fbpx

Scarile Levantului

S

Scarile Levantului – Amin Maalouf
As fi vrut sa scriu super-entuziast despre Scarile Levantului, dar din pacate nu pot. Poate ca trec eu printr-o etapa mai sceptica, insa cred ce se datoreaza mai ales faptului ca romanul nu se ridica la nivelul altora ale scriitorului (Stanca lui Tanios sau Leon Africanul sau Gradinile Luminii, de exemplu).

E un roman care vehiculeaza temele predilecte ale lui Maalouf – tema iubirii mai mult sau mai putin tragice, tema paternitatii si cea a exilatului, tema Orientului arab ca pol de civilizatie. Din pacate, cred ca Scarile Levantului pierde foarte mult la nivelul microconstructiei – Maalouf este in viziunea mea un foarte bun miniaturist: in interiorul unor constructii corecte, dar care nu sunt magnifice nici prin dimensiuni, nici prin inventivitate, el creaza mici opere de sine statatoare – cateva cuvinte de duh, un mic episod plin de candoare, o cugetare profunda, o descriere plina de intuitii. Din pacate insa, in Scarile Levantului acest nivel nu este foarte abundent. Ceea ce imi lasa un pic o senzatie de neterminat. Pe de alta parte astept cu interes Samarkand, singurul roman al lui Maalouf care a mai ramas de tradus in romana. Am impresia el se pricepe mult mai bine la romane din istoria ceva mai indepartata, decat la relatari aproape contemporane, cum este cea din Scarile Levantului – povestea fiului unui print turc, prins intr-o succesiune de conflicte – al doilea razboi mondial, primul razboi israeliano-arab, razboiul civil din Liban.

As fi vrut sa scriu o recezie mult mai laudativa si pentru ca Maalouf asta este o persoana rara: un arab umanist (de religie crestina, care insa a crescut in acea sinteza de religii si etnii care este Libanul). Pentru ca prin ceea ce a scris a adus lumea araba mai aproape de occident, fara insa a o face intr-un mod ideologizat. Si mai ales pentru ca per total este un scriitor bun (fara a fi deosebit de mare). Pentru ca i-am cumparat si citit fiecare carte care a aparut la noi (sase carti citite in mai putin de un an). Si asta pentru ca scrie foarte placut. Cu ideile foarte cursive si foarte la suprafata, fara a fi insa superficial.

Off-topic: No, acum sa nu credeti ca Maalouf asta este un baiat de aur, un fel de inger al scriitorilor. Are si el dusmanii lui. Pe langa  cele sapte romane a scris si un lung eseu numit “Cruciadele vazute prin ochii arabilor”, in care schimba un pic optica vestica asupra respectivelor evenimentel. Ei bine una, dintre chestiile mai socante este ca la un moment-dat in drumul lor spre Ierusalim cruciatii au practicat si rafinata arta culinara a canibalismului. Eat this, you western guys!, cum s-ar zice. 🙂

Pentru cei interesati, pe wikipedia exista un articol despre cucerirea cetatii Ma’arrat al-Numan (pun totusi fraza asta extrasa de acolo pentru ca mi se pare teribila – “In Ma’arra our troops boiled pagan adults alive in cooking-pots; they impaled children on spits and devoured them grilled.” – Radulph of Caen )

About the author

8 comments

  • Mie mi-a placut “Stanca lui Tanios” – un simt al naratiunii bun, plus anumite miniaturi lirice memorabile. Maalouf este intr-adevar destul de usurel, insa recunosc ca eu gasesc un farmec aparte in unele din romanele lui. Poate tine de exotismul originii lui: arab prin etnic, crestin prin religia copilariei, umanist prin vocatie.
    Cat priveste “Primul secol dupa Beatrice” si mie mi s-a parut cam nerealizata – prea jurnalistic-bulevardiera, parca, dar premizele sunt misto. Cred ca “Primul secol dupa Beatrice” este intr-o masura ratata mai ales pentru ca Maalouf tinteste prea sus si vrea sa rezolve o poveste asa de complicata in doar vreo 200 de pagini.

  • da, nu stiu ce-i cu oamenii astia de se simt minati sa tot publice roman dupa roman in 200 de pagini… de ce nu stau ei sa munceasca mai mult si sa scoata ceva bine “slefuit” in 350 pag, de ex? :)))
    ai citit Picatura de aur a lui Tournier? – un arab care vine la paris la munca de jos… – tot scurtutza, tot m-a dezamagit, chit ca e tournier…

  • Da, am citit si “Picatura de aur”. Mi s-a parut cam cea ma slaba carte a lui. Nici nu se compara cu Regele Arinilor sau Meteorii. Si nici cu “Gaspar, Merchior, Balthazar”, de fapt, care este o bijuterie. De fapt si “Fecioara si capcaunul” e destul de slaba, daca stau sa ma gandesc. “Picatura de aur” mi s-a parut lipsit de tensiune, desi Tournier per ansamblu este unul dintre scriitorii mei favoriti. Are vreo doua-trei imagini frumoase dar nu are pic de contrast, de tensiune. Pe de alta parte citeam ca a fost studiata in Franta in licee pe post de cartea anului, sau asa ceva. Very politically correct-a.

  • Mie mi-a placut Stanca lui Tanios, in special realitatea pe care o aduce in atentie Amin, relatiile tanarului cu lumea din jurul sau care se preschimba o data cu varsta; la fel iubirea pictata oriental este cat se poate de bine descrisa comportamental. Iar faptul ca in aceasta legenda sunt introduse fapte istorice si de profunzime politica, o face mai atragatoare si mai interesanta

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta