N-am prea avut timp saptamana asta de blog. Multa munca. Iar in timpul liber am zis ca e mai bine sa citesc (dintre tonele de carti bune pe care le am cumparat in ultima vreme; BTW mi-am promis sa nu imi mai iau carti multe pana nu termin o parte substantiala dintre cele pe care mi l-am luat, imi stabilisem si o cota – nu mai mult de patru pe luna – dar nu prea reusesc eu sa ma tin de cuvant). Sau sa ma uit la Star Trek Voyager – Star Trek mi-a placut intotdeauna, fara sa fiu mare fan – asa ca mi-am luat de pe DC primul sezon.
In fine. Am citit pe undeva, nu mai stiu pe unde, ca pentru a tine un jurnal trebuie sa ai multe preocupari. Eu am destule preocupari, dar partea proasta este ca 90% dintre ele sunt legate de munca. Si tocmai pe astea nu prea vreau sa le bag aici. Asta este spatiul meu personal. De fapt, daca ma uit bine, ultimele trei posturi au avut o legatura mai mare sau mai mica cu munca, deci trebuie sa fiu mai atent 🙂 .
Asadar sa scriu despre o carte (repede, repede – ca trebuie sa plec, facem niste interviuri incepand cu ora 11)
Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire – Raymond Carver
Genul de scriitor “acquired taste”. La inceput chiar m-a enervat si am zis ca o sa abandonez volumasul de povestiri. Dar pentru ca era foarte scurt (sub 200 pagini) mi-am spus sa il termin totusi. Povestiri scurte, minimaliste cu oameni simpli, fara epifanii, fara catharsisuri, fara filosofii inalte sau psihologisme abisale. Minimaliste. Bine scrise. Majoritatea personajelor sunt alcoolice (sau cel putin consumatoare uzuale de alcool). Majoritatea sunt despre cupluri. Cu probleme.
O carte ok. O voi cumpara si pe cealalta aparuta la noi (Taci, te rog!). Se vede ca este un scriitor bun. Cu putere de evocare foarte mare. Totusi nu m-a rupt. Nu pentru ca sunt prea statice. Nu sunt genul de cititor care sa caute actiunea intr-un roman. (De fapt nu i-am inteles niciodata pe oamenii care se apuca sa citeasca sfarsitul cartii inainte de vreme? Ce cred ca vor gasi acolo? O carte este o plimbare, nu un mars fortat catre ultima pagina.) Caut alteritatea. Personalitatea diferita a autorilor. Ochelarii colorati ai altora. Gandurile si nebuniile lor. De aceasta imi place Salman Rushdie. Sau Borges. Sau Joyce. Sau Marquez. Sau multi altii. Sau Saramago, Buzzati, Grass etc. Domnul Carver mi s-a parut mult prea sec. A nu se intelege ca nu imi plac cartiile “realiste”. Imi place Thomas Mann, Saul Bellow, Dostoievski etc. Pentru ca au un miez, un satori. “Despre ce vorbim cind vorbim despre iubire” mi s-a parut fara acel miez. Sau poate nu l-am priceput eu. Mi s-a parut o carte sumbra, cu niste personaje terne si agresive/inspaimanatatoare in acelasi timp, asa cum poti vedea in tramvaie in fiecare zi, cu mediocrii, cu resemnati, cu ratati – scrisa de au autor inteligent si cinic.
