de la abstract la concret, in fortaj

1. Astazi mi-am adus aminte de legenda aia sufita pe care o citisem in Pendului lui Foucault, cum ca Dumnezeu trebuie sa stea intotdeauna cu ochii asupra lumii si sa invarta morisca Fiintei, pentru ca aceasta sa continue sa existe. Si daca Dumnezeu, dintr-un capriciu, pentru ca nu-l putem banui de neatentie, isi ia ochii pentru o sigura clipita, atunci lumea dispare ca si cum nu ar fi existat niciodata. Iar cand Dumnezeu o recreaza, de la acelasi moment ca si inainte, lumea nu mai este decat imaginea unei imagini unei imaginea, o copie perfecta, dat totusi copie. Poate lumea primara e doar in mintile noastre – unde e ascuns un pic de divinitate.

Poate asa sunt si vietile noastre, pe masura ce trece timpul. Copii facute dupa copii dupa copii. Si poate e mai bine asa. Poate coerenta pe termen lung este ucigatoare. Sau cel putin innebunitore. Poate ritualul cel mai important este sa inventezi noi ritualuri jocuri.

2. Astazi imi voi ridica transa a doua de carti de la domnul Ioanid, furnizorul meu de carti tiparite de de mult. Si dansul a hotarat sa imi ofere un cadou surpriza. Volumul Alfa al lui Nichita Stanescu. Poemele de dragoste ale unui copil trecut un pic de treizeci de ani. Nu am citit niciodata Nichita. Nu am citit niciodata poetii din manual. Intre mine si poezie a fost o relatie mult prea personala pentru a introduce in joc ministerul educatiei. Si totusi, astazi pe seara, voi savura un vin rosu si voi citi elegii. Frumos titlu. Inceputul? Totul?

3. Astazi mi-am uitat incarcatorul laptopului acasa si m-am intors dupa el cu RATB-ul (zicand ca fac mai putin). Si in troleu am vazut o doamna cu o sacosa mare-mare-mare de rosii uratzele. Pentru suc de rosii, pentru bulion, pentru zacusa. Zece kilograme de soare, pentru zilele iernii. Si apoi am mers un pic pe jos pana la mine si am simtit pe drum mirosul dulce-acrisor-piscator-stringent al rosiilor puse la fiert in oalele mari. Si am simtit un pic de invidie.