Rieding asta nu a ramas in istorie ca un mare compozitor. Probabil nu ajunge nici in top100.
Dar a lasat un concert de vioara, un concert pe care l-au cantat toti violonistii in devenire. Pe care cei mai multi au dat primele reprezentatii, pe care au simtit si si-au controlat primele emotii pe scena. Pe care au inceput sa isi gaseasca identitatea. O piesa cu valoare didactica. Poate cumva si morala (pentru ca intr-un fel educatia estetica e educatie morala, de fapt toata educatia indreptata inspre a crea ceva sau a intelege o creatie estetica este si o educatie morala – macar prin necesitatea de a pastra o doza de detasare fata de ego-ul propriu.)
Mai jos e intepretarea tanarului Perlman. Iar si mai jos e ceva la fel de minunat: comentariile unor oameni care inteleg si care, multi dintre ei, fac muzica. E acolo in comentarii un simt de apartenenta extraordinar. Un cocor frumos.
