Stanca lui Tanios – Amin Maalouf
O carte pe care am citit-o saptamana trecuta, dar despre care nu am apucat sa scriu ceva inca.
Este a treia carte de Amin Maalouf pe care am citit-o si pana acum am trait aceasi senzatie la toate trei. O scriitura deosebit de buna, foarte lirica (imi aduce aminte de Omar Khayyam intr-un fel, printr-o anumita simplitate si eleganta) care te tine lipit de carte de la un capat la celalalt. Un fir narativ interesant (nu extraordinar) insa o bogatie de detalii atat in privinta personajelor, cat mai ales in privinta decorurilor/atmosferei. Plus un stop de umor si un strop de meditatie.
Stanca lui Tanios este cartea pentru care a castigat Premiul Goncourt. ( Fac o mica paranteza Premiul Goncourt se sa doar o data in viata unui scriitor, tocmai pentru a incuraja cati mai multi autori. O exceptie s-a intamplat in anii ’60-’70 cand un scriitor francez l-a castigat de doua ori – a doua oara sub pseudonim). Sa revin la Tanios, insa. Este cartea despre viata intr-un mic sat din zona muntoasa a Libanului actual, prin 1940, cand Imperiul Otoman se destrama in doua entitati – Asia Mica cu Istanbulul, si zona arabo-africana cu Cairo. Libanul reprezenta fasia de tranzit intre aceste zone, fiind asadar in atentia sultanlui, a viceregelui Egiptului si a puterilor europene cu interese in mentinerea sau destramarea imperiului otoman.
Pe acest fundal, se desfasoara viata unui sat condus de un seic pe nume Francis (un seic catolic) si a protagonistului nostru care se naste (cu o paternitate incerta, creste, savarseste un act care il ridica la randul de erou simbolic, iar apoi dispare). Nu vreau sa divulg prea multe pentru ca urasc spoiler-urile.
Este o carte sensibila, bine scrisa, care merita citita. Mi-a placut (la fel ca si in celelate carti ale lui Maalouf) modul in care trateaza relatia intre tati si fii. O anumita inversiune ambigua a rolurilor (de exemplu, in Gradiniile Luminii, Mani – fondatorul maniheismului – il avea ca prim ucenic pe tatal sau) care aduce mai mult aminte de povestea lui Iosif din Biblie (sotul Mariei si tatal “adoptiv” al lui Iisus) decat de tensiunile freudiene. Sau exista fireste ambivalenta oedipiana, insa intr-o forma diferita, poate mai proprie culturilor patriarhal-autoritare, ca cele din Orientul Apropiat).
Este o carte cu multe subtexte, printre care si cele de natura politic-istorice: Maalouf – emigrant libanez – vorbind astfel de tensiunile dintre diferitele confesiuni (druzi, crestini, musulmani) care au dus pana la urma la lungul razboi civil libanez.
