Bookstrapping – Unii au, altii n-au

Citeam  de dimineata o chestie despre licitatiile de arta. Directorul Christie’s zicea ca exista o crestere de vreo 27% a pretului operelor de arta in ultimul an data de o acumulare de bogatie la varf care nu a fost prevazuta niciodata. Dar asta o stim cu totii. Prapastia creste pe zi ce trece. Iar pentru un om normal asta poate fi frustrant. Pentru ca ne uitam prea mult la cei din top 300, in loc sa ne uitam in jurul nostru. Pentru ca ne plac suprafetele stralucitoare, nu continuturile. In fine, nu despre natura egoista a oamenilor vreau sa vorbesc. Nu sunt predicator.

Si, chiar mai mult, eu cred in abundenta. Este calea sprea intelepciune. 🙂 Fireste “cred” aici functioneaza pe postul de “am impresia ca”, nu in sensul de “ar baga mana in foc si nu mi-as schimba opinia niciodata”. Cum cred ca am spus de mai multe ori, o anumita stare de confort material se transforma incet incet intr-o bunastare spirituala si o anumita bunatate.

Dar hai ca ma lungesc. Sa va spun o chestie – am impresia intotdeauna cand scriu un post ca trebuie sa pornesc de la ’48. Overexplaining, that’s is.

Cand eram mic strageam banii de la parinti si imi luam carti. Faza este ca aveam acei banuti. Am avut optiunea sa aleg sa imi cumpar carti si nu bomboane. De fapt imi luam si bomboane, si prajituri, si gume Turbo, si pateuri de 2 lei cincizeci. Dar imi luam si carti. Foarte frumos, vezi spune. Foarte frumos, intr-adevar, voi raspunde. Si apropo de asta, hai sa va zic si un secret: prin clasa a XII-am chiulit de la o gramada de meditatii platite cu bani frumosi de parintii mei ca sa imi iau casetele cu Bob Dylan. Aveam aproape toata discografia – mai mult de 30 de albume. (Meditatiile erau la romana ca dadeam la Drept, dar nu prea aveam nevoie de ele asa ca a fost o afacere buna pentru toata lumea, desi recunosc nu sunt construit 100% din fibre morale care rezista la tensiuni superinalte).

Dar sa revin din nou: eu cred in bootstrapping. (We trust in Bootstrapping!) Cred ca lucrurile mari incep din seminte mici, cu doar un pic de caldura. De aseea m-a bucurat foarte mult initiativa echipei Bookblog pentru a ne invita sa donam carti pentru copii din orfelinate. Pentru ca sunt unii copii care nu pot sa aleaga sa citeasca. Si care din cauza asta poate vor vedea lumea altfel – mult mai terna, mult mai lipsita de diferenta, mult mai putin empatica. Asadar, in weekend imi voi face curat prin biblioteca si voi gasi cateva carti care poate vor placea unui copilas fara parinti.

Si, nu sunt complet idealist, imi inchipui ca din zece carti donate, cinci vor fi facute ferfelita, iar patru nu vor fi citite, dar poate una va ajunge sub ochii cui trebuie. Si poate viata lui va fi un pic mai placuta de atunci incolo.