fbpx

zbor de noapte

z

Imi place sa privesc avioanele noaptea. Am perspectiva libera pana la Otopeni (sau Baneasa). Imi place sa ma gandesc ca in avioanele alea sunt oameni obositi, si e aproape unu noaptea, si multora le este somn si vor sa ajunga acasa, sa se intinda in paturile lor confortabile, in cearsafurile lor proaspete si sa doarma. Si unora le e frica de aterizare gandindu-se ca e noapte si e mai greu, si altii sunt atat de extenuati incat nu le mai pasa de nimic, nici macar de frica (asa eram eu cand cand am venit din Japonia, dupa aproape 24 de ore de zbor si escale), si avionul se apropie incet de pista, se aliniaza cu ea, paralel cu balizele de semnalizare, si in avion se face complet liniste, si avionul atinge pamantul, se trag franele alea aeriene si avionul se opreste. Oamenii zic uuuff, am scapat si de data asta, acum trebuie sa ne luam bagajele, sa speram ca nu s-au pierdut, stewardesele si pilotii o vad ca o rutina, a zecea aterizare pe saptamana in curs, toata lumea iese din avion, pasagerii dupa bagaje si apoi la rudele si prietenii care au venit sa ii ia, cei mai singuratici iau un taxi, pilotii pleaca si ei. Sunt acasa.
E asa frumos sentimentul de acasa. Ne gandim la Ulisse care a trecut prin o suta de primejdii, insa il vedem in primul rand ca omul care s-a intors acasa. Tatal si sotul. Cel intors la fiul sau, la sotia sa. Abia atunci este fericit. Mi-l inchipui spargand lemne prin curte, caci are o tara mica unde si regele munceste, si razand sanatos, din fundul inimii.
Poetii spun ca nu te mai poti intoarce acasa niciodata. Si totusi in fiecare noapte, mii sau zeci de mii de oameni, naiba stie, coboara din avioane, dupa ce au zburat peste mai multe mari decat Ulisse in douazeci de ani, peste mai multe deserturi decat Moise, si se intorc acasa.

About the author

2 comments

  • 🙂 Frumos post-ul. Cand ai spus faza cu ” le este somn si vor sa ajunga acasa, sa se intinda in paturile lor confortabile” mi-ai adus aminte de mine cand eram mai copil. Cand stateam pana dimineata pe net, stateam pe atunci intr-un bloc la etajul 7. Eram copil, ma uitam dimineata cand ma bagam si eu in pat la oamenii din statia de firobuz si ziceam in cand 🙂 ” Ce ati vrea voi sa fiti in locul meu ” Eram prostanac, vroiam sa le rad in nas oamenilor ca ei merg la munca si eu ma bag in pat la caldurica. In fine, o amintire, am depanato aici. ACASA! Acasa e acasa… Oriunde ai merge tot cel mai bine e acasa, am fost pe coasta de azur, la monte carlo totul superb dar tot vroiam acasa. In casuta mea cu conforturi si disconforturi, vroiam acasa. Cum spuneau si la Familia, Nicaieri nu-i ca acasa. Ciao!

  • In zborul de noapte ii cunosti dupa privire pe cei care merg acasa si pe cei care sunt plecati de acasa. Un singur zbor spre trecut si spre viitor. Normal ca si pentru cei care merg acasa e tot viitor dar siguranta, comfortul ce ti-o da acasa e ca o intoarcere in trecut.

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta