La vreo patru ani, daca ma intreba cineva ce as fi vrut sa ma fac, spuneam fara sa stau pe ganduri: gunoier. Aveam un taburet cilindric pe care il roteam dintr-o parte in alta a apartamentului, inclinat, ca pe un tomberon.
La vreo sapte-opt ani am avut satori-ul gunoierului: Mi-am dat seama ca e bine ca nu toti oamenii sunt destepti pentru ca altfel am muri ingropati in gunoi. Deja gunoier nu mai figura pe lista mea de posibile cariere, aparent.
Exact asta spuneam si eu. Pana intr-o zi cand m-a auzit taica-meu si m-a urecheat strasnic.
E tare tare faza cu ce ne-am face daca toti am fi inteligenti.Cred ca nu am fi destul de inteligenti incat sa ne gandim ca avem nevoie si de gunoieri…sau poate ca am fi,mai stii?
Cand eram mai mic,mergeam cu bunicul meu la gara si priveam vreo 2 ore trenurile care veneau si soseau in gara Targoviste.Si atunci visam sa devin “nenea care conduce locomotiva”.Intre timp am inceput sa fac un blog… :).Toti aveam vise mai mult sau mai putin ciudate cand eram mici…
gunoieri pe viata bateti palma!!?g