… si pentru ai SF-ului ala cu razboaie galactice, in general, in care solutia finala (exterminarea) e imbracata in justificari rationale, uite un eseu foarte misto al lui John Kessel – Creating the Innocent Killer. Au trecut aproape saptezeci de ani de la Hiroshima, Nagasaki, Dresda, incedierea Tokyo-ului si inca nu putem interioriza ca scopul nu scuza niciodata mijloacele, ca moralitatea unui om sau unei cauze nu ii ofera impunitate pentru faptele lui sau pentru actele facute in numele respectivei cauze.
f bun articol.
hmm, nu stiu daca trebuie mers asa de departe ca pana a ajunge la un genocid. omorarea unui singur om este o crima la fel de mare ca un genocid. si uneori si omorarea prin vorbe, sau prind gandurile profund negative, sunt la fel de nocive.
faptul ca cineva stie ca a omorat sau nu, nu este o scuza si nu il absolva. faptul ca cineva a vrut tot binele din lume si a sfarsit prin a crea un dezastru, iar nu este o scuza si nu il absolva. in crestinism se face o deosebire interesanta – intre pacat si pacatos. omul nu este egal cu greselile pe care le face, insa le suporta consecintele.
libertatea omului nu sta in eliberarea de consecintele actelor sale, ci sta in alegerile pe care le face. singura libertate pe care o avem, pentru care ne trebuie un lucru f important ca sa o folosim cum trebuie: discernamant.
prin urmare, daca finalul actiunii mele este moartea unui om, imi era mai de folos sa stau linistit fara sa fac nimic.
un film pe aceeasi tema – The Butterfly Effect – spune si el ca inocenta cu care incepi o actiune nu este cea inchipuita, ci adevarata ei masura se vede in cat de inocent si benefic este rezultatul acelei actiuni.