
Complexul lui Portnoy – Philip Roth
Pana acum asociam intotdeauna literatura evreiasca urbana cu Saul Below, iar pe cea rurala cu Isaac Bashevis-Levis (super tare “Gimpl netotul” – una dintre cele mai tari povestiri care s-au scris vreodata). Acum insa parca l-as pune pe Philip Roth la literatura urbana. Parca e mai particular. Iar asta da o nota mai mare de autenticitate.
Structural, cartea e un prelung monolog pe care Alex Portnoy – functionar municipal de 33 de ani, aparator al drepturilor celor asupriti, si in acelasi timp dotat co o voracitate sexuala peste medie – il tine pe canapeaua psihiatrului sau.
O adunatura de complexe de inferioritate si superioritate, de ambivalente odipiene fata de parinti, de frustrari transformate simbolic, asta e eroul nostru. Interesanta este joaca cu autobiografia a lui Roth. Cam acelasi fir de pornire ca si personajul principal din “Complotul impotriva Americii”, acelasi an de nastere, acelasi mediu etc – aceste elemente fiind reale. Fireste un mare autor nu poate sa scrie decat despre sine, desi niciodata in forma bruta.
E genul de carte pe care pudibonderia noastra nu ar recomanda-o adolescentilor. Care in niciun caz nu s-ar studia la scoala. Care abunda in cuvinte pe care le-am considera obscene intr-o lume mai curata si in scene socante candva. Nu in lumea noastra. Plus ca au un rol foarte important in structura romanului.
E genul de carte lalaita, care nu ajunge nicaieri si nici nu iti propune sa ajunga. Fara vreun pasaj catarctic, fara puncte de cotitura. O dezvaluire si un bildungsroman. Despre cum este sa cresti ca un copil evreu intr-o lume a albilor anglo-saxoni din anii ’40-’50, intr-un oras de pe coasta de est (New Jersey). Despre un etnicitate, despre sentimentul de a fi american de categoria a doua. Si despre prejucidiile suferite si cele aplicate (cetatenilor de categoria a III-a – schwartze). Spumos ca limbaj – mai ales cand apar cuvinte din idish. Despre visuri culturale sublimate sexual. Despre parintii prea posesivi. Si despre imaginea idilica a altor familii. Despre dorinta de a fi altceva. Si a nu putea sa fi nici ceea ce cred ceilalti ca esti. Despre complexele evreului minoritar intr-o lume in care discriminarile sunt subtile, dar exista. Si despre diferitele strategii de aparare create.
Nu e o carte pe care cred ca o pot gusta toti. Licentioasa, cantonata in etnicitate, fara actiune, cu un umor ciudat. Foarte a la Woody Allen, pai nu trebuia sa il pun si pe el aici? Asadar o sa spun doar asa: mergeti la librarie si cititi primele 3-4 pagini. Si daca va plac si puteti sa cititi o chestie de 350 de pagini exact in acelasi stil, se merita sa o luati. Dar daca nu v-au placut de pilda Herzog – Saul Bellow sau Joyce sau Saramago sau alte carti in care nu se intampla ceva stralucitor, mai bine mergeti pe altceva.
PS Nu stiu daca s-a inteles, asa ca o mai spun o data: este delicioasa in porcosenia ei, si fascinanta in modul in care diseaca firul in patru. 🙂
Roth e intr-un anume fel, cum nu! Si chiar la Woody Allen ma ducea si pe mine cu gandul, intotdeauna… si exact pentru despicat firul o admiram si eu, un fel de: cum sa scrii mult si bine despre un minuscul fapt
Ce-mi place mie la Roth e ca abordeaza de la carte la carte “iudeitatea” sa prin alta prisma. Greu te-ai gindi ca “Portnoy” si “Plot against America” sint scrise de acelasi autor. Si totusi…
Salut!
Eu am terminat ieri “Everyman” de Roth si e prima carte pe care o citesc de el, si in engleza. Intr-adevar nu se intampla nimic…si totusi tot iti vine sa o citesti. Spre deosebire de cartile citite de tine, asta e atat de pura (barley anything sexual), dar in schimb face anatomia infarcturilor si operatiilor pe inima…just too much of that.
Mi-a placut si nu mi-a placut si cred ca nu am inteles tot ce era de inteles.
mai bine incepi cu abecedarul si pe parcurs o sa descoperi ca verbul “a merita” nu-i reflexiv, tarane. deci, dupa ce stapanesti cat de cat limba romana poti sa faci si critica literara. altfel nu “se merita”, mai vanghelie. zau asa.