La pranz, intr-o lumina care mi-a adus aminte de o zi de la inceputul toamnei, am vazut o batrana sfrijita, micuta, intr-un palton ponosit, poate nebuna, dar cu ochi mari, tinand intr-o lesa de sfoara un caine maidanez slabanog. In alte zile as privit-o (daca as fi fost in stare sa o vad si nu as fi trecut cu privirea peste ea) ca pe o imagine a conditiei umane, de prea multe ori mizera, chinuita, insa astazi mi s-a parut o icoana a milosteniei. De fapt tot a conditiei umane, insa din unghiul maximei bunatati de care putem fi capabili. Si mi s-a parut ca batrana era fericita, mergand tarsait, fara graba.
simplitate
s
Catalin, poate se grabea. Nu ai de unde sa stii 🙂
Eu când văd bătrânei de genul ăsta mă întreb cum o să fiu eu la vârsta lor.