Eu nu ii judec pe oamenii care nu au venit zilele astea la protest.
Dar nu ii judec nici pe oamenii care ii judeca pe oamenii care nu au venit zilele astea la protest.
Si as putea fi si mai recursiv, dar ma opresc aici ca ati prins ideea. 
Cred ca oamenii au dreptul la viata lor. Si cred sincer ca multi chiar nu isi permit.
Ca poate au obligatii acasa sau la job. Poate au copii cu care vor sa mai stea un pic. Sau poate sunt rupti de la munca.
Si mai ales cred ca multi inteleg ca nu acum e lupta cea mare. Ca tot ce pot face azi sau maine e un act de onoare.
Asta nu inseamna ca lucrurile s-au terminat. Ca Dragnea a castigat. Eu cred sincer asta, nu o spun de bravada. Focul mocneste si nu o sa se stinga. Va izbucni atunci cand va fi nevoie.
Simt ceea ce simt ei, ticalosii. Ii aud la Antena 3 si la RTV si imi dau seama ca ei inteleg ca presul le va zbura de sub picioare.
Si poate chiar mai devreme de doi ani. O simt din monologurile lor aproape rugatoare. “Vrem sa acceptati minciunile noastre…”
Simt ca noi am repetat de atatea ori “imparatul e gol”, incat minciunile lor nu mai au cum sa ii acopere.
Ca si cei cei care i-au votat isi pun intrebari. Ca poate ii vor mai vota unii dintre ei, dar fara chef. Din frica sau din calcul.
Ca la alegerile urmatoare vor avea acelasi fel de absenteism ca la marele miting alb sau la referendum. Ca atunci multi vor aplica vorba aia vulgara, “de ce sa ies la vot, sa ii fac p*** mare primarului sau lui Dragnea?”
Stiu asta. Si ce trebuie sa facem noi este sa construim o idee pozitiva. Opozitia, societatea civila, oamenii care vor sa fie bine pentru toti ca sa le fie lor bine.
O idee despre cum trebuie sa arate societatea. Pe care sa o oferim celor care nu ii vor pe cei din PSD, dar nu stiu altceva mai bun. Care se tem de viata lor fara agresorul cu care s-au obisnuit de o viata.
Eu cred ca am castigat ceva in anii astia. Dreptul de a avea o voce. Dreptul de a fi ascultati. Poate nu intelesi, ca vorbim in teme cam abstracte. Si aici e si vina noastra. Dar lumea asculta totusi si punctul nostru de vedere.
Nu mai suntem aiuritii. Nu mai suntem alogenii. Oricat s-ar chinui PSD-ul sa acrediteze ideea. (De la “salamul cu soia” al lui Iliescu, trecand prin Vadim si ajungand la oenghistii sorosisti ai lui Dragnea si Firea.)
Eu cred asta. Si nu o zic ca sa dau un pic de incredere (mie sau altora). Chiar o cred.
Cred ca traim sub presiune, cum ziceau Mercury si Bowie. Ca suntem chinuiti.
Dar nu mai chinuiti decat parintii nostri care se chinuiau sa ne asigure o bucatica de carne si un numar decent de grade in apartament, iarna.
Nu mai chinuiti decat bunicii nostri care au ramas fara nimic in razboi sau la colectivizare.
Nu mai chinuiti ca sutele de mii de orfani si vaduve de razboi, sau cei care au facut ierni in transee.
Si toate generatiile astea din care ne tragem au fost generatii de invingatori.
Fiecare dintre noi se trage dintr-un sir de zeci de mii de generatii de invingatori, de la primii hominizi.
Fiecare generatie din care ne tragem a reusit sa isi creasca puii pana la maturitate. Fiecare dintre noi are un arbore genealogic de invingatori.
Asa ca ganditi-va la copiii vostri si la cei dragi, iesiti in piata daca puteti si cand simtiti ca e important, faceti tot ce puteti pentru ideile si oamenii in care credeti.
Si va fi bine.
Nu o sa ne speriem noi de cativa basinosi decrepiti si analfabeti.
Va fi bine.
