strangere 8

s

Am gasit tot felul de chestii care ar fi putut sa fie minunate in timp ce strangeam. Carti pe care le-am citit si le-am uitat ca si cum nu le-as fi citit, tot felul de tokenuri (pietre, maimutoi, obiecte care poate au avut intr-un punct valoare sentimentala), parfumuri pe care nu le-am folosit decat poate o data, CD-uri cu muzica pe care am ascultat-o prea rar ca sa nu-mi fie straina. Faza este ca nu numai nu putem sa ne bucuram de toate lucrurile din lumea asta, dar nici macar pe cele care le avem nu putem sa le punem in valoare pe toate. E o chestie e optiune sau de noroc, naiba stie. Cert este ca suntem doar un decupaj. Si mai ciudat este ca nu ne induram sa aruncam ceea ce nu suntem, ceea ce avem fara sa vrem sa avem, desi stiim ca niciodata nu vom fi. Am aruncat lucruri neimportante, am pastrat lucruri neimportante.

Mi se pare ca nu e cel mai greu pentru un lucru, un om, o chestie sa devina din neexistent – existent. Cel mai greu este sa devina din moment, durata si apoi memorie. Abia atunci are un sens. Restul sunt doar fenomene, epiderma.
Am gasit o carte de lirica latina. Probabil doar am frunzarit-o candva. Poate ar fi trebuit sa o fi citit cu atentie, sa fi invatat latina, si apoi greaca, si apoi sa-l divinizez pe Eliade sau pe Papini sau pe cine mai stie cine. Din pacate, sau din fericire, am ales intotdeauna calea de mijloc. Sa fii citit fara sa sacrifici totul pentru citire. Mediocritate? Intelepciune?

Am vazut o data un film (Heat) in care Robert DeNiro spune in cuvinte mai frumoase ca filosofia lui este sa poata pleca de oriunde in 30 de secunde. Sa nu fie legat cu nimic. Mi-a placut replica aia. Am vrut sa plec si eu in 30 de secunde. Acum insa, strangand lucruri, mi-am dat seama ca nu sunt asa. I-am urat intotdeauna pe maharajahii aia care se deplasau cu 100 de elefanti. As fi vrut sa fiu un razboinic mergand pe jos. Din pacate, alegerile mele nu au fost probabil atat de stoice si de retinute ca sa fiu un razboinic mergand pe jos. Nu sunt nici un maharajah, cel putin. Sunt un sarpe cu un cap mic si o coada lunga pe care o trage dupa el. Sarpele vrea sa fie brotac, brotacul vrea sa fie sarpe. Sau si mai bine, brotacul ajunge sarpe care vrea sa redevina brotac.

Am aruncat saci de macultatura, inclusiv ce mai scrijeleam eu pe vremuri. Am pastrat o povestire, si niste scrisori netrimise, si un curs marcat in toate culorile curcubeului (Drept civil – obligatiuni).

Don’t mind me. 🙂

About the author

6 comments

Leave a Reply to Catalin Cancel reply

  • al pus “l”-ul . Scriu f repede, daca asta e o scuza. La a doua am scris “dupa”, nu “de pe” (nu in sensul de jupuire).
    Imi pare bine ca ti-a placut? 🙂

  • Lasa ca stii tu ca a doua eroare era acuzativul si nu “de pe”. Oricum, eu ti le-am semnalat, greselile, doar ca sa le corectezi. E limpede, pentru oricine nu-i dobitoc, ca nu le-ai facut din nestiinta, asa ca n-ai de ce sa te scuzi.

  • un razboinic, chiar mergand pe jos, nu are cum fi stoic. un razboinic mergand pe jos se numeste pedestras si se supune unui cod de lupta, oricare ar fi, dar nu stoicismului, care poate merge numai pentru anumiti peste o anumita varsta si atinsi de o anumita podagra. factual vorbind.

  • Dap recunosc ca am pus un “pe” ulterior. Numai ca nu ma prinsesem ca de asta vorbeai, sincer. Si pe bune ca iti multumesc – sunt constient ca scriu dezordonat – adica repede sa nu uit ce am de spus, si apoi nu ma mai uit ca sa aiba si o forma ok. Multumesc

  • Cum era aia, singura mea scuza e ca sint lisdexic. Despre maculatura, am gasit in podul unei matusi care nu mi-a lasat mostenire nimic niste hirtoage. Zice asa, Charles Bukowski – 661 Scanned Manuscripts and Letters. Asta e un tip care semneaza Buk atunci cind le scrie amicilor, am inteles ca a scris niste chestii intr-o vreme. Si le-am numarat si sint doar 660.

    Wanna?

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta