Aer de Geoff Ryman sau un fel de Borat pentru intelectuali

Aer de Geoff Ryman

Sigur, e posibil sa ma aleg cu ceva injuraturi din cauza acestei asocieri, sau, si mai rau, sa nu ma aleg cu nici o injuratura, dar sa o dau complet in bara.

So: In Borat, apare la un moment dat violatorul satului – individul care avea functia asta cvasioficial. In Aer o avem pe Chung Mae care este specialista in moda a satului. Ambele sate sunt in Asia Centrala: Kazahstan si, respectiv, un fictional Karzistan. In Borat, avem la final un vecin care isi trasese ipod. In Aer, la final toti taranii urmau sa primeasca un fel de Internet mental.

Cum functioneaza saracia si ignoranta in contact cu tehnologia inalta ? – cam asta e intrebarea pe care si-o pune Ryman. Teoria clasica, de sorginte iluminista, este ca, in toate cazurile, cunosterea alunga saracia, ca progresul curata frumos toate mlastinile intunecate si fetide si le reda oamenilor demnitatea. Pe de alta parte, contactul cu o civilizatie avansata nu a fost intotdeauna plin de succes. Vezi, de exemplu, cazul indienilor americani. La fel, un contact/transfer de civilizatie ratat s-a produs in ultimul secol in raport cu orientul islamic, sau cel putin aceasta este impresia mea, poate nu prea corecta politic.

Iar faza nasoala este ca diferentialele astea de acumulare a cunoasterii cresc din ce in ce mai mult. Zidurile intre culturi sunt din ce in ce mai inalte. Iar cand barierele se rup si globalizarea da peste cei ce nu au, tehnologia nu functioneaza de multe ori ca the great equalizer.

Digital divide. De fapt e aceasi prapastie a cunoasterii care a existat intotdeauna. Numai ca din ce in ce mai multe dintre activitatile noastre se bazeaza pe cunoasterea digitala. Si atunci cum pot sa intre in joc si cei mai putin fericiti de soarta? Cum pot sa produca ei biti hi-end, nu atomi low-end? Cum pot sa realizeze ei microprocesoare in conditii complet igenice, nu hrana organica hranita cu balegar?

La un moment-dat, taranii nostri din carte vorbesc despre o familie care este murdara. Si cineva spune “Pentru occidentali, noi toti suntem murdari”. Si asta ma duce cu gandul la toate stereotipurile de gandire occidentala impotriva esticilor. Da, intr-un fel si noi astia din Romania suntem la fel de murdari sau aproape ca cei din Karzistan. Consumul de sapun, praful de pe strazi, hainele si mirosurile din tramvaie o dovedesc. Si mentalul uman, din pacate, de foarte multe ori. Cum se sar etapele? Asta ne intrebam noi, despre asta e vorba si in Aer.

Fireste, ce aleg eu sa scriu aici este doar un punct de vedere. In realitate, cartea e altceva. Despre framantarile unei femei de 40-50 de ani, care capata din senin o inteligenta inalta si un apetit sexual nestapanit. Si care vrea sa faca lucruri pentru ea si pentru satul ei. O carte un pic didacticista, un pic cam gogonata pe alocuri. A la Jules Verne.

Pe de alta parte am citit-o pe nerasuflate si nu e tocmai mica (cred ca vreo 400 de pagini). Foarte funny pe alocuri. Si cu foarte multe insight-uri: cum gandeste o femeie de 40, care sunt raporturile dintre etnii intr-un sat mic si tot asa. Dar nu imi place sa povestesc actiunea. Apare acolo si o bad girl supermisto realizata. Per total o carte foarte interesanta. Si care spune despre modul in care cei satui ii vad pe cei infometati (foamea ca viciu moral), si despre resursele de inventivitate si de inteligenta si de viclenie animala pusa in slujba supravietuirii pe care le au de multe ori cei care nu au altceva.