Gand de dimineata

G

Spune Danilo Kis intr-o povestire, punand vorbele in gura unui invatator evreu (real sau inventat, nu stiu, de fapt nu vreau sa stiu, pentru ca si oamenii inventati au existenta lor, cu nimic mai prejos decat a oamenilor nascuti, sau poate invers oamenii nascuti sunt si ei fictiuni, asta stim cu totii cand ne gandim la persoanele publice, sau la prietenii cu care nu ne-am mai vazut de ani, sau la prietenii disparuti), asadar spune Danilo Kis intr-o povestire ca morala si arta sunt incompatibile, ca cel care cauta sa fie moral evita pacatul vanitatii, in vreme ce acela care cauta sa se exprime prin arta cade constient sau nu in pacatul vanitatii.

Mi-a placut timp de cateva zile aceasta teza, avea ceva fermecator in simplitatea ei de ori-ori, pana in dimineata asta cand m-am gandit, sau mi-am adus aminte (Lao Tzu are o o vorba de genul asta, sau poate e Zuangze, oricum e putin relevant, si acesti doi maestri sunt tot fictiuni, ansambluri de cuvinte) ei bine, m-am gandit ca daca vrem sa privim orice doua notiuni din perspectiva asta maniheista o putem face cu aceasi indreptatire ca atunci cand le privesti din prisma apartenentei lor la unitatea existentei  – maestrul taoist in chestiune spunea ceva de genul “Daca privim lucrurile din perspectiva diferentei lor toate lucrurile sunt diferite, iar daca le privim din perspectiva asemanarii lor toare lucrurile sunt asemanatoare”, parca asa daca imi aduc aminte bine –  asadar poti sa opui orice doua entitati daca vrei, e pana la urma doar un joc lingvistic, de fapt asta e farmecul ascuns al multor lucruri, antagonismele de genul asta ne dau iluzia libertatii, a posibilitatii de a decide ce vrei  sa fii, sau poate iluzia apartenentei la ceva mai mare decat noi.

About the author

6 comments

Leave a Reply to ionut tudor Cancel reply

  • Într-adevăr, antagonismele ne definesc libertatea. Morala este un spațiu bi-dimensional definit de bine și rău. Locul geometric al acțiunilor noastre este îngrădit de idei total opuse.

    Pentru creștini, liberul arbitru înseamnă să stai spânzurat de rai deasupra iadului. Ne mișcăm puțin în sus, puțin în jos. Suntem și puțin artiști, dar și puțin smeriți..

    Libertatea este o plimbare între cele două extreme ale moralei.

    Foarte frumos articolul.

  • Multumesc, Ionut, pentru comentariu.
    Desi, daca stai sa te gandesti, si libertarea asta e un cuvant – adica a pornit de la ceva (esti liber daca nu esti inchis intr-un tarc sau ceva similar) si a ajuns la o chestie abstracta pe care fiecare o intelege intr-un fel. Minunat este ca in ciuda diferentelor de intelegere totusi oamenii pot comunica.

  • foarte frumoase ganduri de dimineata! din propria experienta de artist, pot sa spun ca artistul nu este neaparat in pacatul vanitatii. da, in special in epoca noastra sunt multi artisti, majoritatea larga, care vor sa fie artisti pentru a-si satisface ego-ul peste masura de mare. dar se poate face arta de foarte mare valoare si in afara vanitatii. dupa cum cineva care cauta sa fie moral, poate fi vanitos, tocmai pentru ca fiind “moral” se vede ca special, si ca atare, devine arogant fata de ceilalti, “pacatosii” inferiori lui …

  • Probabil ca si simpla semnatura de o opera de arta poate fi taxata de cinici/radicali ca o forma de vanitate. Pe de alta parte, daca privim dezvoltarea artei occidentale exact momentul in care autorii isi asuma opera e momentul in care au inceput sa apara progresele, sa se creeze un canon si un anticanon, sa apara scoli de gandire, etc.
    Deci pana la urma intr-adevar putina vanitate nu strica (cumva poate fi vazuta si ca o responsabilizare) in vreme ce lipsa vanitatii poate fi o vanitate in sine (nu sunt odiosi oamenii self-righteous (cum s-o spune in romana)?).

  • “Ma numesc Roșu” de Orhan Pamuk e o carte superba despre vanitatea artistilor. O recomand.

    Pentru miniaturistii musulmani, a avea propriul stil în care pictau, era un mare păcat. Despre semnătură pe tablouri, nici vorbă…

    Lumea trebuie reprezentată așa cum o vede Dumnezeu. Nu cum o vede pictorul. Desăvârșiți erau doar pictorii orbi, pt că ei vedeau cu adevărat cu ochii Domnului.

    Occidentul a adus Artistul în prim plan. De multe ori el e mai sus ca Opera sa.

  • De acord, Ionut, e un roman foarte bun. Desi mie mi s-a parut un pic cam prea ornat.

    Ref “Lumea trebuie reprezentată așa cum o vede Dumnezeu”, de ce trebuie sa hotarasca un barbos (patriarh, ayatolah, papa) cum este vazuta lumea de Dumnezeu? 🙂

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta