Gravuri din alte vremuri

G

Acum cateva zile vorbeam de un roman istoric complet ratat. Acum o sa vorbesc despre un roman fantastic reusit.

Orasul Gravat – KJ Bishop (ed. Tritonic)

Cum scriam intr-un alt post, aparent KJ Bishop asta scrie foarte bine. Si avantajul este ca are doar vreo 32 de ani asa ca are sanse sa devina mult mai buna. (Bine, asa s-ar fi zis si despre Mozart cand avea 32 de ani, dar soarta a vrut altceva.)

O carte bizara, plasata intr-un oras decadent – un fel de Paris sau Londra a secolului al XIX-lea, dar si mai decadent si mai lugubru, plasat pe malul lui fluviu mare (Amazon?), intesat de crocodili si de jungle luxuriante.  Povestea unui pistolar brutal, un criminal fara remuscari, insa cu un nivel intelectual relativ inalt – care face conversatii despre divinitate, care umbla ca un dandy foarte atent cu aspectul sau, care viziteaza galerii de arta si face jocuri de cuvinte. Si care in acelasi timp ucide oameni (inclusiv prieteni), isi tortuteaza victimele in feluri abominabile si cauta absolutul (sau macar iubirea absoluta). Un cavaler negru. Povestea unei doctorite fara patalama, care face binele desi nu il simte si care colectioneaza aberatii biologice. Povestea unei femei proteice care se cauta in arte. Povestea unui alt asasin care se indragosteste. Povestea unui preot preacurvar care face minuni fara noima si vrea sa-l auda din nou pe Dumnezeu. 

Pana la urma toate povestile din carte sunt despre cautari. Dar nu sunt de fapt toate povestile adevarate din lume despre cautari?

E o carte ciudata intr-un stil care abia se naste.  New Weird, ii zice. Adica un amestec suprarealist de fantastic, absurd, ludic, horror si SF. Cu personaje mai mult decat dubioase. Cu fundal de o complexitate baroca, insa in care principiul organizator nu este rationalitatea, ci mai degraba aberatia onirica. Cu mega-orasul arhetipal declinat prin diferite forme de cancerizare.

Mi-a placut, asta e sigur. Cel putin Gwyn pistolarul este foarte bine realizat. (Sau cel putin asa cred eu, ca nu am de unde sa stiu cum sunt cu adevarat pistolarii). Un amestec de Clint Eastwood, vampir decadent, si poet iubitor de absint. Foarte romantic, in sensul dark. Si textura cartii. Nu este tocmai realista – nici nu ar avea cum. Insa are ceva din benzile desenate (both manga and cartoons), amestecat cu romanelele populare de secol XIX-lea (Misterele Parisului, Rocambolle) si cu poeziile simboliste. Si cu Lovecraft.

Se vede insa ca este primul roman, totusi. Parerea mea este ca gradientul e prea mare: adica se incepe intr-un stil cvasirealist, cu personajele plasate intr-un decor desertic, se trece prin partea citadin-decadenta,ciudata ca decor, insa inteligibila din punct de vedere al actiunii, si se ajunge la final ca intregul discurs sa se pulverizeze in subiectiv,oniric, flux de constiinta. Totul cam prea repede pentru un roman de vreo 400 de pagini. I mean, este foarte delicat sa schimbi conventia scriiturii pe parcursul povestii, mai ales cand schimbarile sunt radicale (am aflat acum cateva saptamani ca asta e o problema si in muzica simfonica – trecerea de la o gama la alta prin niste poduri armonice, care fac tranzitia). De fapt aceasi impresia am avut-o si la Maldoror.

Iar al doilea lucru pe care l-am observat este finalul, care nu este cel mai tare. (Apropo de asta ma gandeam sa imi fac un blog in care sa colectionez cozi: cozi de roman, cozi de muzica, poze cu cozi ceausiste, poze cu cozi de rac, de fata, de cirese etc). Finalul e un pic cam fortat. De fapt cam toti scriitorii astia New Wierd tind sa au problema asta. In primul rand pentru ca actiunea nu este cea care conduce in principal romanul, ci mai degraba succesiunea de tablouri. Or cum opresti succesiunea asta, daca nu rezolvarea in sine a actiunii este importanta? Parerea mea este ca cea mai buna solutie este sa ai cel mai complesitor tablou la capat. Catarctic.

Acum cateva cuvinte despre versiunea in romana. Cinste celor de la Tritonic ca isi au organizat o lansare cu prezenta autoarei. Desi nu cred ca pe termen scurt plusul de vanzari acopera costurile respective, sunt convins ca pe termen lung chestia asta este foarte buna. Si cinste pentru viteza cu care s-au miscat pentru a scoate cartea. Au scos pentru respectiva lansare o minieditie in 100 de exemplare (tipar digital probabil) intr-un format un pic diferit. Fireste au fost cateva mici scapari in traducere din cauza aceasta (traducerea este de fapt buna, insa pentru ca s-a lucrat cu doi traducatori din cauza presiunii timpului -Mircea Pricajan si Mihai Samoila-  exista anumite diferente de folosire a toponimelor si a celorlalte denumiri, intr-o parte fiind lasate in engleza, iar in cealalta fiind traduse in romana.)

PS Am uitat de asta, dar merita sa o pun. Cartea are un umor foarte subtil. Rautacios, dar elegant.

About the author

6 comments

Leave a Reply to Catalin Cancel reply

  • Că bine zici! Presiunea timpului… Totusi, all in all, a iesit o treabă bună. Se vede că mi-au scăpat însă câteva neconsecventze, desi am răsfoit cu frenezie prima jumătate a cărtzii, cea tradusă de Mihai Samoilă.

  • Sper ca editita de masa, pentru care muncit oleaca zilele astea, sa fie multumitoare. Dar cartea merita. Sper sa avem parte si de cele doua “continuari” despre care am vorbit cu Kirsten: una despre Raule si alta despre Gwynn. Daca o vor mai bate la cap si alti editori, poate le vom avea chiar mai curind decit ma astept acum.
    Una peste alta, Kirsten a fost incintata de lansare si de vizita ei in Romania.

  • Da, e o carte buna. Chiar foarte buna. Si, intr-adevar, merita o continuare sau mai multe. Iar editia-semnal nu cred ca a fost numultumitoare – eu am remarcat doar cateva typos si niste mici probleme legate de consistenta denumirilor.

    A, si o rugaminte/propunere. Poata ar trebui sa ne dai un roadmap cu ce urmeaza sa mai apara in urmatoarele luni, ca sa ne pregatim 🙂

    Si apropo de scriitori australieni, de ce nu scoateti voi si restul cartilor lui Greg Egan? Cred ca ar avea foarte mare succes. Mai ales ca terenul este pregatit cu cele scoase de Teora in anii 90. Sunt vreo trei roamane hardSF nepublicate: Diaspora, Schild’s Ladder si inca unul care imi scapa acum

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta