risipire

r

Acum mi-am adus aminte de un gand de saptamana trecuta. Ce ciudat e si capul asta uman – cum ne aducem noi aminte de lucruri care s-au intamplat, dar si mai ciudat cand ne aducem aminte de ganduri. Amintiri despre ganduri. In fine, aberez.

Azi imi aduc aminte de inceputul dintr-un film de Tarkovsky, Sacrificiul, in care personajul principal spune ca daca am practica ritualic un gest la aceasi ora, zi dupa zi, an dupa an, asta ar schimba ceva. Si daca am bea un pahar de apa la aceasi ora. Si da exemplu unui calugar care plantase un copac fara radacina si il uda zi dupa zi, zi dupa zi, asteptand sa inverzeasca, venea zi dupa zi, iar dupa trei ani copacul a infrunzit sau a inflorit, sa-l ia dracu’.

Din pacate astazi eu ma simt altfel, ma simt uneori o morisca care se invarte in acelasi loc, ritualistic, sau fortat in alegere, si care cu fiecare moment devine mai putin autentic. Mai autoreflexiv si mai putin curajos. Poate si mai putin deschis. Astazi am impresia ca ceea ce fac ma reprezinta mai putin – ca cuvintele mele au devenit scari semantice fara referenti care nu duc nicaieri. Ca pur si simplu sentimentele mele au devenit constructe de cuvinte care se pot amplifica la nesfarsit prin reflectare in alte constructe de cuvinte.

Cand eram mic credeam ca daca pui doua oglinzi paralele si intre ele un obiect, un mar sa spunem, atunci marul acela va continua sa apara in oglinzi chiar si dupa ce il scoatem. Ca imaginea marului dintr-o oglinda se va reflecta in cealalta oglinda, si tot asa la infinit. Asa credeam, tampitel si desteptut copil in acelasi timp. Astazi am ramas acele doua oglinzi fara mar. Si nu, nu vreau marul vostru, puteti sa vi-l bagati unde vreti.

Uneori am impresia ca si noi avem o durata de injumatatire a sentimentelor si starilor de constiinta. Si ca unele sentimente se injumatatesc mai usor decat altele. Dar ca in toate ramane, pana la urma, doar umbra unei umbre unei umbre unui umbre a rose is a rose is a rose. Si da sunt furios si da pot sa folosesc furia ca sa estetizez totul. Uneori ma gandesc ca trebuie sa distrugem, daca ne pasa, pana nu e prea tarziu. Altfel raman doar frunze moarte din cuvinte. E trist sa pleci, dar nu asa de trist daca ai o directie. Don’t loose your soul, boys and girls. Bullshit. Cheers 🙂

About the author

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta