fbpx

Gog

G

Acum cateva zile mi s-a facut pofta sa recitesc Gog de Giovanni Papini. O regasisem intr-un anticariat cu vreo luna inainte, sau poate chiar mai mult. Ca pe un vechi prieten, un pic ponosit, un pic indepartat de trecerea timpului, dar cu atat mai drag. Am citit-o prima data cand eram prin liceu. Si m-a fascinat. Cred ca a fost printre cele mai importante carti din acea perioada. E fictivul jurnal de calatorii ale unui salbatic inteligent dar nu intelectualizat, amoral si avand rezerve cvasinelimitate de bani. O individ care doreste sa cunoasca si sa se bucure de roadele lumii. In cateva cuvinte un monstru egoist care isi cheltuieste banii pe cele mai bizare fantasmagorii, fara a-i pasa de demnitate umana.

Sau cel putin asa a vrut autorul. Care era catolic fervent (desi nu chiar canonic) si total antimodern. Si care a vrut sa scrie o satira a modernismului. Din pacate insa, tabara lui – cea a conservatorilor, traditionalistilor, patriarhalilor –  a pierdut razboiul.  Si ceea ce atunci, in 1931, parea absurd, ultragiant, sau imposibil pur si simplu, este acum de multe ori o realitate curenta. Cu alte cuvinte, multe dintre episoadele satirei au ajuns de fapt profetii realizate. Iau de pilda capitolul cu “pedocratia” in care Papini vorbeste de virarea societatii catre comportamentele copiilor: distractia egalizata cu placerea ludica (acum sunt atat de sinonime, incat fraza asta imi pare o tautologie), idealul modern al femeilor care este efebul, virarea puterii de cumparare catre varste din ce in ce mai fragede, etc. 

Acum insa am impresia ca poate fiecare dintre noi este un Gog mai mare sau mai mic, fiecare dupa puterile financiare si ambitiile sale de putere. Sau poate ma insel, desi cand ma uit la televizor si vad milardarii nostri grobieni care fara nici cea mai mica jena isi pot exprima parerile in domeniile cele mai inalte ale spiritului, considerand ca puterea financiara le confera statutul de aristocrati ai inteligentei. Traim intr-o lume mult mai individualista, asta este clar. Fireste asta nu este un neaparat un lucru rau. Este efectul colateral al liberalizarii societatii. Si este normal sa fie asa. BTW, Papini cel care satiriza modernitatea a ajuns in cele din urma un adept al fascismului si apropiat al lui Mussolini.

Pe de alta parte, Gog ramane o carte fascinanta tocmai ca suprinde/prezice din inceputurile (post)modernitatii  – simptomele (maladiile, cum ar zice Lorenz) ce aveau sa apara cu vreo patruzeci de ani mai incolo. Iar pe de alta episoadele descrise, dialogurile, situatiile, cruzimea naiva a personajului, hiperrationaliatea vecina cu irationalitatea, tulburarea valorilor sunt chestii care pur si simplu te rup. E o carte care a beneficiat de trecerea timpului. Citind-o cu un ochi catre realitatea noastra nu poti sa nu te intrebi daca punctul de vedere al lui Papini nu are validitatea lui. Personal, cred mai mult in viitor, decat in trecut (*), insa nu despre asta e vorba. Gog este o chestie care se sustine estetic fara proptele ideologice. E literatura adevarata.

PS O mica marturisire, ieri mi-am dat seama ca lumea asta ma face in ultima vreme sa fiu prea transant. Prea extremist in ceea ce sustin. E si asta una dintre maladiile profetite de Gog, nu?

————
* Apropo de asta, uite un citat dragut din Amin Maalouf – Scarile Levantului: “La urma urmei, din ce este tesut viitorul, daca nu din nostalgiile noastre?” Sper sa scriu o recenzie si la Scarile Levantului in urmatoarele zile

About the author

10 comments

  • permite-mi te rog, cateva remarci
    Papini nu a fost intotdeauna un catolic fervent si nu a criticat intotdeauna modernitatea de pe pozitii traditionaliste.
    credeam ca e Konrad Lorenz, nu Lorentz
    Gog este o carte fermecatoare, pagini memorabile in discutiile cu Ford, Freud, Einstein, cateva remarci antisemite pe ici pe colo, eh, e cu siguranta o carte ce si-a transcens epoca.
    Iti multumesc pentru acest post:)

