The horror

T

“Think of all the hate there is in red China/Then take a look around at Selma, Alabama” – Bob Dylan, Eve of Destruction

Sa ne inchipuim lumea mai lenta de acum saizeci si ceva de ani. Un oras de vreo 5-600 mii de locuitori. Care isi vad de treburile lor: hoti, intelectuali, comercianti, speculanti, tarfe, agitatie, praf, bani… Un oras ca multe altele. Izbucneste razboiul. Orasul e ocupat. Viata orasului e grav afectata.

Si dupa cateva zile de ocupatie incepe macelul. In numai doua zile sunt ucisi intre 25 si 35 de mii de civili neinarmati de catre soldatii. Un locotenent-colonel isi asuma sarcina sa omoare cu mana lui 50 de civili. Si pana la sfarsitul ocupatiei sunt ucisi per total peste o suta de mii de civili. 

Pare a fi masascrul din Nanking. Nu este, insa. E masacrul din Odessa. Comis de trupele romanesti.

Am citit articolul respectiv din Wikipedia si m-am cutremurat. De ce nu ni se spune la scoala? De ce nu se spune la televiziune? Stim de cei 150 de mii de romani morti la Stalingrad, dar nu stim de cei 100 de mii de civili omorati in Transnistria.

Auzim atat de des “Romani, va ordon treceti Prutul”, auzim de martiriul lui Antonescu, dar nu auzim de ordinele astea ucigase. Condamnam Auschwitz sau deportarile din Transilvania de Nord, dar stim prea putine despre Odessa si implicarea trupelor romane in Holocaust. Ni se povesteste doar de cateva bande de legionari scelerati, insa dimensiunile si implicarea oficiala sunt mult mai ample.

Cand eram mic, bunicul imi povestea despre cum s-a salvat de “masina infernala” (mina) care a explodat pe un transportor de trupe din portul Odessei. Cum s-a scufundat nava si cei mai multi au murit. Fireste nu mi-a povestit despre zilele de 22-24 octombrie 1942.

Cred ca memoria crimelor si memoria eroismului ne lipsesc. Cred ca traim intr-o societate tarata si pentru ca e bolnava de autism si amnezie. Si mai cred ca societatile vestice au izbutit sa fie ceva mai bune si pentru se autoanalizeaza critic. Pentru ca se lupta cu crimele tatilor si ale bunicilor. Din pacate pentru Romania comunismul a “castrat” acest simt al dreptei priviri. Ne-a hranit prea mult cu eroism de opereta, cu false icoane, cu sloganuri si ideologii indobitocitoare. Si ce vedem acum nu sunt decat rezultatele acestui proces.

Nu vreau sa o dau pe politica. Un asemenea macel este un subiect mult prea grav.

Iertare.

About the author

5 comments

Leave a Reply to Mihaï Cancel reply

  • Istoria, cateodata, se scrie cum vrea ea. Shi, cel mai des, se invatza dupa cum vor unii. Prima polemica pe care am avut-o pe tema istorica – polemica pana la isterie – a fost cu unul dintre amicii mei, proaspat intors in tzara dupa 3 ani de viatza in NY. Mentzionez ca era inainte de 1989. Intrebarea lui era de ce poporul roman nu a pornit niciodata un razboi de cucerire. Shi a asociat imaginea asta cu mioritza-cea-pashnica. Atunci i-am multzumit profesorului meu de istorie, pentru ca, intr-o vreme in care singura istorie valabila era cea roshie, a gasit o modalitate sa ne faca sa privim spre adevar indicandu-ne sursele. O fac shi acum fie numai pentru ca ne-a povestit de Odessa. Ca shi despre genocidul din Armenia – un (fel de) holocaust despre care nu vorbeshte mai nimeni (shi nu zic asta prin comparatzie).
    Deci: multzumesc domnule profesor Doncea.
    Poate asta e un raspuns, catastifule. Nu ai shtiut de Odessa ca nu mai sunt profesori care sa shtie adevarul. Iar istoria orala nu e de prea mare ajutor… poate shi pentru ca nu mai avem timp sa ascultam ceea ce povestesc bunicii.

  • Mihai, bunicul meu a murit deci nu pot sa aflu exact ce a facut el pe frontul de la Odessa. Pe de alta parte, stiu ca nu a fost in unitatile de politie militara, cele care probabil au infaptuit macelurile.
    Sincer sa fiu nu ma intereseaza acest episod din punctul de vedere al responsabilitatii personale (pentru ca un razboi ca acela a avut un impact moral infricosator – adica mi-ar placea sa cred ca daca as fi trait atunci eu m-as fi numarat printre cei drepti, insa sunt suficient de realist sa inteleg ca la fel de bine m-as fi putut numara si printre tortionari) ci ma intereseaza mai ales din punctul de vedere al lectiei neasumate. In plus este foarte greu sa separi lucrurile in astfel de situatii: cine este vinovat, adica – spiritul timpului, propaganda, clasa politica, esalonul militar superior, ofiterii operativi, simplii soldati?

    Revenind insa la responsabilitatea prezenta, cred ca cel mai important scop al unei societati, si de fapt al fiecarui om, este sa previna masacrele viitoare (atentatul cel mai crud la umanitate), iar noi ca societate ne dovedim incapacitatea prin faptul ca nu vorbim mai mult despre acest macel. Care, vorba cartii, ar trebui sa fi insemnat pe coltul stang al ochiului fiecaruia. Pentru a nu se mai intampla.

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta