fbpx

Despre realismul magic balcanic

D

Anul negru • Concurs de frumusete masculina la Stincile Blestemate  – Ismail Kadare

 Kadare asta chiar e bun. L-am descoperit anul trecut prin toamna si de atunci am citit cam tot ce a aparut la noi. E genul de scriitor care reuseste sa impuna o cultura. Sa o prezinte lumii si sa-i gaseasca o nisa intr-o lume din ce in ce mai omogena. Poate d-asta este el un scriitor mai mare (nu neaparat mai bun) decat scriitorii romani contemporani. Pentru ca a reusit sa-si genereze un public global caruia sa-i povesteasca despre Albania pe o voce unica. Si sa o transforme dintr-un colt nefericit al Europei intr-un taram exotic, cu eroi, legi ciudate si povesti magice.

Plus ca omul asta chiar este original. Nu este doar al o sutalea scriitor de realism magic. Sau realismul lui magic nu e deloc sud-american. Si nu are retete. Un roman este mai fantastic, altul mai psihologic, unul mai parabolic, altul mai istoric. Are simtul riscului.

Despre cartulie acum. Am citit-o duminica trecuta. Contine un roman de vreo 170 de pagini si o nuvela de vreo 50. Romanul  (Anul negru) este o poveste don quijoteasca despre un grup de cativa tarani albanezi care pleaca sa salveze noul regat al Albaniei. Se petrece pe la inceputul secolului al XX-lea (in jur de 1912-1914). Taranii nostri isi fac armata si incep o ratacire prin spatiul mic al Albaniei pentru a se lupta cu cei care pun in pericol noul stat. Ca stil mi-a adus aminte de “Razboiul sfarsitului lumii” a lui Llosa sau de “Un veac de singuratare” a lui Marquez. Aceasi tip de tratare imprecisa, cu margini fantastice efemere, a istoriei care se lichefiaza in forme imprecise, a la Dali. Si mai mi-a adus aminte de “Aventurile soldatului Svejk”. (BTW, de ce nu se mai reediteaza cartea asta geniala.)  Aceleasi personaje incantator de naive, ratacite prin viata. Si orarecum aceasi viziune despre razboi.

Nu mi-a placut (dar absolut deloc) faptul ca romanul are doar 170 de pagini. E genul de subiect care necesita proportii epopeice. Planuri paralele, rememorari ale vietii personajelor, povesti in povesti si asa mai departe, pentru a contura un tablou inteligibil (si realist). In 170 de pagini d-abia te incalzesti putin. Si apoi, pac! – povestea s-a terminat, cortina s-a tras.

Nuvela (“Concurs de frumusete masculina la Stincile Blestemate”) e in alt registru: psihologico-istoric. Se organizeaza un concurs de frumusete masculina, un tanar nevoit sa stea in recluziune ca urmare a aplicarii kanun-ului (dreptul cutumiar) castiga, apoi este omorat.  M-a facut sa ma gandesc la diferitele moduri de gandire masculina. La alpha males si beta males, la strategii reproductive si alte chestii d-astea.

Per total o carte buna. Desi preferata mea ramane “Fiica lui Agamemnon • Succesorul” . Doua cuvinte despre traducator: Marius Dobrescu, care a tradus toate cartile lui Kadare in romana, este extraordinar: nici nu aplatizeaza textul, nici nu il exoticizeaza.

About the author

Add comment

By admin

Recent Posts

Recent Comments

Archives

Categories

Meta