Faza e ca s-ar putea sa dureze ceva pana strang toate cartile. In vine sa ma uit prin multe. Uite ceva misto – dintr-o poezie numita “Ultima zi” de Seferis. Intre timp, moartea se-apropie! Cum moare-un om?! Totusi, vrei sa-ti castigi moartea ta proprie. Si-n jocul asta iti mistui viata. (…) Ti-amintesti de batranii intelepti care ne-au lasat orfani. O pereche trece...
Ok, hai sa ma apuc sa imi strang cartile in saci. 🙂
Astazi am avut noroc (in sensul ca: 1. a plouat; 2. asta m-a binedispus teribil 😉 ) si prin urmare mi-am luat my famous greenish-grey raincoat. Cumparata exact dupa ce am intrat la facultate, acum 11 ani. Si inca vine bine, pe cuvant. Si tot legat de asta, am aflat la un moment dat ca unii colegi ma porecleau Alain Delon – flatant, nu? 🙂 Poate raincoatul si faptul ca aveam parul mai lung...
gasite printre comentariile la unul dintre posturile mele: Di (foarte interesante relatari din peregrinarile albionare) si Cineva (stil inteligent-caustic + simt al povestirii).
Mi-am dat seama ca inca nu stiu sa tac. Imi lipseste rabdarea. Ca atunci cand eram mic si ma apuca zbenguiala tocmai cand mi se zicea sa stau cuminte. Ca atunci cand am numarat pana la 2000 cand mi s-a cerut sa dorm (prima mea intuitie matematica – mi-am dat seama ca as putea sa numar toata viata si tot nu as ajunge la capatul numerelor). Asadar nu o sa renunt la tacere pentru ca vreau sa...
Cand eram tanar si traduceam am descoperit ca limba romana nu are un sinonim perfect pentru “farewell”. “Drum bun” ar fi cel mai apropiat, insa “drum bun” nu spune chiar acelasi lucru. “Farewell” nu este nici o promisiune a reintoarcerii, insa nici o respingere a acesteia. Iar urarea contine mai mult decat un drum, contine o calatorie...
Citeam postul superb al lui Irene si ma gandeam ca de multe ori o conditie a frumosului estetic este uratul existentei. Fara moartea unui fluture ratacit cineva nu poate sa scrie un post miscator. Sau poate frumusetea estetica si frumusetea existentei nu sunt un joc cu suma zero, desi mie asa mi se pare. Poate exista sanse pentru o frumusete sanatoasa – cum sunt cantatele lui Bach. Dar stie...
Ieri ma gandeam ce diferita e memoria cand esti copil, fata de acum. Mai mult reminescenta de senzatii decat de de ganduri, intamplari, stari. Acum parca toata viata se poate comprima intr-un film de doua ore. (Rata mare de compresie la adulti, lipsa oricarei forme de compresie a lumii in amintire la copii – bit pe bit.) Mult prea putin, si altceva nimic.
Ieri am fost din nou la concert si am ascultat, printre altele, suita Romeo si Julieta de Prokifiev. Si ma gandeam la o chestie, citind ca a fost reprezentata prima data la Leningrad in 1938, in vremurile de teroare stalinista. Ne place (de fapt poate nu avem incotro) sa simplificam lucrurile. Sa impartim vremurile (vremurile istorice, dar si vremurile personale) in vremuri negre si vremuri...
Ca tot veni vorba de Mozart, hai sa scriu ceva si despre generozitate si geniu. Mozart era un om prietenos. Si darnic. Avea prieteni prin toate felurile de instrumentisti si din cauza asta, de fapt din cauza geniului combinat cu darnicia, a scris concerte pentru toate soiurile de instrumente considerate mai mult sau mai putin minore: corn, flaut, harpa, oboi si cate si mai cate. Ii era usor...
Recent Comments