There and back again

T

Ca in Hobbit, intr-un fel, din cand in cand simti ca te intorci la tine. Si ca toate lucrurile se leaga.

Batrana cu un caine maidanez in lesa, Dylan, o masuta de la Ikea, un ceai cu chinezoaica Cin-cin, amintirea unui concert de asta primavara, lumina unei zile, o bucata din cartea de dialoguri a lui Yourcenar despre o statuie hristica si toti cei napastuiti, Netti Moore.

Ieri seara am aflat de pe blogul lui Mazi ca Dylan vine la Viena in iunie. Mi-am comandat bilete, pentru mine si iubita mea. Si mi-am adus aminte de o alta zi la primavara, cand mergeam prin Budapesta cu Cris si Claus dupa un concert cu Roger Waters. Cris, mai scrie din cand in cand, te rog. Si Claus, chiar ma bucur ca am avut parte de cateva discutii misto, si atunci si la Paltnis. Poate mai apucam sa ne vedem si noi din cand in cand. Daca tii minte, vorbeam despre ce inseamna un concert cu Dylan, acum, vlaguit, cand curajul a trecut, cand lucrurile s-au clarificat, cum sugera Borges. Daca imaginea s-ar pastra, daca ceea ce a insemnat Dylan pentru adolescentele noastre ar avea de suferit, da, eroii adevarati nu sunt facuti din carton, standee-uri in cinematografe, ci mai degraba din celule care isi pierd vitalitatea, si ce ramane atunci la capatului drumului.

Si totusi voi merge acolo, sa-l vad, poate Nettie Moore va suna asa, sau poate va fi o zi proasta si va suna asa -  in definitiv nici nu este atat de important, importanta de curgerea, povestea de pana la acel moment, ea creaza pana la urma acel moment, asa cum in viata fiecare clipa ar trebui sa fi  o esenta fireasca a clipelor care au precedat-o.

Si apoi am inteles un pic mai bine wabi. Aveam o masuta de la Ikea, pe care nu o montasem, dorind sa o returnez. In blatul ei, din lemn de mesteacan se vedeau imperfectiunile lemnului. Dungulite si pete maronii, acolo unde copacul din care fusese taiata suferise. Mi se parea ca urma sa strice coerenta. Dar m-a izbit astazi ca asa e lemnul. Ca tine de natura lucrurilor crescute. Ca lemnul e fiinta. Si ca fiinta in trecerea timpului creste cu imperfectiunile ei. Poate nici macar nu sunt imperfectiuni, poate e individuatie. Ca e atat de usor sa respingi lucrurile pentru ca nu se conformeaza unui tipar. Ca pana la urma asteptarile noastre egoiste sunt imperfectiunea. Si am montat masuta, multumit ca am invatat ceva. Plasticul e imaculat, lipsit de temporalitate, naturalul se arata in fiecare moment cu curgerea sa.

Batrana cu cainele, Dylan, un ceai ierbos, un pic amar, on blat in care poti citi timpul, toate sunt devenire, nu fabricare.

About the author

2 comments

  • Mă bucur că ai adus-o în atenÅ£ie pe Margerite Yourcenar. Nu am ÅŸtiut că” Memoriile lui Hadrian” fac parte din bibliografia obligatorie a studentilor de la istorie ai universităţii americane, ÅŸi chiar nu mă surprinde datorită acurateÅ£ii cu care prezintă epoca în care a triumfat împăratul. La fel ca ÅŸi în” Meroriile lui Hadrian”, scriitoarea, în dialogurile din “Cu Ochii deschiÅŸi”, pare că la vârsta senectuÅ£ii a aflat esenÅ£a pietrii filozofale, îndemnându-ne ” să ÅŸtii să suporÅ£i lumea fără să uiÅ£i perfecÅ£iunea vastă în care ea se înscrie“
    Am dat acet citat, pentru că batrana cu maidanezul ce parea fericita este alături de imaginea unui copil sfâşiat de maidanezi. Oare descoperirea răului ca parte componenta a lumii (“Farmacele”) trebuie acceptat implacabil numai pentru că pe unii îi face fericiÅ£i?

  • Incerc sa ma apuc din nou de scris momentan..si asa (pe blog) dar si la modul mai serios; insa nu stiu daca sa o trezesc din morti pe Alice..

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta