1. Mi-am adus aminte cu Ionut despre o intamplare din liceu. Mergeam la munte si coborand de la Omul, am ramas la cabana Malaiesti. Si acolo nu erau locuri in camere asa ca a trebuit sa dormim in sala de mese. Impreuna cu un grup de entuziasti chitaristi care o dadeau cu cantece de munte. Spre disprerarea unui punker-nazist-legionar-idiot care pentru a-i potoli a dat foc la o gramada de pahare de plastic. Pana la urma chitaristii s-au potolit; probabil oricum s-ar fi potolit de somn. Faza este ca timp de 3-4 zile ne scoteam din nas funingine si mucozitati negre. Cel putin in prima zi negre-negre. Ne-am amintit astazi de asta, dupa ce ieri am jucat un minigolf nocturn la Neptun asa cum facusem si acum 11 ani cand terminam liceu, si am ajuns la concluzia ca nu ne procupa cantitatea de carbon inhalata, efectele cancerigene ale pasticului ars, posibilele urmari si alte parascovenii, ci doar faptul ca haraiam si scoteam mucozitati negre din nas.
fum negru de pahare
f
Si daca erai in scola generala nici atit poate nu te preocupa pina cind nu veneau ai tai cu niste comentarii 🙂 Asa schimba timpul pe furis toate preocuparile noastra. In copilarie erau asa de putine si asa de frumoase. Ce bine e cind intilnesti un prieten din copilarie! Il ai in ochii tai si in sufletul tau asa cum era el atunci, copil, suflet curat, neobosit si tocit de viata, tinut in suflet asa cum era el pur fara sa stii cum e schimbat si il accepti asa direct, fara retinere, fara prejudecati, o intilnire intre doua suflete curate, copilul din el vorbeste cu copilul din tine, fata ta e numai un zimbet…Entuziasmul e maxim, e o bataie care sa povesteasca primul, e un concurs in care cistiga cel care-si aminteste mai multe boacane…Iubesc senzatia! Pe urma povestesti cu bucurie altora pe cine ai intilnit tu! Esti mai entuziasmat decit atunci cind povestesti de excursia la Paris. Trairile din copilarie erau puternice! Erau pline de ris cu lacrimi, de miscare, de frica, de emotie, de curiozitate, de dragoste, de dorinta, de uimire, de wow!…Cind intilnesti un prieten din copilarie ti-e dor de timpul ala, mai ales ti-e dor de toate trairile de atunci, ti-e dor de tine. Ti-e dor sa mergi la furat de gutui, sa-ti bata inima-n git de emotie amestecata cu frica, sa mergi doi pe aceeasi bicicleta greu tinindu-ti balansul strigind printre risete LA O PARTEEEEE!!! dupa care te rastorni intr-un boschet si te umpli de omizi…Frica aia puternica cind eram in tabara si am facut excursie la minastirea Cozia si m-am pierdut, bucuria cind am primit prima bicicleta, tristetea cind mama a vindut-o pt ca biciclam pt un ciubuc de 10 lei vreo trei statii intr-o circulatie de nebuni ca sa-i cumpar lichior vecinului meu Ferdinand, adrenalina cind pe furis am deschis usa de la terasa blocului (avea 10 etaje) si stateam pe terasa nemiscati, cu frica, cu emotie, cu bucurie. Era Mount Everestul nostru…Lucruri marunte acum dar puternice atunci…