Ascultam astazi o Moon River – Louis Armstrong (de fapt inca ascult) si mi-am adus aminte de cateva lucruri care mi-au placut mult acum vreo zece ani:
Buffalo – o povestire de John Kessel despre Wells si frustrarile lui socialist-utopice, despre Duke Ellington si suferinta unui negru care creaza arta intr-o America segregata si despre sense of loose in genere. E o bijuterie. Chiar daca a luat niste premii SF este de fapt 100% mainstream.
Ithaca – de Konstrantin Kavafis. O super poezie. Imi placea/place strofa asta foarte mult (de fapt toata poezia):
“Keep Ithaca always in your mind.
Arriving there is what you’re destined for.
But don’t hurry the journey at all.
Better if it lasts for years,
so you’re old by the time you reach the island,
wealthy with all you’ve gained on the way,
not expecting Ithaca to make you rich.”
(Fireste o aveam in romana pe vremurile acelea dar acum imi este lene/nu vad sensul sa o caut. Mai ales ca si in romana si in engleza sunt tot traduceri)
Si toate trei lucrurile (cantecul, povestirea si poezia) vorbesc de fapt despre acelasi lucru. Despre o lume mai simpla in care alegere insemna sa alegi drumul, nu detergentul sau marca de televizor (sau poate sunt doar retro-utopic si eu). Oricum, mi-ar place sa cred ca au fost atunci si mai sunt si acum oameni care pot face alegeri care sa fie prea putin influentate de bani, de snobism, de pretentii si fitze, si care inteleg ca drumul prin viata nu este acumulare de bunuri/titluri/prestigiu (sau prea putin). Si, ca fac parte din aceasta specie.
este adevarat ca in ziua de azi oamenii isi urmaresc interesul si in mare parte sunt ghidati de bani, dar cred ca ar fi interesanta si o analiza a poeziei ithaca