About the author

7 comments

Leave a Reply to Catalin Cancel reply

  • Pai asta e si intrebarea, Delice. 🙂 Suntem noi aia care stim ce ne lipseste? Sau parintii – “Ia-ti mama o d-asta!. Sau prietenii – “Bai trebuie neaparat sa ai asta si asta”. Sau the market forces – “Foloste marca X si o sa fi fericit”. Sau statusul la care aspiri – “Oamenii de tipul tau poarta d’asta ai au d’aia”.
    De fapt e evident ca e vorba de toti actorii astia si inca pe atatia, eu voiam sa sugerez ca pana la urma ai atata libertate, cat de mult poti sa stabilesti ce iti lipseste. Tu pentru tine, cu mintea cat mai limpede. Adica pana la urma cata minte limpede mai avem noi, dupa prea multele influente cotidiene, mai mult sau mai putin solicitate. Mai putem noi sa fim noi?

    Ei, Andressa, dupa cum vezi am aflat. Dai limonada? :p

  • cel mai greu este cand exista o profunda prapastie intre ceea ce cred eu si ceea ce hotaraste justitia (sistemul juridic al tarii) asupra lipsurilor mele – daca sistemul juridic ma condamna , iar eu ma cred nevinovat

  • Eu ma gandeam mai degraba la problema din sfera privata, de fapt. Sigur, momentul in care viziunea ta privata se ciocneste cu viziunea publica a societatii e chiar nasol de tot. Cam ca in Procesul lui Kafka, bunaoara. Sau, chiar si mai bine, ca incercarea autoritatilor medicare britanice de a-l “vindeca” de homosexualitate pe Alan Turing, care pana la urma sa soldat cu sinuciderea geniului.

  • e greu si poate imposibil sa stabilesti CE iti lipseste, dar ma gandesc ca e un pas inainte chiar simplu fapt de a realiza ca iti lipseste ceva…adica sa te poti autodiagnostica: “sunt asa, pentru ca imi lipseste ceva”…

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta