi luat altarele de foc,
    pe ele biserici înălţând.
    De-atunci nu mai avem noroc,
    sângerăm cu omul sângerând.

    N-avem nimica cu Avram
    şi zeul lui ce sânge cere.
    Căci venerăm izvor şi ram.
    Ele ne-or duce la-nviere.

    Cuţitul lui Avram străin ne este,
    să creadă alţii c-aduce mântuire.
    La noi mioara ne vorbeÅŸte,
    Treimea sfântă? Flori, ape şi iubire.

    Noi credem în sânziana cântând,
    în glasu-i ce ne mângâie-n noapte,
    ascultăm pădurea, un râu susurând.
    “Iubire!” zâna ne spune în şoapte.

  • Nu vrem religie în ÅŸcoli

    Când ne vom trezi-n lumină?
    Când uităm eterna vină,
    că din păcat ne-am născut
    ÅŸi suntem un chip de lut?

    Dumnezeu ne vrea-n iubire
    nu-n eternă pătimire,
    ca să ducem cruci cu sânge
    pe stafie a tot plânge.

    Elev sărman orbit de cruce,
    salvare nici că-ţi va aduce.
    Te-i închina la-nsângerat,
    de mâna lui Satan eşti luat.

    În Biblie ne-aţi vârât capul,
    ca să ne intre-n minte dracul.
    Credeţi c-o să aveţi noroc?
    La crucea voastră vom da foc!

    Ce va urma de-acum-nainte?
    cum ne-oţi mai mutila la minte?
    Şi după popii de doi bani,
    ne-oţi da şi pastori şi imami?

  • CreÅŸtinismul originar, cult demonic

    Acei care au avut tangenţe cu creştinismul ca religie, în special cea creştin ortodoxă, văd la suprafaţă o credinţă a compasiunii şi a milei faţă de om. Aparenţele pot înţela, o evaluare a surselor primare ale acestei religii va aduce mai multă lumină asupra adevărate-i esenţe. Să începem cu personalitatea lui Iisus Hristos de unde creştinismul a pornit doctrinar.

    Numele Hristos este traducerea cuvîntului mesia (mai precis maşiah) din ebraică. Înseamnă „unsul”, apelaţia dată de evrei celui care va veni trimis de Iehova (numele dat de ei lui Dumnezeu) să îi salveze. Prin urmare Hristos trebuia să îndeplinească în primul rînd o misiune de salvare a poporului evreu. A astfel de salvare cuprindea eliberarea de sub jugul romanilor precum şi scăparea de răul uman şi social, ceea ce evreii numeau Diavol, Mamona, Belzebul, Lucifer, etc.

    Venirea salvatorului poporului evreu era aşteptată de multe veacuri. Omul trimis de Iehova trebuia să fie nu numai un salvator al sufletelor oamenilor dar şi un rege din stirpea regelui David care era din neamul lui Iuda. Noul Testament argumentează că Iisus era din această spiţă şi prin urmare putea să-şi ceară dreptul de a fi rege al iudeilor.

    Omul Iisus şi-a început misiunea cînd avea în jur de 30 de ani. Om fără carte, aşa cum se spune în Noul Testament, era totuşi proficient în regulile iudaice bazate pe Vechiul Testament şi pe alte scrieri existente la acea vreme. Treptat omul Iisus a format în jurul lui un grup de prozeliţi care deşi mic era perseverent în a-l urma în misiunea pe care şi-o asumase. Care erau caracteristicile ei?

    Matei, 15, 24, redă cuvintele lui Iisus atunci cînd o femeie canaaneeancă chinuită de un demon îi cere ajutor. „Nu sunt trimis decît la oile cele pierdute ale casei lui Israel” răspunde el. Iisus astfel refuză spunînd mai departe că „Nu este bine să iei pîinea copiilor şi s-o arunci cîinilor”. Cu alte cuvinte Iisus îi numeşte cîini pe toţi oamenii care nu erau evrei. Mai departe, în conversaţia lor, femeia îi răspunde că şi cîinii mănîncă din fărîmiturile ce cad de la masa stăpînilor lor. Iată un episod din Noul Testament care redă vorbele unui om despre care mulţi cred ca este fiul lui Dumnezeu. Şi paradoxal aceşti oameni nu sunt evrei ci dintre cei pe care Iisus îi numea cîini.

    O altă caracteristică a misiunii salvatorului era că trebuia să fie rege al iudeilor. A fost oare Iisus rege? Cu siguranţă nu. Întrebat dacă este rege al iudeilor omul Iisus spune că împărăţia lui este în ceruri, deşi evreii aşteptau un rege, aşa cum fusese David în vechime, care să aibă regat pe pămînt nu în cer. Deci nici această caracteristică a salvatorului evreilor Iisus nu a îndeplinit-o.

    În misiunea salvatorul era inclusă pacea, pe cînd Iisus declară răspicat că a venit să aducă sabia nu pacea ca să-l despartă pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa (Matei, 10, 34-35). Cum poate vorbi astfel cel ce se credea trimisul lui Dumnezeu dacă Dumnezeul lui nu era cel a dezbinării? Cum am eticheta astăzi un om care ar spune că a venit la cineva în vizită cu dorinţa de a-i dezbina casa?

    Tenacitatea cu care omul Iisus dorea să-i convingă pe evrei că el este mesia era deosebită. Aceasta a atras reacţii fireşti. Cărturarii zicea că îl are în el pe diavol, pe Beelzebul (Marcu, 3, 22). Oamenii ziceau că are duh rău (Marcu, 3, 30), că are demon (Ioan, 7, 20). Însăşi familia lui îl credeau că nu e în toate minţile (Marcu, 3, 21) nu credeau în el (Ioan, 7, 5). Omul Iisus etala cu adevărat o comportare demonică. Spune în Marcu, 3, 33, „Cine este mama mea? şi fraţii mei?”. Cum ar fi tratat un om astăzi care şi-ar respinge astfel rudele?

    Noul Testament este plin de relatarea faptelor lui Iisus mai cu seamă cu scoaterea duhurilor necurate din oameni. În Marcu, 5, 11-13, se spune cum el a trimis duhurile rele într-o turmă de 2000 de porci. După acest episod oamenii l-au rugat să plece de acolo văzînd că lucrează cu demonii (Marcu, 5, 17). Fariseii, oamenii scoliţi în legea iudaică a acelor timpuri, îi spun că cu domnul demonilor (adică cu Satana) el îi scoate pe demoni (Matei, 9, 34). Mulţimea i-a zis că are demon (Ioan, 7, 20; Ioan, 8, 48). Iudeii au spus „Acum ştim că ai demon” (Ioan, 8, 52). Dar el nu a recunoscut argumentînd că diavolul nu poate lupta împotriva diavolului. Vorbele lui Iisus sunt fără sens. Să luăm de exemplu grupurile mafiote care se războiesc între ele deşi fiecare se află de partea răului. Faptele diavolului nu ţin de ideea că cei răi nu se bat cu cei răi precum Iisus vrea să argumenteze, cum că diavolul ar lupta împotriva lui însuşi. Scuza lui Iisus este puerilă, cei răi se bat cu toţi inclusiv cu alţi oameni răi de teapa lor.

    Episodul cu scoaterea duhurilor din acel om şi trimiterea lor în turma de porci face se ne întrebăm ce a rezultat din intervenţia lui Iisus? Oare duhurile au murit prin moartea porcilor? Nicidecum, deoarece acele duhuri, aşa cum intraseră în acel om, sau cum ieşiseră din el pentru a intra în porci, tot astfel puteau intra în oricine altcineva. Pînă la urmă intervenţia lui Iisus s-a soldat cu moartea porcilor pentru că duhurile nu au fost distruse cum s-ar aştepta de la cineva cu intenţii bune. În Marcu 5, 12-13 se spune despre duhuri că l-au rugat să intre în porci şi el „le-a dat voie”, considerîndu-l astfel mai puternic decît ele. Prin urmare i-au cerut permisiunea ca de la cineva mai mare ierarhic ca ele. Deci Iisus dispunea cum dorea de duhurile rele. Ce s-a întîmplat cu acele duhuri? Cel mai probabil este că ele au intrat în Iisus, el fiind cel care avea putere asupra lor. Dacă Iisus ar fi avut cu adevărat putere de la Dumnezeu şi intenţii bune ar fi distrus acele duhuri nu le-ar fi transferat în porci ca apoi să fie lasate libere. Puterea lui Iisus era prin urmare dată de diavol.

    Un alt episod din faptele acestui om posedat de diavol este cel cu zmochinul. Iisus era înfometat şi a găsit un zmochin care nu avea fructe. Supărat, îl blestemă pe zmochin: „Rod să nu mai porţi în veac!” după care zmochinul s-a uscat. Ce vină avea zmochinul că nu avea fructe ca Iisus să le mănînce? Să ne imaginăm că un astfel de om merge la casa cuiva şi cere mîncare. Nu i se dă pentru că oamenii din acea casă pur şi simplu nu au mîncare în acel moment. Apoi cel care a cerut mîncare îi blestemă ca în veac să nu aibă mîncare în casa lor. Cum ar fi etichetat un astfel de individ care aduce ocară unor oameni pentru că pur şi simplu nu au mîncare atunci cînd el vrea să mănînce? Este răul întruchipat care pur şi simplu nu gîndeşte decît răul. Cazul lui Iisus este tipic demonic. Un astfel de episod s-ar fi soldat astăzi cu a-i da cîteva beţe pe spinare „fiului lui Dumnezeu”.

    Să luăm de exemplu una din învăţăturile acestui om referitor la ceea ce omul mănîncă. Iisus susţine că nu ceea ce intră în gură îl spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea îl spurcă pe om (Matei, 15, 11). Mai departe tot el spune că tot ce intră în gură se duce în pîntece şi iese afară, dar cele ce ies din gură pornesc din inimă, şi acelea sunt cele ce-l spurcă pe om, dar a mînca fără să-ţi fi spălat mîinile, aceasta nu-l spurcă pe om (Matei, 15, 17-20). Este o învăţătură de doi bani. Cîţi oameni cred că nu contează ce băgăm în pîntece? Dacă cineva bagă în gură otravă sau mîncare stricată nici nu mai apucă să o scoată afară că poate şi muri. Cît priveşte ideea că ceea ce iese din gură îl spurcă pe om cum spune Iisus, afirmaţia lui este de asemenea o aberaţie. Vorbele rele îl uşurează temporar pe om de răutatea din el, deşi aruncatul vorbelor pe alţii nu este o soluţie pentru a scăpa de răul din inimă.

    Să analizăm acum doctrina păcatului promovată de Iisus, ideea cum că orice păcat şi orice blasfemie li se iartă oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfînt nu li se va ierta (Matei, 12, 31). Să presupunem că există o ţară în lume care are un sistem juridic ce respectă această învăţătură a lui Iisus. De exemplu, un om ticălos este prins în fărădeligile lui şi adus în faţa judecătorului care va aplica învăţăturile lui Iisus în cazul respectiv. Sunt consultaţi martorii care declară că învinuitul a furat, a bătut cinci oameni la beţie şi a omorît un om cu un cuţit. La judecată omul recunoaşte ticăloşiile făcute adăugînd că a cerut iertare lui Iisus pentru tot răul făcut. „Ai spus ceva împotriva Duhului Sfînt?” întreabă judecătorul. „Niciodată!” răspunde omul. Verdictul: „Eliberaţi-l că şi-a cerut iertare în numele lui Iisus Hristos, dar nu a hulit Duhul Sfînt!”. Poate o atare învăţătură a iertării veşnice să vină de la Dumnezeu sau de la Diavol? O astfel de metodă de a face dreptate oamenilor este înşelăciune curată, Dumnezeu nu poate iertă răutăţile oamenilor, cei vinovaţi trebuie să repare cumva răul adus şi să înveţe că repetarea răului nu va fi iertată prin simpla recunoaştere a greşelii. Învăţătura lui Iisus este prostie curată. O societate sănătoasă nu poate funcţiona pe astfel de învăţături fără sens.

    Evreii în Vechiul Testament aveau o metoda mai logică, deşi nu era cu totul justă, ideea că se plăteşte ochi pentru ochi. Dar în învăţăturile lui Iisus privind aplicarea dreptaţii se vede mai degrabă mîna diavolului decît cea a unei forţe a dreptăţii. Numai diavolul trece cu vedere faptul că merge şi aşa, că simpla iertare dată de el diavolul poate absolvi pe om de relele pe care le face. Diavolul iartă de păcat pentru a-l ţine pe păcătos mereu în păcat. Este şi metoda folosită de Iisus pentru a-i menţine pe oameni în jugul suferinţei pe care a iniţiat-o în locul salvarii pe care trebuia să o aducă aşteptatul mesia, salvatorul evreilor. Este oare acesta salvatorul? Poate trimisul lui Dumnezeu să-i îndemne pe oamenii să se complacă în rele iertîndu-le tot timpul fărădelegile? Mai degrabă un spirit demonic face aceasta.

    Să cercetăm cum Iisus crede că oamenii lui Dumnezeu pot fi deosebiţi de cei ai diavolului. În Matei, 7, 10-20, Iisus îi avertizează pe ucenici să se ferească de profeţi mincinoşi căci după roadele lor vor fi cunoscuţi. Preceptul este bine ştiut din Vechiul Testament, ideea că pomul se cunoaşte după rod. Să vedem ce roade a adus pomul lui Iisus după aşa zisa înălţare a lui la cer?

    Creştinismul a pătruns treptat în lumea zisă „păgînă” prin înfricoşarea oamenilor asupra pedepselor ce-i aşteaptă dacă nu se vor supune noii învăţături. Această frică de pedeapsă persistă şi astăzi fiind practic hrana creştinismului. Fără continua teroare a diavolului care pîndeşte la orice pas creştinismul s-ar dezintegra. De remarcat este atenţia care se pune pe diavol ca personaj principal şi toate cele care vin cu răul şi suferinţa, răstignirea lui Iisus pe cruce, sîngele, patimile lui, etc. În cele din urmă Iisus pozează în învingător, chiar după ce a fost bătut în cuie pe cruce. Pe cei mai mulţi traumele mentale pe care le implantează în minţi frica, toate aceste aspecte ale suferinţei şi întunericului, îi bîntuie pe oameni toată viaţa. Deşi se spune despre „învingătorul morţii”, că a ajuns acolo la dreapta Tatălui sau, el priveşte cu detaşare întreaga panoramă care a urmat după „înălţarea sa”. Să vedem fructele date de pomul sădit de Iisus pe pămînt. Ce a urmat?

    Războaie, măceluri împotriva evreilor şi ale altora, dezbinare veşnică printre cei care au urmat învăţătura lui Iisus, inchiziţie, arderea oamenilor pe rug, arderea cărţilor, obida oamenilor, cuceririle sîngereoase urmînd crucea însîngerată, care cînd era pumnal cînd cruce, şi multe alte „fructe” ale demonului „înălţat la cer”. Iisus s-a dus direct în iad de unde nici că-i pasă ce se întîmplă pe pămînt deoarece sistemul introdus de el funcţionează din plin ca fruct al faptelor „mîntuirii lui”. Salvarea care se aştepta din partea unui trimis al lui Dumnezeu este nonexistentă, Iisus este demonul care a adus durerea nu mîntuirea.

    Cine este în măsură astăzi să evalueze misiunea „salvatoare” ale lui Iisus? Toţi cei care au avut tangenţă cu creştinismul! Salvatorul se dorea un personaj al salvării din durere nu cineva care aduce suferinţă prin sabia pe care cu adevărat a lăsat-o omenirii. Şi sîngele continuă să curgă şi astăzi şi va continua atîta timp cît oamenii venerează pe demonul care a adus suferinţă omenirii cu 2000 de ani înainte. Iată că în ciuda obiceiului diavolului de a minţi, totuşi de cîteva promisiuni s-a ţinut.

    Care este spectrul creştinismului astăzi în lume? Nici o altă religie nu are mai multe secte decît cea creştină. Dezbinarea generată de Iisus încă de cînd era viu pe pămînt continuă astăzi cu aceeaşi forţă încît te întrebi cum de este posibil ca oamenii să interpreteze diferit ideile dintr-o carte care este destul de coezivă în conţinut, Biblia? Explicaţia nu poate fi decît că Biblia este o carte plină de contradicţii, atît Vechiul cît şi Noul Testament. Cel puţin Noul Testament este grosier privind salvarea oamenilor de la moarte de către cineva care nu s-a salvat pe sine însuşi. Oasele i-au putrezit de mult acolo în Orientul Apropiat. Evreii nu l-au acceptat pe Iisus deoarece nu era nimic în el să sugereze că-i poate salva, că-i poate elibera de sub jugul romanilor aşa cum se aştepta de la un rege din spiţa lui David.

    Cine a fost Iisus? Respingerea lui de către evrei în mod automat îl califică drept impostor şi amăgitor. Nimeni nu a făcut o evaluare mai justă asupra cine a fost Iisus decît poporul din care face parte şi în mijlocul căruia a trăit. Şi ei l-au categorisit drept amăgitor. Învăţăturile ieftine şi stupide ale lui Iisus au mai mult marca răului decît cea a binelui. Omul Iisus este un caz demonic a cărui misiune „salvatoare” a supravieţuit prin conjunctura istoriei, prin frică pe care o împlîntă în minţile oamenilor aşa cum numai duhurile rele fac, deghizînd răul într-un ambalaj pe care scrie fericire şi salvare. Dezbinarea adusă de „fiul lui Dumnezeu” continuă să ne macine sufletele şi să ne despartă inimile cu sabia pe care a promis-o. Şi asta avem astăzi: fiul despărţit de tatăl său, fiica de mama sa, aşa cum se arată în Matei, 10, 34-35. Creştinismul este un cult demonic, cea mai mare minciună care a putut vreodată exista în omenire: venerarea unui demon ca „fiu al lui Dumnezeu”, Iisus.

    Vă veţi întreaba cum se explică atîtea frumuseţi văzute în biserici şi catedrale? Există realmente creaţii minunate care glorifică amintirea narativă a celui care a fost Iisus. Răspunsul este că aceste minunăţii sunt rodul idealului minţii omeneşti, nu cel al învăţăturilor lui Iisus. Creştinismul este o religie parazitară care se întinde oriunde poate să ajungă cu teroarea fricii. Oamenii au creat cu mare elan frumuseţi în biserici şi catedrale pentru a contracara urîciunea creştinismului originar al lui Iisus, idealizînd aspectele durerii, portretizînd un Iisus cu faţa blîndă şi resemnat în faţa morţii, postura victimei care induce milă în cei care o privesc. Dar cînd este să evaluăm obiectiv consecinţele acestor aberaţii doctrinare gunoiul creştinismului iese la suprafaţă în felul de a se comporta al oamenilor, în modul lor de existenţă, în violenţa şi răutatea socială a unor creştini, deoarece Iisus le-a promis că orice li se poate ierta afară de blasfemia împotriva Duhului Sfînt (Matei, 12, 31). Oamenii sinceri aflaţi printre creştini sunt doar victime credule care resemnaţi şi depăşiţi de înţelegerea reală a demonismului lui Iisus nici nu ştiu practic în mîna cui se află.

    Puterea politică de-a lungul timpului a înţeles cu realism marele potenţial de manipulare a creştinismului care a fost folosit de toate sistemele sociale inclusiv comunismul care iniţial l-a respins. Ulterior creştinismul a fost tolerat şi folosit în slujba noilor guvernanţi comunişti care, înclinaţi spre rău, exploatare şi minciună, s-au aliat cu cei de-o teapă cu ei, cei care îl slujeau de Diavol întocmai ca şi ei, dar folosind metodele demonului de pe crucea însîngerată, Iisus „salvatorul omenirii”.

    Despre cel care a scris aceste rînduri nu este nevoie să vă întrebaţi cine este. Un om îndrăzneşte să gîndească în cele aşternute aici. Am scăpat de frică, mă simt uşurat, nu mai port jugul crucii, nu mai sunt un întemniţat al lui Iisus. Privesc la cer, la soare şi mă gîndesc cum oamenii acestor vremuri mai pot crede că undeva în Orientul Apropiat, Dumnezeu şi-a trimis pe fiul său unic să „moară” pentru ca noi să avem viaţă veşnică. Dacă un astfel de Dumnezeu face experimente cu noi să afle că nu i-au reuşit. Dar dacă este mîna Diavolului întreaga decepţie a reuşit. Sunt milioane şi milioane de oameni care au asimilat patologia lui Iisus, un spirit demonic de care omenirea este influenţată în prezent în proporţii gigantice. Aceasta ne duce la pieirea anticipată de demon în viziunea apocaliptică din Noul Testament. „Salvatorul” demonic ne învaţă să ne tîrîm, cum să murim, nu cum să trăim, aşa cum un adevărat fiu de Dumnezeu ar face-o. Demonul Iisus ne-a adus încet şi sigur la marginea prăpastiei de anihilare a omenirii.

  • Problema moaÅŸtelor în România

    De la Revoluţia din decembrie 1989 încoace, în România se manifestă un fenomen unic în lume: ţara importă moaşte. Este paradoxal că activitatea este complet necenzurată. Cu alte cuvinte nu se ştie public cu certitudine cine sunt acei oameni mumificaţi. Tabuul religios împiedică cercetări obiective asupra persoanelor mumificate declarate sfinte. Mărturia celor care aduc astfel de corpuri, sau bucăţi din ele, în România este îndeajuns ca justificare în sistemul de legi.

    Ne întrebăm pe bună dreptate de ce, cei care renunţă la moaşte în favoarea aşezămintelor religioase ortodoxe din România, fac aceasta? La ce preţ monetar sunt procurate aceste achiziţii? Tranzacţiile rămân secrete, credinciosul creştin ortodox neavând acces decât la pupatul moaştelor. În prezent în România s-au acumulat sute de moaşte, revista Lumea credinţei, anunţă cu mândrie că iar au sosit moaşte de pe undeva din lume, vestea dorind să fie o bucurie pentru creştinul ortodox.

    De ce renunţă alţii la moaşte în favoarea românilor ortodocşi? Este o întrebare care surprinde pe oricine nu numai pe credinciosul creştin ortodox. Oare acei oameni nu mai au nevoie de puterea sfântă a moaştelor? Sau au constat că nu sunt deloc sfinte? Sau poate că la un preţ bun pot renunţa, astfel că moaştele intră şi ele în circuitul comercial ca orice bun de consum (sigur că aici nu este vorba de a le consuma, ci de a servi ca produse care îl aduc pe cel care le pupă mai aproape de mântuire).

    Aceste nedumeriri nasc câteva ipoteze plauzibile:
    1. Dându-şi seama ca bate un nou vânt al raţiunii, proprietarii moaştelor vor să scape de ele realizând grotescul şi sminteala venerării unor cadavre. I-au găsit pe românii ortodocşi singurii care să le accepte.
    2. Proprietarii moaştelor vor dobândi beneficii băneşti care îi satisfac, astfel că renunţă la moaşte din dorinţa de profit.
    3. Proprietarii moaştelor ştiu că mai devreme sau mai târziu pot fi implicaţi juridic privind provenienţa moaştelor. Analizele forensice pot dovedi falsul corpului mumificat. Mai mult, experţii pot descoperi că acel corp de „sfânt” de fapt a aparţinut unui om ucis undeva, neavând astfel nimic din sfinţenia ce i se atribuie, ci fiind un rezultat al crimei cuiva.
    4. Moaştele sunt folosite pentru a transporta droguri, scăpând de controlul vamal deoarece trec drept obiecte de cult.
    5. Criminalii vor să scape de acele cadavre care pot fi dovada că au comis crime. România, ca ţară predominant ortodoxă, prin regimul de cult al moaştelor, reprezintă protecţia cea mai sigură ca acele crime să nu fie descoperite.

    Raţiunea ne îndemnă să credem că motivaţia altruistă de a renunţa la moaşte sfinte nu poate exista atîta timp cât proprietarii lor mai cred în puterile moaştelor. Moaştele sunt nepreţuite pentru cel care crede în beneficiile lor de a-l apropia pe om de viaţa veşnică promisă de Iisus. În plus, prin venerarea lor, moaştele sunt o sursă sigură de venituri încasate de la cei care le pupă. Nu rămâne decăt să credem că beneficiile de a renunţa la moaşte, spre a le exporta României, întrec pe cele de a le păstra.

    Vremea nu este departe când statul român va lua măsuri ca moaştele aşezămintelor ortodoxe să fie cercetate forensic şi astfel să se afle vechimea acelor cadavre mumificate şi poate chiar identitatea acelor oameni morţi. Mitul inviolabilităţii moaştelor se va spulbera odată cu primele cercetări în această direcţie. România a ajuns în prezent un dumping, locul unde se aduc mumiile „sfinte” ca bătaie de joc făcută acestui popor credul în „păstorii” lor ortodocşi. Românilor ortodocşi li se oferă cu neruşinare grotescul şi sminteala venerării moaştelor, a cadavrele mumificate ale unor oameni spre „mântuirea” sufletelor lor. Nu poate fi un exemplu mai relevant de descompunere religioasă a unui crez care se hrăneşte spiritual din morbidul moaştelor.

  • […] In anul 2004, profesorul de filosofie Emil Moise a cerut Liceului de arta “Margareta Sterian” din Buzau (unde invata fiica sa, Teodora Moise) si Inspectoratului Scolar Judetean Buzau scoaterea icoanelor ortodoxe din salile de clasa (sursa). In sprijinul cererii sale, parintele a sustinut ca prezenta simbolurilor religioase in scolile publice incalca neutralitatea statului fata de celelalte confesiuni, altele decit cea ortodoxa, afectind astfel egalitatea de sanse a copiilor apartinind altor religii sau atei (sursa). Cum atit liceul respectiv, cit si Inspectoratul scolar teritorial au refuzat satisfacerea doleantei sale, profesorul a apelat la justitie. In luna martie a anului urmator, Tribunalul Buzau, prin decizia nr. 157/27.03.2005, a respins cererea lui Emil Moise motivind hotarirea astfel: “prin existenta simbolurilor religioase pe peretii cancelariilor, holurilor si salilor de clasa din invatamant nu sunt incalcate drepturile fundamentale la libertatea de constiinta, gandire si libertatea credintelor religioase, respectiv egalitatea in drepturi a elevilor si nu reprezinta o situatie discriminatorie pentru fiica reclamantului, eleva la Liceul de Arta ‘Margareta Sterian’ din Buzau, care frecventeaza orele de religie predate. Se retine ca in cazul acestei unitati de invatamant exista o situatie speciala in raport cu celelalte scoli de pe raza I.S.J. Buzau, intrucat majoritatea icoanelor expuse in aceasta institutie sunt lucrari elaborate de elevii liceului sub indrumarea profesorilor de specialitate, fiind considerate obiecte de arta” (sursa). […]

  • ok. daca elevii unei clase sunt buddhisti sau musulmani de ce ii obligati sa se uite la icoane? de ce nu se pun simboluri yin-yang pe pereti ?
    icoanele e mai bine sa stea in lacasurile de cult, nu in scoli. Scoala nu e lacas de cult.

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta