Despre cerneala si tacere

D

” Cerneala buna nu poate fi din cea lichida, gata de turnat dintr-o sticla,. Nu poti sa fii artist daca opera ta iese fara efort. Asta e problema cu cerneala moderna, la sticle. Nu trebuie sa gandesti. Pur si simplu scrii ceea ce pluteste la suprafata creierului tau. Iar suprafata nu e altceva decat resturi, frunze moarte si oua de tantari pe apa. Dar cand apesi un baton de cerneala intr-un mojar de piatra, faci primul pas spre curatarea mintii si a sufletului tau. Apesi si te intrebi: Ce intentii am? Care este legatura dintre inima si mintea mea?”

Un pasaj frumos dintr-o carte buna (Fiica tamaduitorului de oase – Amy Tan). Pacat inca ca pana si cerneala lichida e de domeniul trecutulul. Uneori am impresia ca o gramada din “maladiile” sociale moderne sunt produse de fast-reading, fast-living, fast-talking, fast-thinking. De multe ori nu mai reusim sa savuram o poezie pentru ca nu mai gasim tempo-ul necesar.

(Prima varianta a postului facea referire la Heidegger, vorbaria ca stare pervertita a Dasein-ului, si la romanul Hominids al lui Robert Sawyer – care avea niste videoblogeri numiti voyeuri. Mi s-a blocat calculatorul insa. Mai bine. )

About the author

8 comments

Leave a Reply to weweritza Cancel reply

  • In contra acestei “cerneli lichide” gandesc si izbucnesc majoritatea scriitorilor postmoderni si aici intervine dilema: cum se pupa sacrificiul, agonia, travaliul cu lirismul? Pe unii lichiditatea asta ii lasa fara vlaga, cam ceva similar cu o cezariana la fiecare 5 secunde. E greu de facut generalizari cand lucrezi cu impulsuri, chiar daca de suprafata…cat despre intrebari..greu sa fii liric cand te intrebi atat de rational “Ce intentii am? Care este legatura dintre inima si mintea mea?”
    Uneori am impresia ca e greu sa fii liric si daca postezi Sb si P la locul potrivit intr-o topica propozitionala(liric ca stare, nu ca forma!).
    Uite exemplul practic al crezului postmodern- iti dau o picatura de Komartin:)), un fost coleg de liceu si unul dintre cei mai bine vazuti super-fragezi poeti(cica ar fi mezinul generatiei 2000…categorisiri literaricesti..nu ma pricep..dar..in fine:

    “Nu ma mai încurc cu obiecte uzuale de scris
    Poemul asta îmi curge prin degete”

  • Super comentariu. Prea bun pentru postul meu, as zice.:) Eu ma refeream (macar in intentie) la lumea asta in care suntem siliti sa producem zi de zi discurs comercial, si la faptul ca asta ne afecteaza capacitatea de a savura discursul literar. BTW, de ce oare cartiile sunt din ce in ce mai groase? De ce majoritatea cartilor americane sunt pe la 600-800 de pagini? Nu este si asta un semn ca cititm mai superficial? Fireste, se poate riposta ca si in secolul al XIX-lea gasesti o gramada de carti groase. Sau Don Quijote. Sau romanele cavaleresti traditionale.

  • Pai…ce pot sa spun…am niste idei in leg cu cartile care intr-adevar tind spre cantitate, nu neaparat neglijand calitatea(stiu o grama de carti mici si proaste- v. Cartarescu -“De ce iubim femeile”, care traduc literar proverbiala “picatura chinezeasca”, contrapusa lui Marguerite Yourcenar “Povestiri Orientale”, aceeasi editura, aceeasi serie…)..Despre ideile de care spuneam mai spus…
    1. as spune ca e un trend general in literatura dar si in stiintele teoretice pentru un soi de desirare discursiva..si cred ca desirare e postmodern dar bine spus……are de-a face in stiinte cu obsesia argumentarii excesive care contracareaza efectele relativizarii iar in literatura cu efectul de transa pe care il produce o carte corpolenta cu detalieri multiple si cu actiunea prevestita in capitolul 1 care incepe cu prima linie de dialog in cap4..dak ai norok :). Asta se intampla tocmai din cauza discursului comercial pe care chiar tu spuneai ca suntem zilnik pliati, mai mult sau mai putin benevol. Sa spun cu alte cuvinte..disocierea literar/comercial(care nu a atins inca cotele unei antiteze pt. ca fie nu sunt astia cei 2 termeni perfecti, fie disocierea in sine nu este completa) capata amploare, iar artistii , care pana la urma si ei functioneaza cvasi-capitalist, au o oaresce afectare fata de fenomen ..fie constienta , fie inconstienta..Nu stiu daca se poate spune ca se retrag ei, frustrati de viteza in 800 de pagini, sau constienti de frustrarea universala a vitezei, scriu cele 800 de pagini in care sa ne retragem noi periodic pentru hibernare…

    2.Toti aristii au mirajul “opera magnum”..care s-ar traduce in obsesia capodoperei..cum ar fi..daca chiar te-apuci si scoti o carte de 800 de pagini in niste conditii atat de anti-literare, ea trebuie sa fie o capodopera..

    3.Faptul ca operele devin, cum am mai spus si chiar imi place sa spun corpolente, nu e neaparat un semn al faptului ca noi citim superficial. Ce stiu eu este ca sintagma “independenta textului” este un fel de amenintare. Astazi sa gandesti textul indepenent de context e aproape anti-stiintific, e ca si cum ai scote un canin din gingie…lumea vrea, daca nu este, macar sa se stie exacta. Textul are un mecanism de aparare…si pledoaria..ei bine..tocmai cele 800 de pagini(cred c-am ramas suspendata pe exemplul asta..sorry) care devin o apologie a experientei textuale..textul care vrea sa transmita dar se ante- si post-explica pt a preveni interpretarea. E rau ca textul devine o transa in sine pt ca noi nu ne mai permitem transa post-textuala sau “siesta literara” dar este bine ca textul ia atitudine.
    Sa stii …cele 800 de pagini atit cuprinzatoare pot fi prinse usor in analogie cu ecranele panoramic din cinematografe, cu surround systems pt sunet, jocurile virtuale, shi toate experientele artistice si ludice care tind sa incapsuleze in loc sa deschida perspective.
    Aici inchei pt ca am facut un eseu din asta deja ..shi vezi..imediat vin..cele 800 de pagini:))

  • Super comentariu (2).

    Nu pot sa spun decat ca daca ai un blog, spune-mi si mie linkul ca sa te citesc. Daca daca scrii prin alte parti, idem. Iar daca nu ai, trebuie sai iti faci, pentru ca ai un discurs misto. (Iti dau eu hosting daca vrei.)

    Cat priveste discursurile pe 800 de pagini, mi-am dat seama ca exista o specie poate si mai definitorie pentru timpurile noastre. Seriile de romane de 800-1200 de pagini. Un exemplu ar fi pana ciclul A song of Ice and Fire – George R.R Martin. Nu stiu daca iti este familiar – in esenta o saga fantasy intr-un decor medieval. Similar cu Stapanul Inelelor – Tolkien, numai ca fara disputa aia vadit didacticista intre bine si rau, cu limbaj adult-rated in unele parti, si mai putina magie and stuff. Ca roman (nu extraordinar de profund) este foarte bun, insa se intampla ca este lungit deja 4 volume (vreo 5000 de pagini cred) si probabil or sa mai fie inca vreo 4000 de pagini. Faza este ca fiecare volum apare la 3-5 ani distanta, iar fanii (printre care se numara si oameni foarte destepti) stau cu sufletul la gura si se roaga ca scriitorul sa nu moara pana nu finalizeaza ciclul.
    Fireste este tipul de literatura de consum prin excelenta (desteapta, in zona high end a cititorilor, dar de consum) insa este interesant ca strategie de marketing. Si ca optiune de viata pentru scriitor. Este evident aici ca el considera respectivul ciclu “opera magna”, cum spuneai si tu.

    Tot legat, de carti, comercial, si pagini multe, m-am trezit azi dimineata ca gandindu-ma ca am dat 20 RON pe “Un artist al lumii trecatoare” – Kazuo Ishiguro si am terminat-o in 4-5 ore, ceea ce nu este un foarte bun raport volum-pret Mai bun raport “value for money” ofera Rushdie, sau Neil Gailman sau altii care scriu cartoaie. Sau Dostoievski. 🙂

  • 1. Mersi mult dar inutil sa ma sufoc in lauda si sa ma balacesc in autoexpuneri….prea tanara si mult prea necitita. Si-asa mi se pare ca pornirea cu insertii pe forumuri si bloguri marcheaza excrescentza unei frustrari fata de discursul public. Cum sa spun…basically..i am all talk..dak o nimeresc e ca la Darts…norok chior
    2. In leg cu trilogiile, quadri-logiile….si tot asa pana la +infinit in viatza de apoi….as vrea sa pun accentul pe ceva ce-ai spus si tu …pe transformarea acestor carti in optiuni de viatza pentru diversii autori. Pe langa caracterul clar de “opera magnum” devine uneori evident caracterul de unica opera….sunt autori destul de buni care dau lovitura cu o carte, cu un anumit tip de discurs..si daca discursul asta se prolifereaza ulterior aproape incontrolabil in nenumarate traduceri, ecranizari..un fenomen mondial in masa..de genul Harry Potter..imposibil sa nu te lasi tu insuti sedus de propria-ti opera, sa recazi in imaginatie…
    Ai avut vreodata sentimentul ca ceva creat de tine te depaseste? se intampla uneori..categoric tre sa ai un spiriit de observatie ascutit si inka ceva care ma face sa revin la primul comment care l-am facut la postul tau, acela despre lirism…
    Considerand inspiratia ca un catalizator imaginativ si luand imaginatia ca simpla forta arhitectonica..e usor dupa ce fuzioneaza sa nu te mai recunosti in popriul discurs..inspiratia nu te lasa pe deplin constient..aproape niciodata. Ma gandesc ca pentru un om teribil de talentat care sta bine la ambele capitole, cum ar fi logistica si materie prima(imaginatie) dar si inspiratie e imposibil ca dicursul sa nu devina la un moment dat ciclic, sa se reintoarca asupra lui insusi si ulterior sa devina atat de puternic inspirat incat sa-si extraga seva din toate capetele sale necristalizate din primul volum….un discurs bun poate deveni un discurs unic, autocentrat.
    Pe langa forta incredibila discursiva a acestor tip de autori se mai adauga si betia gloriei, autouimirea, extazul si tot felul de astfel de ingrediente mici care propulseaza cu viteze supersonice in literatura…toata lumea are nevoie de autoconfirmare..pt artistii adevarati..cei predispusi cu adevarat starilor lirice..nu exista plafonare…un discurs extraordinar, nepredispus schimbarii, constant, epuizant, poate deveni o sarcina de-o viatza…..
    3.Despre rap. pret-carte…te cred pe cuvant…
    insa..cred ca e un risc si cu cititul pe banda..critica se poate ascuti, mai ales daca vii deja cu niste repere puternice in spate..but…eu n-as lua inca, cartile drept bunuri de consum…se intampla sa dai peste carti proaste..pur accidental..dar daca intri sambata intr-o librarie si cumperi 5 carti, mergi acasa, le devorezi intr-o saptamana, doua…deja pare destul de serial.
    Recunosc ca nu citesc mult..dar nici in cel mai tare acces de ambitie intelectualiceasca nu m-as apuca de citit asa
    Imi place sa am cartile mele..dar..le cumpar rar..si le citesc cu totul altfel..si-mi place sa le las un timp necitite…sa nu fie chiar niste cutii cu inghetata..sa am sentimentul investitiei in timp si calitate..pt ca de fapt..asta mi-am cumparat..un timp decupat oricand vreau si un risc calitativ…..si nu vreau sa scap de adrenalina din riscul asta…d’asta nu citesc nici clasamente de popularitate si vanzari….

  • weweritza e super , intr-adevar. Ar trebui sa comenteze mai des pe umilul meu blog.
    Sau si mai bine, sa isi faca si ea unul.

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta