o zi lunga

o

A fost o zi lunga astazi si daca nu as fi asa cum sunt (adica sucit) ar trebui sa spun ca nasoala. Dar nu, a fost o zi foarte tare:

– am fost ciocnit din spate de un domn cu Passat nou (doua accidente in doua saptamani de cand o luase, exact in acelasi punct, clare probleme de estimare spatio-temporale). Doar zgariat destul de frumos pe bara. E ok 🙂

– am fost amenintat de o doamna care se baga in fata la Selgros (si pe care eu ca un om rau ce sunt nu am lasat-o – fusese a doua bagare, pana la mine cei sapte domni din spatele meu nu spusesera nici car-nici-mar), asadar doamna mahalagioaica a inceput sa ma balacareasca si sa ma ameninte ca are un jip in parcare si o sa ma pocneasca cu el. Eu am zis ca poate sa aiba si tanc ca tot nu o las. Si i-am urat un calduros “Sa-ti traiasca jipul”. La care publicul a inceput si el sa aplaude, desi pana atunci tacusera chitic. Poate culoare tenului doamnei era de vina. Anyway, la observatia spusa de un co-codean ca astia nu se mai invata nici in 20 de ani, parerea mea este ca am putea sa-i dezvatam pe nesimtiti cam in sase luni daca toti ar sta in linie.

– a trebuit sa eliberez un coleg sechestrat la birou (portarii inchisesera usa de jos si plecasera acasa)

– am fost la concertul Filarmonicii din Oslo. Foarte tare, mai ales Grieg (un pic cam rece/tehnic pianistul, parca), misto si ultima parte din Sibelius; maine merg din nou: Stravinsky/Ravel/Bartok/Enescu – meserie frate. Am, facut pariu cu Ioana, ca or sa bage Trandafir de la Moldova la bis. Am pierdut. Strategia era insa buna. Au pus niste Peer Gynt – tot sa-i favorizeze pe ai lor, si norvegienii astia.

– mi-am luat cartulii (Memoriile lui Eliade, plus romanul cu visurile al lui Kadare), film (Viata lui Klimt cu Malkovitch), 3 CD-uri cu muzica clasica (Brahms, Beethoven si Mozart – la fabulosul pret de 4 RON/bucata)

– am baut la Turabo o cafea naspa (adica la ei Ice Coffe inseamna o cafea amara normala – expresso – in care se arunca o lingura de inghetata) si am mancat o salata buna (gorgonzola cu prosciuto – un pic cam putina gorgonzola, dar altminteri foarte ok)

Cam astea au fost.

About the author

3 comments

Leave a Reply to Korova Cancel reply

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta