Ma uitam ieri materialele extra de pe DVD-ul “Mr. Strangelove” si la un moment-dat designerul de decoruri povestea cum Kubrik il privea cum deseneaza si la un moment-dat a exclamat ceva de genul “Stiu care este stilul tau. Duci toate liniile intr-un singur punct”.
Aparent, Kubrik nu stia la momentul acela de modul asta de a creea perspectiva. Si totusi asta nu il impiedica sa faca niste filme extraordinare.
Apoi am citit un eseu despre Gunther Grass de-al lui Salman Rushdie si mi s-a parut emotionata parera lui Rushdie despre ce inseamna sa scrii printre daramaturi. Sa vrei sa faci. Sa faci din toata fiinta. Si dupa ce ai terminat, sa o iei din nou de la capat si sa faci ceva si mai bun. Cred ca asta este ceea ce ii face mari pe oamenii mari: pofta de a face, nu altceva. Refuzul fricii de a fi socotit idiot de altii (pentru ca pana la urma nimeni nu le stie pe toate) si refuzul de a te defini ca un construct social (nu conteaza prea mult sa lucrezi la personal branding, mai bine faci cu pofta ceea ce doresti sa faci). Sa nu uit sa pun pasajul de Rushdie pentru ca e mult mai misto decat o pot spune eu.
mai vine pasajul ala sau ai uitat? 🙂