Back from Japan

B

M-am intors duminica noaptea, dupa ce am zburat vreo 16-18 ore (cu tot cu timpurile de asteptare prin aeroporturi).

Cred ca saptezeci la suta din drumul pana la Paris a fost pe deasupra Siberiei. La ducere nu observasem asta pentru ca Airbus-ul nu avea route tracking pe monitorul din fata scaunului. Boeing-ul 747 de la venire avea.
Asadar din cele aproape 12 ore de zbor de la Tokyo la Paris, cel putin sapte-opt au fost pe deasupra Siberiei. Se pare ca este drumul cel mai scurt prin extremul nord. Apropo, am trecut si de deasupra marilor arctice. Foarte misto sa vezi banchiza.

Ce mi se pare foarte interesant este cum Rusia, chiar daca este un stat nedemocractic, castiga credibilitate si avantaje economice datorita marimii ei. Adica, e mult mai simplu sa tratezi cu un gigant care isi controleaza teritoriul bine decat cu 5-6 state islamice de la care poti sa ai mereu suprize (plus rachete).

Am trecut pe deasupra Vorkutei, poarta Gulagului. Mi-as dori sa ajung si eu o data acolo, sa vizitez locul unde s-a desfasurat calvarul a milioane de fiinte umane care au avut nefericirea sa fie altfel sau sa gandeasca altfel. (Cititi Arhipelagul Gulag! Ca sa intelegeti cat de abjecta a putut fi istoria secolului XX-lea. E cutremurator sa intelegi dimensiunea crimelor. Plus ca Holocaustul si Gulagul au redefinit notiunea de absurd. Ca sa-l parafrazam pe Borges – care are o povestire in care un scriitor modern,Pierre Menard, rescrie prima parte din Aventurile lui Don Quijote cu exact aceleasi cuvinte ca Cervantes, inca cu alte sensuri date de istoria scursa – , altfel se interpreteaza de exemplu Procesul lui Kafka acum. Sau Castelul. )

Cuvantul zilei: Jetlag. Si ma gandesc cu teama la ziua care incepe acum si in care am o tona de lucruri de recuperat. Sper sa scap de “restante” pana in jurul pranzului. Si poate atunci o sa mai postez niste lucruri interesante (de exemplu as putea scrie despre hostesses and hosts in Japonia. Sau despre atitudinea lor fata de sexualitate.)

About the author

2 comments

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta