fbpx

Despre blasfemie si legi

D

“Modernul concept european de libertate de exprimare a fost elaborat de intelectualii iluministi din secolul al optsprezecelea ca urmare a unei lupte – nu impotriva Statului, ci impotriva Bisercii. De atunci incolo, Europa s-a opus mereu tendintelor inchizitoriale si a acceptat ideea ca diferitele culte religioase nu trebuie sa ne impuna limite la ceea ce gandim si la ceea ce spunem.”  – Salman Rushdie intr-o pledoarie la Curtea Europeana a Drepturilor Omului pentru filmul Vision of Ecstasy, in 1996 (din volumul de eseuri “Dincolo de limite”, aparut la noi la Polirom)

Iata si ce am gasit despre respectivul film aici:

In September 1989, another artistic work was caught in a blasphemous edict — this time Britain’s blasphemy law. A film, “Visions of Ecstasy” produced by the independent British film company, Axel Ltd., was refused a certificate for broadcasting by the British Board of Film Classification because it depicts “the erotic imaginings” of Saint Theresa of Avila.

Theresa, a sixteenth-century Spanish Carmelite nun, at age thirty-nine began to have visions of J.C. and to enjoy vivid experiences of “mystical marriage” with him and experiences of “His presence within her.” The eighteen-minute film depicts St. Theresa caressing and kissing J.C. A female character depicting her psyche erotically touches her. The film has no dialogue, and the music score was written by a punk band, Siouxsie and the Banshees.

The case came up for a two-day hearing during the first week of December 1989. The hearing was apparently stormy. Comparing it to “The Last Temptation of Christ” and “Monty Python’s Life of Brian,” the Board of Film Classification found that those two films presented “alternative realities of Christ,” whereas “Vision of Ecstasy” was “an object of overt sexual passion to which He responds” and thus was a “contemptuous treatment of the divinity of Christ.” The British Board of Film Classification, accordingly, banned it from the airways. In its initial ruling before the trial, it had held: . . . the wounded body of a crucified Christ is presented solely as the focus of, and at certain moments a participant in, the erotic desire of St. Theresa, with no attempt to explore the meaning of imagery beyond engaging the viewer in an erotic experience.

 

Destul de similar cu Evanghelia dupa Christos a lui Saramago (faza cu “Alege-ti o oaie”) sau cu Evanghelistii Alinei Mungiu, daca ma intrebati.

Dar de unde si pana unde acest post?

De la urmatorul articol al proiectului Legii Cultelor care tocmai a trecut de votul deputatilor in comisie:

“ÃŽn România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acÅ£iuni de defăimare ÅŸi învrăjbire religioasă, precum ÅŸi ofensa publică adusă simbolurilor religioase.”

Partea nasoala cu astfel de in prevederi este ca dau nastere la arbitrarii si la restrangerea nejustificata a libertatii de exprimare. Pentru ca un astfel de articol poate sa insemna si interzicerea ca liderii spirituali sa se injure unii pe altii, insa si a bancurilor cu tenta religioasa bunaoara sau a publicarii “Versetelor satanice” ca tot am vorbit despre Rushdie.

Plus ca exista intdeauna raspunderea civila delictuala daca un cult se considera jignit de un act ofensator. Nu este nevoie de incriminare penala cum pare a sugera legea (sincer sa fiu nu stiu care sunt pedepsele pentru aceste acte).

Ce stiu insa este a aceasta ingradire a dreptului la expresie e complet aberanta. Pentru ca potential orice opinie critica cu privire la culte si reprezentantii acestora si orice forma de manifestare artistica care are teme religioase ce nu sunt tratate dogmatic/canonic poate sa fie considerata o defaimare sau o ofensa.  De la Nietzsche la Dan Brown o gramada de autori ar putea fi vanduti in magazine specializate, cu coperta neagra pe dreasupra ca la revistele porno.

Atentie, eu nu spun ca nu exista excese antireligioase. Exista, insa sunt parte a libertatii de constiinta, efectele colaterale ale acesteia fara de care libertarea nu poate exista, cand se pune problema balantei intre libertate individuala si protectia unor institutii (asta si pentru ca institutiile/structurile sociale sunt mult mai puternice decat indivizii). Asa cum eu nu suport manelele, horoscoapele si telenuvele, altii poate nu suporta muzica rock violenta care glorifica nu mai stiu ce zei pagani, sange pe pereti sau alte prostii de gen (nici mie nu imi place, de fapt), sau bancurile si caricaturile cu popi sau cu divinitati. Asa merg lucrurile pe aici, vorba lui Vonnegut. Putem sa schimbam canalul, pana cand vom gasi chestiile alea care sa placa la toata lumea. Si fireste, sa incercam sa dam dovada de bun gust – sa tragem un semnal de alarma, noi cei mai rationali, asupra manifestarilor aiurea indiferent daca ne sunt afectate sau nu conceptiile.

In definitiv, cultele pot sa isi comunice opiniile despre diferite manifestari cu potential ofensator. In baza aceleiasi liberatii de constiinta. In definitiv, asa se pot antama dialoguri (doar daca exista o diferenta de pozitie). In definitiv, cultele au la dispozitie diferite forme de boicoturi sociale. Nu este nevoie ca statul sa se tranforme intr-un paznic al dreptei dogme si sa inceapa sa decida ce este defaimator sau nu. Asta inseamna pana la urma cenzura.

De aceea mi se pare foarte misto ideea organizarii unui concert pentru apararea liberatatii de constiinta (Organizator Solidaritatea pentru libertatea de constiinţă si sustinut de Asociaţia Pro Democraţia, Ombudspersons for National Minorities , Centrul de Studii Internaţionale , Centrul pentru Jurnalism Independent,  Centrul de Resurse Juridice, Agenţia de Monitorizare a Presei, Miliţia Spirituală, Accept)

Mai ales pentru ca avem nevoie de asemenea “Woodstockuri” pentru trezirea constiintelor. (Asta si pentru ca parlamentarii nostri nici macar nu pricep ce voteaza, cand voteaza).

About the author

Add comment

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta