M-am gandit sa scriu trei posturi despre cele trei libertati care sunt cele mai importante pentru mine. Fireste, cand intri in lucruri d-astea mai serioase, e posibil sa cazi in ridicol, dar asta este.
So, la pozitia trei in topul meu se afla libertatea de a munci (ce iti place). “May your hands be always busy” – cum zice Dylan/Springsteen in Forever Young. Sa faci ceva care sa iti placa, sa nu ai sentimentul ca arzi gazul de pomana si ca e ceva la care chiar te pricepi este super important pentru mine. Daca stau sa ma gandesc, una dintre cele mai importante momente de bucurie ale mele a fost pe la vreo douazeci de ani cand mi-am dat seama ca nu o sa duc niciodata lipsa se munca – sau reformuland, ca ma cam pricep la ceea ce vreau sa fac (e valabil si contrariul, din pacate:Â sunt complet afon/varza daca sunt pus sa fac ceva ce nu ma atrage).
Acum, libertatea asta de a munci ce iti place presupune destul de multe preconditii. Ai crede ca, fiind vorba de munca, e destul de simplu de rezolvat (Nu este tocmai ca libertatea de a naviga pe un yaht de lux). In mintea mea libertatea asta de a munci ce iti place este pana la urma sensul, motivatia, cheia de bolta a progresului tehnologic si moral al umanitatii. Adica se porneste de la o societate a necesitatilor primare in care aproape nimeni nu munceste ceva placut (ba chiar ai nevoie si de represiune dura – sclavii si regimul aplicat lor) si se va ajunge, sper eu, la o societate in care se va munci in primul rand de placere (Noi in Romania mai avem mult pana acolo).Â
To put it shortly, libertarea de a munci ce iti place are nevoie de:
1. Un sistem educational foarte bun si omogen distribuit in teritoriu (pentru a-i face pe copii sa isi descopere vocatia)
2. O societate in care egalitatea femeilor cu barbatii sa nu fie doar pe hartie (sa fim seriosi, roboteala casnica numai placuta nu este)
3. Un anumit tip de solidaritate sociala care sa le ofere copiilor celor din partea saraca a societatii acces la aceleasi vise profesionale ca si copiilor bogati. Un sistem care perpetueza privilegii de pseudo-casta intemeiate pe puterea banilor este malefic.
4. Promovarea celor merituosi – altminteri vei avea negrisori pe plantatie exploatati de catre persoane incompetente profesional. Asta este valabil cu atat mai mult in sectorul de stat, unde nepotismul si coruptia sunt evidente.
5. Un anumit pragmatism promovat la nivelul intregii societatii (Acum ai cam 10-20 de mii de persoane care termina facultati de comunicare in fiecare an. Din astia doar o mie doua or sa faca ceea ce isi doresc, restul vor fi secretare sau agenti de vanzari – o munca care nu le va placea. Ar trebui ca sistemul sa anticipeze genul asta de situatie si sa incerce sa directioneze bunaoara inspre sectorul IT, unde este o penurie mare de forta de munca calificata. Fireste asta presupune gandire logica, matematica – si aici lucrurile sunt mai usor cuantificabile.) Risk management: Mai multe sanse sunt sa obtii realizari ca specialist in domeniu X de nisa, decat ca fotbalist.
6. Sistem juridic eficient. Daca e mai facil sa furi decat sa muncesti, atunci oameni nu vor gasi mare placere in a munci. Cel putin marea majoritate, de fapt.
Ca sa muncesti insa ce iti place trebuie sa te chinui ceva, evident. Nu poti sa zici, ca in copilarie, eu vreau sa fiu aviator si lucrurile se rezolva. Nu poti sa ai acelasi tip de job-sinecura ca in multe posturi de la stat. Pe de alta parte cred ca asta e cheia demnitatii. Asa cred eu, fireste. Unii ar spune ca demnitatea si respectul se cumpara cu bani.
So, intr-o propozitie: Nu poti sa fii bun in ceea ce faci daca nu iti place. Iar daca iti place, mai ai si suficienta energie dupa 8-10 ore de munca ca sa faci ai alte lucruri placute. Daca nu, se intampla ca in Familia Bundy…
PS Mi-am adus aminte acum de deschiderea la cursul lui Heidegger despre Aristotel. Ca date biografice spunea doar atat: Aristotel s-a nascut in anul X, a murit in anul Y, intre timp a lucrat. Atata tot. Fara multe povesti despre el si Alexandru cel Mare, despre Platon si despre ce s-ar mai putea spune. Omul intra direct in cartile lui Aristotel.
Later Update: La naiba, m-am uitat din nou la preconditiile alea sase pe care le enumeram si mi-am dat seama ca nici una nu exista in Romania, la momentul de fata. Oare chiar suntem condamnati ca societate la lene si munca in scarba, la mediocritate?
Later-later Update: Prin libertate eu nu inteleg aici tocmai drepturi ale omului garantate de societate. Mai mult: acele idei pentru care merita sa te lupti. Si care fac ca un individ (dar si o societate) sa infloreasca. Virtuti majore, cum ziceau grecii.
Cum nu se poate mai de acord cu enumerarea de factori.
(Vad ca ai in general o predilectie pentru gandirea utopica si analiza societatii perfecte. Cred ca e (de)formare de sorginte “filosofica”, din scoala…, nu?)
Salut, Deena. Eu am terminat Dreptul de fapt, dar mergeam mult si la Filosofie ca era la etaj 🙂
Cat priveste gandirea mea, asa este – sunt destul de visator.
But I’m not the only one, vorba lui Lennon. Adica daca oamenii cred in visele lor, le spun cu voce tare si ferma, si incearca sa actioneze cat mai mult in conformitate cu principiile pe care le afirma, atunci lumea o sa fie mai buna.
Asta s-a intamplat deja de multe ori. Chestiile despre care se credea ca sunt doar utopii au devenit realitati, cand oamenii au luptat pentru ele.
Sal, Catalin, dar cu libertatea de a fi liber cum ramane? Felicitari pentru blog! O sa pun un link catre el in:
http://ovidiubufnila.weblog.ro/
Si eu vin si te intreb: oul sau gaina? Spun chestia asta pentru ca preconditiile enumerate de tine mi se par mai degraba consecinte ale libertatii [de a munci ce-ti place]. Evident, raportul de cauzalitate nu e directionat intr-un singur sens. As in most social phenomena, they reinforce each other. Dar absenta circumstantelor 1-6 listed above (ba nu, wait, 1-5. sunt perfect de acord ca fara un sistem juridic eficient libertatea nu are prea multe sanse sa se dezvolte. Or if it does, se ajunge la haos) nu presupune neaparat ca societatea e doomed forever. Libertatea, inclusiv cea de a trage la galere unde vrei (da, stiu, mi-am taiat singura craca de sub picioare :P), e gaselnita recenta. Ma rog… recent pusa in practica. Si societatile in care ea functioneaza nu au avut tot timpul numitele preconditii.
Asa ca nu dispera!
In alta ordine de idei, mi se pare ciudata ideea de a face un top al libertatilor. IMO, orice tip de libertate e important. Si lipsa unei libertati e un semnal de alarma si ar tebui sa dea de gandit. Never know what’s next. Libertatea in sine e idee sacrosancta! 🙂
Paula [freedom freak]
Salut, Paula. Eram sigur ca la asta o sa ai un comentariu. Si ce mai comentariu misto. O sa te mai provoc ca scrii bine 🙂
Sigur, ca ai dreptate din punct de vedere juridic, al doctrinei drepturilor omului. Eu insa incercam sa vad lucrurile mai degraba proiectiv – cum arata acea societate in care a munci ceea ce iti place este nu doar o libertate trecuta intr-un act, ci are un sens mai concret. Cum arata “utopia” mea.
Si sunt de acord feebackul de care zici tu, de fapt, dar mie tot mi se par mai mult preconditii decat efecte 🙂
Cat priveste topul, chestia asta nu se doreste un curs sumar de drepturile omului (cum se facea la facultate), ci mai degraba un post de suflet – care sunt lucrurile cele mai importante in care cred eu. Normal ca nu poti sa ierarhizezi drepturile obiectiv, nu poti sa spui ca drepturile civile sunt mai tari ca alea politice, care sunt mai tari ca alea socio-economice.
Imi place cum te-ai semnat. Poate facem un mars al libertatilor o data 🙂
Salut, Ovidiu. Multumiri pentru aprecieri. Cred ca esti cel mai provocator scriitor pe Internet. The same great jazzman 🙂
oh, no, I’m becoming predictable! 🙂
da’ nu-i bai. imi plac genurile astea de post-uri.
cat despre mars, count me in!
P.
“solidaritate sociala care sa le ofere copiilor celor din partea saraca a societatii acces la aceleasi vise profesionale ca si copiilor bogati.”
Ce metoda propui pt asta? Tu confunzi sansa cu capitalul aici?
Sigur ca nu sunt acelasi lucru, insa pe de alta parte e evident, sau cel putin asa mi se pare mie, ca in domeniul asta sansa reala, nu chestiile declarative lipsite de orice continut real – de tipul “In Romania statul ocroteste familia” sau “Fiecare cetatean are dreptul la educatie” – ei bine sansele reale presupun un element pecuniar substantial.
Din pacate, demnitatea profesionala se cumpara de multe ori cu bani, asa ca trebuie sa dam sansa cat mai multora sa o achizitioneze (nu doar cu banii jos, ci si in rate).
Ce as face eu? In primul rand imprumuturi de studii garantate de stat, cu am americanii bunaoara. Iar daca tot nu am optat pentru un stat minimalist, ci pentru unul foarte asistential, as baga si niste burse substantiale pentru cei mai merituosi studenti (top 5%, bunaoara).
Exista credite pt studii..uite..de ex la Reiffeisen; si exista burse sociale la universitati..care din cate stiu eu..sunt destul de ok..adik itti acopera cheltuieli de studiu..plus cred ca au caminul gratis.
So , Catalin..inteleg ur point of view, dar poate pb nu e sansa ci mentalitatea care e oarba si nu vede sansa.
Eu m-am uitat la Reiffeisen si nu am izbutit sa gasesc. Da-mi si mie linkul sa ma uit, pentru a-mi da seama daca sunt garantate de stat si daca au o perioada de rambursare si un cuantum suficient de mare pentru a se numi credite de studii si nu credite de rechizite.
Referitor la burse, din cate am vazut eu pe Internet ele par a fi pana in 3 milioane. Chiar si daca ar fi gratuita cazarea, suma mi se pare complet insuficienta.
Cat priveste sansele, hai sa fim un pic cinstiti: e evident ca vreo cativa o sa supravietuiasca tuturor adversitatilor – chinuiti, saraci, impinsi din toate directiile – insa intrebarea este ce se intampla cu restul nu cu exceptiile. E la fel de usor in Romania de pilda sa ajungi doctor indiferent de nivelul financiar al parintilor. Am luat profesia de doctor pentru ca acolo durata studiilor + stagiatura + rezidential + ani de inceput este foarte mare, iar salariile foarte mici.
Sau, e la fel de usor sa ai acces la carti – cultura mai mult sau mai putin inalta, nu chestii specializate? Bibilotecile nu au nici macar 20% din aparitiile din ultimii ani.
“Ce as face eu? In primul rand imprumuturi de studii garantate de stat, cu am americanii bunaoara. Iar daca tot nu am optat pentru un stat minimalist, ci pentru unul foarte asistential, as baga si niste burse substantiale pentru cei mai merituosi studenti (top 5%, bunaoara).”
whaaaaat? nu mai marsaluiesc cu tine! you’re killing the whole thing!
adica propui un tip de libertate (cea de amunci) care restrange o alta libertate fundamentala – cea economica. which is libertatea oamenilor de a face ce vor cu banii lor si nu sa ii dea la stat pentru a fi cheltuiti in mod arbitrar si ineficient.
De ce arbitrar si ineficient? (ma leg aici in primul rand de burse)
Pentru ca:
1. cei mai merituosi studenti nu sunt detectati neaparat de sistemul de invatamant. In sensul ca sistemul insusi e perfectibil. Calitatile rewarded by the system nu sunt neaparat cele mai relevante. Poate cei din top 5% nu sunt neaparat cei mai merituosi. Rezulta nedreptate (sociala, if you want).
2. sistemul de invatamant nu e omogen. e imposibil de stabilit un criteriu pe baza caruia sa ii evaluezi pe toti studentii si sa vezi care sunt in top 5%. (doar nu te gandeai la note, sper) Iar cu mai multe criterii e cu atat mai problematic. Consecinta e aceeasi: nedreptate.
3. Numitul sistem, chiar de ar fi gandit perfect, nu e niciodata perfect functional. Oriunde sunt scapari. Ajunge sa copieze unul la un examen (de ex.) si bursele nu mai sunt distribuite in mod echitabil.
4. de ce 5%? Cei care nu sunt in top 5, dar se incadreaza in primii 5.5% vor fi nedreptatiti. Da, stiu ca ai luat cifra aleatoriu. Dar this is exactly what I wanted to point out. ORICE procent ai lua, e aleatoriu.
5. Cuantumul bursei, ca orice cifra batuta in cuie -sau calculata pe un algoritm batut in cuie- e aleatoriu. Fiecare are propriile nevoi pe care ar trebui sa si le stabileasca singur. Nu sa vina statul sau universitatea cu decizia “bursierul roman are nevoie de suma x”. Iar daca suma nu e batuta in cuie, e cu atat mai grav.
6. need I point out frauda voita din partea celor care gestioneaza fondurile respective? sau de posibila incompetenta?
asadar, recap: ORICE sistem de protectie sociala implica strangerea unor bani de la multi, trecerea lor printr-un aparat de stat si impartirea lor la putini. Dincolo de costurile asociate tuturor etapelor intermediare din respectivul aparat birocratic, protectia sociala este ineficienta in distribuirea fondurilor catre grupul tinta.
In addition, sistemul mai are o hiba cam mare, in opina mea: e unic. Ai gresit, impactul e foarte mare.
Ce as fi propus eu in locul tau ar fi fost burse PRIVATE. Pentru ca:
– e mai ieftin decat sa hranesti o armata de birocrati
– implica o plaja mai mare de optiuni. Diversitate in fiecare din variabilele mentionate mai sus.
– ofera alternative. Chiar daca X greseste in acordarea bursei, pe piata mai sunt si alti ofertanti de burse care nu vor face aceeasi greseala. Plus ca sunt interesati sa foloseasca banii lor cat mai eficient.
– ar introduce si un anumit grad de responsabilizare a celor care primesc bursele.
– directioneaza fondurile inspre sectoarele relevante. apropo de pragmatism. Pct 5 of your theory, remember?
Da, stiu, e greu. Libertatea nu-i usoara. Dar, in the long run, e mai buna.
Sa nu pomenesti din nou natura ta utopica. Iadul e pavat cu bune intentii. Utopiile sunt periculoase. Putin pragmatism, da?
Scuze pentru lungimea muuuuuuult prea mare a comentariului, dar the freedom freak inside me nu putea sa lase chestia aia fara raspuns.
Paula, sunt constient ca bursele acordate de stat vor fi in foarte multe cazuri neeficiente si nedrepte. Dar nu sunt convins ca la nivelul Romaniei fucntioneaza sisteme de burse private. Si hai sa fim sinceri, nici in Uniunea Europeana nu functioneaza asa de bine. Pana la urma, cel putin pentru moment, corectivele de echitate sunt efectuate de stat.
Sunt de acord ca o difersitate a factorilor de decizie este foarte importanta – o cat mai mare diversitate.
Cinstit vorbind, mi-ar place sa traiesc intr-o lume complet libertariana in care fiecare ar dispune complet de produsul muncii sale si in care statul ar fi cvasiinexistent. Pana atunci, eu cred insa ca este mai util sa se finanteze burse de studii in domenii high-tech decat subventionare de produse agricole. Pragmatic vorbind. Dar si din punct de vedere al egalitatii de sanse.
Referitor la libertate si latura mea utopica hai sa o luam asa. Daca eu as fi stapan de sclavi in America as spune sa eliberarea sclavilor imi afecteaza libertatile mele economice – proprietatea este sfanta, nu? Si ca daca se doreste, atunci se poate inventa un mecanism privat prin care acesti sclavi sa fie eliberati. Ei nu se pot plati pe sine pentru ca produsul muncii lor imi apartine. Si nici statul nu poate sa ii elibereze prin plata unei juste despagubiri catre proprietar pentru ca acea despagubire va fii din banii mei dati pe impozite. Asdar daca se doreste abolirea sclaviei, foarte bine! Sa faca domnul Lincoln o fundatie, sa militeze frumos pentru strangerea de fonduri si sa-i scoata unul cate unul. Dupa criterii de merit, daca vrea el. Si eventual cei eliberati pot sa cotizeze cu o parte din venituri pentru eliberarea altora. Fireste e dreptul meu sa imi cumpar altii daca vreau. La pretul pietei. Sau sa mi-i creez in house.
La fel si cu egalitatea in drepturi a femeilor cu barbatii: daca cineva are o firma, poate sa scrie in anunturi angajez contabila blonda de minim 1.70m, maxim 27 de ani, fara obligatii. Ca doar e libertatea mea economica. Si asta nu presupune agresiune sau altceva de felul asta.
Ceea ce vreau eu sa spun e ca intr-o lume reala nu ne putem permita sa aderam intotdeauna la principiile noastre.
Avem zeci de mii de copii, poate chiar sute de mii, ai caror parinti sunt incapabili economic sa le ofere o educatie inalta, care sa ii faca sa se bucure de munca lor si finalmente de viata. Ce facem cu ei? In realitate. Ii lasam acolo si spunem ca mana invizibila a economiei va regla lucrurile sau nu? Sau acceptam ca statul mai trebuie sa faca din cand in cand manevre de reglare?
Am uitat. Eu as masalui cu tine, chiar daca parerile noastre diverg uneori. 🙂 Conteaza libertatea ca esenta.
Ok, Catalin, hai s-o luam punctual:
Da, in UE nu functioneaza f bine sistemele de burse private. Dar oare nu e asta (printre multe altele, legate si de protectia sociala) o CAUZA (si nu numai un simptom) a stagnarii economice de acolo? Sunt slabe sanse ca sistemele de burse private sa se dezvolte in conditiile in care firmele sunt sufocate de taxe folosite pentru a sustine un sistem de protectie sociala poate prea generos.
Trebuie sa se promoveze sistemul de burse private. Tocmai pentru ca e slab dezvoltat.
Nu sustin libertatea economica in conditiile in care ea incalca flagrant libertatea celuilalt. Pai ce-i asta? Si proprietatea nu se exercita asupra oamenilor. Mi se pare ca ai cam schimbat datele problemei.
In legatura cu contabila, cred ca un asemenea anunt e ok. Omu’ zice ce-i trebuie :). [normal ca nu sunt de acord cu ce-i trebuie, dar asta e o alta poveste] Chestia e ca nimanui nu-i convine sa angajeze o contabila pe criteriile astea. Exista anumite circumstante exterioare care ne constrang comportamentele si deciziile. Eu ma bazez pe ele si n-as interzice anuntul dat ca exemplu de tine.
Da, ok, admit faptul ca libertatea de rezultate optime in conditii ideale iar in lumea reala, in care conditiile de pornire nu sunt aceleasi pentru toti, avem o problema. Stiu. E o intrebare pe care mi-am pus-o si eu de multe ori. N’am parere despre. I’m working on that. 🙂
Ma mai gandesc daca marsaluiesc sau nu cu tine. Cred ca da, but that’s not a final answer! 😀
Paula, in primul rand sunt fericit ca (poate) o sa marsaluim. Asa ca o sa fiu cuminte. 🙂
Acum, tu ai dreptate in mod ideal. Numai ca ce facem pana acolo.
I mean, ar fi misto ca drepturile astea si libertatile, fericirea si prosperitatea pana la urma, sa se aranjeze asa de la sine, un fel de evolutie emergenta, dar de cele mai multe ori n-a fost asa de-a lungul timpului. Castigarea libertatii pentru unora a presupus ceea ce a parut o limitare a libertatii altora.
De exemplu: Tu spui, ca proprietatea nu se exercita asupra oamenilor, dar un stapan de sclavi ar fi spus ca sclavii nu sunt oameni. Poate asa se va vorbi peste 100 de ani despre cei care incalca dreptul la viata al animalelor salbatice, vanandu-le.
Cat priveste problema ta in privinta anuntului cu contabila, daca nu ma insel aici intervine problema infractiunilor fara victima din liberarianism. Sunt unii care privesc genul asta de discriminari ca fiind valide afirmand ca ele nu dauneaza efectiv unei persoane. Dar pe de alta parte tocmai genul asta de pozitie tinde sa submineze solidaritatea sociala.
Pana la urma e foarte simpla, cred eu. E un joc cu suma zero. Fie ai o societate complet polarizata (capital si forta de munca, si fiecare se descurca pe cont propriu cu acele carti de joc pe care le-a primit de la natura) dar risti ciocniri violente, fie ai o societate care tinde sa mai ia de la cei avuti si sa-i sprijine pe cei care nu au (desi nu intodeauna acestia din urma merita sprijin, sunt de acord). Asta imi aduce aminte de situatia Germaniei de la sf sec XIX-lea cand marii industriasi de pe Valea Ruhrului au inceput sa construiasca biserici, scoli, sa dea zile libere si burse pentru copii muncitorilor de teama sa nu voteze aia cu stanga radicala si sa se intample si mai rau. E si asta o forma de reglare 🙂
Sa stii ca nici un nu am o pozitie clara cand vine vorba de realitate. E foarte simplu sa fii complet rational si libertarian daca nu te uiti in jur. Daca cand te uiti in jur si vezi boala, saracia si moartea? Atunci nu pot sa nu fiu compasional.
Si iti fac o marturisire: sunt multumit ca sunt totusi in pozitia privilegiata de a scrie despre lucrurile astea (cei multi nu pot face lucrul asta) Si sunt multumit ca exista oameni ca tine si ca celelalte persoane care mai scriu. Pe cuvant 🙂
partea proasta e ca majoritatea oamenilor nu vor sa faca nimic si nu au nici o inclinatie spre nici o munca
casierele de supermarket, gunoierii etc. nu au nici o vocatie pt ce fac – pe de alta parte avem nevoie de asemenea roluri asumate de cineva
e un cerc vicios din care nu se poate iesi – din nefericire libertatea asta de a face ce-ti place e rezervata unei minoritati – eu personal nu vad absolut nici o solutie la asta 🙁
Si eu sunt constient de chestia asta, in momentele mele (rare) de luciditate 🙂