Ideologii diferite

I

Ca tot am pus un post despre Japonia, uite inca unul. Nu mai tin minte cum, dar duminica trecuta am dat peste un eseu foarte interesant care reprezinta fundamentul neo-nationalismului japonez: The Japan That Can Say No . Un fel de rezumat al ideilor poate fi gasit pe wikipedia

Superinteresant este faptul ca amandoi autorii sunt supercunoscuti: Akio Morita este fondatorul Sony, iar Shintaro Ishihara este primarul Tokyo-ului (in paranteza fie spus, la un moment-dat Ishihara a declarat ca masacrul de la Nanjing nu s-a petrecut cu adevarat, fiind o inventie a chinezilor).

O lectura foarte interesanta, care trebuie citita printre randuri insa – avand clare tuse propagandistice. Si poate un pic datata, dat fiind ca au trecut cam 17 ani de cand a fost scrisa, iar Japonia a trecut printr-o recesiune si o noua expansiune de atunci.  Mi s-a parut foarte interesanta partea lui Morita cu stilul de management japonez. In care relatiile sunt foarte stranse intre corporatie si angajati. Si chiar voiam sa scriu o chestie despre o societate mai colectivista dar care sa nu sugrume meritocratia. Personal mi se pare ca sistemele actuale sunt fie prea socialiste (cele din Europa Occidentala), fie excesiv de individualist-meritocratice, ceea ce mareste stressul cotidian.

Anyway, asta a fost intentia initiala. Dupa aia mi-am dat seama ca e mult bullshit si la Morita. Mi-am adus aminte ce imi spuneam partenerii mei din Japonia despre durata medie a zilelor libere (atentie,  nu concediu, ci concediu + sarbatori legale in Japonia) care este de 6 zile pe an — dat fiind faptul ca fiecaruia ii este teama sa munceasca mai putin decat ceilalti.

Asa ca pana la urma mi-a ramas doar un ciot de idee: ideologia colectivista a prosperitatii. Impresia mea este ca la nivelul declarativ asta este cea mai importanta ideologie a Japonezilor.

Daca americanii baga bullshitul cu “God loves freedom”, “We fight for freedom”, “dreptul de a-ti realiza visul” chiar daca este sau nu justificat, la japonezi se baga bullshitul cu “paine pentru toti, si ceva mai mult pentru cei merituosi”. Si daca imi amintesc bine, imperiul japonez din timpul razboiului se numea “Sfera de coprosperitate a Asiei de Sud-Est”. Iar motivul cuceririi respectivelor natii era eliberarea de sub colonialismul occidental si crearea unui viitor mai bun impreuna – paine pentru toata lumea, cu alte cuvinte. Spre deosebire de americani, care vor baga intotdeauna placa cu salvarea poporului din ghearele tiraniei.

Oare care o fii ideologia dominanta la chinezi? Exista un eseu similar scris de chinezi (China Can Say No) dar nu am apucat sa-l citesc.

About the author

5 comments

Leave a Reply to Jen Cancel reply

  • Oarecum offtopic… blogurile si SF-ul se dovedesc in continuare legate, pentru mine. In carte pe care o citesc (Hyperion-ul lui Dan Simmons) se mentioneaza pe undeva de a doua sfera de coprosperitate. Pana sa citesc la tine, credeam ca e o inventie, nu stiam ca existase nici prima… (yeah, ignoranta asta :P)

  • Si Hyperionul si continuarile lui sunt super misto. Cel putin in Hyperion sunt trei povestiri geniale de care imi amintesc si acum: aia a evreului ratacitor, a soldatului obsedat de iubire, si a detectivei. De fapt si a poetului betiv, dar aia se continua in partea doua a ciclului. Geniale. De fapt cam tot ce a scris Simmons e super misto. De exemplu, Song of Kali mi s-a parut supertare.

    Si offtopic, daca beti o bere maine (voi, hard-core bloggers) da-mi si mie de veste, poate ajung si eu.

  • du-te la http://blog.mostly-harmless.ro/blog-meet-maine/ si pune-te pe lista, sa vada lumea ca e cerere si sa vina 😀

    eu de-abia am citit prima poveste din hyperion, cu preotul, si a fost super tare. din pacate acum trebuie ma ‘distrez’ cu diverse specii de management si gestiune… merge mai gre cititul de chestii extracuriculare.

    ai citit si alea cu endymion? o sa ma oftic ca nu le am?
    (then again, mi-am luat ebook reader, lumea e a mea!)

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta