Comodizarea puterii nucleare

Daca si Coreea de Nord e pe cale sa isi traga bomba nucleara (sau poate deja au), fara ajutor din partea Chinei, atunci se pare ca intram in epoca comodizarii puterii nucleare.

La inceput voiam sa numesc postul “the open-source nuke” si sa vorbesc de modul in care developmentul si know-howul specific intra usor usor din top secret in creative-commons licence :), dar dupa aia mi-am dat seama ca e un pic prea avangardist, dat fiind faptul ca exista ingredientul minune care este uraniul. Plus ca instalatiile de producere a apei grele si uraniului imbogatit/plutoniu costa inca la nivelul zecilor de milioane de dolari. Deci inca mai e pana la open source.

Pe de alta parte, este de remarcat totusi ca aceasta comodizare s-a produs. Dupa ce India si Pakistanul si-au anuntat bombele, iar acum aproape si Iranul si Coreea de Nord, s-a cam dus din magia de super-mega-high-urber pe care o avea bomba cand era detinuta de clubul celor 5. Care erau oarescum un fel de gardieni ai umanitatii, legitimati si prin locuri de onoare la ONU. Acum insa aparent daca esti o natiune cat de cat serioasa, conteaza doar sa vrei.

Ce este logic acum sa se faca ca sa se combata comodizarea? Pe vremuri insasi raritatea crea brandul. Faimosul sos secret de uraniu al colonelului Jim sau Ivan. Doar titanii au fulgerul si intre ei e echilibru.

Acum insa cum facem sa separam in mintea oamenilor bombele bune de bombele proaste? Apelam la valorile democratiei (bombele celor cinci sunt bune pentru ca sunt folosite responsabil). Bombele parvenitilor nu sunt bune pentru ca liderii lor sunt scelerati, ni se va spune. Plus ca cei vechi au multe-multe de tot. Si atunci le pot folosi si tactic si strategic, si pentru show-off, dupa cum vor muschii lor. Pe cand astia mitieii au putine si atunci trebuie sa faca ravagii maxime. De fapt cam asa s-a intamplat si cu bombele americane de la sfarsitul razboiului. Aveau doar doua. Si cativa au venit cu ideea sa foloseasca una demostrativ intr-o zona nelocuita, ca sa le demostreze japonezilor ce pot face. Dar intrebarea a fost: ce se intampla daca nu se detoneaza? Or sa rada astia si va trebui sa ii invadam per pedes. Asa ca s-a ajuns la concluzia ca cea mai buna demostratie e the real thing.

Sa revin la comodizare: publicitate negativa pentru noii veniti + building bands through leadership pentru grei. Legitimitate si delegitimizare. Interesant este ca si China care juca pana acum cartea neutralitatii s-a alaturat greilor: asta pentru ca productia lor se ducea la greii lumii, nu la coreenii din nord care nu au nici dupa ce bea apa. Plus ca acum China nu mai este challanger. Este inclusa in clubul baietilor mari si doreste ca si ceilalti sa ridice cat mai mult barierele de intrare. E firesc, nu?

Dovada acestui fapt, China a notificat imediat SUA, Japonia si Coreea de Sud, cand Coreea de Nord le-a dat un anunt cu 20 de minute inaintea experimentului. In fine, asta arata si ca birocratia militara a lumii functioneaza. Nu mai trebuie sa ne bazam pe eroismul unui comandat de submarin nuclear care sa decida daca este o eroare de functionare sau trebuie sa lanseze.

In fine, as putea sa scriu un post mai lung de asta, dar pana la urma trei sunt marile observatii:

1. Bomba nu mai este ce a fost

2. Greii lumii vor trebui sa vanda cu un set de argumente de brand ca sa isi justifice legitimitatea (sau sa accepte ce nu exista legitimitate pentru nici un stat ori legitimitate pentru toate)

3. Cateva natii isi vor pune acum problema daca nu trebuie sa aiba si ei bomba (Japonia, ar fi cazul cel mai interesant)