  • Salut, Adi. Asa este Papini a devenit catolic fervent prin 1921, insa din dorinta de a nu intra in detalii biografice (care se pot citi foarte usor pe wikipedia, de pilda) am pus ce era la momentul scrierii lui Gog. Fireste ca Papini, ca toate geniile, nu poate fi asa de usor de prins in clisee. Cat priveste Lorenz, voi corecta chiar acum.
    Chiar ma bucur ca ti-a placut postul. 🙂

  • Entuziasmata de carte, i-am imprumutat-o unei prietene si n-am mai vazut-o inapoi :(. Exact editia asta. O sa o caut si eu sa mi-o cumpar din nou.
    Pentru ca am declarat ca este una din cartile mele preferate in timpul unui interviu pentru angajare, mi s-a zis ca sunt nazista 😀

  • Si mie mi s-a parut ca ai un pic de national-socialism dincolo de textele tale diafane. 🙂 Se confirma asadar Ai putea sa schimbi denumirea blogului in the-tea-fuhrer . Si sa-ti lasi o mustata scurta. Observa ca nu ti-am recomdandat un burdihan a la Mussolini; deci sunt foarte elegant 😛

  • Salut Paul.
    Cred ca au trecut cam vreo 16 ani de cand am citit Romanul Adolescentului Miop. Si, nu spun asta ca pe un argument al varstei. E doar o nostalgie din perioada in care credeam ca adevarul se gaseste in poezie. Uneori, ducandu-ma pe te jos catre birou, o iau pe Mantuleasa si ma gandesc la adolescentul Eliade. Care a trecut printre casele acelea care nu s-au schimbat aproape deloc. E o zona frumoasa a Bucurestiului.

  • Ce pacat ca Mircea Eliade nu e privit la adevarata sa valoare!Ce pacat ca nu auzim mai des de el !
    Daca a trecut asa mult de cand l-ai citit imi pare rau pt comment-ul meu.Oricum toti cei care au fost vreodata nefericti din cauza ca timpul nu asteapta lumea si din cauza ca suntem atat de slabi uneori trebuie ca l-a citit.

  • Salutare!! Ce dragut sa dau peste un interviwer de demult de care sincer uitasem incercand sa caut una din cartile care mie mi-au placut foarte mult. Parca imi suna mie cunoscut numele. Voiam sa te salut si sa-ti urez bafta pe viitor 🙂

  • Cautand un link catre un site de unde s-ar putea cumpara cartea (pentru a completa un post), am nimerit aici, pe blog- ma bucur de intalnire.

    Terminat de curand cartea- placut foarte mult, insa cred ca Gog este mai degraba un pretext pentru existenta povestilor, (altfel poate ar fi fost redate doar in stilul colocvial, eseistic si uneori plictisitor), pentru strangerea intr-nu volum a acestor ganduri si idei (si fantezii) si nu neaparat un exponent al celor bogati. De fapt, exista un mesaj- cel putin asa percep eu- mai abscons, cum ca, uite, banii- da, pervertesc, abrutizeaza (daca ne gandim la descrierea infiortatoare a lui Gog), insa, pe de alta parte, iti ofera ocazia sa cunosti, sa stii, sa iei contact cu realitati care altfel ti-ar fi ascunse. Totusi, Gog, asa brutal si necizelat cum e el, cu parerile lui extremiste si socante uneori, reuseste sa se infiltreze pe langa oameni destul de pretentiosi (cum a stiut el cadoul perfect pentru Freud- poate si pentru ca a recunosc narcisismul acela in el insusi mai intai, nu? sau pe langa Hamsun- mizantropul).

    In rest, cartea mi-a parut fermecatoare. Genul la care te intorci cu usurinta.

  • […] Optimism, dar invers ÃŽnscris în: Gog — Ioana @ 12:44 pm Tags: Giovanni Papini De unde ani de zile m-am întrebat dacă această carte chiar există, acum au apărut o grămadă de recenzii ÅŸi toată lumea pare să o citească ÅŸi să-ÅŸi dea cu părerea, ce-i drept, cam aceeaÅŸi părere. Aflăm de ea din ziar, de pe site-urile pe care ne uităm când nu avem ce face ca să ne dea ceva de făcut, sau de pe blogurile altor răscolitori de cărÅ£i care i-au impresionat în liceu. Această din urmă recenzie chiar mi-a plăcut, întotdeauna este plăcut să vezi că ÅŸi alÅ£ii împărtăşesc opiniile tale. Da, este amuzant să vezi că lucruri care acum 70 de ani păreau din seria “când o zbura porcul” acum sunt comune. […]

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta