1. Ieri noapte citeam ceva poezie dintr-o antologie mare – e o poveste si cu antologia asta, dar o sa o spun alta data – si prin cap mi-a trecut ca ar trebui sa imi cer iertare ca scriu prea rar aici. Iar cand apuc sa scriu, scriu prostioare. Maya. Prinsi in cercurile vietii uitam sa ne spunem pe noi insine. Si fie nu mai spunem nimic, fie spunem numai vorbarii fara nici o noima.
2. Legat de asta, mi se pare ca spunem prea des “take care” si prea rar “tu esti bine?”
3. Si tot legat de asta, ieri mi-am facut cont de twitter. Si am ales cativa prieteni/cunoscuti carora a le primesc notificarile. Mi-am dat seama ca e un mediu foarte agasant. Nu ma intereseaza fiecare bucatica din viata nimanui – nu vreau sa stiu maruntisuri cotidiene, franturi de ganduri comune, actiuni lipsite de miza. Impresia mea e ca nici Heidegger nu ar fi putut sa produca ceva misto daca ar fi folosit twitter. E nevoie de solitudine, e nevoie de timp, e nevoie de spatiu de desfasurare. Genul asta de comunicare nu produce capodopere. Si daca o sa imi dati exemplu haikuurile sau rubayatele sau aforismele unor ganditori ca Nietzche sau Cioran, o sa spun ca respectivele condensari erau rezultatul contemplarii, intelegerii, nu al scrisului in goana doar ca sa existam un pic mai mult, sa figuram pe radarul altuia.
4. Ii spuneam Ancai acum vreo cateva zile ca eschimosii au multe cuvinte diferite pentru zapada – zapada uscata, zapada afanata, zapada proaspata, zapada tasata si tot asa. Si in capul lor cuvintele denumesc entitiati diferite. Asa cum grecii vechi aveau vreo patru clase de verbe (fiecare cu 4-5 subforme) pentru a se referi la existenta. Mi se pare ca noi suntem mult mai putin acurati in definire. Adica preferam sa ne definim adjectival, circumstantial, nu prin esenta. Avem un “a fi” si multe adjective: sunt bine, sunt trist, sunt fericit, sunt bogat, sunt obosit, sunt casatorit, sunt singur. Dar poate ca multe stari nu sunt circumstantiale, poate sunt esente diferite. Dar noi preferam ca pornim cu un “eu sunt” – firul continuu de ata care e viata – si apoi sa atasam stari pe masura ce trece timpul si lucrurile se schimba in jurul nostru. Si totusi poate fiecare clipa tine de un alt fel de “sunt”.
5. Cam asa si cu scrisul. Refuz ca cred ca scrisul de trivialitati din goana calului si scrisul de poezii simtite au in comun acelasi verb.
Am incercat si eu Twitter. Dar n-a fost sa fie.
Ai pus punctul pe i. Ca in speech-ul lui Doris Lessing “A Hunger for Books”.
Cultura noastra se schimba, iar noul mediu de comunicare imi pare ca promoveaza cantitatea informatiei in dauna calitatii. Nimeni nu mai sta sa scrie articole de 3-4 pagini, nimeni nu mai sta sa CITEASCA articole de 3-4 pagini.
Esti mai apreciat daca ai 622 de feed-uri in Reader si daca scrii 5 posturi pe zi, decat daca contemplezi o singura idee cu adevarat importanta pe luna.