Mi-am adus-o aminte ieri de chestia asta la “La Scena” unde am baut o bere (de fapt niste cafele) cu niste prieteni.
Mergeam prin Shinjuku – una dintre zonele comerciale cele mai populate din Tokyo. Si era seara. O gramada de oameni pe strazi. Cam ca la noi de Revelion, probabil. O mare de lumina. Si la un moment dat incepusem sa simt un fel de tristete . Teoria mea este ca avea de a face cu prea marea multime de oameni diferiti ca rasa, cu semnele ciudate, cu diferentele culturale. Un fel de tristete rasiala. Ma simteam oarecum ca un gandac intr-un musuroi de furnici.
Si mergeam pe strada. La vreo treizeci de metri un negru. Solid. Imbracat intr-un costum strident. Peste. Ma vede si ma asteapta sa ma apropii. Ajung la 2-3 metri. Deschide bratele si zice “My brother… ” Si incearca si imi vanda marfa foarte entuziast ca a gasit o persoana ma apropiata rasial, fizionomic, naiba stie.
