Ca tot veni vorba de Mozart, hai sa scriu ceva si despre generozitate si geniu. Mozart era un om prietenos. Si darnic. Avea prieteni prin toate felurile de instrumentisti si din cauza asta, de fapt din cauza geniului combinat cu darnicia, a scris concerte pentru toate soiurile de instrumente considerate mai mult sau mai putin minore: corn, flaut, harpa, oboi si cate si mai cate. Ii era usor. Poatea sa daruiasca pentru ca putea sa creeze nescremut. Asta e cel mai important la un dar sufletesc – sa fie nescremut. Pentru ca daca vine dupa chinuiri, atunci daruitorul va dori intotdeauna ceva pentru efortul sau. Daca vine din placerea preaplinului, atunci daruirea este atat un cadou pentru cel care primeste, cat si pentru cel care oferta. Nu putem sa daruim cu adevarat decat ceea ce putem scoate la iveala din sufletul nostru. (Stiu, foarte necrestin intr-un sens, dar asa cred eu – cel putin acum)
Mi-am adus aminte, cum indragostit fiind, prin adolescenta am slabit vreo 15 kilograme in mai putin de 40 de zile. Pe bune. Si ca sa ma raportez la Jung care vorbea de Origene si Tertullian, locuri comune pentru unii, cred ca intotdeauna am fost capabil de sacrificiul fizic-material-trupesc, insa niciodata nu am fost dispus la sacrificiul intelectual-sufletesc-de-constiinta. Da stiu, nu sunt un om bun, ca nu as sacrifica ceea ce valorizez cel mai mult, insa asa sunt si sincer sa fiu I’m ok with it. Cand eram mic una dintre povestile mele favorite era “Hainele Imparatului”. Daca e imparatul e gol nu putem sa mimam vestminte bogate. Daca simtim mediocritatea eu cel putin nu o pot vedea ca un alt-fel-de-fiintare, sau ca pe o halta. Asa sunt eu. Si stiu ca de multe ori e aiurea si stiu ca nu e tocmai zen dar cel mai important e sa traim in capete.
A treia chestie: e frumos sa scrii pe private. Scriu mai mult decat de obicei pentru ca nu imi pasa de interpretari. Si da, stiu ca o sa le fac publice la un moment-dat, insa stiu ca nimeni, sau poate aproape nimeni – poate gresesc fata de doi, trei oameni care imi sunt prieteni foarte dragi, nu va citi cu atentie o tona de posturi. Cam toti or sa zica “uite si la asta, cati gargauni are in cap” sau ceva similar.
“aproape nimeni”…
Am citit atent silent-urile pana in punctul 10, urmeaza sa le citesc si pe celelalte; nevoia de a-mi atribui o parte din gandurile citite? poate… dar mai degraba e nevoia de a marturisi cat de cunoscuta imi este formularea “uite si la asta, cati gargauni are in capâ€.
O aud des, chiar nerostita – in forma ei auditiva, exprimarea ar fi fost poate prozaica, dar nevorbita, e mult mai pronuntata in mintea mea – cel putin eu am “gargaunii” mei si tin la ei 🙂